Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţii externe în perioada 16–30 noiembrie 2009

Integrare europeană

Forumul Societăţii Civile din cadrul Parteneriatului Estic (FSC PE)

Pe 16–17 noiembrie, la Bruxelles, s-a desfăşurat primul Forum al Societăţii Civile din cadrul Parteneriatului EsticEN, la care au participat circa 240 de reprezentanţi ai societăţii civile din cele şase ţări beneficiare ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina), statele-membre ale UE, organizaţii internaţionale, reprezentanţi ai instituţiilor europene etc. Forumul îşi propune să faciliteze dialogul şi cooperarea dintre actorii societăţii civile şi guvernele din cele şase ţări ale Parteneriatul Estic şi din statele-membre ale UE cu instituţiile europene în vederea atingerii cît mai complete a obiectivelor Parteneriatului Estic privind dezvoltarea economică şi socială şi buna guvernare a statelor vizate. Din partea Moldovei, la forum au participat 20 reprezentanţi ai societăţii civile, dintre care 2 — Natalia Cojohari (CNTM) şi Sorin Mereacre (Fundaţia Eurasia Moldova) au fost aleşi în Comitetul de Coordonare al FSC PE. Forumul şi-a desfăşurat lucrările în cadrul a patru grupuri tematice de lucru pentru elaborarea recomandărilor privind căile de implementare a instrumentelor oferite de Parteneriatul Estic:

Recomandările urmează să fie prezentate miniştrilor afacerilor externe ai statelor participante la Parteneriatul Estic care se vor reuni pe 8 decembrie 2009 la Bruxelles. Forumul Societăţii Civile din cadrul Parteneriatului Estic se va întruni o dată pe an pentru consultarea şi monitorizarea activităţii Parteneriatului Estic, iar în perioadele dintre reuniuni, activitatea curentă va fi asigurată de Comitetul de Coordonare al FSC PE.

Vizita Comisarului European pentru Relaţii Externe şi Politica de Vecinătate la Chişinău

În perioada 26–27 noiembrie, Benita Ferrero-Waldner, Comisarul European pentru Relaţii Externe şi Politică Europeană de Vecinătate a întreprins o vizită de lucru la Chişinău. În timpul vizitei, Benita Ferrero-Waldner s-a întîlnit cu Preşedintele în exerciţiu şi Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu; Primul Ministru, Vlad Filat; Viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă; precum şi cu candidatul la postul de Preşedinte, Marian Lupu; membrii opoziţiei şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. În cadrul întrevederilor cu oficialii şi deputaţii moldoveni, Comisarul European a avut un mesaj de susţinere a Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, declarînd interesul UE pentru accelerarea dezvoltării relaţiilor cu Republica Moldova, utilizînd la maximum oportunităţile oferite de Parteneriatul Estic. Potrivit Comisarului European, o primă prioritate este negocierea unui nou acord moldo-comunitar, care va prevedea şi instituirea unei Zone de Liber Schimb Profunde şi Comprehensive între UE şi Republica Moldova. În cazul cînd Moldova îşi va demonstra angajamentul pe parcursul negocierilor, noul acord ar putea să poarte denumirea de “Acord de Asociere”. Un obiectiv mai îndepărtat este liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni, însă despre iniţierea negocierilor asupra acestui subiect se va discuta deja la următoarea şedinţă a Consiliului de Cooperare UE-RM din 21 decembrie.

De asemenea, Benita Ferrero-Waldner a declarat despre disponibilitatea Uniunii Europene de a oferi Moldovei asistenţa tehnică şi financiară necesară pentru consolidarea reformelor democratice şi depăşirea consecinţelor crizei economice. Iniţial, UE va oferi Moldovei un Pachet de asistenţă “pentru susţinerea democraţiei”, destinat cooperării parlamentare, în valoare de 4 mln. euro şi un Pachet de suport bugetar în valoare de 26 mln. euro. Ulterior, Moldova va putea beneficia şi de un Pachet de asistenţă macrofinanciară destinat pentru suplimentarea creditului care urmează să fie acordat Moldovei de FMI.

Totodată, Comisarul European a reiterat că apropierea Moldovei de UE şi chiar acordarea unei perspective europene va depinde de capacitatea ţării de a implementa reformele şi a respecta angajamentele asumate faţă de Uniunea Europeană.

Reuniunea Troicii COPS UE-Moldova

Pe 25 noiembrie, la Bruxelles a avut loc reuniunea Troicii COPS (Comitetul pentru politică şi securitate) UE-Moldova. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Pe agenda reuniunii s-au aflat teme legate de ultimele evoluţii politice şi economice din Republca Moldova, dialogul UE-Moldova, procesul de reglementare a problemei transnistrene şi cooperarea cu EUBAM. Delegaţia moldovenească şi-a expus viziunea asupra obiectivelor pe termen scurt în relaţiile dintre Moldova şi UE: negocierea noului acord moldo-comunitar în forma unui Acord de Asociere ce ar viza apropierea consolidată de UE prin redimensionarea dialogului politic, formarea unei zone de liber schimb, extinderea colaborării sectoriale şi subordonarea contactelor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne obiectivului liberalizării regimului de vize.

A II-a Reuniune de nivel înalt a Parteneriatului de Mobilitate

Cea de-a II-a reuniune de nivel înalt a Parteneriatului de Mobilitate a avut loc pe 23 noiembrie, la Bruxelles. Subiectul principal al reuniunii a fost evaluarea rezultatelor primului an de implementare a Parteneriatului de Mobilitate, semnat la 5 iunie 2008. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În calitate de realizări au fost menţionate proiectele în domeniul consolidării capacităţilor autorităţilor naţionale prin preluarea celor mai bune practici şi standarde europene în domeniul migraţional şi de azil, dezvoltarea proiectelor privind reîntoarcerea voluntară şi reintegrarea lucrătorilor migranţi pe piaţa muncii din Moldova, dezvoltarea pieţei muncii locale şi consolidării legăturilor cu diaspora moldovenească, precum şi în domeniul managementului frontierei şi securităţii documentelor. Comisia Europeană a salutat determinarea autorităţilor moldoveneşti de a utiliza oportunităţile oferite de Parteneriatul de Mobilitate pentru a completa şi susţine eforturile Guvernului în avansarea spre liberalizarea regimului de vize.

La reuniune au fost identificate şi noi linii directorii de activitate pentru perioada imediat următoare în cadrul Parteneriatului. diminuarea consecinţelor migraţiei în domeniul sănătăţii, crearea profilului migraţional şi utilizării acestuia în procesul de elaborare a politicilor naţionale, noile iniţiative ale statelor membre ale UE în cadrul Programului Tematic al Comisiei Europene în domeniul migraţiei circulare, combaterii traficului de fiinţe umane, consolidării diasporei şi comunităţilor moldoveneşti de peste hotare şi stabilirea legăturilor de cooperare cu ţara de origine. (potrivit Moldpres)

Cooperare bilaterală

Republica Moldova — România

Potrivit declaraţiilor Viceprim-ministru, Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă făcute în cadrul conferinţei de presă din 26 noiembrie 2009, relaţiile Moldovei cu România au fost practic deblocate. Vizita prim-ministrului Vlad Filat la Bucureşti din 14 noiembrie şi semnarea celor trei acorduri bilaterale vine să confirme spusele ministrului. În plus, spre deosebire de fostele autorităţi de la Chişinău, guvernul actual a acceptat deschiderea a 13 secţii de votare pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile prezidenţiale române, iar la 18 noiembrie Guvernul Republicii Moldova aprobat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind micul trafic de frontieră. Semnale pozitive vin şi din partea română. La şedinţa sa din 25 noiembrie, guvernul României a decis să înainteze Parlamentului român o iniţiativă legislativă de acordare Guvernului Republicii Moldova a unui sprijin financiar nerambursabil în sumă de 100 milioane lei, precum şi a unui ajutor de urgenţă cu titlu gratuit de 4000 000 de doze de vaccin cu tulpină pandemică.

Notă ADEPT: În presa română a fost intens vehiculată ideea că o parte din acţiunile autorităţilor de la Bucureşti întreprinse faţă de Republica Moldova (e.g modificarea legii cetăţeniei prin facilitarea procedurii de obţinerii cetăţeniei pentru cetăţenii moldoveni) au mai degrabă o tentă electorală şi nu fac parte dintr-un program de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, dovadă fiind dublarea în acest an a taxei consulare pentru obţinerea permisului de şedere în România pentru cetăţenii moldoveni.

Republica Moldova — Rusia

În perioada respectivă, autorităţile moldoveneşti au continuat eforturile de a readuce “la normalitate” relaţiile cu Federaţia Rusă. Pe 20 Întrevederea dintre prim-miniştrii rus şi moldovean care a avut loc pe 20 noiembrie, la Ialta, în cadrul Consiliului şefilor de guvern al Comunităţii Statelor Independente (CSI) a permis elucidarea problemelor existente în relaţiile bilaterale, cum ar fi: exportul produselor moldoveneşti pe piaţa rusă, şederea emigranţilor moldoveni pe teritoriul Federaţiei Ruse, livrarea gazelor naturale ruseşti. Totodată, au fost discutate subiectele reglementării conflictului transnistrean în formatul 5+2 şi cel al creditului rus de 150 mln dolari. Potrivit prim-ministrului Filat decizia finală asupra creditului rus va fi luată după ce vor fi finalizate negocierile la nivel tehnic. Ca urmare a discuţiilor de la Ialta, pe 26 noiembrie, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc, a efectuat o vizită de lucru la Moscova, unde a examinat cu Ghenadie Onişcenko, şeful inspecţiei sanitare ruse “Rospotrebnadzor”, problemele ce ţin de eliminarea barierelor la exporturile producţiei agricole moldoveneşti pe piaţa rusă. În urma discuţiilor s-a decis deschiderea a încă 6 terminale vamale pentru livrarea producţiei moldoveneşti pe piaţa rusă (primele două vor fi deschise la Breansk şi Sankt Petersburg) şi acordarea dreptului de a exporta vinuri în Rusia pentru încă 45 de întreprinderi suplimentar la cele 36 existente. Ultimele, în schimb, vor fi scoase din regimul discriminatoriu de monitorizare.

Un alt rezultat al discuţiilor de la Ialta a fost desfăşurarea pe 26 noiembrie la Chişinău a consultărilor în materie consulară dintre ministerele afacerilor externe ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse. Potrivit uni comunicat MAEIE, pe agenda consultărilor s-au aflat subiecte ce ţin de implementarea tratatelor şi convenţiilor în domeniul consular, însă o atenţie deosebită a fost acordată problemei regimului de şedere a cetăţenilor moldoveni pe teritoriul Federaţiei Ruse, repatrierii copiilor minori aflaţi fără însoţitor, combaterii migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane. În urma discuţiilor, partea rusă s-a arătat disponibilă să examineze propunerea de scutire a cetăţenilor moldoveni de obligativitatea de a fi înregistraţi pe teritoriul Federaţiei Ruse atunci cînd şederea lor nu va depăşi 90 de zile, precum şi să iniţieze negocierea proiectului de acord cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii victimelor traficului de fiinţe umane, traficului de copii, traficului ilegal de migranţi, copiilor neînsoţiţi şi migranţilor aflaţi în dificultate.

Republica Moldova — Ucraina

Republica Moldova continuă eforturile de relansare a relaţiilor cu Ucraina şi de depăşire a problemelor existente în relaţiile bilaterale, la sfîrşitul lunii noiembrie avînd loc o întrevedere între prim-miniştrii moldovean şi ucrainean la Ialta în cadrul Consiliului Şefilor de Guverne al CSI, precum şi consultări moldo-ucrainene la nivel de viceminiştri de externe la Kiev. Potrivit comunicatului de presă al guvernului, în urma întrevederii de la Ialta, prim-ministrul moldovean Vlad Filat şi cel ucrainean Iulia Timoşenko s-au înţeles să micşoreze taxele pentru tranzitul băuturilor alcoolice moldoveneşti prin Ucraina şi să asigure libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni pe teritoriul Ucrainei, anulînd definitiv obligaţia impusă de Ucraina de a deţine 1100 euro. Ulterior, pe 30 noiembrie, Andrei Popov, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la o rundă de consultări moldo-ucrainene, la care s-a încercat identificarea unor formule de compromis reciproc pentru depăşirea problemelor bilaterale: demarcarea frontierei (inclusiv cazul Palanca), chestiuni legate de proprietatea unor obiective moldoveneşti pe teritoriul ucrainean, cooperarea ecologică în bazinul rîului Nistru, relansarea activităţii Comisiei interguvernamentale de cooperare comercial-economică, anularea definitivă a garanţiilor financiare la trecerea cetăţenilor moldoveni pe teritoriul ucrainean. De asemenea, a fost abordat subiectul cooperării trilaterale Moldova — Ucraina — UE, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic.

Republica Moldova — Italia

Pe 24 noiembrie, Viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă a întreprins o vizită de lucru la Roma, unde s-a întîlnit atît cu oficialităţi italiene, cît şi cu reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti în Italia. În urma unei întrevederi bilaterale cu ministrul italian de externe, Franco Frattini, ultimul a declarat că Italia este gata să joace “un rol crucial” în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, în special în procesul de negociere a Acordului privind liberalizarea regimului de vize. Potrivit unui comunicat Moldpres, Franco Frattini a apreciat înalt caracterul cooperant al comunităţilor moldoveneşti din Italia, declarînd că partea italiană a decis să demareze pregătirile pentru negocierea cu autorităţile de la Chişinău a unui Acord privind protecţia socială a cetăţenilor moldoveni aflaţi în Italia. În vederea aprofundării şi diversificării cooperării comercial-economice între Moldova şi Italia, în scurt timp la Chişinău va fi organizat un forum moldo-italian al oamenilor de afaceri.

Cooperare multilaterală

Republica Moldova — Consiliul Europei
Decizii CEDO

În perioada dată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrile sale în următoarele cauze: Flux c. Moldovei (nr. 7) şi Ipteh SA şi alţii c. Moldovei. În prima cauză Curtea a constatat violarea dreptului la libertatea exprimării şi a decis acordarea reclamantului 12.25 (taxa de stat) euro cu titlu de daune materiale, 3,000 euro cu titlu de daune morale şi 1,800 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. În cel de-al doilea caz, Curtea a constatat violarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la protecţia proprietăţii, urmînd să stabilească modalitatea şi mărimea despăgubirilor într-o şedinţă viitoare.

Republica Moldova — CSI

Pe 20 noiembrie, la Ialta a avut loc reuniunea Consiliului Şefilor de Guverne al Comunităţii Statelor Independente. Pe agenda reuniunii s-au aflat 26 de subiecte, majoritatea de ordin economic, printre care cele mai importante au fost: colaborarea statelor CSI în depăşirea consecinţelor crizei financiar-economice, optimizarea colaborării în domeniul energetic, dezvoltarea coridoarelor de transport în regiune, amplificarea colaborării în sfera inovaţională etc. În cadrul conferinţei de presă ce a urmat după reuniune, Vlad Filat a dat asigurări că Republica Moldova îşi va îndeplini obligaţiile pe care le are în cadrul CSI şi a accentuat importanţa colaborării comercial-economice în cadrul acestei organizaţii. Începînd cu 1 ianuarie 2010, Preşedinţia CSI va fi preluată de către Federaţia Rusă, iar următorul Summit al Şefilor de Guverne al CSI va avea loc pe data de 21 mai, 2010, la Moscova.