Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 22 aprilie – 12 mai 2002

|versiune pentru tipar|mail|

22–26 aprilie 2002

În săptămîna ce a trecut atenţia opiniei publice a fost îndreptată spre Strasbourg, unde Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut raportul “Funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova”, prezentat de către raportorii pentru ţara noastră, după recenta vizită pe care au întreprins-o pentru a se documenta. Rezoluţia propusă de raportori a conţinut mai multe elemente, asupra cărora s-a discutat mult, atît în cadrul comisiei speciale, cît şi în cadrul şedinţei plenare propriu-zise.

De remarcat a fost faptul că reprezentanţii majorităţii parlamentare au abordat problema necesităţii aducerii legislaţiei ţării noastre în concordanţă cu normele actelor internaţionale. În acest fel, Consiliului Europei i s-a adus la cunoştinţă că normele legislaţiei interne ce nu sînt în concordanţă cu principiile internaţionale se datorează nu activităţii legislative de 1 an a fracţiunii PCRM, ci activităţii parlamentelor de la 1991 şi pînă în prezent. Or, Legea cu privire la partide, Legea cu privire la modul de desfăşurare a manifestaţiilor de masă, Legea despre statutul deputatului, Legea cultelor, Legea audiovizualului, Regulamentul Parlamentului, Codul electoral etc. nu au fost elaborate şi adoptate de comunişti. Ele sînt opera comună a tuturor forţelor politice aflate la guvernare din 1991 şi pînă în 2001 şi care întotdeauna au încercat să-şi consolideze poziţiile atunci cînd se aflau la putere, ignorînd eventualitatea trecerii în opoziţie, situaţie în care normele legale vor avea efectul bumerangului, lovind chiar în cei care le-au adoptat.

Anume de aceea se poate da dreptate preşedintelui fracţiunii parlamentare a PCRM cînd spune că nu comuniştii au fost cei care au adoptat legile în cauză şi că ei sînt gata să le modifice astfel încît acestea să corespundă principiilor şi rigorilor democratice, demostrîndu-şi deja intenţiile prin fapte concrete: adoptarea Codului civil şi a Codului penal, despre necesitatea adoptării cărora Consiliul Europei a indicat de nenumărate ori.

Între 22–26 aprilie a avut loc o singură şedinţă plenară a Parlamentului, dar în cadrul ei au fost examinate şi adoptate un şir de acte legislative de importanţă deosebită.

Acte legislative examinate şi adoptate definitiv

Legea privind cooperativele de producţie

În cadrul dezbaterii proiectului în lectura a doua au fost expuse multiple amendamente ale comisiilor parlamentare, majoritatea lor fiind acceptate de către deputaţi şi introduse în textul final al legii. În legătură cu intrarea în vigoare a legii în cauză sînt de remarcat două aspecte:

Notă: A se vedea mai detaliat în privinţa legii comentariul privind activitatea Parlamentului în perioada 25-29 martie 2002.
Legea pentru modificarea şi completarea Codului funciar

În perioada ce s-a scurs de la adoptarea legii în primă lectură s-a procedat la consultarea suplimentară a textului acestuia cu experţii Băncii Mondiale, ale căror propuneri au fost luate în consideraţie, deoarece condiţia respectivă a fost inclusă în pachetul de sarcini ce trebuie îndeplinite de Republica Moldova pentru a obţine finanţarea externă.

Notă: A se vedea mai detaliat în privinţa legii comentariul privind activitatea Parlamentului în perioada 25-29 martie 2002.
Legea pentru modificarea Codului vamal

Prin legea respectivă s-a stabilit că magazinele care comercializează mărfuri în regim duty-free pot fi create numai în aeroporturi internaţionale şi la bordul navelor aeriene. Mărfurile din aceste magazine vor putea fi comercializate în valută străină şi numai pasagerilor care au trecut controlul vamal.

Legea pentru ratificarea Contractului de împrumut dintre KFW Germania, Republica Moldova şi S.A. “Sudzuker-Moldova”

Prin legea respectivă a fost ratificat un contract de împrumut în sumă de 10 milioane mărci germane, pentru crearea staţiilor de deservire tehnică. Se presupune că staţiile respective vor fi create în 5 localităţi unde sînt fabrici de zahăr: Drochia, Alexandreni, Donduşeni, Făleşti şi Glodeni. Condiţiile generale ale împrumutului pentru Republica Moldova prevăd că împrumutul va fi acordat pentru o perioadă de 40 de ani, cu o perioadă de graţie de 10 ani, la rata dobînzii de 0,75% anual. S.A. “Sudzuker-Moldova” va trebui să întoarcă creditul către Ministerul Finanţelor în termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de trei ani.

Legea pentru ratificarea unor protocoale la Convenţia din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi

Prin legea respectivă au fost ratificate Protocolul privind poluanţii organici persistenţi şi Protocolul privind metalele grele. Ministerului Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului i s-a pus sarcina să asigure realizarea prevederilor protocoalelor sus-numite.

Acte legislative examinate şi adoptate în prima lectură (nedefinitiv)

Proiectul legii privind anularea penalităţilor istorice ale agenţilor economici care au achitat contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat

Prin legea respectivă, în conformitate cu prevederile art.24 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat se anulează penalităţile istorice calculate pînă la data de 1 ianuarie 2002 la un număr de peste 100 agenţi economici. Suma totală a penalităţilor calculate se estimează la circa 8 milioane lei. Suma achitată în buget de agenţii economici respectivi se estimează la circa 39 milioane lei.

Proiectul Legii pentru modificarea Legii privind preţul normativ al pămîntului şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului

Prin legea respectivă se propune ca mijloacele băneşti rezultate din vînzarea terenurilor proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale să rămînă în întregime la contul unităţii administrativ-teritoriale respective.

De asemenea, se propune să fie stabilit doar plafonul minim de plată anuală pentru arenda terenurilor proprietate publică — 2% din preţul normativ al pămîntului. Astfel, în funcţie de realităţi şi cererea pieţei, se propune ca cuantumul arendei să-l stabilească autorităţile administraţiei publice locale. În acest din urmă caz însă credem că nu sînt excluse abuzurile, stabilindu-se pentru anumiţi agenţi economici cuantumuri diferite pentru terenuri de aceeaşi calitate şi amplasate în locuri similare.

Parlamentul a mai adoptat în prima lectură un pachet de proiecte de legi care propun modificarea actelor legislative ce reglementează activitatea farmaceutică şi regimul medicamentelor

În special, se propune introducerea unor prevederi noi referitoare la:

29 aprilie — 8 mai 2002

În perioada de referinţă Parlamentul a reacţionat prompt la priorităţile stabilite de Executiv. Proiectele de acte legislative, adoptarea cărora a figurat în calitate de condiţii pentru relansarea finanţării externe aprobate de Guvern, sînt supuse imediat procedurii parlamentare de dezbatere şi chiar de adoptare definitivă.

Aceasta se întîmplă nu numai din cauza că guvernarea se află sub presiunea maximă a datoriilor externe ajunse la scadenţă anul curent. O altă cauză este politica actualei guvernări de a-şi onora promisiunile de susţinere socială a populaţiei, de a redresa tendinţele de pauperizare totală a populaţiei. Aceste condiţii fac absolut necesară deblocarea finanţării externe, deoarece banii primiţi de la FMI şi BM ar putea salva acumulările necesare pentru achitarea pensiilor şi salariilor din sfera bugetară majorarea cărora cu 20% a fost anunţată de la 1 mai curent. Deşi tradiţional forţele politice de stînga se bucură de susţinerea mişcărilor sindicale, în cazul actualei guvernări nu se poate vorbi despre aşa ceva. Sindicatele moldoveneşti au ameninţat Guvernul cu greva generală în caz de refuz al satisfacerii revendicărilor de mărire a salariilor şi au pus Guvernul în situaţia de a găsi suplimentar cîteva sute de milioane de lei. Aceasta este cea de a treia cauză care complică situaţia actualei guvernări, mai ales că bugetul este deficitar, iar mijloacele prognozate a fi obţinute de pe urma privatizării lipsesc (procesul de privatizare este defectuos).

Deşi în perioada de referinţă sărbătorile creştine s-au intercalat cu sărbătorile oficiale (1 şi 9 mai), Parlamentul a reuşit să examineze şi să adopte un şir de acte legislative importante.

Acte legislative adoptate

Legea cu privire la securitatea biologică

Legea în cauză a fost adoptată încă la finele anului 2001, însă preşedintele RM a refuzat s-o promulge, expunînd o serie de propuneri şi consideraţii în legătură cu noţiunile şi principiile conţinute în actul legislativ. În special, s-a insistat asupra includerii unei stipulări exprese referitoare la interdicţia modificării genetice a fiinţei umane, precum şi asupra unor precizări referitoare la modificările genetice ale organismelor.

Suplimentar, Preşedintele a propus ca în textul legii să fie reflectate recomandările incluse în Directiva Europeană 2001/18.

Legea privind anularea penalităţilor istorice ale unor agenţi economici care au achitat integral contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat

A se vedea mai detaliat în privinţa legii comentariul ADEPT privind activitatea Parlamentului în perioada 22–26 aprilie 2002.

Legea pentru modificarea Legii cu privire la tutun şi produsele din tutun şi a Legii viei şi vinului

Prin modificările efectuate, din legile respective au fost excluse prevederile referitoare la contribuţia statutului în domeniul susţinerii ramurilor respective, care se realiza prin instituirea fondurilor speciale la Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

Asupra excluderii prevederilor respective au indicat reprezentanţii Băncii Mondiale, care au inclus condiţia respectivă în pachetul SAC-III.

Legea pentru completarea Codului fiscal

Prin legea respectivă au fost scutite de TVA mijloacele fixe pe care agenţii economici le depun în capitalul social. Şi această completare face parte din condiţiile creditului BM SAC-III.

Legea pentru modificarea unor acte legislative referitoare la administrarea finanţelor publice locale

Prin legea respectivă s-a introdus obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale să utilizeze transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat în principal pentru remunerarea muncii şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii ale angajaţilor din sfera bugetară.

De remarcat că anterior au fost semnalate încălcări în administrarea resurselor financiare primite de la bugetul de stat, fapt care a generat modificarea legii finanţelor publice locale şi transferarea atribuţiilor de administrare a finanţelor de la consiliile judeţene la prefecturi.

Legea pentru modificarea Legii privind licenţierea unor genuri de activitate

Prin modificarea respectivă s-a stabilit că pînă la 31 decembrie 2003 va fi liberalizată complet piaţa de telecomunicaţie, iar serviciile de telefonie fixă vor putea fi prestate în toate zonele ţării, cu excepţia mun. Chişinău şi a centrelor de judeţe, rezervate pînă la acea dată operatorului naţional S.A. “Moldtelecom”.

Liberalizarea pieţei telecomunicaţiilor a fost şi ea una din condiţiile reluării creditării externe a Republicii Moldova, însă Guvernul nu se grăbeşte să realizeze acest lucru în termen scurt, deoarece în anul curent trebuie să aibă loc licitarea S.A. “Moldtelecom” şi evident că un operator monopolist va costa mai scump decît în cazul existenţei unor concurenţi stabili.

Hotărîri privind numiri şi eliberări din funcţii

Parlamentul a adoptat cîteva hotărîri prin care:

Acte examinate şi adoptate în prima lectură (nedefinitiv)

Legea privind modul de aplicare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii privind administraţia publică locală

Prin legea respectivă se propune ca legile în cauză să se aplice după formarea noilor unităţi administrativ-teritoriale şi alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, iar pînă la cel moment să se aplice prevederile legilor anterioare ce reglementează activitatea în domeniu.

În acest fel, Parlamentul încearcă să rezolve problema apărută la aplicarea legilor sus-numite în legătură cu hotărîrile Curţii Constituţionale, care, pe de o parte, a apreciat ca fiind constituţională noua organizare administrativ-teritorială, dar, pe de altă parte, neconstituţionale mecanismele modificate de alegere şi de funcţionare a administraţiei publice locale.

Totodată, se poate spune că legea respectivă se înscrie şi în programul de măsuri recomandate de Consiliul Europei pentru depăşirea crizei politice din ţara noastră.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind Curtea de Conturi

Şi legea respectivă face parte din pachetul de condiţii cerut pentru deblocarea finanţării externe a Republicii Moldova. În special, modificările propuse se referă la următoarele aspecte:

Legea pentru modificarea Legii cu privire la tariful vamal

Prin modificarea respectivă se propune reducerea costului procedurilor vamale, de la 0,25% la 0,15%.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii telecomunicaţiilor

Prin modificările respective se propune stabilirea termenului de liberalizare a serviciilor de IP-telefonie, prestate astăzi exclusiv de S.A. “Moldtelecom”. Acest termen va fi 31 decembrie 2003.

De remarcat că problema liberalizării serviciilor de IP-telefonie a provocat numeroase proteste ale unor operatori care au fost lipsiţi de dreptul de a presta serviciile respective. Aceeaşi condiţie este cerută şi de organismele financiare internaţionale.

Legea pentru modificarea unor acte legislative referitoare la achitarea plăţilor în numerar

Prin modificările respective se propune majorarea sumei maxime a achitărilor în numerar pe care le poate face lunar un agent economic, de la 5.000 la 10.000 lei lunar.

Legea pentru completarea Legii cu privire la tariful vamal

Prin completarea respectivă se propune scutirea de taxa vamală a mărfurilor importate pentru comercializare în regim vamal duty-free.