Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 26 octombrie – 7 noiembrie 2005

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #61 |

Acţiuni comune Moldova — UE

În cadrul Conferinţei de la Londra a preşedinţilor comitetelor pentru afaceri externe din statele-membre şi candidate ale UE, comisarul UE pentru relaţii externe Benita Ferrero-Waldner a declarat că misiunea de asistenţă a Uniunii Europene la frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina, care va începe la 1 decembrie, va constitui o contribuţie semnificativă la securitatea blocului comunitar şi un pas important spre soluţionarea conflictului îngheţat din Transnistria. Această misiune va contribui la prevenirea traficului de persoane şi de bunuri, împiedicarea proliferării armamentelor şi fraudelor vamale, lovind puternic în sursele de venit ale guvernului separatist transnistrean. Benita Ferrero-Waldner consideră că misiunea de la frontiera moldo-ucraineană este şi o componentă a intereselor în expansiune ale UE în fosta Uniune Sovietică.

Referindu-se la tema relaţiilor RM-UE, ambasadorul Marii Britanii la Chişinău a recunoscut că comunitatea europeană “a venit prea tîrziu în Moldova, însă în prezent liderii europeni s-au angajat să sprijine esenţial noii vecini”. Ambasadorul a mai declarat că autorităţile moldovene trebuie să efectueze o reformă clară în domeniul media şi al libertăţii presei, să stopeze migraţia ilegală şi să tragă la răspundere intermediarii de vize ilegale.

Recent, în realizarea Proiectului de Consolidare a Managementului de Control la Frontieră, finanţat de Uniunea Europeană şi PNUD Moldova, Serviciului de Grăniceri al RM i-a fost oferită asistenţă tehnică în valoare de peste 32 milioane lei (2,5milioane USD). Proiectul de Consolidare a Managementului de Control la Frontieră a fost lansat la începutul anului 2005 şi are menirea de a instrui autorităţile de frontieră, de a contribui la reducerea migraţiei ilegale şi a traficului de droguri spre ţările Uniunii Europene.

În România cu vize

Pînă la finele anului curent urmează a fi precizate condiţiile în care cetăţenii Moldovei vor trece frontiera cu România în perspectiva apropiatei aderări a acestei ţări la UE. Se presupune că pînă la integrarea României în UE va funcţiona actualul regim de trecere a hotarului cu precizarea condiţiilor de intrare a cetăţenilor moldoveni în ţara vecină.

După ce România va adera la UE, pentru cetăţenii Republicii Moldova ar putea fi stabilit un sistem asimetric de vize similar celui existent în prezent cu Polonia: cetăţenii moldoveni să călătorească cu vize eliberate gratuit de oficiile diplomatice şi consulare ale României, oficii ce-şi vor organiza activitatea în aşa fel încît să satisfacă toate solicitările obiective.

Valeriu Ostalep, vice-ministrul afacerilor externe şi al integrării europene, a comunicat că în cadrul consultărilor recente s-a discutat cu partea română problemele survenite la trecerea frontierei de către cetăţenii moldoveni cărora li se solicită dovezi de întreţinere pe teritoriul României sau invitaţii speciale. Situaţia la trecerea frontierei a devenit mai complicată din cauză că autorităţile române, condiţionate de cele ale UE, au recurs la aplicarea integrală a unei ordonanţe de Guvern din anul 2002, ordonanţă ce precizează condiţiile de intrare în România a cetăţenilor străini spaţiului UE.

În cadrul unui recent sondaj realizat în România, 42% dintre respondenţi au declarat că trebuie respectată decizia UE prin care România va trebui să introducă vize pentru cetăţenii RM; 23% s-au declarat împotriva acestei măsuri, cu riscul de a periclita relaţiile cu UE, iar 16% cred că este necesar ca România să introducă aceste vize, chiar dacă UE nu ar cere-o.

Relaţiile economice cu Federaţia Rusă rămîn tensionate

Agenţia “Moldova-Vin” a anunţat că Serviciul vamal rus a stabilizat procesul de eliberare a timbrelor de acciz pentru importurile de producţie vinicolă din Republica Moldova după ce timp de aproape o lună acest proces a fost blocat “din motive tehnice”. Se anunţă că în perioada 17–27 octombrie 2005 birourile vamale ruseşti au eliberat agenţilor economici din Moldova cca 7 milioane de timbre şi pînă la sfîrşitul anului curent livrările vor continua în ritm normal.

Pe de altă parte, presa moscovită anunţă că Rusia ar putea introduce cote la importurile de producţie alcoolică din Moldova, informaţie considerată de autorităţile de la Chişinău drept “PR negru iniţiat împotriva vinurilor moldoveneşti”.

Deocamdată, nici exporturile de produse agricole din Moldova în Federaţia Rusă nu au fost deblocate, deşi recent ministrul rus al agriculturii, Alexei Gordeev, a declarat că “se va implica nemijlocit în problema importurilor de producţie agricolă din Republica Moldova, începînd cu 7 noiembrie curent după ce-şi va finaliza deplasările”. El a promis ministrului moldovean al agriculturii că “va studia problema şi se va pronunţa ulterior pe marginea ei”. Exportul de producţie agricolă în Federaţia Rusă a fost sistat în primăvara anului 2005. Anterior oficialii ruşi au declarat că situaţia va fi deblocată pînă la mijlocul lunii octombrie.

Susţinere energetică de la ţările vecine

În cadrul şedinţei comune a secretarilor Consiliilor Supreme de Securitate şi şefilor Serviciilor de Informaţie şi Securitate GUAM, desfăşurată recent la Chişinău, responsabili de rang înalt din România şi Ucraina au declarat că ar putea asigura livrările de energie electrică către Moldova, în cazul că va apărea o asemenea necesitate. Reprezentantul României a mai afirmat că ţara sa “nu va permite şantajarea Moldovei în această chestiune vitală pentru securitatea statului”.