Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 24 iunie – 7 iulie 2002

|versiune pentru tipar|mail|

24–28 iunie 2002

În perioada de referinţă parlamentarii moldoveni au reuşit să examineze şi să adopte mai multe acte legislative importante. O parte dintre acestea merită atenţie sporită şi asupra lor ne vom referi mai detaliat.

Acte legislative adoptate definitiv

Legea pentru ratificarea Acordului privind creditul III pentru ajustări structurale

Mult aşteptata reluare a finanţării externe a Republicii Moldova s-a produs la 20 iunie curent, cînd Consiliul Director al Băncii Mondiale a aprobat Creditul SAC-III, în sumă de 30 milioane dolari SUA. Parlamentul a ratificat Acordul respectiv, care stabileşte acordarea Creditului în 3 tranşe, pentru o perioadă de 40 de ani, cu termen de graţie de 10 ani şi o rată a dobînzii de 0,75%. Se preconizează că creditul respectiv va fi utilizat pentru acoperirea deficitului bugetar, în Legea bugetului de stat pentru anul 2002 aceste sume fiind introduse în prealabil.

Legea cu privire la aprobarea proiectului de lege despre ratificarea Memorandumului de înţelegere “Programul Olandei privind cooperarea economică cu Republica Moldova în anii 2002–2003”

Programul respectiv prevede acordarea de asistenţă tehnică în formă de grant, în sumă de circa 1,5 milioane Euro, pentru finanţarea unor proiecte de asistenţă tehnică în agricultură, industrie şi dezvoltarea infrastructurii. În special, se va acorda preferinţă proiectelor ce vor avea ca obiectiv producerea surselor alternative de energie şi a produselor ecologic pure.

Legea pentru ratificarea Acordului cu privire la desfăşurarea unei politici coordonate în domeniul tarifelor de transport

Acordul a fost semnat la 17 ianuarie 1997 în or. Moscova şi are menirea de a asigura calitatea şi rentabilitatea economică a serviciilor prestate de statele membre în domeniul transportului de mărfuri şi pasageri. Se presupune armonizarea actelor normative care reglementează modul de stabilire a tarifelor de transport şi unificarea lor, promovarea unei politici vamale echilibrate, crearea şi eliberarea coridoarelor de transport pentru traficul de mărfuri etc.

Legea pentru ratificarea Acordului cu privire la susţinerea şi dezvoltarea micului business în cadrul statelor CSI

Acordul are menirea de a contribui la crearea infrastructurii naţionale şi internaţionale de susţinere a micului business, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri între subiecţii micului business, apropierea cadrului legislativ a statelor membre. Prin perfecţionarea cadrului legislativ se va stimula colaborarea economică, investiţională şi comercială a subiecţilor micului business. Acordul conţine prevederi care vor asigura protecţia drepturilor şi intereselor persoanelor fizice şi juridice care practică activitate de antreprenoriat şi sînt calificaţi drept subiecţi ai micului business.

Legea de modificare a Codului fiscal

Legea în cauză introduce o serie de modificări şi completări în cuprinsul Codului fiscal, conform cărora:

  1. Se scutesc de plata accizelor televizoarele de producere autohtonă şi de import.
  2. Se stabileşte impozitarea cu accize a distilatelor şi a combustibilului diesel şi pentru cuptoare.
Legea pentru modificarea şi completarea Codului fiscal

Legea introduce mai multe modificări şi completări în Titlul V al Codului fiscal, care trebuie să intre în vigoare la 1 iulie 2002. Introducerea modificărilor este determinată de faptul că au fost operate un şir de schimbări în structura organelor cu funcţii de control fiscal şi financiar, prevăzîndu-se între altele:

  1. competenţa în domeniu a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei;
  2. îmbunătăţirea textului actual prin eliminarea lacunelor şi neconcordanţelor;
  3. excluderea sancţiunilor pentru încălcări ce nu ţin de legislaţia fiscală;
  4. micşorarea mărimii sancţiunilor pentru încălcările fiscale;
  5. excluderea prevederilor referitoare la obligativitatea prezentării diferitor date şi informaţii;
  6. excluderea prevederilor ce nu au caracter normativ etc.
În esenţă, legea adoptată are menirea de a stabili reglementări mai moderate faţă de agenţii economici şi scopul de a exclude presingul neîntemeiat al organelor statului asupra acestora. Despre necesitatea operării modificărilor respective s-a discutat mult, agenţii economici exprimîndu-şi nemulţumirea în legătură cu adoptarea de către Parlament a Titlului V din Codul fiscal, care instituia reguli destul de dure în domeniul respectiv.

Prin adoptarea legii se poate spune că puterea a ajuns la un compromis cu reprezentanţii businessului, satisfăcînd o parte din doleanţele acestora, cu scopul de a le asigura activitatea legală şi ieşirea din umbră a celor care nu achită impozitele.

Acte legislative examinate şi adoptate în I-a lectură (nedefinitiv)

Proiectul legii cu privire la notariat

Tema acordării serviciilor de notar întotdeauna a fost în centrul atenţiei opiniei publice. Discuţiile referitoare la instituirea notariatului privat s-au materializat prin adoptarea în anul 1997 a unei legi care stabilea principiile de bază şi regulile de desfăşurare a activităţii notarilor. În cîţiva ani, Legea în cauză a fost modificată de mai multe ori, o parte din prevederile ei au fost declarate neconstituţionale.

Principalele obiecţii care au fost înaintate împotriva legii respective au fost: a) crearea unei “caste” închise a notarilor, care nu admit în rîndurile lor concurenţi din afară; b) diminuarea rolului statului în dirijarea şi controlul activităţii notariale, fapt care permitea presupuse abuzuri şi iresponsabilitate; c) creşterea considerabilă a preţului serviciilor prestate de notari.

Legea nouă elaborată de Guvern încearcă să soluţioneze o parte din problemele abordate, propunînd:

  1. excluderea influenţei Uniunii Notarilor;
  2. stabilirea unor mecanisme de control mai strict asupra activităţii notarilor din partea Ministerului Justiţiei;
  3. elaborarea Metodologiei de calculare a tarifelor de către Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei, cu caracter de recomandare.
Discuţiile purtate de Parlament asupra proiectului în cauză au scos la iveală un şir de neajunsuri, referitoare la: denumirea actului în baza căruia îşi va desfăşura activitatea notarul; durata termenului de stagiere; abilitarea unui organ statal cu dreptul de a confecţiona blanchete; concretizarea cheltuielilor ce pot fi scoase din venitul brut la impozitarea veniturilor notarului; instituirea unei comisii de disciplină; stabilirea unei metodologii obligatorii de calculare a tarifelor, cu scopul de a asigura reducerea lor etc.

Concomitent cu legea de bază, Parlamentul a adoptat în prima lectură şi un proiect de lege care priveşte modalitatea de plată pentru serviciile notarului şi de impozitare a veniturilor acestuia. Se presupune că plata va fi divizată în cîteva categorii: a) taxa de stat, care se va vărsa la buget; b) taxa judiciară, care se va vărsa Ministerului Justiţiei; c) onorariul notarului, care se va impozita aparte. Proiectul propune introducerea în Codul fiscal a unui compartiment referitor la impozitarea notarilor, compus din cîteva articole: a) subiectul impunerii; b) obiectul impunerii; c) cheltuielile notarului public; d) cotele de impozit etc.

Concluzia care poate fi făcută în rezultatul dezbaterilor parlamentare este că problema notariatului va fi încă mult timp în centrul atenţiei.

Proiectul legii privind serviciile publice de gospodărie comunală

Proiectul propune stabilirea unui cadrul juridic unitar privind înfiinţarea şi organizarea activităţii întreprinderilor de gospodărie comunală în unităţile administrativ-teritoriale, monitorizarea şi controlul activităţii lor.

Proiectul mai prevede: tipurile de servicii publice de gospodărire comunală (de folosinţă, interes sau utilitate publică); organizarea şi gestionarea serviciilor publice respective; dreptul de a benefica de serviciile prestate; finanţarea şi realizarea investiţiilor în domeniu; atribuţiile şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice în domeniul serviciilor publice de gospodărire comunală etc.

Scopul principal al proiectului este instituirea unei ordini clare în domeniu, întrucît modalitatea în care s-a reformat sectorul respectiv nu a fost adecvată situaţiei şi chiar nereuşit, deoarece gospodăria comunală mai întîi a fost descentralizată, fără a se asigura funcţionarea ei adecvată. Se presupune că prin implementarea legii se va asigura dezvoltarea infrastructurii locativ-comunale şi trecerea liberă la planul general de amenajare şi dezvoltare a localităţilor.

Proiectul legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Proiectul respectiv are menirea de a asigura implementarea prevederilor Legii cu privire la cooperativele de întreprinzător. Astfel, se propune:

  1. Introducerea răspunderii contravenţionale pentru:
    1. folosirea bunurilor întreprinderii cu încălcarea regulilor interne ale acesteia;
    2. încălcarea modului de prezentare a actelor pentru efectuarea înscrierilor în registrul de stat al întreprinderilor;
    3. încălcarea drepturilor participanţilor la societăţile comerciale.
  2. Reglementarea statutului cooperativei de întreprinzător în cuprinsul legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.
  3. Stabilirea în Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor a tipurilor de acte necesare pentru înregistrarea cooperativelor de întreprinzător.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti

Adoptarea unor modificări în domeniul dat este determinată de necesitatea perfecţionării mecanismului de calculare a termenelor de repatriere şi de aplicare a sancţiunilor, stabilirii cazurilor de nerepatriere şi a situaţiilor de neaplicare a sancţiunilor în cazuri ce nu depind de agentul economic.

De asemenea, se propune:

  1. introducerea în lege a noţiunii de leasing, ca urmare a creşterii numărului de tranzacţii de acest gen;
  2. reglementarea detaliată a aspectelor legate de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pecuniare, stabilirea încălcărilor ce nu se sancţionează din cauză de forţă majoră etc.

Proiectul a provocat discuţii aprinse în cadrul şedinţei plenare, de aceea, la examinarea lui în lectura definitivă vom reveni cu comentarii detaliate.

1–5 iulie 2002

Perioada de referinţă poate fi caracterizată drept una de acalmie în domeniul politic. Această acalmia se datorează parţial şi faptului că se lucrează asupra realizării recomandărilor şi rezoluţiei Consiliului Europei. Reprezentanţii puterii întreprind măsuri pentru realizarea cerinţelor impuse pînă la data limită, iar opoziţia monitorizează măsurile întreprinse.

O parte din actele adoptate de Parlament au suscitat interesul general şi asupra lor ne vom referi succint.

Acte legislative adoptate definitiv

Legea pentru rectificarea bugetului de stat pentru anul 2002

Prin legea respectivă s-a diminuat deficitul bugetar cu circa 40 milioane lei. În acelaşi timp, s-u redistribuit mijloace financiare de la diferite capitole, fapt ce a provocat nemulţumirea mai multor deputaţi, inclusiv şi din cadrul majorităţii parlamentare. Luările de cuvînt au demonstrat destul de clar lobby-ul practicat de unii deputaţi, care solicită majorarea cheltuielilor pentru finanţarea unor domenii a căror activitate o coordonează.

În Legea bugetului de stat pe anul 2002 au fost operate şi un şir de modificări referitoare la:

  1. Impozitarea adecvată a importului de zahărul brut de trestie. De remarcat că recent producătorii autohtoni de zahăr au protestat împotriva politicii economice a Guvernului, care facilitează importul de zahăr de trestie, pe cînd exportul de zahăr din Republica Moldova s-a diminuat considerabil.
  2. Stabilirea datei achitării taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi taxelor vamale la mărfurile importate.
  3. Stabilirea cuantumului transferurilor de la bugetul de stat la bugetele locale pentru plata salariilor majorate în sfera socială.
  4. Introducerea unei categorii bugetare aparte pentru Curtea Constituţională, care pînă în prezent era atribuită la autorităţile judecătoreşti
  5. Acordarea de către Banca Naţională a Moldovei a unui împrumut Guvernului în suma de 100 milioane lei, pentru acoperirea deficitului bugetar şi achitarea datoriilor externe. De remarcat că anul trecut o lege similară a permis Guvernului să împrumute circa 30 milioane de lei şi despre rambursarea acelui împrumutul nu s-a anunţat deocamdată nimic.
Legea privind mobilizarea şi pregătirea de mobilizare

Faţă de varianta adoptată în prima lectură, legea nu a suferit modificări considerabile, amendamentele fiind foarte puţine. Ideea generală care a stat la baza legii a fost corelarea dorinţelor cu posibilităţile economico-financiare ale statului.

Legea pentru modificarea unor acte legislative din domeniul învăţămîntului

Aşa cum s-a propus iniţial, legea conţine cîteva momente cheie:

  1. Schimbarea denumirii ministerului de ramură în Ministerul Educaţiei.
  2. Lichidarea Comisiei de evaluare şi acreditare şi crearea unor structuri abilitate cu aceste competenţe în cadrul Ministerului Educaţiei.
  3. Reorganizarea Ministerului şi aprobarea unor noi state de personal.
Legea pentru modificarea Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

Prin legea respectivă s-a stabilit că licenţele pentru comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice, eliberate pînă la intrarea în vigoare a Legii privind licenţierea unor genuri de activitate îşi vor păstra valabilitatea pînă la expirarea termenului pentru care au fost eliberate.

Legea pentru ratificarea Convenţiei CSI privind transmiterea la tratament forţat a persoanelor care suferă de deficienţe psihice

Convenţia respectivă a fost semnată la Moscova în 1997 şi prevede modul de transmitere a categoriilor respective de persoane, care au comis acţiuni periculoase pentru societate în stare iresponsabilă şi faţă de care există o hotărîre judecătorească definitivă.

Transferarea se va efectua la cererea unei din părţile contractante şi cu acordul persoanelor competente din ambele părţi.

Legea cu privire la aprobarea anulării penalităţilor şi sancţiunilor financiare contribuabililor care au achitat restanţele la buget

Legea respectivă prevede stimularea contribuabililor oneşti, prin anularea penalităţilor şi amenzilor, în cazul că aceştia au achitat restanţele plăţilor la bugetul de stat şi la fondul social. Sub incidenţa legii vor cădea circa 40 mii de agenţi economici care au reuşit să achite restanţele nominalizate în termen de pînă la 1 decembrie 2001.

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative referitoare la publicitate

Legea instituie un şir de reglementări noi în domeniul publicităţii, stabilind responsabilitate penală şi administrativă pentru încălcarea legislaţiei cu privire la publicitate.

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative referitoare la executarea hotărîrilor judecătoreşti

Legea înăspreşte răspunderea penală şi contravenţională pentru neexecutarea intenţionată a hotărîrii instanţei de judecată.

Hotărîrea privind rezultatele controlului executării Legii cu privire la carabinieri

Hotărîrea respectivă constată că autorităţile administraţiei publice nu au luate toate măsurile necesare pentru a asigura realizarea prevederilor legii şi în legătură cu acesta Ministerul de interne a fost obligat la luarea unui şir de măsuri care să înlăture neajunsurile.

Totodată, s-a stabilit că Guvernul Republicii Moldova va trebui să soluţioneze problema creării condiţiilor de cazare normală a militarilor în termen şi să asigure executarea deplină a bugetului la compartimentul alimentarea militarilor în termen.

Hotărîrea despre rezultatele controlului executării Legii privind piaţa produselor petroliere

Anterior, discutarea raportului prezentat în legătură cu tema dată a provocat replici aprinse în cadrul Parlamentului, propunîndu-0se chiar introducerea în textul final a unor termene-limită în care Guvernul urma să pună capăt contrabandei oi să plece în demisie.

În hotărîrea adoptată se constată neajunsurile şi deficienţele activităţii în domeniu, se consideră insuficientă activitatea Guvernului şi a autorităţilor centrale în domeniul implementării Legii sus-numite. În sarcina Guvernului s-a pus elaborarea şi punerea în aplicare a unor acte normative care să reglementeze evidenţa automatizată a circulaţiei produselor petroliere şi a comercializării acestora.

Totodată, Guvernul va trebui să întreprindă măsuri în vedere asigurării protecţiei mediului ambiant în legătură cu nocivitate produselor petroliere. Pînă la 1 ianuarie 2002 Guvernul a fost obligat să prezinte o informaţie amplă privind executarea hotărîrii.

Acte adoptate în prima lectură (nedefinitiv)

Proiectul legii pentru modificarea unor acte legislative referitoare la faliment

Proiectul are menirea de a soluţiona un şir de probleme care apar la realizarea prevederilor legii cu privire la insolvabilitate (faliment). În special, se propune licenţierea activităţii de administrator al întreprinderii falimentare.

Legea privind informaţiile ştiinţifico-tehnologice

Proiectul propune determinarea bazei politicii de stat în domeniul informaţiilor ştiinţifico-tehnologice, a metodologiei de elaborare şi utilizare a acestor date. Proiectul conţine prevederi referitoare la:

  1. Noţiunile de bază: — autor al informaţiilor; — bază de date; — beneficiar de informaţii; — fond de informaţii, instituţii de informaţii; — produs informatic; — servicii informaţionale etc.
  2. Subiecţii raporturilor în domeniul informaţiilor ştiinţifico-tehnologice: — autori; — titulari de drepturi; — beneficiari; — producători; — intermediari etc.
  3. Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniu.
  4. Monitorizarea activităţilor.
  5. Drepturile şi obligaţiile subiecţilor.
  6. Spaţiul naţional unic al informaţiilor.
  7. Piaţa produselor informatice etc.
Proiectul legii pentru modificarea Regulamentului Parlamentului

După cum stabileşte nota explicativă la proiect, acesta are menirea de a aduce concordanţă prevederile Regulamentului Parlamentului cu schimbările operate în legislaţie, practica formată în lucrul Parlamentului Republicii Moldova, de necesitatea rezolvării problemelor care apar în cadrul activităţii legislativului şi a organelor sale de lucru.

De remarcat că anterior proiectul respectiv de lege a provocat dezbateri aprinse, care s-au soldat cu excluderea sa din ordinea de zi a Parlamentului, deoarece reprezentanţii opoziţiei acuzau autorii de încercare de a obstrucţiona opoziţia. Pînă la adoptarea definitivă asupra textului se va lucra suplimentar şi se presupune că problemele de ordin politic vor fi excluse în prealabil.