Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 27 mai – 9 iunie 2002

|versiune pentru tipar|mail|

În perioada de referinţă au fost elaborate şi adoptate mai multe acte legislativă de importanţă majoră. O parte dintre acestea merită atenţie sporită.

Acte legislative adoptate definitiv

Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Procedura de examinare şi adoptare a legii sus-numite a durat aproximativ o lună. Documentul respectiv a fost printre cele mai controversate acte discutate în actualul Parlament. Statutul şi drepturile noii structuri au fost contestate nu numai de reprezentanţii opoziţiei parlamentare, dar chiar şi de reprezentanţii fracţiunii majoritare, care, de obicei, susţineau iniţiativele Guvernului. O reacţie vehementă a provocat-o discuţia asupra legii respective şi din partea opoziţiei extraparlamentare, precum şi a unor organizaţii obşteşti specializate în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului, care acuză reprezentanţii puterii de tentativa de a limita exerciţiul drepturilor civile, de a crea o structură care să exercite un control total asupra activităţii agenţilor economici etc. Deosebit de interesant a fost să se observe reacţia deputatului N.Alexei, fost viceministru de interne care în 1997 a contribuit esenţial la crearea prin decret prezidenţial a Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei. Atunci generalul N.Alexei a fost acuzat la rîndul său de presă că încearcă să creeze o structură neconstituţională, lucru confirmat ulterior prin hotărîrea Curţii Constituţionale, care a stabilit că drepturi de activitate operativă, investigaţii, cercetare şi anchetă pot fi acordate numai prin lege.

Legea aprobată de Parlament stabileşte, între altele:

  1. Statutul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), în calitate de organ central specializat în combaterea infracţiunilor din domeniul activităţii economico-financiare şi de corupţie.
  2. Principiile activităţii CCCEC: legalitate; respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale; oportunitate, deideologizare; colaborare cu autorităţile publice, organizaţiile obşteşti etc.
  3. Obligaţiile de bază ale CCCEC: activitate în conformitate cu Constituţia şi legislaţia în vigoare; tratarea respectuoasă şi corectă a persoanelor fizice şi juridice; informarea Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului RM; întreprinderea de măsuri pentru combaterea, cercetarea şi anchetarea infracţiunilor din domeniul activităţii economico-financiare şi de corupţie etc.
  4. Drepturile de bază ale angajaţilor CCCEC au fost preluate din actele legislative care reglementează activitatea organelor de drept şi de control fiscal-financiar. În special, au fost preluate majoritatea drepturilor prevăzute actualmente de Titlul V din Codul fiscal. Anume aceste din urmă drepturi acordate colaboratorilor CCCEC au trezit cele mai controversate discuţii şi opinia negativă a reprezentanţilor bussinesului. Printre drepturile unor colaboratori se va număra şi cel de port-armă şi aplicare a acesteia numai în conformitate cu procedurile şi rigorile stabilite.
  5. Organizarea activităţii CCCEC presupune existenţa unui organ central şi a organelor teritoriale.
  6. Finanţarea se va face din bugetul de stat, acordîndu-se şi posibilitatea acumulării unui anumit procent din sancţiunile financiare încasate la buget în urma măsurilor întreprinse de CCCEC.
  7. Angajarea în CCCEC se va face conform unor prevederi speciale, angajaţilor urmînd să lise confere grade speciale.
  8. Asigurarea socială, stimularea şi alte prevederi specifice au fost incluse în lege prin reglementări separate.
În cel mai apropiat timp Parlamentul va trebui să adopte o lege de modificare a Codului de procedură penală, pentru a acorda CCCEC dreptul de efectuare a anchetei penale. De asemenea, vor trebui operate modificări într-un şir impunător de acte legislative ce reglementează activitatea de control financiar şi fiscal, activitatea operativă de investigaţii etc.

Rămîne să monitorizăm în continuare activitatea Centrului, care încă pînă a-şi începe activitatea propriu-zisă s-a şi ciocnit de o puternică ripostă şi de multiple probleme organizatorice.

Legea pentru modificarea unor acte legislative referitoare la statutul judecătorului

Prin legea respectivă au fost introduse un şir de modificări şi completări referitoare la:

Legea pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2002

Prin legea respectivă s-a stabilit că livrările de mărfuri şi servicii de la agenţii economici care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova se vor impozita cu TVA la trecerea prin posturile de control fiscal, analogic mărfurilor importate.

Prin modificarea respectivă s-a asigurat un echilibru în activitatea agenţilor economici din stîtnga şi drepata Nistrului, deoarece în prezent agenţii economici din Transnistria sînt într-o situaţie mult mai privilegiată şi nu achită TVA.

Legea pentru modificarea Codului de executare a sancţiunilor de drept penal

Prin legea respectivă s-a stabilit că în cazul încălcării de către condamnaţi a regimului de executare a pedepsei, se va suspenda calculul zilelor de muncă pe perioada aplicării respectivei pedepse. Totodată, s-a stabilit că compensarea privilegiată a zilor de muncă nu se va aplica în privinţa persoanelor condamnate pe viaţă, a recidiviştilor deosebit de periculoşi, a persoanelor ce au săvîrşit infracţiuni intenţionate în timpul executării pedepsei privative de libertate etc.

Legea privind extinderea acţiunii Legii privind garanţiile sociale ale membrilor de Guvern după încetarea exercitării funcţiei

Prin legea respectivă s-a stabilit că facilităţile acordate foştilor membri de Guvern se extind şi asupra modului de calculare a pensiilor pentru foştii preşedinţi ai Uniunii Asociaţiilor de Consum care au activat pînă în 1990 cel puţin 4 ani.

În perioada de referinţă Parlamentul a audiat şi un raport privind rezultatele controlului executării legii cooperaţiei de consum, adoptînd în acest sens o hotărîre prin care:

Legea pentru aderarea republicii Moldova la Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural

Între altele, Convenţia sus-numită:

Hotărîrea privind repartizarea volumului investiţiilor capitale prevăzute pentru anul 2002

Prin actul legislativ sus-numit s-au repartizat mijloacele financiare prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2002 la capitolul investiţii capitale, în sumă totală de peste 100 milioane lei. De remarcat că adoptarea hotărîrii respective a fost amînată mai mult timp, experţii în domeniu expunîndu-se în sensul că resursele financiare respective puteau fi utilizate pentru acoperirea datoriilor externe ale RM. Faptul că Parlamentul a decis totuşi repartizarea mijloacelor denotă siguranţa actualei guvernări că se va reuşi deblocarea creditării externe şi achitarea datoriilor externe scadente în anul 2002.

Acte legislative examinate şi adoptate în I-a lectură (nedefinitiv)

Proiectul legii cu privire la avocatură

Legea sus-numită a provocat dezbateri aprinse atît în Parlament, cît şi în mediul specialiştilor în jurisprudenţă. Tototadă, problema avocaturii a fost mai mult timp în atenţia opiniei publice, atît pînă la adoptarea noii legi cu privire la avocatură în anul 1999, cît şi ulterior, cînd Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea multor prevederi ale acesteia şi chiar a aplicat o amendă Preşedintelui Uniunii Avocaţilor, care a pus la îndoială corectitudinea hotărîrii respective a instanţei de jurisdicţie constituţională.

Pentru motivele expuse, intenţionăm să acordăm o atenţie sporită problemei în cauză şi să revenim cu comentarii ample asupra temei date, inclusiv cu posibila atragere la discuţii a mai multor reprezentanţi ai profesiei şi a organizaţiilor neguvernamentale.

Legea cu privire la rezerva forţelor armate

Legea propune stabilirea destinaţiei, provenienţei şi structurii rezervei forţelor armate, formele de pregătire a rezerviştilor şi garanţiile cetăţenilor aflaţi în rezerva forţelor armate.

Legea privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea

Legea propune determinarea conţiunutului pregătirii de mobilizare, stabilirea drepturilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice, a persoanelor fizice şi juridice în domeniul respectiv.