Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 8–21 aprilie 2002

|versiune pentru tipar|mail|
Conflictul politic declanşat cu mai bine de 3 luni în urmă trece prin faza negocierilor de lungă durată, tranferîndu-se din străzile Chişinăului în sediul Consiliului Europei, birourile din Parlament şi în studiourile televiziunii şi radiodifuziunii. Liderii fracţiunilor parlamentare de opoziţie au purces la discuţii şi tratative cu majoritatea parlamentară, revenind chiar şi la activitatea în cadrul şedinţelor plenare. În general, activitatea legislativă a Parlamentului nu a fost practic perturbată, actele legislative examinîndu-se şi adoptîndu-se în acelaşi ritm. Un lucru nou a fost însă remarcat — dacă anterior responsabilii de la Consiliul Europei solicitau legi pentru expertizare şi acest lucru nu se făcea, recent Parlamentul a decis să expedieze la CE o serie de acte legislative, deşi reprezentanţii acestui organism internaţional nu le-au cerut şi nu se ştie dacă au nevoie de ele, mai ales că doar unul din aceste acte vizează conflictul dintre putere şi opoziţie, celelalte fiind nişte simple modificări tehnice propuse în legislaţia actuală.

Dintre actele legislative examinate de Parlament în perioada de referinţă ar fi de menţionat cîteva, după cum urmează.

Acte legislative examinate şi adoptate definitiv

Noul Cod penal a Republicii Moldova

Aşa cum s-a menţionat anterior, Parlamentul a reuşit să adopte într-un termen relativ restrîns şi al doilea cod din pachetul propus la începutul legislaturii. Este semnificativ şi faptul că adoptarea noului Cod penal a fost una din condiţiile cerute la momentul aderării RM la Consiliu Europei şi în fiecare din rapoartele de monitorizare figura această restanţă, alături de necesitatea reformării rolului procuraturii.

Faptul că Comisia juridică responsabilă de definitivarea proiectelor noilor coduri a fost completată cu 2 deputaţi noi, permite să se facă concluzia că majoritatea parlamentară este ferm decisă să continue şi examinarea codurilor de procedură penală şi civilă, a codului contravenţional, de executare etc.

Legea cu privire la activitatea de evaluare a bunurilor imobile

Legea conţine prevederi referitoare la:

Legea cu privire la modalitatea stingerii datoriilor istorice ale S.A “Fabrica de sticlă din Chişinău”

Prin Legea respectivă Ministerul Finanţelor este autorizat să transfere patrimoniul societăţii respective în contul stingerii datoriilor faţă de stat şi astfel se fondează Întreprinderea de Stat “Fabrica de sticlă din Chişinău”. Toate operaţiunile de transferare a patrimoniului sînt scutite de taxa pe valoare adăugată.

Legea pentru ratificarea Acordului între Republica Moldova şi Republica Croaţia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor

Acordul prevede:

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative referitoare la taxarea mărfurilor supuse inspecţiei înainte de expediţie

Adoptarea legii respective constituie un pas de susţinere a producătorilor şi importatorilor de mărfuri în Republica Moldova, stabilind că sînt scutite de achitarea TVA cheltuielile suportate pentru serviciile de inspecţie înainte de expediţie a mărfurilor de import.

Legile pentru modificarea şi completarea unor acte legislative referitoare la procedura de adopţie

Legile respective stipulează depunerea cererilor care vizează înfierea copiilor la instanţele de judecată de la domiciliul înfiatului sau înfietorului, cînd aceştia sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Cetăţenii străini vor depune cererile de înfiere la Curtea de Apel. Totodată, se stabileşte că cererile referitoare la încuviinţarea adopţiei se scutesc de plata taxei de stat.

În Codul penal şi Codul cu privire la contravenţiile administrative se introduc modificări şi completări care detaliază şi înăspresc răspunderea în domeniul actelor de adopţie.

În context, ar fi de remarcat că scandalul declanşat anul trecut de către conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate în legătură cu adopţiile ilegale de copii de către cetăţeni străini a avut nu numai efecte negative, de prejudiciere a imaginii RM peste hotare. Abordarea problemei la cel mai înalt nivel a determinat factorii de decizie să revizuiască la modul cel mai serios legislaţia în domeniul adopţiilor, anulînd normele anacronice şi introducînd altele noi, binevenite.

Concomitent, au fost excluse un şir de bariere administrative şi birocratice, care făceau procedura de adopţie deosebit de dificilă şi determinau pe mulţi doritori de a înfia copii să renunţe la realizarea acestor intenţii.

Legea pentru modificarea Legii fondului rutier

Prin Legea respectivă s-a stabilit că modul de distribuire a mijloacelor fondului rutier se aprobă anual de către Guvern, 50 la sută fiind destinate din oficiu finanţării lucrărilor de reparaţie a drumurilor naţionale.

Astfel, Parlamentul a renunţat la practica de aprobare a programelor de întreţinere a drumurilor, delegînd aceste atribuţii Guvernului. De remarcat că adesea discuţiile purtate în Parlament referitor la programele respective purtau un caracter destul de aprins, repartizarea cheltuielilor fiind un instrument propagandistic deosebit de puternic şi utilizat din plin în campaniile electorale. Prin modificare, deputaţii din teritorii pierd dreptul de a se implica în promovarea intereselor locale, Guvernul fiind pus în situaţia să determine finanţările în dependenţă de priorităţile naţionale.

Hotărîrea Parlamentului privind aprobarea componenţei nominale a Consiliului Creditorilor

Prin actul respectiv în componenţa consiliului au fost introduse persoane noi ce deţin funcţii decizionale în domeniul administrării finanţelor publice (ministrul finanţelor ş.a.). De remarcat că una din funcţiile Consiliului Creditorilor este încheierea acordurilor-memorandum cu întreprinderile datoare faţă de bugetul de stat şi îngheţarea temporară a datoriilor.

Hotărîrea Parlamentului cu privire la instituire Zilei Sărbătorii Vinului

Conform hotărîrii respective, în ultima duminică a lunii octombrie va fi organizată Sărbătoarea Vinului.

Acte legislative examinate şi adoptate în prima lectură

Proiectul legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, referitoare la statutul deputaţilor

Înaintarea de către Preşedintele ţării a proiectului respectiv a avut cea mai mare rezonanţă săptămîna trecută, discuţiile asupra lui fiind ample şi ajungîndu-se chiar la idea expertizării proiectului de către Consiliul Europei.

Esenţa proiectului se reduce la introducerea a 2 modificări şi completări esenţiale în legislaţia existentă:

1. Anularea unor motive existente astăzi în legea despre statutul deputatului care permit ridicarea înainte de termen a cestui mandat şi introducerea unei proceduri noi de ridicare a mandatului de deputat în Parlament. Astfel, se propune să se excludă asemenea motive existente astăzi în lege pentru ridicarea mandatului de deputat, cum ar fi:

Conform textului actual al art.2 din Legea despre statutul deputatului în Parlament, în cazurile sus-numite ridicarea mandatului se face în baza raportului unei comisii de anchetă, şi se hotărăşte de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Prin iniţiativa înaintată de şeful statului se propune ca ridicarea mandatului să poată fi iniţiată doar în caz de incompatibilitate, imposibilitate de a-şi exercita funcţiile mai mult de 4 luni la rînd sau condamnare prin hotărîre definitivă a instanţei de judecată pentru infracţiuni săvîrşite cu premeditare.

În toate cazurile de mai sus, se propune ca ridicarea mandatului să se decidă de către Curtea Constituţională, la propunerea Parlamentului.

2. O altă propunere inclusă în proiect prevede instituirea procedurii de audieri parlamentare a Guvernului, care să se desfăşoare o dată în sesiune, precum şi a oricăror alte audieri, inclusiv şi la cererea reprezentanţilor opoziţiei.

În contextul dezbaterii proiectului sus-numit s-a produs un lucru care nu prea poate fi explicat: deşi reprezentanţii majorităţii parlamentare păreau decişi să adopte proiectul în cel mai scurt timp (1–2 zile), Dumitru Braghiş, liderul fracţiunii parlamentare de opoziţie a lansat propunerea de a remite proiectul în cauză şi încă cîteva proiecte de acte legislative pentru expertizare la organismele europene. Pe lîngă faptul că această procedură va fi una de durată, este inexplicabilă poziţia în care un reprezentant al opoziţiei nu susţine necondiţionat un proiect de lege care îi acordă garanţii suplimentare şi îi lărgeşte sfera de drepturi.

Se impune concluzia că în Republica Moldova şi opoziţia nu este ca în întreaga lume, deosebindu-se prin comportament specific.

Proiectul legii pentru modificarea şi completarea Legii învăţămîntului

Proiectul respectiv propune introducerea unor reglementări noi referitoare la:

Principala idee care stă la baza proiectului este de a introduce o anumită ordine în sfera desfăşurării activităţilor de instruire şi în învăţămîntul superior. Se presupune că, în urma adoptării noilor reglementări şi reînregistrării instituţiilor de învăţămînt particular, instituţiile care vor urmări doar obţinerea de profit, neglijînd calitatea studiilor, vor fi puse în condiţiile de a-şi înceta activitatea.