Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011Curier electoral

Curier electoral din 17 mai 2011

|versiune pentru tipar|

Controverse privind secţia de vot din Corjova

Preşedintele CEC a Transnistriei, Piotr Denisenco, a avut o întrevedere cu preşedintele autoproclamatei RMN, Igor Smirnov, căruia i-a spus că noua tentativă de a deschide la Corojva secţia de vot ar putea “destabiliza din nou situaţia în Zona de securitate” şi “Nimeni nu are dreptul să deschidă nici un fel de secţii pe teritoriul Transnistriei”. Secretarul CEC al Republicii Moldova a declarat că secţia de votare din Corjova va fi deschisă. Secretarul CEC a mai declarat că pot f probleme cu locaţia biroului electoral respectiv, dar nu există obligaţii legale de a deschide biroul în limitele geografice ale localităţii respective şi poate fi găsit un loc pentru a evita provocările.

Buletin de vot de 70 cm la Chişinău

lungimea buletinului de vot pentru consilierii din Chişinău va fi de 70 de centimetri, iar cel pentru alegerile primarului va fi de cel mult 35 de centimetri. În total, pentru municipiul Chişinău vor fi tipărite aproximativ 1,5 milioane de buletine de vot. Locuitorii oraşului Chişinău vor primi doua buletine de vot: pentru primarul general şi consilierii municipali. Alegătorii din suburbiile Chişinăului vor primi 4 buletine, pentru primarul şi consiliul local, precum şi pentru primarul general şi consiliul municipal. Alegătorii din localităţile rurale vor primi 3 buletine de vot: pentru primarul localităţii, pentru consiliul loc şi consiliul raional.

SEEMO acuză autorităţile Moldovei

Secretarul general al Organizaţiei de Media din Sud-Estul Europei (SEEMO) consideră că poliţia din Republica Moldova trebuie să dezvăluie numele celor care au tipărit ziare false şi au încălcat drepturile de autor în scopuri electorale.

Instanţa de judecată eliberează presupuşii falsificatori

Cei doi suspecţi, cetăţeni ucraineni, au fost eliberaţi din arest conform deciziei judecătoriei Centru, cu interdicţia de a părăsi Chişinăul. Ministerul Afacerilor Interne s-a arătat nemulţumit de decizia instanţei şi a declarat că acest lucru periclitează mersul anchetei. (sursa: Unimedia)

Candidatul “Forţei a Treia” promite recompensă pentru informaţii despre crimă

Valeriul Pleşca, candidatul Blocului electoral “Forţa a Treia” la primăria capitalei a pus la îndoială faptul că suspectul în comiterea dublului asasinat la Durleşti a fost prins. Pleşca promite 25 de mii de lei pentru orice informaţie care ar duce la reţinerea criminalului adevărat şi susţine că ideea i-a venit după ce a avut o întîlnire electorală la Durleşti. (sursa: ProTV)

Un nou partid comunist al Moldovei

În cadrul unei conferinţe de presă au fost făcute declaraţii că pe 12 mai consiliul politic al Partidului comunist din Moldova (PCM) a luat hotărîrea privind începerea procedurii de înregistrare a formaţiunii. Reprezentantul iniţiatorilor speră că peste 3–4 luni PCM va fi înregistrat oficial. Igor Cucer, reprezentantul PCM consideră că iniţiatorii nu vor avea litigii judecătoreşti, deoarece denumirile ar fi diferite cu cea a partidului Comuniştilor din Republica Moldova deşi programul şi statutul partidului nu se deosebesc de cele ale PCRM. Totuşi, la alegerile locale din 5 iunie Partidul Comunist va susţine mişcarea social-politică “Ravnopravie”, care este o formaţiune politică apropiată de problemele şi obiectivele lumii interetnice. Conform celor declarate la conferinţa de presă, peste 25% din membrii PCRM sînt gata să părăsească partidul şi să adere la PCM. (sursa: Infotag)

Declaraţia candidatului PDM

Valentina Buliga, candidat al Partidului Democrat din Moldova pentru funcţia de primar al capitalei a declarat că contracandidatul săi din partea PCRM a avut o reacţie ofensatoare la adresa femeilor, care se implică în politică. Buliga consideră că gestul respectiv poate fi tratat ca un act de discriminare pe criterii de gen şi îl califică drept un gest “misogin”.

Candidatul PSD a reamintit despre Legea privind statutul Chişinăului

Candidatul partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, a prezentat o declaraţie, prin care afirmă că Legea privind statutul municipiu Chişinău nu a fost respectată de consilieri, de primarul interimar şi nici de actualul primar. Coropceanu promite să aplice Legea cu pricepere şi propune idei pentru diverse probleme economice ale municipiului.

PLDM este îndemnat să retragă şi candidatul din Bălţi

Igor Ciuru, candidatul PPCD pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi solicită ca Vlad Filat să retragă candidatul PLDM pentru funcţia respectivă, Vladimir Tonciuc. Igor Ciuru susţine că îi va scrie lui Vlad Filat un răvaş în care îl va atenţiona că Vladimir Tonciuc, liderul PLDM de la Bălţi, este rudă cu doi fruntaşi ai PCRM din “capitala nordului”: Andrei Ciornîi şi deputatul comunist Vladimir Vitiuc. Potrivit lui Ciuru, Vladimir Tonciuc şi Vladimir Vitiuc au lucrat împreună la Combinatul de Produse Alimentare din Bălţi în calitate de director şi, respectiv, director-adjunct. Din considerentele respective, candidatul PPCD conchide că în viitorul Consiliu Municipal Bălţi PLDM va face coaliţie cu PCRM.