Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010Curier electoral

Curier electoral din 5 noiembrie 2010

|versiune pentru tipar|

Apelul MAE

Preşedintele Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE), Veaceslav Untilă, a adresat un Apel către toate partidele şi candidaţii independenţi, care nu au şanse reale de a intra în Parlament, să se retragă şi să susţină MAE la alegerile din 28 noiembrie. MAE invocă propriul exemplu, din 29 iulie 2009, cînd a făcut campanie activă pentru forţele democratice, dar s-a retras în scopul promovării interesului naţional. MAE se bazează pe datele unui sondaj de opinie, conform căruia, partidul respective ar putea fi factor decisiv pentru crearea majorităţii parlamentare de 61 de mandate, necesare pentru alegerea Preşedintelui ţării.

CEC se detaşează de sondaje

Într-un comunicat de presă, Comisia Electorală Centrală (CEC) se menţionează, că potrivit legislaţiei, în perioada electorală, sondajele de opinie pot fi efectuate numai cu condiţia înştiinţării prealabile a CEC şi rezultatele sondajelor pot fi date publicităţii cel tîrziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor. Totodată, CEC precizează că la publicare, rezultatele sondajelor de opinie vor fi însoţite de mai multe informaţii: • denumirea organizaţiei care a efectuat sondajul; • data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metoda utilizată; • dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare; • solicitantul şi sursa de finanţare a sondajului.

Ordinea înscrierii în buletin e definitivă

CEC a stabilit ordinea de înscriere a celor 40 de concurenţi electorali în buletinul de vot pentru alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 28 noiembrie 2010. Ordinea este stabilită conform depunerii actelor şi tragerii la sorţi, aceasta mai poate fi schimbată pînă al comandarea buletinelor de vot, în cazul anulării înregistrării sau retragerii din cursă a unor concurenţi.

Contestaţii fără răspuns

Comisia Electorală Centrală nu a adoptat nici o decizie de fond privind contestaţiile depuse de PL şi PDM împotriva PCRM şi a spotului electoral al respectivului partid, care ar prejudicia onoarea şi demnitatea liderilor PL şi PDM. CEC a invocat art.16 din Codul civil, care protejează onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a persoanei fizice şi juridice, litigiile în acest sens ţinînd de competenţa judecătoriilor de drept comun. Respectiv, CEC a considerat că aprecierea conţinutului spotului electoral publicitar contestat, sub aspectul protecţiei demnităţii şi reputaţiei candidaţilor din partea concurenţilor electorali, ţine de competenţa instanţei de judecată. Concurenţilor electorali care se consideră lezaţi li s-a recomandat adresarea în instanţa de judecată competentă (Sursa: hotărîrea CEC Nr. 3788 din 05.11.2010)

Invitaţie la dezbateri: PLDM vs PCRM

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, l-a invitat pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, la o dezbatere publică în cadrul căreia să fie discutate problemele importante pentru Republica Moldova, pentru a oferi cetăţenilor posibilitatea de a face o alegere corectă şi în cunoştinţă de cauză la scrutinul parlamentar anticipat. Vlad Filat a propus ca dezbaterea publică să aibă loc în prezenţa presei, la 26 noiembrie, în ultima zi a campaniei electorale şi să fie mediată de experţi independenţi, stabiliţi de comun acord. După ce PCRM a respins invitaţia, liderul PLDM a calificat refuzul drept “o decizie dictată de frică şi de incapacitatea de a purta o polemică politică în mod civilizat”. (sursa: PLDM)

CCA a avertizat postul privat NIT

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a avertizat postul privat NIT pentru că ar face partizanat politic, nu ar respecta pluralismul de opinii şi ar favoriza Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) în campania electorală. Conducerea NIT califică decizia CCA drept ilegală. CCA a decis să acorde o perioadă de reabilitare de trei zile, urmînd ca ulterior să fie analizată prestaţia postului şi să fie luate măsuri de rigoare. CCA s-a bazat pe un Raport propriu de mmonitorizare, realizat în perioada 18–29 octombrie 2010, conform căruia, din timpul total dedicat de NIT subiecţilor politici, aproape jumătate a fost oferit PCRM — 48.1%, 15.4% — AIE, 8.1% — PDM, 7.8 — PLDM%, 6.4% — Guvernului, 4.9% — AMN şi 3.2% — PL. Reprezentanţii NIT au calificat decizia CCA ca fiind ilegală, deoarece doi din membrii consiliului au mandatul expirat şi aceasta a fost luată la cererea partidelor aflate la guvernare. (sursa: Moldpres)

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali