Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #33 |
Deşi au fost preconizate doar trei runde de negocieri pe marginea Planului de Acţiuni RM-UE, lucru despre care jurnalul “Guvernare şi democraţie în Moldova” v-a relatat în cîteva rînduri în ediţiile sale precedente, la 15 iunie curent, la Bruxelles, a avut o a patra rundă de consultări bilaterale vizînd acest document. Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova a informat printr-un comunicat de presă că în cadrul acestei runde “părţile au ajuns la o înţelegere privind conţinutul acestui document politic bilateral”, care stabileşte cadrul de cooperare dintre Moldova şi UE pentru următorii trei ani. Comunicatul foloseşte o formulare evazivă cît priveşte data semnării Planului — “după îndeplinirea procedurilor interne ale ambelor părţi”. După revenirea delegaţiei moldoveneşti de la Bruxelles însă, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul de Externe Andrei Stratan a introdus o precizare, spunînd că aprobarea Planului de către ambele părţi se va produce pînă la sfîrşitul lunii iulie a.c., astfel încît, din septembrie, să demareze implementarea lui. Aici se cere de remarcat că iniţial s-a crezut că semnarea/ adoptarea Planului de Acţiuni RM-UE va avea loc la mijlocul lunii mai curent, ca mai apoi să se afirme, datorită tergiversării reluării rundei a treia, că acest lucru se va produce la mijlocul lunii următoare a aceluiaşi an.
Potrivit comunicatului difuzat de MAE, “Moldova este invitată să stabilească relaţii politice, de securitate, economice şi culturale mai intense cu UE, să sporească cooperarea transfrontalieră şi să împărtăşească responsabilitatea pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor”, precum şi că “unul dintre obiectivele-cheie ale acestui Plan de Acţiuni va fi continuarea susţinerii unei soluţii viabile a conflictului Transnistrean, UE manifestîndu-şi în mod expres disponibilitatea de a se implica în continuare în acest proces, utilizînd instrumentele pe care le are la dispoziţie”.
Cît priveşte beneficiile economice pe care le va obţine Moldova de pe urma semnării acestui document-cadru, poate fi menţionată acordarea perspectivei de avansare “spre un grad semnificativ de integrare, inclusiv prin accesul la piaţa internă a UE”, un prim-pas în acest sens fiind oferirea de către UE a Preferinţelor Comerciale Asimetrice, fapt care constituie un succes al diplomaţiei moldoveneşti.
Merită a fi menţionat şi faptul că Planul de Acţiuni prevede asistenţă din partea UE pentru Moldova în vederea armonizării legislaţiei acesteia cu cea comunitară, inclusiv prin asemenea mecanisme cum ar Oficiul TAIEX şi cel de înfrăţire instituţională, precum şi instituirea unei cooperări dintre Republica Moldova cu Europol şi Eurojust. Documentul mai consfinţeşte suportul de care se va bucura Moldova din partea UE pentru valorificarea oportunităţilor ce rezultă din calitatea de membru al Chişinăului în diferite aranjamente regionale.
Potrivit principiului progresivităţii pe care îl evoca Comunicarea Comisiei Europene, din 11 martie 2003, document care constituie punctul de reper pentru actuala politică de vecinătate a UE, în Planul de Acţiuni mai este prevăzută posibilitatea examinării unor alte angajamente contractuale între părţi în funcţie de evoluţia procesului de implementare a măsurilor identificate în Plan şi a relaţiilor dintre Moldova şi UE, în general. În acest context, şeful diplomaţiei moldoveneşti, Andrei Stratan, dată fiind modificarea caracterului şi a statutului Planului de Acţiuni RM-UE, şi-a exprimat convingerea că “după realizarea sarcinilor trecute în document Republica Moldova va obţine un statut mai avansat în relaţiile cu UE fiind foarte realistă aspiraţia Chişinăului de a obţine calitatea de membru asociat”.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |