Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2005Curier electoral

Curier electoral din 26 ianuarie 2005

|versiune pentru tipar|

CEC a înregistrat UCM

La 25 ianuarie 2005 CEC a înregestrat Uniunea Centristă din Moldova (UCM) în calitate de cel de al 8-lea concurent electoral.

CEC a constituit OPO

Printr-o hotărîre la 25 ianuarie 2005 CEC a constituit Oficiul de Protocol al Observatorilor (OPO) şi a stabilit componenţă acestuia. Printre atribuţiile OPO se numără: organizarea întîlnirii şi cazării observatorilor; organizarea înregistrării actelor de acreditare la Ministerul Afacerilor Externe şi eliberării legitimaţiilor de observator; coordonarea cu Comisia Electorală Centrală a deplasărilor observatorilor internaţionali la consiliile electorale; coordonarea acţiunilor cu Comisia Electorală Centrală privind asigurarea activităţii observatorilor; acumularea informaţiei cu privire la alegeri de la observatorii internaţionali şi generalizarea ei; organizarea briefingurilor pentru observatorii internaţionali.

CEC a instruit funcţionarii electorali

CEC a organizat un seminar de instruire pentru funcţionarii electorali din consiliile electorale raionale la care au fost invitaţi şi reprezentanţii altor instituţii publice menite să asigure buna desfăşurarea a procesului electoral (Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Energeticii, Ministerului Transporturilor si Comunicatiilor si ai Departamentului Tehnologii Informationale). Preşedintele CEC, Petru Răilean, a formulat sacrini concrete pentru conducătorii consiliilor electorale şi pentru cei din instituţiile implicate în asigurarea desfăşurării alegerilor: să desfăşoare o activitate conformă prevederilor legislaţiei; să asigure condiţii egale pentru toţi concurenţii electorali; să cheltuie resursele financiare doar conform destinaţiei; să asigure transparenţa procesului electoral; să asigure amenajarea locurilor speciale pentru plasarea pubcităţii electorale; să ducă o evidenţă a resurselor financiare ale concurenţilor electorali pentru a nu admite depăşirea plafonului stabilit de CEC; să contribuie la întocmirea corectă a listelor de alegatori; să asigure respectarea deciziei referitoare la neadmiterea poliţiştilor de a se afla în raza a 100 metri a sectiei de votare fără învitaţia preşedinţilor acestora şi să nu poarte arme de foc.

Preşedintele CEC şi-a exprimat regretul că “Acum situaţia de la noi este ca la copilul care încă nu s-a născut, dar este etichetat drept handicapat si influenţat de cineva” (citat după BASA-press).

BMD acumulează dovezi

Departamentul Juridic al BMD a făcut publice “dovezile acumulate privind fraudarea actualului proces electoral din Republica Moldova. În cadrul unei conferinţe de presă şeful acestui Departament şi reprezentantul BMD la CEC, dl Nicolae Gârbu, a acuzat de încălcări flagrante actualii guvernanţi, concurentul aflat la putere, unele instituţii media, şi chiar CEC. BMD a atacat prompt aceste cazuri prin sesizări, contestaţii, demersuri depuse la CEC, la Procuratură şi în Justiţie”.

BMD consideră că demersurile sale “au produs deja efecte, ceea ce dovedeşte realitatea încălcărilor… Pentru a preveni degradarea în continuare a situaţiei şi, în rezultat, falsificarea alegerilor, BMD consideră extrem de importantă venirea cât mai urgentă a observatorilor internaţionali în Moldova, precum şi activizarea organizaţiilor civile de monitorizare a campaniei, cum este Coaliţia 2005”.

Declaraţia CEC

La 25 ianuarie CEC a făcut publică o declaraţie votată unanim de către membri săi prin care a atenţionat mijloacele de informare în masă, atît publice cît şi private, asupra necesităţii de a aduce la cunoştinţa opiniei publice a unor informaţii veridice despre alegeri şi activitatea sa. CEC a chemat reprezentanţii concurenţilor electorali să adopte în cadrul activităţii în CEC o poziţie bazată de principii etice de conlucrare.

PC îşi promovează oferta electorală

În cadrul şedinţei lărgite a colegiului Ministerului Finanţelor (MF), la care a participat şi preşedintele Vladimir Voronin, au fost efectuată o analiză a rezultatelor activităţii instituţiei respective.

În cadrul şedinţei mediatizate pe larg de către mass-media, inclusiv cele publice, s-a stabilit că MF “va ţine cont că e necesar a crea 300 mii noi locuri de muncă, iar salariul mediu lunar al angajaţilor va trebui majorat pînă la suma de 300 dolari. Un alt obiectiv la fel de important în perioada următoare e triplarea cotei pensiilor, precum şi dublarea numărului de studenţi finanţaţi de la bugetul de stat. Şi acest lucru e real doar în condiţiile dublării bugetului de stat. Altfel zis, în viitorii patru ani detaşamentul de specialişti în finanţe are obligaţiunea să-şi restructureze metodele de lucru în aşa fel, ca să asigure necondiţionat securitatea financiară a ţări” (Moldova suverană din 26.01.05). Adică, MF va traduce în viaţă sarcinile formulate în platforma electorală a PC în fruntea căruia se află şeful statului. Formaţiunile de opoziţie consideră că în acest fel PC işi provovează oferta electorală prin intermediul mass-media în afara rubricilor ELECTORALA 2005.

Reuniunea social-democrată

PSDM a informat că a planificat desfăşurarea în ziua de 6 februarie 2005 a Reuniunii Social Democrate, dar din motive neclare i-a fost refuzată arendarea spaţiilor la Palatul Naţional şi la Teatrului de Operă şi Balet de către directorii acestora. PSDM invocă influenţarea deciziilor de refuz de către partidul de guvernământ, “care foloseşte toate mecanismele disponibile pentru a nu permite Partidului Social Democrat din Moldova să-şi desfăşoare activităţile de campanie electorală”.

PSDM a intenţionat “invitarea la această reuniune a unui număr impunător de adepţi ai social democraţilor din ţară, precum şi a oaspeţilor din România, Rusia şi ţările Uniunii Europene, fapt care devine greu de realizat în condiţiile când arendarea unei săli corespunzătoare unei asemenea întruniri a fost refuzată”.

PSDM a decis să sesizeze CEC şi structurile intenţionale “despre această nouă dovadă a abuzurilor de putere a partidului comuniştilor” şi este dispus să desfăşurare evenimentul planificat în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, dacă nu va obţine spaţiul.

PSDM obstrucţionat

Surse din PSDM au informat că au obţinut explicaţia unui poliţist care obstrucţiona întîlnirea liderilor formaţiunii cu alegătorii în baza cărui act normativ face acest lucru. Potrivit poliţistului el ar fi fost instruit să aplice prevederile legii nr. 560-XII din 21.07.95 cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. PSDM intenţionează să ceară explicaţii CEC dacă în timpul agitaţiei electorale procedura din legea respectivă este aplicabilă pentru toţi concurenţii electorali sau există şi privilegiaţi.

PPCD are un nou reprezentant la CEC

În baza deciziei Curţii Supreme de Justiţie CEC şi-a anultat decizia prin care confirmase calitatea lui Vitalie Nagacevschi de reprezentant cu vot consultativ din partea PPCD. Victor Constantinov va fi noul reprezentant al PPCD la CEC.

Mass-media obstrucţionată

Unei echipe de la postul de televiziune Sor TV din oraşul Soroca (localitate situată la circa 160 km la nord de Chişinău) i-a fost interzis accesul la un eveniment electoral, organizat în acest oraş de Partidul Comuniştilor din Moldova. Reporterul de la Sot TV a comunicat că un bărbat care a refuzat să se prezinte şi să se legitimeze, le-a spus jurnaliştilor că, deoarece nu au invitaţii oficiale, le este interzis accesul la eveniment. Este vorba de o întâlnire a spicherului Eugenia Ostapciuc cu alegătorii din Soroca, care a avut loc pe data de 20 ianuarie.

Raportul de monitorizare

La 27 ianuarie 2005, la ora 10, in sediul agenţiei de presă Infotag grupul de lucru “Monitorizarea procesului electoral” din cadrul Coaliţiei 2005 va prezenta cel de-al doilea raport cu privire la procesul electoral. Raportul se refera la perioada 3 decembrie 2004 — 15 ianuarie 2005.