Evenimente ale PSRM la tema “Relaţii interpartinice”
10 mai 2012
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul organizaţiei teritoriale social-democrate din Rîşcani, Nicolae Carauş a anunţat că o echipă de peste 100 de membri PSD vor adera la Partidul Socialiştilor. Carauş a mărturisit că este dezamăgit în conducerea PSD, Victor Şelin, care nu apără interesele cetăţenilor şi nu are un comportament politic solid, ci se ocupă de intrigi politice, cu scopul de a-şi proteja businessul. În opinia echipei de la Rîşcani, doar un partid statalist, responsabil şi cu oameni profesionişti, cum e Partidul Socialiştilor, merită susţinerea lor şi a cetăţenilor în general.
Liderul socialiştilor, Igor Dodon a declarat la un briefing de presă că a făcut un apel către toate partidele de opoziţie să consolideze puterile în vederea elaborării legii opoziţiei. El a avut întrevederi şi consultări prealabile cu liderii unor partide şi a convenit asupra acţiunilor ulterioare însă pînă la moment nu a avut o asemenea întrevedere cu PCRM. În alt context, Igor Dodon a declarat că formaţiunea sa este împotriva adoptării legii antidiscriminare. El a afirmat că multe ţări care au liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană nu au adoptat legea antidiscriminare, şi aceasta face dovada incapacităţii Guvernului Moldovei de a se înţelege cu colegii din UE în privinţa acestei legi.
În cadrul şedinţei speciale a Parlamentului privind alegerea şefului statului, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană Nicolae Timofti a fost ales în calitate de preşedinte al Republicii Moldova cu votul a 62 de deputaţi din totalul de 101. Cele trei partide ale coaliţiei, care deţin în total 58 de voturi, împreună cu votul deputatului neafiliat Mihai Godea şi a celor trei deputaţi din grupul socialiştilor în frunte cu Igor Dodon au votat pentru Nicolae Timofti. Fracţiunea PCRM nu au participat la şedinţa Parlamentului, dar a delegat trei deputaţi pentru a supraveghea procedura de vot. În discursul ţinut în faţa deputaţilor, Nicolae Timofti a declarat că Moldova are nevoie de o idee naţională capabilă să unească societatea scindată, şi o asemenea idee trebuie să devină integrarea europeană. Eu voi depune toate eforturile pentru a obţine, împreună cu guvernul şi parlamentul, rezultate pe această cale, a promis Timofti.
14 martie 2012 |
Liderul socialiştilor Igor Dodon şi liderul comuniştilor Vladimir Voronin, au avut o întrevedere în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte privind situaţia politică din ţară. “A fost o discuţie necesară, mai ales într-un moment atât de dificil. Am vrut să aflăm dacă comuniştii înţeleg că opoziţia parlamentară trebuie să fie responsabilă de ceea ce se întâmplă în ţară şi le-am spus că prin baricade problemele nu vor fi soluţionate”, a explicat Dodon. De asemenea, acesta spune că a vrut să afle care vor fi acţiunile comuniştilor în cazul alegerilor anticipate.
24 februarie 2012 |
În cadrul unui briefing de presă, liderul PLDM Vlad Filat a anunţat că economistul FMI, Veronica Bacalu, este candidatul PDM-PLDM-grupul Dodon la funcţia de preşedinte al ţării. El susţine că Veronica Bacalu deţine calităţile necesare pentru a ocupa funcţia de preşedinte şi crede că Partidul Liberal o va susţine. “O altă candidatură nu se va mai discuta. Important este ca pentru Bacalu să voteze 61 de voturi, în prezent 49 de deputaţi şi-au declarat sprijinul pentru ea”, a spus Filat.
21 februarie 2012 |
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul socialiştilor Igor Dodon a declarat că va participa la negocierile cu Alianţa pentru Integrare Europeană doar atunci cînd AIE îşi va înainta candidatul apartinic comun la funcţia de preşedinte. “Avem temeiul să bănuim că liderii din AIE, sau unii dintre ei, au pornit deja mecanismul declanşării alegerilor anticipate, de aceea Partidul Socialiştilor va intra în timpul cel mai apropiat în campania pre-electorală, cu un mesaj foarte dur faţă de iresponsabilitatea şi incompetenţa actualei guvernări”, a spus Dodon.
Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană s-au convocat într-o şedinţă în cadrul căreia au demarat negocierile cu “grupul Dodon” privind alegerea preşedintelui ţării. În cadrul negocierilor s-a discutat despre stabilirea datei alegerii preşedintelui şi s-a tatonat terenul pentru identificarea unei candidaturi. În ajunul şedinţei Parlamentului există posibilitatea reală ca deja la 16 februarie să fie stabilită data alegerilor prezidenţiale.
31 ianuarie 2012 |
În cadrul unei conferinţe de presă, 5 consilieri locali din raionul Sîngerei, Bîrsan Mihail, Precop Evelina, Ababii Nicolai, Smîntînă Elena şi Negru Ion au aderat la Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. “Susţinem poziţiile constructive şi consecvente, cu privire la situaţia social-economică din ţară, a grupului parlamentar în frunte cu Igor Dodon, deoarece doar Partidul Socialiştilor propune soluţii concrete pentru ieşirea din impasul politic existent”, se arată într-un comunicat de presă.
Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon a declarat într-un briefing de presă că Elena Dani şi Petru Donţov, consilieri în Consiliul Municipal Chişinău, au părăsit grupul PCRM şi vor forma grupul socialiştilor în cadrul CMC. “Grupul socialiştilor va fi format din doi consilieri: Elena Dani, care a fost vicepreşedintele fracţiunii PCRM în CMC, şi Petru Donţov. Poziţia noastră în CMC va fi una de opoziţie faţă de AIE, însă suntem disponibili de a susţine şi vota proiecte de dezvoltare a municipiului Chişinău”, a precizat Dodon.
În cadrul unei conferinţe de presă, consilierul din Basarabeasa, Petru Puşcari, şi cîţiva reprezentanţi ai aripei de tineret a organizaţiei teritoriale a PCRM au anunţat că se retrag din rîndurile comuniştilor şi aderă la Partidul Socialiştilor, condus de Igor Dodon. Potrivit lui Puşcari, de situaţia critică a ţării se face vinovată atît Alianţa de guvernare, cît şi Partidul Comuniştilor aflat în opoziţie.
24 noiembrie 2011 |
Preşedintele de onoare al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Veronica Abramciuc a declarat într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa nu va mai susţine politic Partidul Comuniştilor. “În situaţia creată — când poziţia fracţiunii PCRM în Parlament este îndreptată nu spre depăşirea crizei politice din ţară, ci dimpotrivă, spre aprofundarea ei, nu la apărarea drepturilor cetăţenilor de rând, ci la dezbinarare şi atâţarea vrajbei în societate — executivul PSRM îşi declară refuzul în susţinerea politică în continuare a PCRM”, a declarat Abramciuc.
21 noiembrie 2011 |
Un grup de 12 consilieri comunişti din consiliile comunelor Ciorescu şi Bubuieci şi din consiliile orăşeneşti Vatra şi Cricova, mun. Chişinău, au părăsit PCRM în favoarea Partidului Socialiştilor, condus de Igor Dodon. Consilierul comunei Ciorescu, Constantin Scripnic, a declarat că “Igor Dodon este un politician de o formaţie nouă, cu viziuni progresive şi o perspectivă de lungă durată”. Totodată, consilierii au anunţat crearea fracţiunilor Partidului Socialiştilor în consiliile locale din oraşul Vatra şi comuna Ciorescu.
16 noiembrie 2011 |
Circa 50 de membri ai Partidului Comuniştilor şi peste jumătate din organizaţia comsomolistă din Bălţi au plecat din formaţiune, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul organizaţiei primare Bălţi, Alexandru Nesterovschi. El a declarat că împreună cu colegii săi îl vor susţin pe Igor Dodon şi viitorul proiect politic al acestuia. Nesterovschi este convins că “împreună vom construi un partid umanizat, un partid fără păpuşari şi marionete, unde va fi auzită vocea fiecărui om”.
16 noiembrie 2010
Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” a convocat o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, în cadrul căreia conducerea formaţiunii a făcut o adresare prin care îndeamnă mai mulţi concurenţi electorali să se retragă din cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie în favoarea partidelor care merită să treacă pragul electoral. Liderul socialiştilor, Eduard Smirnov, a spus că acei concurenţi electorali care sunt conştienţi de pericolul menţinerii la putere a actualei guvernări, în mod neapărat trebuie să jertfească drepturile lor politice şi să se retragă din cursa electorală. Potrvit Partidului Socialiştilor “Patria-Rodina”, în cursa electorală ar trebui să rămână partidele Alianţei pentru Integrare Europeană şi PCRM, care se află în opoziţie. Astfel populaţia nu va fi dezorientată de multitudinea de concurenţi electorali şi de platformele acestora.
Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” a organizat o conferinţă de presă la sediul Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, cu genericul: “Poziţia Partidului Socialiştilor din Moldova «Patria-Rodina» cu privire la totalurile anului politic 2009”.
Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Agenţiei Info-Prim Neo, în cadrul căreia a fost făcută o Declaraţie privind alegerile preşedintelui Republicii Moldova, preconizate pentru 10 noiembrie 2009.
Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” a susţinut o conferinţă de presă, la sediul Agenţiei “Info-Prim Neo”, pe tema: “Aspectul social-economic, analiza Partidului Socialiştilor din Moldova «Patria-Rodina»”.
Partidul Socialiştilor din Moldova “Patria-Rodina” a susţinut o conferinţă de presă, la sediul Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, pe tema: “Poziţia Partidului Socialiştilor din Moldova «Patria-Rodina» în legătură cu Declaraţia PCRM pentru alegeri parlamentare anticipate”.
La 19 martie a.c., liderii PDM, PDAM, PSM, MFN, PSRM, UM, PRM, PDCM, MPSN şi PCRM au semnat acordul de constituire a Uniunii de Centru-Stînga (UCS). Vladimir Voronin, preşedintele PCRM, a menţionat că scopul acestei uniuni este nu “viitoarele alegeri, ci colaborarea în numele soluţionării principalelor probleme ale societăţii”[…]
Lideri ai 11 formaţiuni politice s-au întrunit la 3 aprilie curent la iniţiativa Alianţei Social Democrate pentru elaborarea unui program anticriză. Toţi liderii au calificat drept oportună iniţierea unui dialog între partidul de guvernămînt şi Partidul Popular Creştin Democrat, care ar putea fi mediat de celelalte formaţiuni politice[…]