Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePDM

Evenimente ale PDM la tema “Atitudinea faţă de guvernare”

3 mai 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PDM, Marian Lupu a declarat că “Partidul Liberal Democrat a format o coaliţie nedeclarată cu Partidul Comuniştilor pentru a declanşa alegeri parlamentare anticipate”. “PLDM nu are suficient curaj pentru a declara despre formarea acestei coaliţii cu PCRM. Însă, noi vedem că ea există la modul practic, deputaţii celor două fracţiuni realizează ceea asupra a ce s-au înţeles liderii celor două formaţiuni”, a spus liderul democrat.
7 martie 2013 | 
La Chişinău, s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova în cadrul căreia s-a decis că formaţiunea este pregătită pentru negocieri cu partidele din AIE. “Avem nevoie de un guvern funcţional, care ar munci pentru binele oamenilor, pentru Republica Moldova. Avem timp puţin. Deocamdată, decidem asupra formulei de negocieri”, a declarat după şedinţă liderul PDM, Marian Lupu.
Parlamentul Republicii Moldova a demis Guvernul condus de Vlad Filat
5 martie 2013
Pe 5 martie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a acordat vot de neîncredere Guvernului în frunte cu prim-ministrul, Vlad Filat. Votul de neîncredere a fost exprimat de 54 de deputaţi, inclusiv 34 din partea Partidului Comuniştilor, 15 — din partea Partidului Democrat, 3 — din partea grupului socialiştilor şi doi deputaţi independenţi[]
25 februarie 2013 | 
Membrii PDM s-au convocat în şedinţa extinsă a Consiliului Executiv Politic, în cadrul căreia a fost pusă în discuţie actuala situaţie politică din ţară şi soluţiile de depăşire a crizei generate de decizia PLDM de a denunţa acordul de constituire a AIE. După şedinţă, în cadrul unui briefing de presă, Marian Lupu a declarat că “mai întîi trebuie să ieşim din marea confuzie creată de spargerea Alianţei de către PLDM. Trebuie să revenim la punctul zero, prin demisia premierului şi a mea…totul depinde de cît de repede va înţelege PLDM criza în care a aruncat ţara şi de cît de repede premierul va demisiona, pentru a nu intra şi mai profund în criză”.
21 februarie 2013 | 
În cadrul unui briefing de presă, liderul democrat, Marian Lupu a vorbit despre situaţia politică din ţară şi a partidelor componente ale AIE. “Trebuie să încercăm să reclădim o nouă alianţă şi îi solicităm premierului Vlad Filat să revină la dialog cu partidele aflate la guvernare, iar dacă refuză îi sugerăm să demisioneze. În acest caz la conducerea Executivului va fi numit un premier interimar şi pentru a demonstra că ne dorim să clădim o alinţă nouă în aceiaşi zi cînd işi va da demisia premierul, voi demisiona şi eu din funcţia de speaker”, a spus Lupu.
19 februarie 2013 | 
În cadrul unui briefing de presă, liderul democraţilor, Marian Lupu a confirmat că un ministru, un primar şi un şir de agenţii, toţi exponenţi ai Partidului Democrat figurează în dosarele de anchetă intentate de CNA. “Vreau să cred că asistăm la startul de luptă contra corupţiei (…) vă rog să observaţi că noi ne abţinem să facem presiuni politice, pentru a nu opri anchetele anticorupţie în forţă. Acest proces trebuia să înceapă după activarea CNA şi va putea fi judecat după rezultate”, a menţionat Marian Lupu.
14 februarie 2013
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc a declarat în cadrul unui briefing de presă că învinuirile aduse de Vlad Filat nu sunt demne de un prim-ministru, pentru că acestea sunt nefondate şi sunt bazate pe speculaţii. “Atunci cînd se denunţă un Acord, atunci cînd nu mai există majoritate parlamentară, atunci Guvernul nu are suportul politic în Parlament. Nu văd corectitudine şi relevanţă în afirmaţia că ar putea rămîne prim-ministru fără majoritate parlamentară”, a adăugat liderul democrat.
13 februarie 2013 | 
În cadrul unui briefing de presă, liderul democraţilor, Marian Lupu a declarat că preşedintele liberal-democraţilor, Vlad Filat a desfiinţat AIE şi a lăsat Republica Moldova fără majoritate de guvernare. “Lovind în partenerii care l-au votat în calitate de premier, liderul PLDM anunţă că doreşte să exercite un regim de dictatură personală în cadrul coaliţiei de guvernare”, a specificat Lupu. Potrivit lui, PLDM a făcut un pas spre satisfacerea interesului PCRM de a ajunge la alegeri anticipate, “aceasta fiind o parte a tîrgului ascuns dintre Filat şi Voronin. În rest, toate sunt poveşti”.
24 noiembrie 2011
Consiliul Executiv Politic al Partidului Democrat s-a convocat într-o şedinţă în cadrul căreia s-a decis ca alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc la mijlocul lunii lui decembrie. “Dacă domnii de la PLDM ar fi fost interesaţi în adoptarea cît mai grabnică a bugetului, aveau să vină cu proiectul la 1 octombrie cel tîrziu, aşa cum o cere legea. Ei însă sînt în întîrziere de două luni. Asta denotă interes pentru finanţele publice sau lipsă de grijă pentru ele?”, s-a întrebat Lupu. Democratul a menţionat că-şi va înainta candidatura la funcţia de preşedinte indiferent dacă va fi sau nu susţinut din partea colegilor din AIE.
12 iulie 2011 | 
Partidul Democrat a organizat o conferinţă-replică pentru colegii din Partidul Liberal Democrat, în cadrul căreia deputatul Dumitru Diacov a declarat că “este prima dată când o fracţiune parlamentară acordă întrebări prin intermediul presei altui grup parlamentar”. “Noi suntem gata să lucrăm fără vacanţă, dacă ţara are nevoie de acest lucru. Noi suntem gata să votăm şi să găsim compromisurile necesare”, a adăugat Diacov. Declaraţii vin după ce liberal-democraţii şi-au manifestat speranţa că proiectele de legi ce ţin de lichidarea instanţelor judecătoreşti economice şi monopolurilor la exportul de deşeuri feroase vor fi susţinute şi votate în a doua lectură de către toţi deputaţii AIE.
30 iunie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele PDM, deputatul Igor Corman, a declarat că formaţiunea sa face apel către Partidul Liberal Democrat să dezbată problemele existente în Alianţă, şi nu prin intermediul mass-media. “Partidul Democrat a demonstrat la formarea Alianţei în 2009 şi apoi în 2010 că este un partener de încredere. Noi vrem să avem un dialog constructiv cu toate membrele coaliţiei. Din acest motiv trebuie să găsim un compromis şi să punem punct pe certuri”, a spus Corman. Potrivit lui, dacă PLDM nu va răspunde apelului, atunci se poate de presupus că liberal democraţii vor să declanşeze alegeri parlamentare anticipate sau să justifice o eventuală coaliţiei cu Partidul Comuniştilor.
12 august 2010
Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a ţinut o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia şi-a cheamat colegii de Alianţă să se concentreze asupra referendumului şi să nu cadă pradă scandalurilor electorale “indiferent de poziţiile care le avem, indiferent de încrederea sau neîncrederea dintre noi, nu vom fi scutiţi de ceea ce se va întîmpla la 5 septembrie. Importanţa referendumului depăşeşte interesele personale şi de partid, de succesul sau insuccesul exerciţiului va depinde soluţionarea crizei politice”, a spus Lupu. Potrivit lui, Partidul Democrat va decide cu cine să coalizeze după alegeri, în funcţie de comportamentul partidelor în campanie “Nu voi permite să fim utilizaţi atunci cînd cineva va avea nevoie de voturi. De cum se vor comporta fiecare concurent în campania electorală va depinde decizia PDM privind configuraţia următoarei guvernări”. Vorbind despre iniţiativa PLDM de a reduce durata campaniei electorale, liderul PDM a declarat că este una periculoasă “reducerea campaniei de la 60 la 30 de zile ar însemna să facem cinci paşi în urmă în dezvoltarea democratică a ţării”. Potrivit lui Lupu, două luni de campanie este o normă democratică, care permite tuturor concurenţilor să participe în condiţii egale la alegeri.
25 iunie 2010
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu ar trebui să-şi anuleze decretul prin care declară data de 28 iunie ziua ocupaţiei Basarabiei, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la sediul PDM, liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu. “Decretarea zilei ocupaţiei Basarabiei este o idee nereuşită şi nefericită, nu la locul şi timpul potrivit. Noi batem pasul pe loc şi sîntem traşi în mlaştina trecutului. Aceste probleme trebuie abordate de istorici, dacă ele devin subiect pentru politic atunci înregistrăm regres. Decretul prezidenţial va duce la polarizarea şi dezbinarea şi mai pronunţată a societăţii”, a spus Lupu. Potrivit lui, acţiunile necoordonate ale Partidului Liberal lovesc în Alianţă şi a subliniat că Partidul Democrat nu va participa la nicio manifestaţie organizată cu ocazia zilei de 28 iunie. De asemenea, liderul PDM, a declarat că nu va susţine proiectul de lege privind interzicerea simbolurilor comuniste. “Deciziile în politică nu se iau în baza de emoţii, ci de logica şi raţiune. Aşadar, ce ar însemna această prohibiţie? Nimic altceva decît cel mai mare cadou oferit opoziţiei parlamentare. Dacă mergem pe calea victimizării PCRM, atunci noi vom contribui la ridicarea ratingului comuniştilor fără de investiţii financiare sau umane din partea lor”, a mai adăugat Lupu.
29 aprilie 2010
Liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a susţinut un briefing la sediul partidului, în cadrul căruia a declarat că Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să pună capăt războiului politic din interiorul coaliţiei şi să nu mai împartă societatea în patrioţi şi trădători sau statalişti şi unionişti. Lupu susţine că divergenţele din AIE privind participarea Moldovei la Parada Victoriei de la Moscova au depăşit limitele, iar cele patru partide componente trebuie să întreprindă măsuri urgente de redresare a situaţiei. Potrivit lui, unica ieşire din criză pentru Alianţă este să elimine din agenda politică toate subiectele care pot să provoace disensiuni şi rivalitate în interiorul AIE, să provoace o criză a alianţei de guvernare; să elimină toate neclarităţile din problema alegerilor anticipate şi să fie elaborat în regim de urgenţă un mecanism funcţional de coordonare a acţiunilor în interiorul Alianţei, de adoptare, enunţare şi implementare obligatorie a deciziilor Alianţei.
10 februarie 2010
Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova, a susţinut o conferinţă de presă la sediul PDM din str. Tighina 32, în cadrul căreia a prezentat priorităţile pentru anul 2010, în contextul aflării la guvernare în componenţa Alianţei pentru Integrare Europeană. Printre acestea se numără asigurarea coeziunii societăţii, promovarea imaginii Republicii Moldova în exterior, depăşirea crizei economice şi susţinerea mediului de afaceri, ameliorarea sistemului de asigurare a sănătăţii. “PDM va adopta o poziţie pro-activă care va reprezenta contribuţia la munca în comun în cadrul AIE”, a declarat Marian Lupu, amintind că fiecare partid a venit cu câte un program amplu în campania electorală şi fiecare trebuie să vină cu contribuţia personală în realizare. Preşedintele PDM, dl Marian Lupu, a mai anunţat că a făcut un apel în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană ca deputaţii care sunt şi miniştri să depună mandatele de legiuitor, pentru a fi asigurată astfel eficienţa ambelor instituţii.
24 iulie 2009
Partidul Democrat din Moldova a convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. Tighina 32, pe tema: “Abuzurile guvernării comuniste faţă de partidele de opoziţie în campania electorală”.
22 iulie 2009
Partidul Democrat din Moldova a convocat o conferinţă de presă, la sediul PDM din str. Tighina 32, pe tema: “PDM a sesizat Procuratura Generală şi instanţele de judecată pe marginea calomniilor şi insinuărilor difuzate de către organele de presă afiliate guvernării”.
17 iulie 2009
Partidul Democrat din Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul PDM din str. Tighina 32, pe tema: “Viziunea PDM referitor la direcţiile prioritare ale politicii externe a Republicii Moldova”.
16 iulie 2009
Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat din Moldova a organizat un flash-mob, la Teleradio-Moldova, str. Mioriţa, cu genericul: “Opriţi intoxicaţia cu informaţie falsă”.
13 iulie 2009
Partidul Democrat din Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. Tighina 32, pe tema: “Subiecte fierbinţi din actualitatea social-politică”.
23 iunie 2009
Partidul Democrat din Moldova în frunte cu Marian Lupu, a susţinut o conferinţă de presă la sediul PDM din str. Tighina 32, pe tema “Rezultatele vizitei la Moscova a preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin”.
21 mai 2009
Partidul Democrat din Moldova a convocat o conferinţă de presă, la sediul PDM din str. Tighina 32, pe tema: “Criza politică actuală şi poziţia PDM despre alegerea Preşedintelui RM”.
13 aprilie 2009
Partidul Democrat din Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul PDM din str. Tighina 32, pe tema: “Subiecte de actualitate social-politică”.
1 septembrie 2008
Partidul Democrat din Moldova a convocat o conferinţă de presă în sala de conferinţe a Partidului Democrat, cu genericul “Situaţia social-politică în Republica Moldova la etapa actuală”.
Adunarea Naţională a Cetăţenilor pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei Republicii Moldova
30 noiembrie 2003
La 30 noiembrie 2003, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, s-a desfăşurat Adunarea Naţională a Cetăţenilor pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei Republicii Moldova. Adunarea a fost organizată de către Comitetul pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei Republicii Moldova (CAICRM)[]
Constituirea Comitetului pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei Republicii Moldova
25 noiembrie 2003
Comitetul va avea menirea să coordoneze acţiunile forţelor politice parlamentare şi extraparlamentare şi ale societăţii civile din ţară pentru apărarea independenţei şi regimului constituţional al Republicii Moldova şi va propune soluţii viabile şi echitabile de rezolvare a diferendului transnistrean[]
Între interese şi compromis
3 aprilie 2002
Lideri ai 11 formaţiuni politice s-au întrunit la 3 aprilie curent la iniţiativa Alianţei Social Democrate pentru elaborarea unui program anticriză. Toţi liderii au calificat drept oportună iniţierea unui dialog între partidul de guvernămînt şi Partidul Popular Creştin Democrat, care ar putea fi mediat de celelalte formaţiuni politice[]

Arhiva

2016 [5]
2015 [2]
2014 [56]
2013 [40]
2012 [58]
2011 [38]
2010 [37]
2009 [45]
2008 [28]
2004 [1]
2003 [5]
2002 [1]
Alegeri [106]
Atitudinea faţă de guvernare