Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #139 |
Pe 15 iunie, în cadrul reuniunii CAGRE de la Luxemburg au fost adoptate Concluziile privind Republica Moldova care vin să confirme angajamentul Uniunii Europene pentru consolidarea relaţiilor cu Republica Moldova, inclusiv prin adoptarea mandatului de negociere a noului acord UE-RM în schimbul Acordului de Parteneriat şi Cooperare (PCA), dar şi să accentueze necesitatea respectării valorilor şi principiilor democratice de către Moldova pentru avansarea dialogului moldo-comunitar. Concluziile CAGRE se rezumă la următoarele:
Notă ADEPT: Reacţia autorităţilor moldoveneşti la aceste concluzii a fost una rezervată, prezentînd opiniei publice întru-un comunicat MAEIE doar unele extrase din aceste concluzii, în mare parte de conotaţie neutră, şi anunţînd că va examina opinia UE referitor la subiectele nepublicate.
În perioada 9–11 iunie, la Chişinău a avut loc şedinţa ordinară a Sub-comitetului de comunicare RM-UE “Energetică, Transport şi Telecomunicaţii, Ştiinţă şi Tehnologie, Instruire şi Educaţie”, la care au fost prezentate ultimele evoluţii ale Republicii Moldova în domeniile sectoriale de profil (transporturile, societatea informaţională, mediul ambiant, sănătate, energetica, educaţia, cultura, mass-media, cercetare etc.) în contextul angajamentelor asumate în cadrul PAUERM. În cadrul şedinţei au fost discutate şi viitoarele posibilităţi de cooperare, inclusiv în cadrul iniţiativelor regionale şi asistenţa acordată de UE legate de: conectarea Moldovei la Axa Rutieră Centrală; colaborarea cu Agenţia Europeană pentru Securitate în Aviaţie şi eventuala aderare a Moldovei la Spaţiul European Aeronautic Comun; semnarea Acordului Dunărean şi cooperarea Moldovei în cadrul grupului de lucru DABLAS; convergenţa graduală a pieţei gazelor naturale şi electricităţii la principiile UE; continuarea negocierilor privind aderarea Moldovei la Tratatul Comunităţii Energetice etc. (potrivit comunicatului MAEIE)
“Îngheţul” relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi România continuă; posturile de ambasador în ambele state sunt vacante, iar regimul de vize impus cetăţenilor români rămîne în vigoare. Cu toate acestea, oficial ambele părţi se declară interesate de normalizarea relaţiilor moldo-române. Totuşi atît partea moldovenească, cît şi cea română condiţionează restabilirea bunelor relaţii. Potrivit prim-ministrului moldovean, Zinaida Grecianîi, vizele pentru cetăţenii români vor fi anulate dacă România va semna Tratatul privind recunoaşterea frontierelor şi Convenţia privind micul trafic la frontieră[1]. Ulterior, Republica Moldova a mai înaintat o condiţie, şi anume, facilitarea procesului de obţinere a vizelor pentru România pentru cetăţenii moldoveni, prin anularea condiţiei de deţinere a unui cont bancar cu 500 de euro[2]. După părerea preşedintelui român, exprimată într-un interviu acordat postului public de televiziune din România, “normalizarea relaţiilor moldo-române se va întîmpla atunci cînd în Republica Moldova vor fi politicieni care vor face o politică în favoarea poporului”[3].
Un nou motiv pentru intensificarea schimbului de declaraţii contradictorii dintre oficialităţile moldoveneşti şi româneşti l-a constituit declaraţia ministrului afacerilor externe al României, Cristian Diaconescu, făcută la reuniunea Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) din 15 iunie 2009 în care confirma faptul că la solicitarea României, UE a condiţionat lansarea negocierilor pentru un nou acord moldo-comunitar de asigurarea unui tratament egal pentru toţi cetăţenii statelor membre în materie de vize, subliniind totodată importanţa respectării de către Republica Moldova a principiului relaţiilor de bună-vecinătate. Ca reacţie la aceste declaraţii, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova a venit cu un comunicat de presă în care acuză România însăşi de nerespectarea principiului de bună-vecinătate, prin implicarea sistematică în afacerile interne ale Moldovei şi complicarea procesului de obţinere a vizelor pentru România pentru cetăţenii moldoveni, prin instituirea condiţiei de deţinere a unui cont bancar cu 500 euro.
Relaţiile moldo-ruse se află într-o dinamică pozitivă. Concomitent cu intensificarea relaţiilor diplomatice, se atestă unele semnale pozitive şi pe plan economic. Astfel, la 1 iunie, serviciul sanitar rus (Rospotrebnadzor) a dat publicităţii o declaraţie privind importul şi realizarea producţiei alcoolice din Republica MoldovaRU, în care menţionează că studiază posibilităţile de simplificare a expertizei producţiei de vinificaţie pentru unele fabrici de vinuri din Moldova.
La 1 iunie, preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin a primit un mesaj din partea Secretarului de Stat al SUA, Hillary Rodham Clinton în care este exprimat suportul SUA pentru dezvoltarea democraţiei în Moldova şi sînt condamnate violenţele care au avut după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. Totodată, se menţionează despre necesitatea Guvernului Republicii Moldova de a analiza îngrijorările care au apărut cu privire la desfăşurarea alegerilor, precum şi modul în care au fost tratate persoanele reţinute, jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile în urma violenţelor. Potrivit Secretarului de Stat al SUA, o explicaţie completă a acestor subiecte va consolida încrederea în instituţiile democratice ale Moldovei. (potrivit comunicatului Preşedinţiei RM)
Pe 10 iunie coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Josette Durrieu şi Egidijus Vareikis au efectuat o vizită în Moldova, în cadrul căreia au avut întrevederi cu reprezentanţii partidului de guvernămînt, partidelor parlamentare de opoziţie şi partidelor extraparlamentare, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, comunităţii diplomatice şi cu Procurorul General, Valeriu Gurbulea. La finalul vizitei, coraportorii au declarat că viitoarele alegeri parlamentare anticipate reprezintă un proces foarte important pentru Moldova şi îndeamnă autorităţile să soluţioneze problemele care au generat conflictele post-electorale, cum ar fi: întocmirea corectă a listelor electorale şi accesul tuturor formaţiunilor politice la postul public de televiziune “Moldova 1”. Raportorii AP CoE au subliniat că la următorul scrutin, CoE va trimite mai mulţi observatori care vor fi mult mai atenţi, monitorizînd nu doar ziua alegerilor, ci întreg procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.
La 5 iunie, la Chişinău s-a desfăşurat summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) cu participarea Şefilor de Stat şi de Guvern a statelor membre la SEECP, precedată pe 4 iunie de reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe ai SEECP. La reuniuniau participat şi reprezentanţi ai actualei Preşedinţii Cehe la Consiliul UE şi ai viitoarei Preşedinţii Suedeze, ai Comisiei Europene, precum şi Secretarul General al Consiliului Regional de Cooperare (CRC).
În timpul reuniunii Miniştrilor de Externe au fost abordate subiecte privind progresele în regiunea Europei de Sud-Est în procesul de integrare europeană şi discutate modalităţile de consolidare a rolului SEECP în calitate de for politic important în regiune şi de intensificare a cooperării cu Consiliului Regional de Cooperare (CRC). De asemenea, au fost aprobate mai multe documente importante: Raportul Preşedinţiei în exerciţiu a Republicii Moldova la SEECP 2008–2009; Raportul Anual al Secretarului General CRC referitor la cooperarea regională în Europa de Sud-Est; Programul Strategic de Lucru al CRC pentru perioada 2009–2010.
Reuniunea a 12-a a Şefilor de Stat şi de Guvern ai SEECP de la Chişinău a marcat finalizarea mandatului de Preşedinţie a Republicii Moldova la SEECP 2008–2009. În cadrul reuniunii au fost prezentate evoluţiile ţărilor din regiune în procesul de integrare europeană şi realizările obţinute în cadrul cooperării regionale în perioada de referinţă. De asemenea, au fost discutate posibilităţile de cooperare regională şi susţinerea politică şi financiară a acestora de către Uniunea Europeană şi instituţiile financiare internaţionale. La finele summitului au fost adoptate următoarele documente: Declaraţia Politică de la Chişinău, Declaraţia Comună de la Chişinău, Raportul Anual al Secretarului General CRC referitor la cooperarea regională în Europa de Sud-Est, Programul Strategic de Lucru al CRC pentru perioada 2009–2010, Raportul Preşedinţiei în exerciţiu a Republicii Moldova la SEECP 2008–2009. (potrivit comunicatelor MAEIE)
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |