Evenimente ale PAD la tema “Drepturile şi libertăţile omului”
4 mai 2012 |
În cadrul unui briefing de presă, liderul PAD, deputatul Mihai Godea, a prezentat o declaraţie privind libertatea presei şi a exprimării. În declaraţie se arată că Partidul Acţiunea Democratică subscrie Memoriului lansat de instituţiile din domeniul media şi solicită autorităţilor statului să realizeze priorităţile în domeniul mass-media prevăzute în planurile de guvernare în termenele stabilite şi maximă eficienţă. Totodată, pentru a impulsiona acţiunile necesare, PAD va insista în continuare la promovarea modificărilor în legislaţia penală cu scopul de a sancţiona dur cenzura şi intimidarea mass-media.
Liderul Partidului Acţiunea Democratică, deputatul Mihai Godea a declarat că ministrul de Interne, Alexei Roibu, trebuie să-şi dea demisia de onoare. “Ceea ce vedem la ora actuală nu am văzut de mult timp şi nu ştiu dacă am mai văzut vreodată. În fiecare săptămână, sau cel mult odată la două săptămâni, avem omoruri în plină stradă, avem atentate cu bombă, cu maşini capcană — lucruri care nicidecum nu se înscriu în obiectivele de guvernare şi în felul de a fi a unei guvernări democratice”.
Partidul Acţiunea Democratică a elaborat un proiect de lege care prevede constituirea Ministerului Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor, autoritate centrală de specialitate, responsabil de protecţia cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare, de reintegrarea economică şi socială a celor reveniţi în ţară şi de implicarea acestora în procesele economice şi de dezvoltare, care au loc în Republica Moldova. Acest anunţ a fost făcut de Corneliu Gurin, vice-preşedinte al PAD, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit lui, proiectul legislativ urmează să fie supus consultărilor publice iar ulterior va fi discutat cu reprezentanţii partidelor din alianţa de guvernare.
În cadrul şedinţei speciale a Parlamentului privind alegerea şefului statului, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană Nicolae Timofti a fost ales în calitate de preşedinte al Republicii Moldova cu votul a 62 de deputaţi din totalul de 101. Cele trei partide ale coaliţiei, care deţin în total 58 de voturi, împreună cu votul deputatului neafiliat Mihai Godea şi a celor trei deputaţi din grupul socialiştilor în frunte cu Igor Dodon au votat pentru Nicolae Timofti. Fracţiunea PCRM nu au participat la şedinţa Parlamentului, dar a delegat trei deputaţi pentru a supraveghea procedura de vot. În discursul ţinut în faţa deputaţilor, Nicolae Timofti a declarat că Moldova are nevoie de o idee naţională capabilă să unească societatea scindată, şi o asemenea idee trebuie să devină integrarea europeană. Eu voi depune toate eforturile pentru a obţine, împreună cu guvernul şi parlamentul, rezultate pe această cale, a promis Timofti.
15 martie 2012 |
În cadrul unui briefing de presă, liderul Partidului Acţiunea Democratică, deputatul Mihai Godea a declarat că nu-l va susţine pe Nicolae Timofti, candidatul AIE la fotoliu de preşedinte. “Sunt şanse minime ca poziţia mea să se schimbe. Dacă vor lua în serios situaţia în care s-a pomenit ţara. Dar nu cred că până mâine să se întâmple ceva”, a spus deputatul. Totodată, Godea afirmă că nu Nicolae Timofti ar fi cauza refuzului de a participa la alegerile de pe 16 martie, ci faptul că actuala guvernare nu a respectat Constituţia, dar s-a dedat la experimente dubioase şi jocuri politice în culise.
14 martie 2012 |
A fost convocat în şedinţă extraordinară Biroul Permanent Central al Partidului Acţiunea Democratică în cadrul căreia s-a decis poziţia PAD vis a vis de candidatura lui Nicolae Timofti la funcţia de şef al statului. După încheierea şedinţei, liderul PAD, Mihai Godea a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat că formaţiunea sa nu-l va susţine pe Nicolae Timofti la funcţia de preşedinte al statului. “Nu este vorba de candidat, este vorba de abordare, seriozitatea şi responsabilitatea care au lipsit în acest proces din partea celor care au fost responsabili să-l gestioneze cu grijă în conformitate cu norma constituţională”, şi-a argumentat decizia liderul PAD.
Pe 4 martie 2012, la Chişinău a fost constituită Organizaţia de Femei a Partidului Acţiunea Democratică (OF PAD), eveniment la care au participat circa 200 de femei delegate din toate organizaţiile teritoriale ale PAD[…]
În cadrul unei conferinţă de presă, liderul PAD, Mihai Godea a anunţat principalele acţiuni pentru soluţionarea crizei politice: Sesizarea Curţii Constituţionale, până la 27 ianuarie, în scopul de a elimina pârghiile prin care se tergiversează alegerea preşedintelui; Elaborarea unui pachet legislativ care să reglementeze clar procedura de alegere a preşedintelui, ce urmează a fi lansat spre consultări şi dezbateri pe 1 februarie 2012; Iniţierea referendumului constituţional autentic propus de PAD, textul amendamentelor la Constituţie fiind supuse dezbaterilor începând cu 15 februarie 2012.
Partidul Acţiunea Democratică iniţiază un referendum constituţional pentru alegerea preşedintelui de către popor, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă liderul formaţiunii, deputatul Mihai Godea. PAD îşi mai propune să schimbe prin referendum sistemul electoral în unul mixt, în care jumătate din deputaţii din Parlament să fie aleşi pe circumscripţii şi jumătate pe liste de partid iar numărul de deputaţi să fie redus de la 101 la 71 de deputaţi. Godea a spus că, timp de şase luni, vor fi colectate semnăturile necesare pentru iniţierea referendumului, care ar urma să se desfăşoare în toamna 2012.
Partidul “Acţiunea Democratică” se pronunţă împotriva desfăşurării referendumului de modificare a Constituţiei, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele formaţiunii, Corneliu Gurin. El consideră că guvernarea trebuie să renunţe la astfel de experimente periculoase precum referendumul şi să folosească mai întîi toate metodele legale pentru alegerea preşedintelui. În cadrul aceluiaşi eveniment, Corneliu Gurin a dat citire unei declaraţii oficiale a PAD cu privire la aservirea proceselor democratice intereselor politice de grup.