La 11 martie a.c., Comisia Europeană a dat publicităţii un document care se referă, inclusiv, la viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană (UE), pe de o parte, şi Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina, pe de altă parte. Conform acestui document, “noii vecini ai UE”, avîndu-se în vedere aceste state, vor beneficia de asistenţă sporită graţie noului statut pe care îl vor obţine în urma extinderii UE spre Est. Documentul mai prevede lărgirea accesului produselor din Moldova şi Ucraina pe pieţele UE, posibilitatea renunţării la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii acestor ţări, după semnarea unor acorduri de liber schimb. De asemenea, documentul respectiv nu exclude posibilitatea admiterii ulterioare a Moldovei, Rusiei şi Ucrainei în UE, deşi, în ultima perioadă de timp, mai mulţi oficiali europeni, între care şi preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, şi comisarul pentru Extindere, Gunter Verheugen au dat de înţeles că “Europa, în sens politic, se va opri la graniţa cu Federaţia Rusă, Republica Moldova şi Ucraina”. Potrivit publicaţiei franceze “Le Figaro”, unul din primii care a pus în dezbatere frontierele UE este preşedintele Convenţiei privind viitorul Europei, Valery Giscard D’Estaing, care a remarcat că cea mai mare parte a oficialilor europeni se pronunţă pentru stoparea extinderii UE şi pentru stabilirea unor relaţii de parteneriat cu “noii vecini”. În acest context, se cere de amintit că iniţiativa stabilirii unor noi relaţii cu Belarus, Moldova şi Ucraina, viitorii vecini ai UE după încheierea actualului proces de extindere spre Est, i-a aparţinut ministrului de Externe al Marii Britanii, Jack Straw. Miniştrii de externe ai statelor membre ale UE, reuniţi în 2002 la Luxemburg, au decis să sprijine propunerea oficialului britanic, urmînd ca în timpul preşedinţiei daneze, iulie-decembrie 2002, Comisia Europeană să stabilească “statutul special de vecini”, care să presupună liberalizarea comerţului cu UE şi o cooperare în domeniile justiţiei, afacerilor interne, securităţii şi apărării.
La 18 martie curent, Mihail Camerzan, vicepreşedinte al Legislativului moldovenesc şi preşedinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, a participat la audierile publice privind noua strategie a UE pentru Europa de Sud-Est.
În aceeaşi zi, la Bruxelles, şi-a desfăşurat lucrările cea de-a V-a reuniune a Consiliului de Cooperare RM-UE, în cadrul căreia au fost examinate subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor dintre părţi, soluţionarea conflictului transnistrean, recenta iniţiativă a Comisiei Europene “Europa lărgită” etc. Vasile Tarlev, copreşedinte al Consiliului de Cooperare RM-UE, a solicitat tratamentul diferenţiat al UE faţă de Moldova, în raport cu cel faţă de Belarus, Rusia şi Ucraina, pledînd pentru aplicarea unui Plan de acţiuni individual şi remarcînd inoportunitatea semnării unui Acord de vecinătate. În ziua următoare, la Bruxelles, a fost convocat Biroul Comitetului Parlamentar de Cooperare RM-UE, la lucrările căruia din partea părţii moldovene au participat liderii fracţiunilor parlamentare, care la 20 martie s-au întrunit şi cu membrii delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Belarus, Moldova şi Ucraina.