Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 27 septembrie – 10 octombrie 2005

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #59 |

Inaugurarea Delegaţiei Comisiei Europene şi semnarea acordului de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene

La 6 octombrie a fost inaugurată Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova, o ceremonie la care a participat Comisarul European pentru relaţii externe şi politica de vecinătate Benita Ferrero-Waldner. Delegaţia va fi condusă de Ambasadorul Cesare De Montis.

La 7 octombrie 2005 miniştrii de externe ai Moldovei şi Ucrainei, împreună cu Comisarul european pentru relaţii externe şi politica de vecinătate au semnat memorandumul privind instituirea misiunii Uniunii Europene la frontiera moldo-ucraineană. Pentru realizarea memorandumului începînd cu 1 decembrie 2005, Ucraina şi Moldova acceptă controalele inopinate la frontieră din partea experţilor europeni.

Atenţie deosebită pentru Moldova din partea Consiliului Europei

La 4 octombrie a fost adoptată rezoluţia şi recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe marginea raportului de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor asumate de către Republica Moldova. Rezoluţia menţionează că autorităţile moldovene au avansat pe calea reformelor, dar o serie de angajamente asumate la momentul aderării nu au fost onorate satisfăcător. APCE remarcă necesitatea funcţionării eficiente a instituţiilor democratice, afirmarea şi eficientizarea justiţiei, promovarea libertăţii de exprimare şi a pluralismului, consolidarea democraţiei locale, combaterea corupţiei şi a traficului de fiinţe umane, modificarea legislaţiei electorale, cu privire la partide, perfecţionarea mecanismului de expertizare internaţională a actelor legislative. De asemenea, APCE pledează pentru soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Moldovei, organizarea unor alegeri libere şi democratice în regiune.

Reprezentanţii Parlamentului Republicii Moldova au apreciat respectiva rezoluţie ca fiind cea mai favorabilă de la momentul aderării Moldovei la CE (1995). La întîlnirea cu Secretarul General al CE Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a declarat că legislativul moldovean a adoptat planul calendaristic al măsurilor legislative, măsuri ce vor fi întreprinse pentru onorarea tuturor angajamentelor faţă de Consiliul Europei şi că documentul va fi remis la CE în luna octombrie, după ce va fi coordonat cu reprezentanţii tuturor formaţiunilor parlamentare şi Guvernul Moldovei.

Adoptarea rezoluţiei şi a recomandărilor APCE a coincis cu emiterea de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a două decizii ce vizează direct Republica Moldova. În primul caz e vorba de hotărîrea prin care au fost satisfăcute parţial cererile secretarului primăriei municipiului Chişinău Vladimir Şarban şi a conducătorului unei întreprinderi municipale Constantin Becciev. CEDO a condamnat Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor prevăzute de articolul 3 (Interzicerea torturii) şi 5 (Dreptul la libertate şi la siguranţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În alt caz, CEDO a stabilit pentru data de 13 decembrie 2005 audieri publice asupra dosarului jurnaliştilor de la Televiziunea Moldovei împotriva Republicii Moldova, în cadrul cărora se va discuta admisibilitatea şi fondul cererii. În cererea respectivă se solicită recunoaşterea violării de către Republica Moldova a dreptului la libera exprimare prevăzute de art.10 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin impunerea cenzurii la Televiziunea Naţională.

Pînă în prezent CEDO a adoptat 23 de hotărâri prin care a condamnat Republica Moldova, Guvernului fiindu-i comunicate alte peste 200 de cereri. Autorităţile de la Chişinău au executat toate deciziile respective, cu excepţia celei referitoare la grupul Ilaşcu, decizie care rămîne neexecutată în partea referitoare la eliberarea deţinuţilor de la Tiraspol.

Relaţiile cu Federaţia Rusă rămîn incerte

Misiunea experţilor ruşi care urmau să vină la Chişinău în prima jumătate a lunii curente pentru evaluarea loturilor de produse vegetale destinate exportului în Federaţia Rusă nu a avut loc. Autorităţile responsabile au fot anunţate de partea rusă că misiunea se amînă şi că este posibil să fie anulată în general.

Rămîne incertă şi situaţia exporturilor de producţie alcoolică în Federaţia Rusă, cu toate că autorităţile oficiale al Moldovei şi responsabilii de la Serviciul vamal al Rusiei au infirmat apariţia unor obstacole artificiale la exportarea vinurilor şi divinurilor moldoveneşti.

Conform unor calcule efectuate de importatorii de vinuri din Rusia cota vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă a diminuat, în ianuarie-august 2005, cu aproape 7%. Acest fapt a fost confirmat de Preşedintele Voronin, care în cadrul unei emisiuni televizate a menţionat că reducerea exporturilor are loc intenţionat, pentru a diversifica piaţa de desfacere a producţiei alcoolice şi a reorienta fluxurile spre ţările scandinave şi asiatice.

Susţinere belarusă

Primul-ministru Vasile Tarlev a efectuat o vizită de lucru în Republica Belarus. În cadrul acesteia Tarlev a avut întrevederi cu preşedintele acestei ţări Alexandr Lukaşenco şi cu premierul Serghei Sidorski. Părţile au discutat aspectele de colaborare bilaterală, posibilităţile de deschidere a unor întreprinderi mixte moldo-belaruse de construcţie a tractoarelor şi troleibuzelor. De asemenea, Tarlev a solicitat lichidarea barierelor birocratice la organizarea exportului din Moldova a producţiei pomilegumicole şi a cerut examinarea posibilităţilor de procurare de către Moldova a produselor petroliere la un preţ mai redus. În anul curent Moldova va importa din Belarus 20 mii tone de motorină, iar în 2006 — cca 150 mii tone de motorină.