Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 9 iulie 2009

|versiune pentru tipar|

Coaliţia 2009, îngrijorată de modul în care este reflectată campania electorală

Coaliţia pentru Alegeri Libere şi Corecte — Coaliţia 2009 îndeamnă radiodifuzorii implicaţi în mediatizarea alegerilor parlamentare anticipate să adopte în practica lor de reflectare a campaniei electorale standarde profesionale de corectitudine. O altă recomandare, formulată într-un comunicat de presă, îi revine Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), pentru ca să reacţioneze prompt la încălcările admise de radiodifuzori. Recomandările au fost făcute în baza îngrijorărilor legate de modul în care instituţiile audiovizualului din R. Moldova reflectă campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 2009. Primele trei săptămâni de campanie demonstrează un evident partizanat politic practicat de unele posturi TV prin intermediul programelor de ştiri şi emisiuni. “Programul de actualităţi «Mesager», continuă manipularea opiniei publice, transformând principalul program informativ al zilei într-un spaţiu de propagandă a realizărilor guvernării, a mesajelor partidului de guvernământ şi de denigrare a opoziţiei”, remarcă Coaliţia 2009 despre radiodifuzorul public. Totodată aceasta a constatat că o serie de posturi TV, printre care NIT, N4, precum şi RENTV — Omega şi MIR, prezintă realităţile în perioada campaniei electorale în mod distorsionat după o formulă simplistă: puterea şi partidul de guvernământ simboli zează întruchiparea binelui, demn de susţinere din partea alegătorilor, iar opoziţia — întruchiparea răului ce trebuie condamnat şi penalizat în cadrul alegerilor anticipate. (Info-Prim)

Garda de corp a premierului a ameninţat jurnaliştii cu arma

Ofiţerii din garda de corp a premierului au interzis, joi, accesul unei echipe de jurnalişti de la postul “TV-Prim” din oraşul Glodeni la o şedinţă a funcţionarilor din raion la care a participat şi premierul Zinaida Greceanâi. Ca reacţie la insistenţele jurnaliştilor de a li se permite accesul la şedinţă, unul dintre bodyguarzi a îmbrâncit o jurnalistă şi a ameninţat-o că va scoate arma din dotare. Redactorul-şef al postului “TV Prim”, Rodica Nimerenco, a comunicat că a insistat să intre pentru că era vorba de o şedinta publica. Cameramanul a fost dus de bodyguarzi la un alt etaj, probabil, pentru ca acesta să nu reuşească să filmeze, cel puţin, cum intră premierul în sala de şedinţe, a precizat redactorul de la “TV Prim”. Şeful Serviciului de presă al Guvernului, Vitalie Condratchi, a declarat pentru Agenţia Monitor Media că “întâlnirea de la Glodeni a fost una cu acces restricţionat, iar jurnaliştii trebuiau să ţină cont de indicaţiile ofiţerilor din garda de corp”. (Deca-press)

Marian Lupu crede că Vladimir Voronin nu trebuie să deţină nicio funcţie supremă în stat

Marian Lupu, capul de listă a Partidului Democrat şi fost membru al partidului de guvernământ, a declarat că “Voronin a făcut lucruri bune, dar şi multe probleme”. Declaraţia a fost făcută la o întâlnire off-line cu bloggerii din Moldova. “Dacă se doreşte cu adevărat o schimbare, Voronin nu trebuie să pretinda la unul dintre cele trei funcţii supreme în stat după alegerile din 29 iulie”, a subliniat Lupu, precizând că “Voronin a dorit dupa 5 aprilie să tragă centrul puterii în Parlament” şi că este nevoie de “depersonalizarea puterii”. Întrebat cum este Vladimir Voronin ca om, fostul spicher a menţionat că este “o persoană contradictorie”, refuzând să ofere detalii suplimentare, deoarece acestea ar putea fi calificate drept atac la persoană. “Nu râvnesc cu orice preţ la postul de preşedinte al ţării. Dacă PCRM acumulează mai mult de 52 de mandate nici nu voi pretinde la această funcţie”, a mai spus Lupu. (Deca-press)

În perioada guvernării comuniste sistemul educaţional din Moldova a degradat — PLDM

În cei opt ani de guvernare comunistă sistemul de învăţămînt din R.Moldova a înregistrat o degradare continuă, iar politicile educaţionale promovate nu au fost în măsură să răspundă nevoilor de dezvoltare a tinerilor. O declaraţie în acest sens a fost făcută joi în cadrul unei conferinţe de presă, de vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal din Moldova (PLDM), Mihai Godea. El a menţionat că salariile în educaţie sînt printre cele mai mici din sfera bugetară, remunerarea muncii angajaţilor din învăţămînt fiind sub nivelul salariului mediu pe ţară. Potrivit lui, guvernarea a politizat excesiv învăţămîntului, prin înrolarea directorilor de instituţii de învăţămînt în rîndurile Partidului Comuniştilor şi prin coruperea ideologică a copiilor şi tinerilor. Mihai Şleahtiţchi, vicepreşedintele PLDM, a precizat că organizarea în acest an a examenelor de bacalaureat a fost un eşec total. În opinia lui, organizarea examenelor de bacalaureat în sălile de sport a fost una din cele mai mari greşeli, deoarece acestea nu reprezintă un spaţiu de muncă intelectuală, prin urmare nu au fost în stare să asigure confortul necesar în vederea susţinerii examenelor. În opinia reprezentanţilor PLDM, doar decretarea învăţămîntului drept prioritate naţională, prin aplicarea unor politici coerente şi a mijloacelor financiare necesare, poate asigura revigorarea sistemului de învăţămînt din R.Moldova. (Infotag)

Minorităţile naţionale nu au vreun motiv să susţină partidele de opoziţie — “Patria-Rodina”

Partidul socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” nu găseşte argumente pentru ca la alegeri minorităţile naţionale să-i susţină pe cei care se declară democraţi — PL, PLDM, AMN şi PDM. despre aceasta a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele partidului, Eduard Smirnov. El a atras atenţia la faptul că pe durata întregii lor existenţe partidele de orientare liberală niciodată nu au propus vreo iniţiativă legislativă sau obştească, direcţionată spre îmbunătăţirea legislaţiei în vigoare, care reglementează drepturile minorităţilor naţionale. Potrivit lui Smirnov, problemele naţionale nu apar în societatea în care există democraţie. El s-a adresat liberalilor şi democraţilor cu îndemnul “să nu îmbrîncească oamenii din spate şi să nu-i considere de mîna a doua pentru că nu cunosc limba moldovenească”. Secretarul partidului, Valentin Crîlov, a făcut un apel către electorat ca la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie să voteze Partidul Comuniştilor (PCRM), care poate să garanteze concilierea interetnică în societate. (Infotag)

PCRM se laudă cu rezultate bune în agricultură

Agenda de susţinere a agriculturii de către guvernarea actuală a adus rezultate bune în ultimii opt ani, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, viceministrul Economiei şi Comerţului, candidat la funcţia de deputat pe lista PCRM, Iurie Muntean. Potrivit lui Muntean, din anul 2001 proiectul de consolidare a terenurilor agricole a fost una din punctele strategice pe agenda agrară a partidului de guvernământ. Astfel, până în prezent s-a reuşit consolidarea terenurilor agricole în volum de 69 la sută din totalul suprafeţelor agricole din Moldova. Acest lucru s-a reuşit datorită instrumentelor implementate de guvernarea actuală, datorită cărora au fost create peste 230 de staţii tehnologice, care este cea mai bună metodă de consolidare a terenurilor. Potrivit lui Muntean, pentru anul curent se mai planifică deschiderea a 50 de staţii tehnologice, în acest scop fiind prevăzute în Bugetul de stat 60 mln de lei. Viceministrul a accentuat că actuala guvernare planifică deschiderea staţiilor tehnologice de maşini în fiecare localitate din Moldova. Totodată, consolidarea terenurilor a fost stimulată şi de investiţiile masive şi subvenţiile importante în irigare, care este mai accesibilă pentru terenurile consolidate. Un alt instrument implementat de guvernare mai este şi susţinerea tinerilor din localităţile rurale, pentru deschiderea afacerilor mici şi mijlocii. Astfel, doar în anul 2008 au fost susţinute circa 300 de afaceri mici şi mijlocii. Actualmente sectorul agricol din R. Moldova este susţinut de guvernarea actuală prin investiţii şi surse de subvenţionare, ultimele majorându-se în ultimii opt ani de circa 60 de ori şi reprezintă, în anul curent, 658 mln de lei. (Omega)

PL atenţionează despre nerespectarea drepturilor consumatorilor

“Piaţa produselor agroalimentare din R. Moldova nu garantează securitatea alimentară a populaţiei, ba chiar comportă o serie de caracteristici îndreptate categoric împotriva cetăţenilor”, a declarat Mariana Ambros, candidat pe lista electorală a Partidului Liberal (PL), la o conferinţă de presă joi, 9 iulie. Într-un comunicat de presă remis de PL după conferinţă se menţionează că structura volumului producţiei agricole nu asigură populaţia cu necesarul de produse alimentare, deşi suprafaţa terenurilor cu destinaţie agricolă depăşeşte de 2,3 ori normele prevăzute pentru acoperirea necesarului în garantarea securităţii alimentare şi în concordanţă cu normele fiziologice de consum. Puterea slabă de absorbţie a pieţei, generată de veniturile derizorii ale populaţiei, provoacă creşterea numărului bolnavilor de anemie, în special în rândurile copiilor şi femeilor. O altă tendinţă negativă care se profilează în domeniul economic, semnalată de către liberali, este dezvoltarea insuficientă a infrastructurii calităţii. (Info-Prim)

Vasile Tarlev vorbeşte despre “miturile” comuniştilor

Ideea de reconstrucţie şi modernizare a clădirii Preşedinţiei şi Parlamentului se vroia încă înainte de anul 2004–2005 de către preşedintele ţării, când a şi solicitat de la Guvern elaborarea unui proiect de reparaţie. Despre aceasta a declarat astăzi, 9 iulie, Vasile Tarlev, în cadrul unei conferinţe de presă. Tot astăzi, sursa citată, a dezvăluit unele “mituri” ale guvernării comuniste. “Acele proiecte de reparaţie au fost elaborate, însă eu, ca prim-ministru am fost categoric contra de a acorda bani din bugetul de stat pentru a fi create condiţii super costisitoare în Parlament şi Preşedinţie şi iaca uitaţi-vă că s-au folosit de moment”, a ţinut să precizeze Tarlev azi. Referindu-se la “miturile” guvernării comuniste, Tarlev a mărturisit că salariile şi pensiile au fost achitate şi până a veni comuniştii la putere. “Grupul ideologic al Partidului Comuniştilor îmi interzicea să prezint informaţiile adevărate despre achitarea pensiilor. Adevărul este că pensiile şi salariile bugetarilor au fost achitate şi până în 2001, iar salariile din sectorul real au fost achitate de guvernul condus de mine”, a precizat Tarlev în cadrul conferinţei de presă de astăzi. (unimedia.md)

Campania electorală actuală este mult mai agresivă decît precedenta, susţine “Controlul Civic”

Campania electorală pentru alegerile din 29 iulie este mult mai agresivă comparativ cu cea din scrutinul anterior, şi acest lucru se referă în primul rînd la materialele informaţionale care sînt distribuite de către anumiţi concurenţi electorali. Concluzia respectivă aparţine Coaliţiei “Controlul civic — alegeri 2009”, care a prezentat astăzi primul raport de monitorizare a campaniei electorale. Alexandr Barbov, preşedintele Coaliţiei, a declarat într-o conferinţă de presă că utilizarea regulată de către anumite partide a imaginilor foto şi video ale decedatului Valeriu Boboc este incorectă din punct de vedere etic, fapt ce exercită o presiune psihologică negativă asupra populaţiei. Barbov a mai comunicat că ei au fost sesizaţi în repetate rînduri în legătură cu comportamentul inadecvat al unor membri ai Partidului Liberal Democrat, care au solicitat tinerei generaţii să ascundă buletinele de identitate ale buneilor pentru a le zădărnici acestora prezenţa la vot. Organizaţia a îndemnat concurenţii electorali să renunţe la utilizarea mesajelor denigratoare, cu caracter agresiv şi radical şi a recomandat organelor competente să reacţioneze prompt la cazurile de încălcare a legislaţiei electorale. (Moldpres)