Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 16–30 septembrie 2008

Numiri. Demisii

Parlamentul a declarat vacant mandatul de deputat al Adrianei Chiriac, aleasă pe lista Partidului Popular Creştin Democrat. Chiriac a demisionat în legătură cu obţinerea unui loc de muncă în România, situaţie incompatibilă cu deţinerea unui mandat de deputat.

Acte legislative

Legea privind completarea Legii pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal. Documentul prevede că acelor contribuabili care transmit şi/sau repară cu titlu gratuit proprietatea cetăţenilor, deteriorată ca urmare a calamităţilor naturale din perioada iulie-august 2008, nu li se vor aplica prevederile din Codul fiscal referitoare la reţinerea impozitului pe venit şi li se va permite deducerea cheltuielilor aferente reparaţiei şi/sau transmiterii proprietăţii respective. De asemenea, nu se consideră ca sursă de venit impozabile şi nu se includ în venitul brut veniturile persoanelor fizice obţinute ca urmare a compensaţiei daunei materiale cauzate de calamităţile naturale în perioada iulie-august 2008.

Legea privind completarea articolului 4 din Legea taxei de stat. Conform modificărilor, sînt scutite de achitarea taxei de stat persoanele fizice şi juridice — pentru autentificarea contractelor încheiate în scopul compensării prejudiciilor cauzate ca urmare a calamităţilor naturale din perioada iulie-august 2008.

Legea pentru modificarea unor acte legislative (Legea vînzării de mărfuri, legea privind bursele de mărfuri, legea privind cooperativele de întreprinzător). Documentul a fost promovat pentru asigurarea implementării noilor legi cu privire la arbitraj şi cu privire la arbitrajul comercial, substituind noţiunile vechi prin cele corespunzătoare reglementărilor actuale în domeniu.

Legea privind completarea şi modificarea unor acte legislative. Sînt amendate Codul cu privire la contravenţiile administrative şi Codul penal, în scopul îmbunătăţirii şi consolidării legislaţiei naţionale cu privire la combaterea traficului de fiinţe şi aducerii ei în concordanţă cu standardele europene. Respectiv, a fost exclus articolul 170/1 “Organizarea cerşetoriei”, faptele respective rămînînd sub incidenţa art.302 al Codului penal “Iniţierea şi organizarea cerşetoriei”. In contextul masurilor de decriminalizare a Codului penal şi de eficientizare a politicii punitive au fost perfecţionate prevederile referitoare la săvîrşirea infracţiunii de trafic de fiinţe umane.

Legi pentru ratificarea unor acte internaţionale:

Hotărîrea privind completarea Hotărîrii Parlamentului pentru aprobarea Listei activelor Armatei Naţionale, propuse pentru comercializare. Lista este completată cu cîteva aeronave din dotarea Armatei Naţionale (AN-72 şi AN-26), diverse piese şi muniţii.

Control parlamentar. Declaraţii

Audieri

Parlamentul a audiat informaţii privind:

Întrebări. Interpelări

La prima sesiune de întrebări şi interpelări, majoritatea parlamentară, inclusiv spicherul parlamentului, au părăsit sala de şedinţe.

Veaceslav Untilă, deputat AMN, a solicitat Guvernului să-i prezinte informaţii despre defalcările în bugetul republicii din activitatea celor 215 vase maritime, care plutesc sub drapelul Republicii Moldova.

Vladimir Filat, liderul PLDM, a făcut o interpelare în care solicită să i se prezintă modul în care a fost utilizat Fondul de rezervă a Guvernului în valoare de 180 mln de lei.

Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a solicitat ministrului de interne să documenteze cazul conducătorului auto Nicolae Stamati, care ar fi impus să plătească bani poliţiştilor.

Declaraţii

În debutul sesiunii de toamnă-iarnă, spicherul Parlamentului Marian Lupu a ţinut un briefing pentru presă, în cadrul căruia a făcut declaraţii vizînd:

Liderii fracţiunilor parlamentare au rostit discursuri privind viziunile asupra sesiunii ce a debutat:

Deputatul Vitalia Pavlicenco a prezentat în plenul Parlamentului o declaraţie a PNL, prin care condamnă recunoaşterea de către Rusia a regiunilor separatiste Abhaziei şi Osetiei de Sud şi îşi reiterează poziţia faţă de crearea uniunii inter-statale “România — Republica Moldova” ca unicul proiect viabil de apropiere a ţării noastre de Uniunea Europeană.