Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 10–30 mai 2004

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #31 |

Raporturi moldo-bulgare

Preşedintele Vladimir Voronin s-a aflat între 19–21 mai într-o vizită oficială în Bulgaria. În cadrul acesteia, Vladimir Voronin s-a întreţinut cu: Preşedintele Bulgariei, Gheorghi Pîrvanov; prim-ministrul acestei ţări, Simeon de Saxa Coburg-Gotha; preşedintele Adunării Populare a Bulgariei, Ognian Gerdjikov; ministrul bulgar de Externe şi preşedintele în exerciţiu al OSCE, Solomon Passy etc.

În urma întrevederii cu Preşedintele Bulgariei şi după reuniunea în plen a delegaţiilor oficiale ale ambelor ţări au fost semnate mai multe documente bilaterale importante, între care: Acordul de Liber Schimb, Acordul privind colaborarea în domeniul comunicaţiilor poştale, telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale, Acordul privind cooperarea în domeniul crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotropice, terorismului şi altor tipuri de infracţiuni grave, Memorandumul privind cooperarea în domeniul securităţii sociale a populaţiei şi pieţei muncii, Acordul de colaborare în domeniul tineretului şi sportului etc.

În acest context, se cere de amintit că semnarea Acordului de Liber Schimb cu Bulgaria finalizează procesul de încheiere de către Moldova a unor astfel de acorduri cu toate statele membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), urmînd să aibă loc liberalizarea graduală a comerţului exterior cu aceste ţări pînă în 2007.

Reuniunea a XI-a a preşedinţilor de state din Europa Centrală

În perioada 27–28 mai curent, în oraşul românesc Mamaia şi-a ţinut lucrările cea de-a XI-a reuniune a şefilor de stat din Europa Centrală, la care a participat şi Vladimir Voronin. Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei de la Chişinău, principalele subiecte de discuţii din cadrul acestui summit au vizat: consecinţele aderării la Uniunea Europeană (UE) a primului grup de state din Europa Centrală; continuarea procesului de extindere a UE; cooperarea regională în vederea consolidării stabilităţii în Balcanii occidentali şi mediul investiţional şi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est.

Opinia publică din Moldova şi-a concentrat însă atenţia asupra rezultatelor întrevederii bilaterale dintre Preşedintele moldovean şi cel român, dat fiind cunoscute dificultăţile intervenite în ultimul timp în raporturile moldo-române. Pornind astfel discuţia de la starea actuală a relaţiilor dintre Moldova şi România, Vladimir Voronin “a menţionat necesitatea continuării dialogului politic la toate nivelurile şi a optat pentru încheierea unor acorduri care ar avea valoarea unor angajamente reciproce de drept internaţional” şi a optat pentru “reluarea consultărilor dintre grupurile de experţi asupra proiectului Tratatului de Bază şi a pachetului de documente privind regimul de frontieră”. De asemenea, Preşedintele Voronin a propus ca în domeniul educaţional să fie instituit un mecanism al schimbului de burse dintre Republica Moldova şi România şi i-a solicitat Preşedintelui român, Ion Iliescu, să facă o declaraţie “de sprijin pentru moldoveni în efortul lor de edificare a unui stat independent şi de utilizare a noţiunii limba moldovenească, ca element al identităţii naţionale”. Mai mulţi observatori sînt tentaţi să creadă că invitaţia adresată dlui Voronin de către Ion Iliescu de a participa la festivităţile de comemorare a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, care se vor desfăşura la Putna pe data de 2 iulie 2004, serveşte drept argument că Preşedintele român va da curs rugăminţii omologului său moldovean de a face o astfel de declaraţie.

Programul de vecinătate Moldova-România

La 11 mai a.c., la Chişinău a avut loc a treia şedinţă a Comitetului mixt de cooperare moldo-român, convocat în vederea examinării proiectelor ce urmează a fi implementate în cadrul Programului de vecinătate Moldova-România, lansat în contextul politicilor UE privind “noii vecini”. Potrivit surselor guvernamentale, Memorandumul de finanţare pentru anii 2004–2006 a proiectelor din cadrul programului în cauză urmează a fi semnat în septembrie 2004. Se prevede, de asemenea, că Republica Moldova va primi în cadrul acestui program asistenţă financiară în valoare de 5 mln euro, mijloace care vor fi folosite pentru desfăşurarea unor proiecte care vor viza în principal cooperarea transfontalieră, protecţia mediului ambiant, domeniul sănătăţii publice, prevenirea şi combaterea crimei organizate, asigurarea securităţii frontierelor, dezvoltarea cooperării interpersonale etc.