Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010Curier electoral

Curier electoral din 15 noiembrie 2010

|versiune pentru tipar|

CSJ a permis spotul PCRM

Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărîrea Curţii de Apel prin care se interzicea difuzarea unui spot electoral al PCRM, în care Marian Lupu dă aprecieri politicianului Mihai Ghimpu, iar ultimul este prezentat în lumină nefavorabilă. Decizia Curţii de Apel a fost luată la sesizarea Partidului Democrat din Moldova, care considera că spotul respectiv reprezenta un instrument de manipulare a opiniei publice. Decizia CSJ se bazează pe faptul că problemele de apărare a onoarei şi demnităţii urmează a fi aduse în faţa instanţei de drept comun (Judecătoria Centru) şi nu a celei de contencios administrativ, electoral. (sursa: CSJ)

Demersul PLDM privind votarea locuitorilor Transnistriei

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a adresat Comisiei Electorale Centrale solicitarea de a aborda problema exercitării dreptului la vot de către cetăţenii care locuiesc în raioanele din stînga Nistrului şi să adopte o hotărîre care să permită exercitarea dreptului la vot în localităţile de pe malul drept al Nistrului. (sursa: PLDM)

Şi PMUEM condamnă adresarea către NATO

Partidul “Moldova Unită — Единая Молдова” (PMUEM) condamnă adresarea Preşedintelui interimar al Republicii Moldova către secretarul general al NATO privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Acţiunea lui Mihai Ghimpu este considerată drept o manevră electorală, dar care va afecta negativ procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi relaţiile moldo-ruse. În opinia PMUEM, adresarea pune sub semnul întrebării principiul de neutralitate al Republicii Moldova, va crea disensiuni în societatea moldovenească şi va denigra autoritatea Republicii Moldova pe arena internaţională. (sursa: PUM)

PLDM comunică noi incidente electorale

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a informat despre “o nouă diversiune informaţională pusă la cale de adversarii politici ai partidului”, un banner al LDM fiind sustras fraudulos de pe edificiul unui agent economic privat din oraşul Criuleni şi amplasarea lui în loc inadmisibil. PLDM mai comunică despre faptul că în seara zilei de 14 noiembrie, în satul Roşu, raionul Criuleni, doi activişti ai PCRM au agresat-o de Elena Niţă, soţia preşedintelui Organizaţiei primare a PLDM, care i-a surprins pe cei doi în momentul în care încercau să distrugă un panou electoral al PLDM.

AMN contestă spotul religios al PUM, iar PUM contestă “soarele” AMN

Alianţa Moldova Noastră (AMN) va cere Comisiei Electorale Centrale interzicerea difuzării spotului electoral al Partidului Umanist din Moldova (PUM), în care liderul formaţiunii, Valeriu Pasat, apare cu familia pe fundalul clopotniţei din faţa Catedralei “Naşterea Domnului”. Vicepreşedintele AMN, Leonid Bujor spune că prin utilizarea unor imagini cu caracter religios biserica ar fi implicată în politică, iar clopotniţa care apare în spot a fost ridicată în perioada cînd primar al municipiului Chişinău a fost Serafim Urechean, liderul AMN. În replică, reprezentantul PUM, Dumitru Ciubaşenco, afirmă că clopotniţa a fost construită din bani bugetari şi nu aparţine liderului AMN, iar PUM are un document de la Mitropolia Moldovei în care se spune că simbolul clopotniţei poate fi utilizat. Reprezentantul PUM mai spune că urmînd aceeaşi logică, AMN i s-ar putea interzice utilizarea simbolului soarelui, pentru că “nu este al AMN, dar a tuturor”.

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali