Experţii internaţionali atrag atenţia asupra faptului că autorităţile Moldovei mai au restanţe la implementarea Planului de Acţiuni Republica Moldova — UE. Hilde Hardeman, şeful unei delegaţii a Comisiei Europene aflată în vizită la Chişinău a declarat că există unele îngrijorări privind libertatea expresiei şi a mass-media din Republica Moldova, îmbunătăţirea climatului investiţional. În cadrul şedinţei Comitetului de Cooperare RM-UE, Ambasadorul Marii Britanii în Moldova, a declarat, în numele preşedinţiei britanice a UE, că comunitatea europeană “este îngrijorată de situaţia justiţiei, recomandînd o mai mare transparenţă în procedurile judiciare”. Bernard Whiteside a invocat în acest sens cazurile de reţinere a primarului unei localităţi din Găgăuzia Mihail Formuzal, a preşedintelui “Victoriabank” Victor Ţurcanu şi cazul ex-ministrului apărării Valeriu Pasat.
În cadrul unei şedinţe a Parlamentului European Charles Tannock, reprezentant al Marii Britanii, a solicitat autorităţilor comunitare să facă o ofertă de aderare ţărilor care sînt sau vor deveni în timpul apropiat vecini ai Uniunii Europene. Referindu-se în special la Republica Moldova şi Ucraina, deputatul european a declarat că o eventuală ofertă de aderare făcută acestor ţări ar putea crea motivaţii serioase pentru promovarea reformelor în aceste state, unde majoritatea cetăţenilor deja se pronunţă pozitiv în favoarea accederii în comunitatea europeană.
Republica Moldova — Federaţia Rusă
Reprezentanţi oficiali ai Concernului rus “Gazprom” au anunţat preţurile estimative la gazul natural care va fi livrat în ţările CSI şi în special, pentru Republica Moldova. Conform unor comunicate mass-media, începînd cu anul 2006 preţul pentru 1000 m3 de gaze naturale livrate Moldovei va constitui circa 150–160 dolari SUA, faţă de 80 dolari SUA achitaţi în prezent. Creşterea preţului a fost confirmată şi de ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, care, ca şi reprezentanţii “Gazprom”, a infirmat existenţa unor motive “politice” declarînd că decizia este dictată de cauze “economice” obiective. Pînă la acest moment autorităţile competente ale Moldovei au discutat la Moscova despre cantităţile pe care urmează să le achiziţioneze ţara noastră în anul 2006, dar un contract oficial conţinînd preţul gazelor nu este încă semnat.
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a difuzat o informaţie potrivit căreia Moscova este categoric împotriva introducerii în documentul final al Conferinţei ministeriale OSCE a referinţelor la obligaţia Rusiei de a realiza angajamentele stabilite în cadrul Summit-ului OSCE de la Stambul (1999), constînd în retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova şi a Georgiei. Reprezentantul oficial al MAE rus a declarat că “principalele obligaţii stabilite la Summit-ul de la Stambul se refereau la reducerea contingentului forţelor armate convenţionale din Europa şi în acest sens nu se observă un progres din partea ţărilor membre ale NATO”. În acelaşi context, Vladimir Isakov, Ministrul adjunct al apărării din Federaţia Rusă, a declarat că evacuarea muniţiilor ruseşti din Transnistria nu va fi reluată în acest an, chiar dacă va fi adoptată o decizie politică privind reluarea evacuării. El a motivat acest lucru prin faptul că pentru expedierea unei garnituri de tren cu muniţii va fi nevoie de cel puţin o lună, deoarece, este nevoie de “coordonarea chestiunilor privind transportarea substanţelor explozive pe teritoriul Ucrainei şi de adoptarea unei decizii respective a Radei Supreme”.
Preşedintele Comitetului pentru CSI al Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, aflat în vizită la Chişinău, a declarat că Republica Moldova riscă să piardă statutul de partener strategic al Rusiei în cazul în care va pleda pentru integrarea în Uniunea Europeană. În opinia lui Andrei Kokoşin, Republica Moldova trebuie să-şi stabilească mai întîi vectorul strategic de dezvoltare şi de aceasta vor depinde viitoarele relaţii moldo-ruse. Stabilirea de către Republica Moldova a relaţiilor strategice şi cu UE şi cu Federaţia Rusă va fi dificilă, deoarece “între Bruxelles şi Moscova există concurenţă”, Kokoşin invocînd în acest sens exemplul Poloniei, relaţiile căreia cu Rusia au devenit mai reci după integrarea Poloniei în UE.
Exporturile de produse agroalimentare în Federaţia Rusă s-au redus în 10 luni ale anului 2005 cu aproape 100 milioane dolari SUA. Oficiali ai Ministerului agriculturii şi industriei alimentare de la Chişinău au declarat că diminuarea exporturilor în Rusia nu a generat şi o reducere a exporturilor în ansamblu, deoarece, după instituirea embargoului, mai mulţi agenţi economici au identificat noi pieţe de desfacere (în România, Belarus, Ţările Baltice, Ucraina etc.). În acelaşi timp, organizaţiile exportatorilor afirmă că stoparea exporturilor de producţie agricolă în Federaţia Rusă va genera exportatorilor moldoveni în anul 2005 pierderi estimate la 11–12 milioane dolari SUA.
Republica Moldova — România
România nu va impune vize cetăţenilor Republicii Moldova pînă la momentul cînd va deveni ţară-membră a Uniunii Europene, a declarat Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Moldova. Diplomatul român a informat că în prezent se încearcă stabilirea unei baze flexibile pentru legăturile între cele două state, încercîndu-se realizarea unui pachet maxim de facilităţi pentru moldoveni. Filip Teodorescu a confirmat că şi problema elaborării Tratatului de bază moldo-român urmează să fie abordată în contextul aderării României la UE, documentul bilateral urmînd să se bazeze pe principiile comunitare.
Autorităţile de frontieră ale României şi ale Republicii Moldova au semnat un protocol special privind schimbul de informaţii în domeniul supravegherii şi controlului frontierei de stat. Documentul respectiv presupune colaborarea părţilor în domeniile managementului şi pregătirii resurselor umane, a relaţiilor internaţionale şi programelor de asistenţă comună. La întrunire au fost discutate şi problemele efectuării controlului comun de frontieră, perspectivele cooperării pentru paza, supravegherea şi controlul hotarului, în scopul combaterii acţiunilor ilicite: traficul ilegal de persoane, droguri, armament, muniţii, materie radioactivă şi strategică; migraţia clandestină etc. În anul 2006 este preconizată aplicarea unui plan special de realizare a supravegherii şi controlului la frontiera moldo-română.
Forumul de la Kiev al Comunităţii Opţiunii Democratice
Republica Moldova a participat la constituirea Comunităţii Opţiunii Democratice şi a semnat declaraţia adoptată în finalul Forumului care şi-a ţinut lucrările pe 2 decembrie la Kiev (Ucraina). Ţara noastră, reprezentată de Preşedintele Republicii, s-a alăturat Ucrainei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, României, Macedoniei, Sloveniei şi Georgiei, cele nouă ţări convenind la stabilirea cooperării pentru dezvoltare şi consolidare a democraţiei. Declaraţia semnată prevede colaborarea ţărilor semnatare cu instituţii şi organizaţii internaţionale, reprezentanţii guvernelor şi ai societăţii civile în scopul coordonării susţinerii noilor democraţii. La lucrările forului au participat reprezentanţi din 23 de state, susţinerea plenară a scopurilor trasate fiind declarată în mod special de către reprezentantul SUA, în persoana adjunctul Secretarului de Stat. Mass-media, politologi ruşi şi unii reprezentanţi ai oficialităţilor de la Moscova au apreciat constituirea Comunităţii respective drept o încercare de influenţare a politicii Federaţiei Ruse în regiune.
În cadrul lucrărilor Forumului, Preşedintele Ucrainei Victor Iuşcenco şi al României Traian Băsescu au declarat că vor continua să susţină soluţionarea conflictului transnistrean, acordînd autorităţilor Moldovei toată susţinerea necesară în acest scop. De notat în context că la una din întîlnirile cu reprezentanţii Comisiei Europene, viceministrul Reintegrării Victor Postolache a cerut UE “să încurajeze Ucraina în respectarea protocolului vamal din 2003”. Protocolul vamal respectiv stipulează obligativitatea exportului de mărfuri peste frontiera ucraineană doar în baza ştampilelor vamale moldoveneşti, însă autorităţile ucrainene nu l-a pus în practică până în prezent.