Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 25 martie – 7 aprilie 2002

|versiune pentru tipar|mail|

25–29 martie 2002

În perioada de referinţă a avut loc o singură şedinţă plenară dar, probabil, cea mai lungă din istoria Parlamentului ales la 25 februarie 2001. Dacă lucrul legislativ propriu-zis le-a luat deputaţilor circa 3 ore, încă pe atît a durat discutarea problemelor politice, mai bine zis, a Apelului Parlamentului către cetăţeni în legătură cu preconizata Mare Adunare Naţională. După lungi discuţii, întreruperi şi redactări “lingvistico-politice”, la care au participat toţi deputaţii care au dorit să-şi expună părerea, Parlamentul a votat în unanimitate Apelului sus-numit, îndemnînd cetăţenii republicii să se abţină de la manifestaţii şi acţiuni neautorizate.

Lucrul propriu-zis al deputaţilor asupra proiectelor de acte legislative a fost mult mai productiv, deşi nu s-au luat prea multe decizii definitive.

Acte legislative adoptate definitiv

Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la societăţile pe acţiuni

Legea respectivă a fost adoptată de Parlament la începutul sesiunii de iarnă şi prevedea introducerea unor prevederi noi referitoare la:

Preşedintele Republicii Moldova a remis legea în cauză spre reexaminare, expunînd un şir de obiecţii referitoare la:

La examinarea finală s-a ţinut cont de obiecţii şi de propunerile Preşedintelui, operîndu-se în textul legii modificările de rigoare.

Acte legislative adoptate în lectura a I-a (nedefinitiv)

Proiectul legii pentru modificarea şi completarea Codului Funciar

Examinarea proiectului a trezit discuţii aprinse, deoarece reprezentanţii opoziţiei parlamentare consideră prevederile sale drept o revenire forţată la gospodăria comună, iar reprezentanţii majorităţii parlamentare insistă să adopte legea pentru a stopa declinul în agricultură şi distrugerea fondului funciar. Chiar şi anterior, la etapa elaborării, proiectul respectiv de lege a fost supus unor proceduri speciale, deoarece asupra neconcordanţei prevederilor preconizate cu principiile economiei de piaţă şi ale liberei iniţiative s-au exprimat reprezentanţii organizaţiilor financiare internaţionale. Mai mult, la finele anului 2001 reprezentanţii FMI s-au exprimat în sensul că adoptarea proiectului ar putea constitui un impediment pentru deblocarea asistenţei financiare externe. Astfel, Guvernul trebuia să negocieze şi să coordoneze cu FMI conţinutul proiectului.

Pe scurt, prevederile propuse şi acceptate conceptual de către deputaţi se reduc la introducerea unor prevederi noi vizînd:

Consolidarea terenurilor presupune un complex de acţiuni juridice şi tehnice efectuate în scopul de a optimiza dimensiunile şi organizarea sectoarelor de teren. Anume aceste prevederi au trezit reacţia cea mai vehementă, reprezentanţii opoziţiei considerînd că prin admiterea completării se vor prejudicia drepturile proprietarilor de terenuri, obligîndu-i la consolidare prin măsuri administrative şi legale. În acelaşi timp, autorii şi susţinătorii proiectului afirmă că acuzaţiile sînt neîntemeiate, deoarece conform textului propus se instituie dreptul proprietarului de a renunţa la consolidarea terenurilor în orice moment, chiar dacă măsurile de consolidare au început.

Proiectul legii pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la Curtea Constituţională

Proiectul propune instituirea unui mecanism mai eficient pentru executarea hotărîrilor Curţii Constituţionale, promovînd prevederi noi referitoare la:

Problema răspunderii persoanelor fizice şi juridice pentru neexecutarea actelor Curţii Constituţionale a constituit obiectul discuţiilor în Parlament, însă ele au fost purtate pe aspectul formal, neluîndu-se însă în consideraţie cîteva momente esenţiale:
  1. răspunderea persoanelor juridice nu este prevăzută de legislaţia Republicii Moldova;
  2. nu este clar cum ar putea interveni răspunderea juridică a Parlamentului, Guvernului sau şefului statului, care sînt instituţii cu personalitate juridică, dar cu responsabilitate exclusiv politică şi care nu pot fi trase la răspundere şi nici obligate să adopte vreun act, chiar şi pentru executarea unei hotărîri a instanţei de jurisdicţie constituţională.
Discutarea proiectului sus-numit a provocat şi o replică a vicepreşedintelui Parlamentului, care s-a exprimat în sensul că Curtea Constituţională poate greşi uneori la adoptarea hotărîrilor sale, deoarece este compusă din 6 judecători şi dacă Parlamentul compus din 101 oameni poate greşi, atunci opinia a 6 oameni cu atît mai mult poate fi vulnerabilă. Declaraţia respectivă, însoţită de propunerea de a se institui un mecanism de depăşire a caracterului definitiv, irevocabil şi executoriu al hotărîrilor Curţii Constituţionale a fost comentată deja în presă, Preşedintele Curţii Constituţionale exprimîndu-se negativ în această privinţă şi apreciind că deciziile Curţii Constituţionale trebuie să-şi păstreze caracterul obligatoriu.

Astfel, în cadrul schimbului respectiv de opinii s-au întîmplat cîteva lucruri care în mod normal nu trebuiau să aibă loc:

  1. un deputat în Parlament a pus la îndoială competenţa a 6 judecători ai Curţii Constituţionale, lucru care anterior a fost sancţionat de către aceeaşi Curte cu o amendă aplicată Preşedintelui Uniunii Avocaţilor din RM;
  2. acelaşi deputat, deşi are dreptul la iniţiativă legislativă şi putea propune un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei şi revizuirea mecanismului de control a constituţionalităţii actelor normative doar după obţinerea avizului pozitiv al Curţii Constituţionale, a considerat necesar mai întîi să se expună public şi apoi să poruncească examinarea posibilităţii operării unor modificări în legislaţie;
  3. pe de altă parte, preşedintele Curţii Constituţionale, care ar putea participa la examinarea proiectului de lege pentru modificarea Constituţiei, şi-a expus în prealabil opinia referitor la necesitatea păstrării mecanismului actual de control şi evident că această opinie ar putea-o transforma în vot la momentul examinării dosarului respectiv. Iar dacă e să ţinem cont de faptul că preşedintele şedinţei (care de obicei este preşedintele Curţii Constituţionale) în cazuri de paritate deţine chiar “două voturi” (Art.66 alin.(5) din Codul jurisdicţiei constituţionale instituie o asemenea posibilitate, deşi Curtea s-a expus anterior că nici o persoană nu poate deţine două voturi şi a anulat votul decisiv al Preşedintelui Parlamentului), situaţia se prezintă şi mai negativ.
Declaraţia vicepreşedintelui Parlamentului poate avea şi o conotaţie politică, deoarece opoziţia (după ce a obţinut cîştig de cauză în cîteva procese referitoare la controlul constituţionalităţii unor acte legislative adoptate de actuala guvernare) s-a expus în sensul că Curtea Constituţională este “una din puţinele instituţii care şi-a păstrat independenţa”, iar o serie de organisme internaţionale s-au declarat "satisfăcute de hotărîrile Curţii Constituţionale. Astfel, intenţia de a depăşi caracterul definitiv al hotărîrilor Curţii Constituţionale va fi apreciată ca o încercare de subminare a autorităţii de jurisdicţie constituţională.

Plus la toate, declaraţiile de genul celor de mai sus denotă nerespect faţă de adresarea Preşedintelui Republcii Moldova, lansată imediat după declararea neconstituţionalităţii hotărîrii referitoare la alegerile locale anticipate, prin care şeful statului a chemat toate instituţiile şi toate persoanele oficiale să se supună hotărîrilor Curţii Constituţionale şi să asigure executarea lor.

Proiectul legii pentru completarea Codului fiscal

Proiectul respectiv propune introducerea plăţii accizelor pentru derivatele produselor petroliere (motorină, uleiuri, petrol lampant etc.). Conform estimărilor prealabile, anual, în Republica Moldova se introduc circa 130 mii de tone de asemenea produse şi plata integrală a accizelor pentru importul lor ar putea contribui la completarea veniturilor bugetare atît de necesare anul curent.

În acelaşi timp însă, importatorii şi-au exprimat dezacordul cu intenţiile respective, deoarece în Ucraina şi Transnistria recent au fost micşorate impozitele pentru importul produselor petroliere şi derivatele acestora şi nu este exclus un aflux de contrabandă al produselor în cauză.

Proiectul legii privind cooperativele de producţie

Proiectul a fost propus pentru a asigura reglementarea adecvată a activităţii formelor organizate de producţie. Astfel, conform textului, cooperativa de producţie este definită ca “întreprindere creată de cel puţin 10 persoane fizice în scopul de a desfăşura o activitate comună de producere, bazată pe munca personală a membrilor şi pe cooperarea cotelor de capital”.

Textul proiectului conţine prevederi referitoare la:

Legea cu privire la măsurile de redresare a întreprinderilor zootehnice

Proiectul propune îngheţarea pe o perioadă de 5 ani a datoriilor întreprinderilor zootehnice, formate prin neachitarea creditelor furajere şi anularea penalităţilor şi sancţiunilor calculate acestor întreprinderi pentru neplăţi în bugetul de stat. De asemenea, se propune scutirea întreprinderilor zootehnice de efectuare a oricăror plăţi în bugetul de stat.

La examinarea proiectului mai mulţi deputaţi s-au exprimat în sensul că prevederile care recomandă autorităţilor administraţiei publice locale şi agenţilor economici independenţi să anuleze şi să reeşaloneze datoriile întreprinderilor nominalizate nu au un conţinut imperativ şi nu pot fi introduse în lege.

Parlamentul a continuat examinarea Codului civil şi a adoptat în lectura a doua Codul penal

În prima lectură au mai fost adoptate:

1–5 aprilie 2002

După expirarea termenului acordat autorităţilor de către protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale, organizatorii manifestaţiilor au decis schimbarea locului protestelor nonstop. Orăşelul de corturi şi-a mutat locul între sediile Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova. Cu toate că pichetarea, muzica extrem de zgomotoasă şi lozincile antiputere răsună neîntrerupt, parlamentarii şi-au continuat lucrul de bază, reuşind să examineze mai multe acte legislative, unele dintre care au o importanţă deosebită.

Acte legislative examinate şi adoptate definitiv

Codul civil al Republicii Moldova a fost adoptat în lectura a III-a şi în ansamblu

În varianta finală Codul civil va cuprinde peste 1600 de articole structurate în 5 cărţi.

De remarcat că etapele elaborării şi examinării proiectului noului Cod civil al RM au fost cîteva:

  1. prin Hotărîrea Parlamentului privind programul de activitate a Parlamentului pentru realizarea prevederilor Constituţiei şi ale Concepţiei reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova s-a stabilit necesitatea elaborării unui nou Cod civil;
  2. prin Hotărîrea Parlamentului nr. 254-XIII din 3 noiembrie 1994 a fost constituit grupul de lucru pentru elaborarea Codului civil;
  3. prin decretul Preşedintelui RM nr. 228 din 7 iulie 1997 a fost constituit Grupul internaţional de experţi pentru expertizarea ştiinţifică complexă şi finalizarea lucrărilor asupra proiectului Codului civil;
  4. prin Hotărîrea Guvernului nr. 160 din 23 februarie 2000 au fost instituite grupuri de lucru pentru corelarea şi asigurarea bunei interacţiuni a proiectelor de coduri (elaborate în redacţie nouă), inclusiv şi a proiectului Codului civil;
  5. prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1315 din 26 octombrie 2000 a fost creată o comisie specială pentru definitivarea proiectului Codului civil.
Activitatea esenţială de examinare şi definitivare a textului noului Cod civil s-a desfăşurat însă pe parcursul anului 2001 şi primele 3 luni ale anului 2002, cînd Comisia juridică a Parlamentului a prezentat pentru dezbatere în Parlament 5 cărţi ale Codului civil, care au şi fost adoptate definitiv la 5 aprilie 2002.

În legătură cu faptul că Parlamentul de legislatura a XV-ea a reuşit să adopte într-un termen relativ scurt un asemenea act important se pot constata cîteva lucruri:

Hotărîrea pentru aprobarea Concepţiei reformei militare

Proiectul respectiv a fost elaborat încă în anul 2000, însă examinarea lui a fost amînată pe o perioadă îndelungată fără careva motive explicite. Concepţia aprobată de Parlament:

  1. defineşte noţiunile, principiile şi condiţiile principale ale reformei militare;
  2. descrie mediul strategic în care se desfăşoară reforma militară;
  3. indică scopul şi direcţiile principale ale reformei şi mecanismul de realizare a acestora;
  4. stabileşte etapele realizării reformei militare, care se preconizează a se implementa circa 12 ani.
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative referitoare la instanţele judecătoreşti

Prin Legea sus-numită s-a decis instituirea în cadrul Curţii Supreme de Justiţie a Colegiului Economic care va examina recursurile împotriva hotărîrilor emise de Judecătoria Economică a Republicii Moldova. De asemenea, prin legea respectivă s-a decis suplimentarea numărului de judecători ai CSJ şi instituirea funcţiei de vicepreşedinte a CSJ care să fie responsabil de examinarea litigiilor economice.

Legea pentru completarea Legii cu privire la Guvern

Prin legea respectivă s-a decis crearea Departamentului agroindustrial “Moldova-Vin”, care va fi în subordinea Guvernului. Printre sarcinile principale ale departamentului nou-înfiinţat vor fi:

Legea pentru aprobarea alocării în proprietate municipală a unui teren din municipiul Chişinău

Prin legea respectivă se alocă un teren agricol de circa 2,5 ha pentru construcţia şi ulterioara amplasare a Gării auto de nord a municipiului Chişinău. Prin construcţia gării respective se urmăreşte reorientarea traficului auto de pasageri şi asigurarea funcţionării normale a transportului în centrul municipiului Chişinău.

Legea pentru completarea Codului fiscal

Prin legea respectivă s-a decis accizarea derivatelor produselor petroliere, care se utilizează atît de consumatorii casnici, cît şi în scopuri industriale.

Acte legislative examinate şi adoptate în prima lectură (nedefinitiv)

Proiectul legii cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice

Proiectul de lege stabileşte principiile de bază ale activităţii teatrelor, circurilor, organizaţiilor concertistice şi modalităţile de constituire, administrare, finanţare, reorganizare şi de lichidare.

Proiectul cuprinde cîteva capitole: dispoziţii generale; sistemul de teatre, circuri şi organizaţii concertistice; reglementarea activităţii instituţiilor nominalizate; garanţiile sociale ale angajaţilor lor şi cooperarea internaţională în domeniu.

Proiectul legii privind modificarea art.1553 din Codul penal

Actualmente Codul penal prevede răspundere pentru folosirea mijloacelor de credit contrar destinaţiei sau pentru nerambursarea creditului şi a dobînzilor. Autorii iniţiativelor de modificare consideră că prevederile respective contravin legislaţiei internaţionale şi introduc răspundere penală pentru nerespectarea unor obligaţii cu caracter civil.

Parlamentul a examinat şi un proiect de lege care propunea modificarea Codului electoral

Esenţa modificărilor propuse se reduce la cîteva momente principiale:

  1. instituirea participării obligatorii a cetăţenilor la alegeri;
  2. introducerea sistemului electoral mixt pentru alegerea Parlamentului;
  3. aplicarea sistemului electoral majoritar pentru alegerile locale;
  4. reglementarea detaliată a aspectelor vizînd referendumurile constituţionale.
În rezultatul dezbaterilor s-a constatat că prevederile proiectului necesită perfecţionare şi acesta a fost remis spre definitivarea Comisiei juridice.

De remarcat că dezbaterile asupra proiectului au fost deosebit de aprinse şi îndelungate, ceea ce ne permite să exprimăm opinia că problemele abordate şi, îndeosebi, cele referitoare la modificarea sistemului de alegeri vor continua să rămînă în centrul atenţiei opiniei publice, iar Parlamentul va reveni la examinarea acestei teme dacă nu în timpul apropiat, atunci în preajma alegerilor parlamentare.