Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Guvernului

Activitatea Guvernului în perioada 29 martie – 11 aprilie 2006

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #71 |

Remanieri

Guvernul a propus rechemarea din funcţie a Ambasadorului Moldovei în Uzbekistan, Efim Chilari, care exercită prin cumul funcţiile de ambasador în Tadjikistan, Kîrgîzstan şi India./05.04.2006/

Hotărîri

Şedinţe. Decizii. Declaraţii

Implementarea asigurărilor medicale obligatorii

În cadrul şedinţei convocate de Prim-ministru a fost audiată informaţia Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, conform căreia, în anul 2006, de compensarea costului poliţei din contul statului vor benefica 1,5 milioane de persoane, în acest scop fiind planificate circa 1 miliard de lei. Apreciind pozitiv activitatea în domeniu, Primul-ministru a cerut organizarea unor acţiuni suplimentare de instruire a personalului medical în scopul eliminării problemelor de ordin etic, care apar în relaţiile dintre medici şi pacienţi, pentru propagarea avantajelor sistemului de asigurări obligatorii în medicină. Vasile Tarlev a solicitat examinarea posibilităţii includerii în lista beneficiarilor de asigurare din contul statului a părinţilor care îngrijesc copii invalizi de gradul I, a mamelor cu mulţi copii./04.04.2006/

Preocupări vizînd cooperaţia de consum

Participînd la reuniunea republicană a Uniunii Cooperaţiei de Consum “Moldcoop”, Vasile Tarlev a calificat sectorul respectiv ca important pentru economia naţională, dar a criticat ritmul lent de modernizare a acestuia. Guvernul solicită de la “Moldcoop” să contribuie la revitalizarea reţelei de desfăşurare a comerţului organizat în localităţile rurale, la achiziţionarea directă a produselor agricole, dezvoltarea sectorului de producere şi elaborarea unei strategii de promovare a exporturilor prin intermediul întreprinderilor cooperatiste. Pentru a spori eficienţa gestionării patrimoniului cooperatist, Primul-ministru a solicitat efectuarea în regim de urgenţă a inventarierii tuturor imobilelor cooperaţiei de consum./31.03.2006/

Discurs în cadrul reuniunii CEFTA

Vasile Tarlev a participat la reuniunea şefilor de guverne ale statelor-membre la Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA), unde a rostit un discurs prin care a exprimat viziunile autorităţilor Moldovei în cadrul cooperării economice europene, prin valorificarea posibilităţilor ce derivă din participarea Moldovei la iniţiativele regionale din Europa de Sud Est, precum şi din viitorul acord CEFTA modificat, în privinţa căruia Moldova î-şi declară sprijinul a priori./06.04.2006/

Consiliul de cooperare RM — UE

Primul-ministru Vasile Tarlev a condus delegaţia Moldovei la Reuniunea Consiliului de cooperare Republica Moldova — Uniunea Europeană, care şi-a ţinut lucrările la Luxemburg, în perioada 10–11 aprilie 2006. În cadrul şedinţei Consiliului de cooperare a fost facută o evaluare a gradului de implementare a Planului bilateral de acţiuni şi s-a constatat că Republica Moldova a progresat în procesul de implementare a reformelor politice, economice şi structurale. Ursula Plassnik, presedintele în exercitiu al Consiliului, a declarat după reuniune ca anume aceste progrese au permis Republicii Moldova să beneficieze de regimul special de preferinţe (GSP+) şi au sporit esenţial şansele ei pentru obţinerea regimului de preferinţe autonome în comerţul asimetric cu UE. În acelaşi timp, demnitarul european a remarcat că ţara noastră trebuie sa acorde o atenţie mai mare procesului de reformare a justiţiei şi protecţiei drepturilor omului. Vasile Tarlev a declarat că printre priorităţile Planului pentru anul 2006 figurează continuarea reformării justisţiei, ajustarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale, completarea cadrului normativ naţional în domeniul protecţiei drepturilor omului si sporirea atractivităţii climatului investiţional./11.04.2006/

În cadrul întrevederii cu Benita Ferrero-Waldner, Vasile Tarlev a solicitat acordarea pentru Moldova a sistemului de preferinţe autonome în relaţiile comerciale cu UE. Comisarul UE a exprimat disponibilitatea comunităţii europene de a contribui la integrarea Moldovei în structurile şi organizaţiile regionale, menţionînd, în context, Acordul Central European de Liber Schimb CEFTA./10.04.2006/

La întrevederea cu Prim-ministrul Moldovei, Javier Solana, Secretar general al Consiliului Uniunii Europene şi Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună, a confirmat disponibilitatea de a acorda asistenţă în continuarea implementării proceselor democratice, în acţiunile de securizare a segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene şi depăşirea situaţiei în relaţiile comerciale cu Federaţia Rusă. Moldovei i s-a certut să identifice anumite domenii concrete în care UE ar putea să ajute suplimentar ţara noastră. Părţile au discutat despre facilitarea regimului de vize pentru Republica Moldova, dar careva proiecte de decizii în acest sens nu sînt încă elaborate şi susţinute./10.04.2006/