Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 7–16 aprilie 2003

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #5 |
La 9 aprilie 2003, la Belgrad s-a desfăşurat reuniunea şefilor de state şi de guverne ai statelor membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (PCESE). Statele membre ale PCESE sînt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Grecia, FRI Macedonia, Turcia, Uniunea Serbia şi Muntenegru. Croaţia are, deocamdată, statut de observator. La această reuniune a participat şi o delegaţie din partea Republicii Moldova, condusă de Preşedintele Vladimir Voronin.

În discursul său, rostit în cadrul lucrărilor summit-ului statelor membre ale PCESE, Vladimir Voronin şi-a exprimat speranţa că la următoarea reuniune de la Sarajevo Republica Moldova va participa în calitate de membru cu drepturi depline şi va putea, astfel, să-şi aducă contribuţia la realizarea obiectivelor acestei iniţiative regionale.

Vladimir Voronin s-a întreţinut cu Romano Prodi, preşedintele Comisiei Europene (CE), informîndu-l despre procesul reglementării contenciosului transnistrean şi solicitînd implicarea mai activă a UE în vederea creării posturilor vamale mixte moldo-ucrainene.

În cadrul acestui summit Vladimir Voronin a avut şi o serie de întrevederi bilaterale: cu Preşedintele Bosniei şi Herţegovina, Mirco Sarovic, fiind semnat Acordul cu privire la promovarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor; cu Preşedintele Bulgariei, Gheorghi Pîrvanov; cu Preşedintele FRI Macedonia, Boris Trajkovski, şi cu Preşedintele Croaţiei, Stjepan Mesic, examinîndu-se posibilităţile de dinamizare a relaţiilor politice şi economice dintre părţi.

Se cere de amintit că Bulgaria a propus iniţiativa de creare a PCESE în 1997.

Vladimir Voronin a mai participat şi la Conferinţa Europeană, din 16–17 aprilie 2003 de la Atena, la care zece state asociate la UE au semnat Tratatul de aderare la acest organism continental. Oficialul moldovean şi-a felicitat pe această cale colegii săi europeni cu prilejul extinderii UE, a reiterat importanţa integrării europene pentru Republica Moldova şi a solicitat ca ţării pe care o conduce să i se acorde un statut similar celui de care beneficiază statele sud-est europene. În cadrul lucrărilor acestei conferinţe Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Javier Solana, secretar general al Consiliului UE şi înalt reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate comună. În cadrul acestei întîlniri oficialii au discutat despre soluţionarea conflictului transnistrean, Javier Solana asigurînd partea moldovenească de faptul că, în contextul lărgirii UE spre Est, organismul pe care îl reprezintă se va implica mai activ în procesul de reglementare a acestui contencios.

Vladimir Voronin a avut, de asemenea, oportunitatea să discute şi cu Preşedintele Romîniei, Ion Iliescu, despre posibilităţile de conferire a unui statut mai înalt Comisiei mixte moldo-romîne interguvernamentale, precum şi cu Preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima, despre procesul instalării posturilor vamale mixte moldo-ucrainene.