Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 16–30 septembrie 2007

Integrare europeană

Reuniunea a VIII-a a Subcomitetului de Cooperare UE-RM Justiţie şi Afaceri Interne

La 19 septembrie 2007, la Buxelles, a avut loc reuniunea a VIII-a a Subcomitetului de Cooperare UE-RM Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Delegaţia moldovenească la reuniune a fost condusă de Valeriu Ostalep, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar UE a fost reprezentată de un grup de oficiali, condus de Hilde Hardeman, Şef de Unitate în cadrul DG-RELEX al Comisei Europene.

Discuţiile din cadrul reuniunii au vizat acţiunile întreprinse de Moldova în domeniul sistemului judecătoresc; managementului migraţiei; prevenirii şi combaterii corupţiei, crimei organizate, traficului de fiinţe umane. În context, s-a discutat şi despre activitatea EUBAM. Părţile au convenit asupra necesităţii iniţierii negocierilor în vederea semnării în 2008 de către Moldova a unui Acord de colaborare cu FRONTEX. Este de observat că un astfel de document, FRONTEX l-a semnat deja cu Ucraina.

Oficialii UE au accentuat necesitatea consolidării cooperării Moldovei în materie de JAI cu ţările din bazinul Mării Negre şi cu cele din cadrul SECI şi GUAM.

Aceştia au mai informat partea moldovenească că executivul european a propus excluderea necesităţii vizelor de tranzit prin Bulgaria şi România pentru cetăţenii moldoveni. Acquis-ul comunitar îngăduie acest lucru. De exemplu, Polonia, Ungaria şi Cehia au exclus vizele de tranzit pentru moldovenii care au viză sau permis de şedere într-un şir de state europene. Exemplul lor ar putea fi urmat de Bulgaria şi, mai cu seamă, de România.

CNIE

La 20 şi 28 septembrie au avut loc două şedinţe ale Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană (CNIE). În cadrul şedinţelor, MJ, CSM, CSJ, INJ, PG, CCA, MEC şi MTGD au raportat despre realizarea PAUEM în perioada ianuarie-august 2007. Reprezentanţii acestor instituţii au informat că majoritatea acţiunilor planificate pentru această perioadă au fost finalizate, restanţe importante fiind înregistrate doar în activitatea CCA.

Preşedintele CNIE prim-ministrul Vasile Tarlev a atenţionat din nou asupra calităţii rapoartelor întocmite de instituţiile publice şi a dat indicaţii ca pînă la reuniunea Comitetului de Cooperare RM-UE, din 25 octombrie, să fie aprobate codul etic al funcţionarului public, strategia de consolidare a sistemului de executare etc.

Cooperare bilaterală

Republica Moldova — România

În perioada de referinţă, Preşedintele român Traian Băsescu a readus în atenţia publică problema cetăţeniei române. Acesta a cerut în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate al României “simplificarea la maximum” a procedurii de acordare a cetăţeniei solicitanţilor din Republica Moldova, avînd în vedere “obligaţiile morale [şi] politice” faţă de aceştia, dar şi faptul că pe piaţa muncii din UE există un deficit de 20 de milioane de oameni. Faptul că această cerere urmează aprobării de către Guvernul român, pe 5 septembrie, a unei ordonanţe menite să faciliteze procedura de acordare a cetăţeniei române, denotă că Preşedintele Băsescu consideră modificările făcute de Guvern insuficiente.

Solicitat de biroul din Chişinău al BBC să se pronunţe asupra cererii lui Băsescu, prim-ministrul moldovean Vasile Tarlev a spus că aceasta este “de uz intern”, fapt pentru care nu vrea să o comenteze. Marianne Mikko, co-preşedinta Comitetului Parlamentar de Cooperare UE-RM, a opinat însă că declaraţia lui Băsescu nu a fost “cea mai înţeleaptă retorică” a acestuia. Rezervată este şi poziţia mai multor politicieni şi observatori moldoveni care consideră că în condiţiile actuale ale relaţiilor moldo-române astfel de declaraţii nu fac decît să inflameze anumite spirite pe malul stîng al Prutului.

Pe de altă parte, pentru cei care de ani de zile aşteaptă să obţină cetăţenia română, cererea lui Băsescu este justificată pe deplin. De cele mai dese ori pe aceştia îi interesează mai puţin dacă astfel de declaraţii au sau nu potenţial inflamator. Ceea ce contează pentru ei este cum să obţină mai repede un paşaport românesc cu care să plece în căutare de speranţe noi.

Cooperare multilaterală

Republica Moldova — Consiliul Europei
Apel al MAEIE către statele membre ale CoE

MAEIE a adresat statelor membre ale Consiliului Europei (CoE) un Apel prin care acestea sînt îndemnate să ratifice cît de curînd Convenţia europeană cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane.

Apelul arată nevoia unei acţiuni conjugate a statelor membre ale CoE, acţiune care ar putea fi contrapusă traficului de fiinţe umane, întrucît “un stat nu poate lupta de unul singur contra unui fenomen care-şi are începutul şi sfîrşitul dincolo de limitele clar sesizabile”.

Potrivit serviciului de presă al MAEIE, pînă în prezent Convenţia menţionată a fost semnată de 36 ţări, dar ratificată doar de 9 — Albania, Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Georgia, Moldova, România şi Slovacia.

Decizii ale CEDO

În perioada vizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat două hotărîri împotriva Moldovei.

În cauza Mizernaia c. Moldovei, CEDO a constatat violarea drepturilor la un proces echitabil şi la protecţia proprietăţii. Moldova a fost obligată să plătească reclamantei 3987 euro cu titlu de daune materiale, 2000 euro cu titlu de daune morale şi 700 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În cea de-a doua cauză Biţa şi alţii c. Moldovei, CEDO a constatat încălcarea drepturilor la un proces echitabil, la protecţia proprietăţii şi la un recurs efectiv. Guvernul Moldovei a fost obligat să acorde reclamantului Biţa 67 euro cu titlu de daune materiale, reclamantului Andrienco 2000 euro cu titlu de daune morale şi materiale, şi reclamantei Stanilî 930 euro cu titlu de daune morale şi materiale.