Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Conferinţa partidului de guvernămînt a avut loc pe 15 iunie, imediat după schimbarea structurii administraţiei prezidenţiale şi a remanierilor din staff-ului acesteia. Instituirea funcţiei de consilier pe probleme de politică internă a fost dezbătută în mass-media în contradictoriu. Unii experţi consideră că este despre faptul că o anumită grupare din cadrul partidului de guvernămînt a obţinut o mai mare influenţă asupra liderului. Avînd în vedere că ziarul “Comunistul” a lansat ideea schimbării programului PCRM ne putem aştepta la o evoluţie impetuoasă a evenimentelor. La sfîrşitul sesiunii parlamentare de vară fiind posibile constatări şi propuneri cu caracter liberal mult mai radicale decît cele lansate de Preşedinte în anul trecut.
Activitatea legislativă propriu-zisă s-a caracterizat prin faptul că deputaţii din majoritatea parlamentară au adoptat şi perfecţionat mai multe proiecte de acte legislative examinate în prealabil, definitivînd şi o serie de acte necesare pentru aplicarea unor norme şi reglementări adoptate anterior.
Noul Cod civil a fost promulgat de Preşedintele ţării la 11 iunie şi urma să fie publicat în Monitorul Oficial. În lipsa unei legi de punere în aplicare Codul civil nu putea însă să fie publicat şi nici să intre în vigoare. Legea adoptată de Parlament stabileşte că Codul civil va intra în vigoare la 1 ianuarie 2003, pînă la acea dată urmînd a fi prezentate propunerile necesare pentru aducerea în concordanţă cu prevederile sale a întregii legislaţii. De asemenea, s-a stabilit că de la 1 ianuarie 2003 actele legislative se vor aplica numai în măsura în care nu contravin prevederilor noului Cod civil.
În timpul cel mai apropiat Codul civil trebuie să fie publicat şi atunci vom reveni cu un comentariu mai detaliat asupra lui, comparîndu-l în special cu Codul civil în vigoare.
Legea stabileşte anumite proceduri vizînd executarea hotărîrilor Curţii Constituţionale. În special, se stabileşte că actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toţi subiecţii de drept.
De asemenea, se stabileşte expres că Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale, trebuie să înainteze Parlamentului proiectul de act legislativ cu privire la modificarea, completarea sau abrogarea actului neconstituţional. Parlamentul va trebui să examineze în mod prioritar proiectele respective de acte legislative. Au fost introduse şi un şir de prevederi care obligă Guvernul şi Preşedintele RM să abroge actele neconstituţionale şi în caz de necesitate, să emită acte normative noi.
În legea adoptată de Parlament s-a stabilit că şi actele emise întru executarea actelor normative neconstituţionale devin nule şi se abrogă. Cu regret însă, nu s-a stabilit modul de înlăturare a consecinţelor pe care le-a produs actul neconstituţional, ceea ce înseamnă că şi pe viitor problema rămîne nesoluţionată.
Deoarece proiectul respectiv a fost elaborat de către Curtea Constituţională, este firesc că în cuprinsul său au fost introduse prevederi referitoare la obligativitatea executării propunerilor făcute în adresele Curţii, precum şi faptul că s-a indicat expres că neexecutarea, executarea necorespunzătoare, împiedicarea executării hotărîrilor Curţii Constituţionale vor atrage după sine răspunderea prevăzută de legislaţie. Nici în acest caz situaţia nu este pe deplin clară, deoarece legislaţia nu stabileşte mecanisme eficiente de tragere la răspundere pentru neexecutarea hotărîrilor Curţii Constituţionale.
Legea stabileşte dreptul Ministerului Învăţămîntului de a forma şi utiliza un fond extrabugetar pentru susţinerea financiară a unor măsuri în învăţămînt. În calitate de surse de formare a fondului extrabugetar se propun defalcările instituţiilor de învăţămînt secundar profesional, în mărime de 0,5 la sută din mijloacele încasate de la practica de producere a elevilor, precum şi defalcările instituţiilor de învăţămînt superior, indiferent de tipul de proprietate, în mărime de 0,5 la sută din mijloacele încasate conform contractelor.
Legea stabileşte că modul de formare şi utilizare a fondului extrabugetar va fi aprobat de către Guvern, iar mărimea lui se va stabili prin legea anuală a bugetului de stat.
Evident că adoptarea legii în cauză va genera un şir de proteste din partea instituţiilor particulare de învăţămînt, care se văd astfel impozitate de către Ministerul Învăţămîntului şi probabil că reacţiile nu vor întîrzia să apară.
Mai este de remarcat că prin aceeaşi lege s-a introdus o prevedere conform căreia filialele instituţiilor de învăţămînt (universitar şi postuniversitar) din străinătate vor putea activa numai după licenţiere şi numai pe lîngă instituţiile de învăţămînt superior de stat.
Legea în cauză a abordat una din cele mai controversate şi discutate probleme în domeniul telecomunicaţiilor — telefonia în baza protocolului Internet IP. Dacă iniţial se propunea liberalizarea acestui serviciu, în decizia finală Parlamentul a refuzat să lipsească Moldtelecom-ul de monopol asupra prestării sale, motivîndu-şi decizia prin necesitatea păstrării caracterului atractiv al S.A. Moldtelecom, 51 la sută din acţiunile căruia au fost propuse pentru vînzare în anul curent.
Este deosebit de interesantă această decizie a legislativului, deoarece anterior s-a afirmat de repetate ori că liberalizarea IP-telefoniei constituie o condiţie a reluării creditării externe a Republicii Moldova, iar Parlamentul a dat dovadă de maximă promptitudine, atunci cînd era necesară adoptarea unor legi cerute de organismele financiare internaţionale.
Legea stabileşte dreptul organelor de anchetă şi cercetare penală să dea indicaţii instituţiilor financiare referitor la îngheţarea mijloacelor băneşti şi a altor active bancare ale persoanelor implicate în activitate de terorism sau în facilitarea acestor activităţi.
Hotărîrea în cauză apreciază drept nesatisfăcătoare activitatea Guvernului în domeniul dat şi îl obligă: să adopte o strategie de dezvoltare a ramurii tutunului în anii 2003–2010; să prezinte propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei, în conformitate cu propunerile agenţilor economici care activează în domeniul respectiv; să întreprindă măsurile necesare pentru susţinerea şi stimularea producătorilor de tutun; să elaboreze şi implementeze un sistem informaţional unic care ar analiza operativ datele privind producerea, importul, exportul şi comercializarea produselor de tutun. De asemenea, se solicită Ministerului de ramură şi organelor de drept abilitate să ia măsuri hotărîte în vederea combaterii contrabandei şi comercializării ilicite a articolelor de tutun.
Parlamentul a adoptat şi o hotărîre prin care au fost desemnaţi trei membri ai Comisiei de certificare de pe lîngă Ministerul Justiţiei. 2 membri sînt deputaţi în Parlament — A.Smochin şi Gh.Popa, iar dna I.Moroz este vice-director financiar la Fabrica de confecţii Speranţa-Unic.
Proiectul propune stabilirea sferelor de activitate ale Ministerului Justiţiei, drepturile, obligaţiile şi competenţele care îi sînt atribuite. Se intoduc prevederi referitoare la statutul ministerului, sistemul şi structura acestuia, personalul angajat. Un capitol aparte este consacrat sarcinilor şi atribuţiilor ministerului, printre cele mai importante fiind:
Discuţiile asupra proiectului de lege au fost deosebit de încinse, împotriva adoptării lui expunîndu-se atît reprezentanţii opoziţiei, cît şi cei a ai majorităţii parlamentare. După consultări suplimentare, s-a decis adoptarea proiectului în prima lectură, însă asupra lui se va reveni după examinarea proiectelor de legi cu privire la notariat şi cu privire la avocatură, în redacţie nouă.
Proiectul în cauză presupune înăsprirea sancţiunilor pentru eschivarea de la plata pensiei alimentare, pentru neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti şi pentru eschivarea de la repararea pagubei materiale cauzate prin infracţiune.
Proiectul propune introducerea unor modificări în legislaţie referitor la publicitate. În special, se propune introducerea unui articol în Codul penal şi în Codul cu privire la contravenţiile administrative — Încălcarea legislaţiei cu privire la publicitate. Se va sancţiona prezentarea, producerea sau difuzarea publicităţii neadecvate, care a cauzat daune intereselor publice sau a condus la lezarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor. De asemenea, se va considera încălcare: publicitatea neonestă, neautentică, amorală sau camuflată; utilizarea liniilor de ajutor urgent pentru difuzarea publicităţii; amplasarea publicităţii exterioare prin vătămarea sau nimicirea arborilor, în zonele de protecţie; publicitatea tratamentelor cu efecte terapeutice pentru maladiile incurabile, a şedinţelor medicale în masă cu folosirea metodelor de influenţă psihică etc.
Prin legea adoptată de Parlament s-au introdus modificările necesare pentru ca Centrul sus-numit să-şi poată începe activitatea. În special, au fost introduse reglementări referitoare la competenţa Centrului în Codul fiscal, Codul penal, Codul cu privire la contravenţiile administrative, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, Legea cu privire la avocatură, Legea contenciosului administrativ etc.
Este interesant faptul că acuzaţiile împotriva lui Vasile Tarlev sînt reluate la puţin timp după ce Preşedintele Republicii şi-a reorganizat aparatul şi a numit în calitate de consilier pentru probleme de politică internă pe unul din ideologii din umbră ai partidului — Mark Tcaciuc, care este cunoscut pentru faptul că a criticat vehement politica Guvernului actual şi îndeosebi pe Primul-ministru Vasile Tarlev (recent acelaşi ziar “Moldavschie Vedomosti” a reluat nişte articole date publicităţii anul trecut şi al căror presupus autor este Mark Tcaciuc.).
Nu este exclus că actuala campanie împotriva lui premierului Tarlev este lansată anume acum pentru a sustrage atenţia opiniei publice de la acuzaţiile de protecţionism aduse unor membri marcanţi ai partidului de guvernămînt, care nu sunt persoane dispuse să se dezvinovăţească, însă este puţin probabil ca aceştia să tolereze discuţii îndelungate pe teme ce le ştirbeşte din autoritate. De aceea, nu este exclus că Vasile Tarlev va rămîne în funcţia de Prim-ministru pînă la deblocarea finanţării externe, urmînd ca toamna să se producă demisia actualului Guvern.
Parlamentul nu a reacţionat în nici un fel la ultimele evenimente de rezonanţă publică, deşi în cadrul şedinţelor plenare au avut loc discuţii destul de fierbinţi în cadrul şedinţelor plenare subiectul contradictoriu fiind trimiterea pentru expertiză a actelor legislative Consiliului Europei. De remarcat în acest context că pe 17–18 iunie la Chişinău a sosit o misiune care a discutat Proiectul de asistenţă pentru Moldova în vederea implementării prevederilor Rezoluţiei şi recomandărilor adoptate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, proiect care presupune supunerea expertizei a unui număr impunător de acte adoptate sau care urmează a fi adoptate de către Parlamentul Republicii Moldova. Făcînd trimitere la Rezoluţia Adunării Parlamentare a CE, deputaţii fracţiunii “Alianţa Braghiş” au încercat să evite punerea în discuţie a un şir de proiecte de acte legislative, sub pretextul că ele necesită expertiza CE.
Replicile reprezentanţilor majorităţii parlamentare au fost destul de dure, deputaţii “AB” fiind acuzaţi de lipsă de patriotism şi formalism inadecvat. Este interesant că liderul Fracţiunii PPCD, formaţiune ce a promovat necesitatea implicării CE în monitorizarea problemele interne ale Republicii Moldova, de această dată nu a protestat împotriva proiectului de lege pus în discuţie, “deoarece acesta lărgeşte considerabil drepturile opoziţiei şi poate fi supus expertizei după adoptarea definitivă”.
În consecinţă, majoritatea proiectelor de acte legislative aflate pe ordinea de zi a Parlamentului au fost examinate, pentru adoptarea lor votînd majoritatea parlamentară, iar atunci cînd a considerat oportun, şi fracţiunea PPCD.
Legea a fost adoptată în prima lectură în perioada cînd conflictul dintre putere şi opoziţie atinsese faza negocierilor la Consiliul Europei. Anume atunci Preşedintele ţării a prezentat Parlamentului proiectul de lege care prevede, între altele:
Legea stabileşte, între altele:
Legea prevede introducerea unui şir de modificări şi completări referitoare la:
Legea respectivă a fost perfecţionată din cauza că la aplicarea ei apar multiple deficienţe, semnalate atît de organismele internaţionale specializate, cît şi de reprezentanţii instituţiilor financiare obligate la executarea prevederilor ei.
Acordul în cauză a fost semnat la Moscova în 1997, în scopul întreprinderii unor măsuri privind formarea spaţiului unic educaţional în cadrul CSI, prin formarea mecanismului coordonării proceselor internaţionale în domeniul învăţămîntului, pregătirii şi atestării cadrelor, realizării proiectelor comune, asigurarea accesului liber la informaţia didactică şi tehnico-ştiinţifică, elaborarea bazei legislative necesare pe problemele interacţiunii în domeniul învăţămîntului, stabilirii cerinţelor şi mecanismului recunoaşterii reciproce şi echivalării actelor de studii, titlurilor ştiinţifice şi didactice etc.
În cadrul discuţiilor reprezentanţii opoziţiei au protestat împotriva ratificării Acordului, însă motivele lor nu au fost suficiente pentru a convinge majoritatea parlamentară să scoată problema din discuţie.
Acordul a fost semnat în 2001 la Minsk şi prevede efectuarea în mod sistematic a schimbului de informaţii în domeniul învăţămîntului, pregătirii şi atestării cadrelor ştiinţifice şi didactice, crearea unui sistem eficient de schimb de informaţii etc.
Prin legea în cauză au fost introduse un şir de modificări şi completări în actele legislative ce reglementează funcţionarea organelor specializate în domeniul executării hotărîrilor judecătoreşti — subdiviziunille Departamentului executare a deciziilor judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei.
Legea prevede posibilitatea instituirii mai multor funcţii de subprefecţi. Se preconizează că Guvernul va numi subprefecţi în toate raioanele ce urmează a fi formate în 2003.
Opoziţia a acuzat majoritatea parlamentară că prin modificarea respectivă se urmăresc scopuri electorale şi că introducerea modificărilor nu este justificată atunci cînd se intenţionează desfiinţarea prefecturilor în general. Argumentele referitoare la majorarea nejustificată a cheltuielilor pentru întreţinerea prefecturilor au fost combătute prin afirmaţia că vor avea loc reduceri de personal în cadrul acestor structuri.
Legea prevede că licenţele eliberate anterior, pînă la intrarea în vigoare a Legii privind licenţierea unor genuri de activitate vor fi în vigoare pînă la expirarea termenului lor de valabilitate indicat iniţial.
Legea a fost adoptată în prima lectură la 13 iunie şi prevede introducerea modificărilor şi completărilor necesare pentru asigurarea activităţii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (vezi comentariul privind activitatea Parlamentului în perioada 10–14 iunie 2002).
Prin modificările respective se dă o nouă definiţie ministerelor — organe ale administraţiei publice centrale.
Discuţii controversate a provocat modificarea conform căreia se propunea ca întru asigurarea realizării programului său de activitate, a politicii interne şi externe, Guvernul să poată forma şi alte organe ale administraţiei publice. Reprezentanţii opoziţiei, dar şi ai majorităţii parlamentare s-au expus în sensul că prin modificarea respectivă Guvernului i se va acorda dreptul de a forma orice fel de organe centrale, lucru care ţine de competenţa legislativului.
Acordul a fost semnat în 2001 la Minsk şi prevede efectuarea în mod sistematic a schimbului de informaţii în domeniul învăţămîntului, pregătirii şi atestării cadrelor ştiinţifice şi didactice, crearea unui sistem eficient de schimb de informaţii etc.
Legea propune extinderea termenului de acţiune a dreptului de a privatiza terenurile aferente întreprinderilor, la un preţ mai mic decît cel stabilit de lege.
Guvernul motivează necesitatea introducerii modificării în cauză prin necesitatea susţinerii întreprinderilor, în caz contrar acestea fiind nevoite a cheltui sume enorme pentru arendă sau privatizare, sume de care fie că nu dispun, fie că ar putea provoca daune considerabile intereselor economice în cazul că vor fi plătite pentru privatizarea terenurilor aferente.
Legea prevede:
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 |