Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #73 |
Guvernul a propus numirea lui Iacob Timciuc în funcţia de Ambasador al Republicii Moldova în China. Pînă în martie 2005, Timciuc a deţinut funcţia de ministru al energeticii, în care nu a mai fost reinvestit, din motive nedeclarate.
Executivul a decis rechemarea din funcţia a unor ambasadori ai Moldovei, fără a anunţa public motivele:
La şedinţa Guvernului din 3 mai Valentin Dragan a fost eliberat din funcţia de viceministru al Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, cu motivaţia oficial “la cerere”.
La 5 mai, după o întrerupere de aproape 4 ani, a fost aprobat un nou cord de cooperare cu Fondul Monetar Internaţional, care prevede acordarea a 118 milioane dolari SUA, într-o perioadă de trei ani. Acordul cu FMI prevede, între altele: finalizarea reformei administraţiei publice centrale; îmbunătăţirea managementului finanţelor publice; reducerea ratei inflaţiei pînă la sub 10 la sută; menţinerea stabilităţii macroeconomice; lichidarea pînă la finele anului 2008 a Consiliului creditorilor de stat.
La 12 mai Clubul Creditorilor de la Paris a acceptat restructurarea datoriei externe a Republicii Moldova. Datorită înţelegerii, pe perioada implementării Acordului de cooperare cu FMI, Moldova va trebui să întoarcă doar 60 milioane dolari SUA, din cele 149 milioane scadente în următorii trei ani, suma datoriilor fiind astfel reeşalonată pe o perioadă mai îndelungată.
În opinia Guvernului, statul are nevoie de o abordare conceptual nouă în ceea ce priveşte privatizarea şi gestionarea patrimoniului public. Pentru realizarea dezideratului respectiv, au fost revizuite metodele de privatizare, Guvernul a aprobînd modificări şi completări la unele acte normative ce reglementează domeniul. La începutul toamnei Guvernul urmează să aprobe proiectul de lege cu privire la deetatizarea şi gestionarea proprietăţii publice, bazate pe două principii: prin concursuri şi prin intermediul Bursei de Valori Mobiliare. În perioada 22 mai — 9 iunie 2006 la Bursa Valorilor Mobiliare urmează a fi expuse pachetele de acţiuni proprietate publică în 32 de societăţi pe acţiuni, de pe care executivul speră să obţină peste 100 milioane lei. Conform datelor Agenţiei Privatizare, la 1 iulie 2005 patrimoniul proprietate publică în Republica Moldova constituia 43,6 miliarde lei.
La 3 mai toate staţiile de alimentare cu combustibil au majorat preţul la benzină (cu 6,5%) şi motorină (cu 5%), motivaţia constituind-o creşterea preţurilor la carburanţi pe piaţa internaţională mondiale la petrol. De notat că la 14 martie 2006 Primul-ministru a declarat în cadrul Adunării Generale a Uniunii republicane a asociaţiilor producătorilor agricoli “Uniagroprotect” că pînă în luna iulie 2006 preţul la motorina achiziţionată de producătorii agricoli nu va creşte, asupra moratoriului convenindu-se la o şedinţă cu cei mai mari importatori de produse petroliere de pe piaţă. Executivul mai declara că odată lansat Terminalul petrolier de la Giurgiuleşti (luna aprilie-mai), va fi posibilă importarea produselor petroliere la preţuri mai mici.
Din cauza condiţiilor climaterice, a lipsei de mijloace circulante şi a recentei scumpiri a carburanţilor, producătorii agricoli nu vor reuşi să prelucreze în primăvara curentă toate terenurile (peste 25 la sută din suprafeţe rămîn neînsămînţate). Fermierii văd soluţia în subvenţionarea de către Guvern a lucrărilor ce necesită consum mare de combustibil şi acordarea de subvenţii la comercializarea producţiei agricole. “Un exemplu ar fi ca statul să dea ţăranilor cîte 1 leu pentru fiecare kilogram de struguri livrat fabricilor vinicole”, spune Vasile Mîrzenco, preşedintele Federaţiei. Guvernul propune agricultorilor să achiziţioneze cît mai curînd motorină de la Întreprinderea de Stat “Moldresurse”, care o vinde mai ieftin, dar dispune de un stoc limitat.
Proiectul-pilot realizat în baza unei concepţii noi de eficientizare a sistemului de asistenţă socială are drept scop determinarea metodei optime de acordare a ajutorului social persoanelor nevoiaşe. Se testează cîteva metode de stabilire a beneficiarilor de compensaţii nominative, bazate pe evaluarea venitului global al familiei, beneficiari vizaţi de proiectul pilot constituind cca 32 mii de persoane. Primul ministru solicită ca sistemul de compensaţii nominative să includă toate persoanele social-vulnerabile, o atenţie sporită urmînd să fie acordată determinării corecte a veniturilor reale a familiilor care solicită susţinere socială suplimentară din partea statului, pentru a evita practica acordării compensaţiilor persoanelor care nu sînt nevoiaşe.
Vasile Tarlev s-a declarat nemulţumit de starea drumurilor din Moldova solicitînd urgentarea ritmului de efectuare a lucrărilor de reparaţie a acestora, cu respectarea parametrilor de calitate. Ministerului Transportului şi Gospodăriei Drumurilor i se cere să prezinte în termene restrînse planurile de acţiuni de implementare a proiectelor prioritare: reconstrucţia în termen a traseului Chişinău-Leuşeni, pentru care Guvernul a alocat deja 50 milioane lei; reparaţia îmbrăcămintei rutiere pe cîteva drumuri naţionale. Potrivit informaţiei ministrului transporturilor şi gospodăriei drumurilor, în primele patru luni ale anului curent au fost deja efectuate lucrări de reparaţie şi construcţie a drumurilor în volum de circa 40 milioane lei, circa 21% din volumul anual.
În cadrul unei şedinţe, convocate de Prim-ministru a fost analizată situaţia din ramura comerţului, măsurile necesare pentru dezvoltarea sectorului. După ce, anterior, Preşedintele Moldovei a convocat o şedinţe similară, la actuala reuniune şi premierul Vasile Tarlev s-a declarat nemulţumit de situaţia de pe piaţa internă, de faptul că valoarea mărfurilor importate deseori este diminuată în vamă, în acest mod fiind prejudiciat bugetul de stat (volumul anual al comerţului intern constituie peste 30 miliarde lei).
Un grup de lucru instituit de Guvern trebuie să elaboreze în decurs de două săptămîni un Plan de acţiuni pentru dezvoltarea comerţului, iar pînă la 1 iulie urmează a fi elaborat un Concept de dezvoltare a comerţului în perspectivă. Serviciul Vamal urmează să elaboreze şi implementeze un sistem electronic de control a tranzacţiilor de comerţ exterior din punct de vedere a stabilirii corecte a valorii mărfurilor importate.
Problemele dezvoltării reţelei comerţului intern au fost discutate de Prim-ministrul Moldovei cu reprezentantul companiei germane “Plus Discount” (parte a grupului internaţional Tengelmann), care intenţionează să deschidă în Moldova o reţea din 30 de magazine.
Vasile Tarlev a participat la Summit-ul şefilor de stat şi de Guvern ai Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), care a avut loc la Thessalonik (Grecia), în cadrul căruia au fost temele cooperării regionale ca o cale spre integrarea europeană, cooperarea în dezvoltarea infrastructurii regionale etc. În cadrul Summitul-ui, primul ministru al Moldovei a rostit un discurs privind participarea Republicii Moldova la activităţile SEECP.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a difuzat o declaraţie în cuprinsul căreia constată că marcarea Zilei Europei coincide cu aderarea Republicii Moldova la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP), prilej cu care este reafirmat angajamentul îndeplinirii tuturor criteriilor necesare atingerii obiectivului aderării la Europa unită. MAEIE menţionează că în timpul apropiat va fi anunţat un concurs pentru selectarea reprezentanţilor societăţii civile care vor participa la crearea şi funcţionarea pe teritoriul Republicii Moldova a Centrelor de Informare Europeană.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |