Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 17–30 noiembrie 2003

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #20 |

Integrarea europeană

După ce cele trei grupuri parlamentare au semnat o declaraţie comună în care opţiunea pentru integrarea europeană se anunţă a fi drept “obiectiv strategic fundamental” al Republicii Moldova, Parlamentul European a recunoscut printr-o rezoluţie, adoptată la 20 noiembrie curent, dreptul Moldovei de a deveni membru al UE, cu condiţia îndeplinirii criteriilor politice şi economice de aderare. Potrivit rezoluţiei, această recunoaştere ar trebui să constituie o “încurajare foarte puternică” în cadrul politicii “Europei lărgite” în relaţiile sale cu viitorii săi vecini.

În acest context, se cere de menţionat că la 25 noiembrie 2003, la Bruxelles, şi-a început lucrările reuniunea grupului de experţi pentru elaborarea conceptului statutului noilor vecini ai UE extinse. Din cadrul grupului fac parte 12 experţi din comitetul “Task Force on Wider Europe” (TFWE) al Comisiei Europene şi 4 experţi independenţi din Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina. Din partea Republicii Moldova, în calitate de expert, a fost invitat politologul Oleg Serebrian.

În pofida unor dificultăţi pe care le traversează în prezent statele europene, elaborarea politicilor cu privire la viitorii vecini ai UE este însoţită deja de identificarea unor instrumente financiare necesare realizării acestor politici. Astfel, în cadrul noii politici de vecinătate, UE va acorda Republicii Moldova circa 10 mln de Euro pentru realizarea a două programe preconizate pentru anii 2004–2006 şi care au drept scop dinamizarea relaţiilor în contextul extinderii UE. Unul vizează raporturile dintre Moldova şi România, iar cel de-al doilea face parte din proiectele globale de dezvoltare a relaţiilor cu ţările-membre ale UE.