Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Parlamentului

Activitatea Parlamentului în perioada 27 septembrie – 17 octombrie 2004

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #39 |

Decizii

În perioada de referinţă organul legislativ s-a întrunit în cadrul a două şedinţe plenare.

La şedinţa sa din 30 septembrie, Parlamentul a decis numirea preşedintelui Judecătoriei Economice, Petru Răilean, în funcţia de preşedinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC). Petru Răilean a mai deţinut funcţia de preşedinte al CEC în 1996, în perioada campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. Numirea unei persoane experimentate în funcţia de Preşedinte al CEC se poate explica prin dorinţa majorităţii parlamentare de a evita apariţia unor probleme de natură electorală, mai ales în condiţiile în care comunitatea internaţională, organizaţiile specializate şi mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi-au declarat intenţia de a monitoriza foarte atent desfăşurarea viitorului scrutin pentru alegerea Parlamentului Republicii Moldova.

La aceeaşi şedinţă, deputaţii din Parlament au acceptat eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii de Conturi, Vasile Pentelei. Deşi demisia a fost acceptată la cererea sa, mai mulţi deputaţi şi reprezentanţi ai presei au declarat că Vasile Pentelei a fost demis în urma scandalului legat de atribuirea mai multor terenuri pentru construcţii de către primăria mun. Chişinău, mai cu seamă că în lista persoanelor care au primit astfel de terenuri, listă publicată în Moldova suverană, figurează numele mai multor funcţionari importanţi de la Curtea de Conturi.

În urma aceluiaşi scandal, din componenţa fracţiunii majoritare a fost exclus Alexandru Ciugureanu pentru “comportament inadecvat şi acţiuni incompatibile cu calitatea de ales al poporului”. Numele deputatului respectiv figura şi el în lista publicată de ziarul guvernamental.

Preocupată de “curăţirea” propriilor rînduri, majoritatea parlamentară nu a uitat nici de reprezentanţii opoziţiei. Astfel, s-a decis constituirea unei comisii de anchetă care să cerceteze circumstanţele obţinerii de către liderul PPCD Iurie Roşca a cîtorva imobile în mun. Chişinău. După ce preşedintele creştin-democrat a declarat că imobilele şi alte proprietăţi le deţine legal, că achită toate impozitele şi că face toate declaraţiile de avere, acestuia i s-au adus acuzaţii noi referitor la o presupusă implicare a lui într-o operaţiune de falsificare a unor mari sume de bani, informaţie parvenită de la serviciile speciale din Ucraina.

Peste o săptămînă, în plenul Legislativului a fost audiat raportul ministrului Energeticii, Iacob Timciuc, care a asigurat parlamentarii că sistemul de încălzire din ţară este pregătit pentru sezonul rece şi că locatarii conectaţi la sistemele centralizate vor avea căldură calitativă imediat ce condiţiile climaterice vor impune acest lucru. Cu toate acestea, ministrul nu a precizat ce se va întîmpla cu conectarea la căldură a blocurilor unde datoriile pentru consumul de energie nu au fost achitate şi dacă aceste case vor primi căldură împreună cu celelalte, precum şi nu a răspuns la întrebările deputaţilor referitor la posibilitatea reducerii livrării de gaze de către Federaţia Rusă şi la pericolul pe care îl comportă această situaţie, recunoscînd totodată că dependenţa de furnizorul rus Gazprom este cvasitotală.

Acte legislative

Legea privind recalcularea pensiilor

Conform legii adoptate în două lecturi, de la 1 noiembrie 2004 vor fi recalculate pensiile pentru limită de vîrstă, pensiile de invaliditate şi cele de urmaş. Primele două categorii de pensii vor fi recalculate prin modificarea formulelor de calcul.

Suma majorării obţinute în urma recalculării nu poate fi mai mică de 25% din mărimea pensiei stabilite. Cu 25% vor fi majorate pensiile stabilite unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă şi pensiile stabilite pentru vechime în muncă, pensii care se achită din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.

Legea mai stipulează că pensia integrală, stabilită cu începere de la l noiembrie 2004, nu poate fi mâi mică de:

Costul estimativ pentru implementarea proiectului de lege este de circa 490 milioane de lei şi se afirmă că în bugetul asigurărilor sociale de stat sînt sume disponibile necesare efectuării recalculării pensiilor. În acelaşi timp, mai mulţi experţi au expus opinia că operarea unor asemenea modificări, cu caracter social dar şi preelectoral, înainte de a se afla situaţia definitivă a executării bugetului de stat pentru anul în curs, este un pas greşit. Aceasta deoarece evoluţia evenimentelor pe plan internaţional şi situaţia economico-financiară a ţării poate determina necesitatea găsirii în regim de urgenţă a unor surse suplimentare, pe care Guvernul nu va avea de unde să le ia, în condiţiile cînd finanţarea externă nu este reluată, iar creditarea din partea Băncii Naţionale nu va fi posibilă pentru că va duce la destabilizarea balanţei de plăţi şi a situaţiei financiare în ansamblu.

Legea privind comercializarea producţiei vinicole în cadrul Sărbătorii Festivalul Vinului

Tradiţional, deja al treilea an la rînd parlamentarii adoptă anumite acte legislative dedicate sărbătorii organizate anual la propunerea şefului statului şi denumită “Sărbătoarea Vinului”. Anterior deputaţii adoptau legi prin care anulau plata pentru vizele acordate cetăţenilor străini ce veneau în Moldova în perioada festivalului. La ultima şedinţă a fost adoptat un proiect mai complicat, care prevede că se permite agenţilor economici care participă la expoziţia organizată în cadrul Sărbătorii Vinului să comercializeze producţie vinicolă cu amănuntul, fără a poseda licenţa respectivă. Lista respectivă a agenţilor economici urmează a fi aprobată de Departamentul “Moldova-Vin”.

De asemenea, prin lege s-a stabilit că pe perioada desfăşurării Sărbătorii Vinului se permite scoaterea producţiei vinicole din zona liberă pe restul teritoriului vamal al ţării pentru comercializare cu amănuntul, cu achitarea drepturilor de import. Volumul producţiei permis pentru asemenea comercializare va fi limitat la 2 mii de sticle.

Legea pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între Moldova şi Danemarca despre cooperarea în implementarea mecanismului dezvoltării nepoluante stipulat în protocolul de la Kyoto la Convenţia ONU cu privire la schimbarea climei

Prin Memorandumul respectiv s-a stabilit că Republica Moldova va coopera cu Danemarca prin comercializarea cotelor sale de emisii în schimbul tehnologiilor şi proiectelor ce au ca scop reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră. În special, se examinează posibilitatea derulării proiectelor de utilizare a gazului de la poligonul de deşeuri din mun. Chişinău şi de captare a gazului metan de la Întreprinderea “Apă-Canal” pentru producerea energiei electrice.

Prin Legea din 13 februarie 2003 Parlamentul a decis aderarea Republicii Moldova la protocolul de la Kyoto la Convenţia ONU cu privire la schimbarea climei. Protocolul prevede că fiecare parte, pentru a-şi îndeplini angajamentele privind limitarea cantitativă şi reducerea emisiilor şi în scopul promovări unei dezvoltări durabile, va trebui:

Fiecare parte va trebui ca pînă în anul 2005 să facă progrese demonstrabile în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin. Pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce îi revin orice parte poate transfera către sau achiziţiona de la orice altă parte unităţi de reducere a emisiilor rezultate din proiecte ce au ca scop reducerea emisiilor rezultate din activitatea umană de la surse sau intensificarea absorbţiilor de gaze cu efect de seră în orice sector al economiei, asigurîndu-se că:

Proiectul legii privatizării întreprinderilor din stînga Nistrului şi din municipiul Bender

Proiectul respectiv a fost iniţiat de Preşedintele ţării, constituind încă un pas pentru a nu admite înstrăinarea ilegală a proprietăţii statului de către autorităţile autoproclamate de la Tiraspol. Anterior Parlamentul a adoptat o altă lege prin care a stabilit că nu garantează dreptul de proprietate asupra obiectelor privatizate fără acordul şi contrar procedurii stabilite de autorităţile de la Chişinău. Proiectul nou, adoptat în prima lectură, urmează să stabilească această procedură.

În calitate de motive esenţiale pentru care se adoptă legea respectivă sînt declarate asigurarea protecţiei sociale a persoanelor care locuiesc în localităţile din stînga Nistrului şi în municipiul Bender, a drepturilor şi a intereselor lor patrimoniale, precum şi neadmiterea unor încălcări ale drepturilor şi intereselor lor în procesul privatizării întreprinderilor situate în localităţile din stînga Nistrului şi în municipiul Bender. Legea nu se va extinde asupra întreprinderilor agricole.

La procesul de privatizare a întreprinderilor vor putea participa persoanele care:

Acordul privind privatizarea întreprinderii va fi întocmit şi semnat de către reprezentantul Departamentului Privatizării, ca organ al autorităţii publice abilitat în acest domeniu, pe de o parte, şi consiliul pentru privatizare, care va fi abilitat să acţioneze în numele participanţilor la privatizare, pe de altă parte.

Modul de convocare şi de desfăşurare a adunării generale a colectivului de muncă, precum şi a participanţilor la privatizarea întreprinderii, de adoptare a deciziei de privatizare şi de repartizare a acţiunilor între participanţii la privatizare va fi stabilit prin hotărîre de Guvern.

Se mai prevede reorganizarea întreprinderilor supuse privatizării în societăţi pe acţiuni de tip închis. Scopul prevederii este ca, în cazul înstrăinării ulterioare a acţiunilor de către unii acţionari, ceilalţi acţionari să poată beneficia de dreptul preferenţial de a le cumpăra.

Conform proiectului de lege, se vor declara nevalabile toate acordurile de privatizare a întreprinderilor care au avut loc cu încălcări ale legii, precum şi a altor acte normative ale Republicii Moldova. Astfel, statul va putea garanta dreptul de proprietate asupra întreprinderilor numai în cazul în care acestea au fost privatizate conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova.

În opinia unor experţi, scopul ascuns al proiectului este de a determina angajaţii întreprinderilor din Transnistria să se implice în procesul de înstrăinare a proprietăţii şi prin satisfacerea intereselor personale să împiedice acest proces. Pe de altă parte, legea va avea menirea de a para acuzaţiile permanente care se aduc autorităţilor Moldovei de către liderii separatişti — “dorinţa de a acapara proprietatea păstrată din Transnistria”. Astfel, fiecare persoană care este angajată la întreprinderile suspuse privatizării va putea deveni coproprietar al acesteia, statul garantîndu-i dreptul asupra cotei ce îi va reveni.

La moment, o reacţie oficială a autorităţilor transnistrene pe tema proiectului sus-numit nu este prezentată, însă la sigur că ea nu va întîrzia să apară şi nu este exclus că în dependenţă de conţinutul ei se va determina şi poziţia Parlamentului în chestiunea dată.

Proiectul legii pentru modificarea Codului de contravenţii administrative şi înăsprirea răspunderii pentru contravenţiile din domeniul statisticii

Proiectul respectiv prevede:

  1. Majorarea sancţiunilor pentru nedeclararea la timp sau incorectă a datelor statistice de către persoanele cu funcţii de răspundere.
  2. Stabilirea de sancţiuni pentru publicarea datelor obţinute în urma chestionării persoanelor particulare, fără consimţămîntul acestora.

Anterior unii lideri politici au afirmat că datele recensămîntului ce se desfăşoară în prezent de către Departamentul de Sociologie şi Statistică vor fi utilizate de guvernanţi numai în cazul în care vor fi convenabile, iar în caz contrar ele vor fi tăinuite şi nu vor fi date publicităţii mai mult timp.

Legea privatizării întreprinderilor din stînga Nistrului şi din municipiul Bender

Dacă la examinarea în prima lectură mai mulţi deputaţi din opoziţie au declarat că proiectul respectiv încalcă drepturile cetăţenilor din dreapta Nistrului şi în nici un caz nu trebuie votat, deoarece ar însemna o “recunoaştere a autorităţilor de la Tiraspol”, în cadrul examinării finale practic nu au fost expuse obiecţii esenţiale.

Introducînd cîteva modificări redacţionale şi de precizare, deputaţii au votat proiectul în lectura a doua, luînd astfel o decizie politică deosebit de importantă, mai ales în momentul cînd procesul de negocieri în problema transnistreană practic a fost stopat.

Amintim că legea votată a fost iniţiată de preşedintele ţării şi este considerată o măsură menită să nu admită înstrăinarea ilegală a proprietăţii statului de către autorităţile autoproclamate de la Tiraspol. La procesul de privatizare a întreprinderilor vor putea participa persoanele care au fost ori sunt angajate în întreprinderile respective o anumită perioadă de timp. Acordul privind privatizarea întreprinderii va fi întocmit şi semnat de către reprezentantul Departamentului Privatizării şi Consiliul pentru privatizare, care va fi abilitat să acţioneze în numele participanţilor la privatizare, pe de altă parte.

Conform legii, se vor declara nevalabile toate acordurile de privatizare a întreprinderilor, care au avut loc cu încălcări ale legii, precum şi ale altor acte normative ale Republicii Moldova. Astfel, statul va putea garanta dreptul de proprietate asupra întreprinderilor numai în cazul în care acestea au fost privatizate conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova.

Legea pentru lichidarea Centrului de creaţie legislativă

Prin legea respectivă din legea cu privire la Guvern au fost excluse prevederile referitoare la Centrul de creaţie legislativă, instituţie abilitată cu pregătirea şi avizarea proiectelor de acte legislative, ale Guvernului şi Preşedintelui RM. Centrul respectiv a fost fondat în anul 2001, cînd Guvernul a adoptat Hotărîrea nr. 842, prin care a constatat “o situaţie nesatisfăcătoare în procesul de pregătire a proiectelor de acte normative în aparatul administrării de stat, calitatea sub orice nivel a proiectelor elaborate şi prezentate spre examinare de organele administraţiei publice”.

Guvernul a aprobat atribuţiile de bază ale centrului respectiv, structura generală şi modul de finanţare.

Abia după aproape un an de la decizia respectivă a Guvernului, la 11 iulie 2002 Parlamentul a adoptat Legea pentru completarea legii cu privire la Guvern, incluzînd Centrul de creaţie legislativă în categoria organelor administraţiei publice centrale subordonate Guvernului. Practic, mai întîi Guvernul a creat o structură nouă, după care a solicitat deputaţilor s-o legifereze, ceea ce a provocat la etapa respectivă nemulţumirea şi reproşurile mai multor deputaţi din opoziţie dar şi din cadrul majorităţii parlamentare.

Conform aceleiaşi tradiţii de neglijare a Parlamentului, la 30 septembrie 2004 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.1080 prin care a decis să dizolve Centrul de creaţie legislativă, cu începere de la 1 octombrie 2004. Funcţiile acestuia au fost transmise Ministerului Justiţiei, care va trebui să asigure pe viitor şi elaborarea proiectelor de legi şi hotărîri ale Guvernului în domeniul justiţiei, expertiza juridică şi avizarea proiectelor legilor şi altor acte normative; perfecţionarea legislaţiei; contribuirea la ridicarea calităţii proiectelor actelor normative elaborate etc.

Abia la 14 octombrie 2004 parlamentarii au votat voinţa Guvernului, expunîndu-se doar tardiv în privinţa faptului că centrul respectiv nu a îndreptăţit speranţele existente la formarea lui şi că în continuare calitatea actelor prezentate de Guvern a rămas joasă şi nesatisfăcătoare.

La examinarea legii nu s-a menţionat faptul că iniţiativa de creare a centrului a aparţinut Preşedintelui ţării, care personal s-a întîlnit cu angajaţii lui şi a declarat că aşteaptă din urma activităţii centrului combaterea fenomenului interesului departamental şi a haosului de reglementare normativă.

Legea privind convertirea în acţiuni a datoriilor Societăţii pe Acţiuni “Cereale-Cupcini”

Prin legea respectivă s-a dispus convertirea în acţiuni ale statului a soldului datoriilor istorice ale Societăţii pe Acţiuni “Cereale-Cupcini” în mărime de 700,0 mii lei faţă de bugetul de stat şi de 2,4 milioane de lei şi 28 mii dolari SUA faţă de Ministerul Finanţelor pe creditele acordate din sursele externe.

Stingerea soldului datoriilor istorice ale Societăţii pe Acţiuni “Cereale-Cupcini” faţă de bugetul de stat şi faţă de Ministerul Finanţelor se va realiza prin emisiunea suplimentară a acţiunilor de către societatea dată, cu transmiterea ulterioară a acestora în proprietatea statului. Datoriile creditoare istorice convertite conform legii în acţiunile emisiunii suplimentare vor servi la majorarea capitalului social al Societăţii pe Acţiuni “Cereale-Cupcini”.

Legea nu precizează care va fi soarta celorlalţi acţionari ai societăţii respective, modul în care aceştia vor fi despăgubiţi în cazul în care valoarea acţiunilor lor se va reduce esenţial. Se creează impresia că prin actul legislativ respectiv s-a camuflat falimentul societăţii în cauză, cu scopul de a evita înstrăinarea patrimoniului ei.

Proiectul legii cu privire la Agentul Guvernamental — reprezentantul statului la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Proiectul adoptat în prima lectură propune stabilirea regulilor de organizare şi funcţionare a Agentului guvernamental — reprezentantul Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei.

Se propune ca Agentul guvernamental să fie numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către Guvern, la propunerea ministrului Justiţiei.

Candidatul la funcţia de Agent guvernamental va trebui să întrunească mai multe cerinţe de calificare: să fie licenţiat în drept; să cunoască domeniul dreptului administrativ, al protecţiei drepturilor omului; să cunoască fluent cel puţin una din limbile de lucru ale CEDO — engleza sau franceza.

Agentul guvernamental va exercita următoarele atribuţii:

Proiectul mai propune stabilirea de obligaţii pentru autorităţile publice şi alte persoane juridice de drept public sau de drept privat să trimită Agentului guvernamental, în termenul stabilit de acesta, toate actele, datele şi informaţiile solicitate.

În proiect se mai prevede că statul are drept de regres împotriva persoanelor a căror activitate, prin intenţie sau culpă gravă, a constituit temei pentru adoptarea hotărîrii privind plata obligatorie a sumelor stabilite prin hotărîre a Curţii sau prin acord de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei.

Agenţii guvernamentali nu vor avea dreptul timp de 7 ani, din momentul eliberării din funcţie, să participe în calitate de reprezentanţi ai reclamanţilor în cauzele supuse examinării Curţii, dacă au participat la examinarea anterioară a acestora.

Proiectul legii pentru modificarea unor acte legislative din domeniul presei

Proiectul adoptat în prima lectură prevede modificarea regulilor de desfăşurare a unor activităţi de către publicaţiile periodice şi agenţiile de presă. El prevede că publicaţiile periodice şi agenţiile de presă pot fonda întreprinderi afiliate care practică activităţi economice, în afara celor ce ţin de difuzarea tirajului (informaţiei) şi a materialelor publicitare, conform prevederilor Codului Civil. În cazul acesta, întreprinderile afiliate se înregistrează cu titlu de persoane juridice în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-Xll din 03.01.92.

Publicaţiile periodice cu forma de organizare juridică societate cu răspundere limitată, destinate în exclusivitate difuzării materialelor publicitare în scopuri lucrative, se vor înregistra în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

În cazul fondării de către întreprindere, societate sau cooperativa de producţie şi de întreprinzător a unei publicaţii periodice sau agenţii de presă, aceasta din urmă se va înregistra obligatoriu la Ministerul Justiţiei, în Registrul Unic Naţional al publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă, căpătînd statut de persoană juridică. Conform textului propus, fondatorul nu va avea nici un drept de ingerinţă în politica editorială a publicaţiei periodice sau agenţiei de presă respective.

Proiectul mai prevede că în termen de 3 luni, publicaţiile periodice şi agenţiile de presă înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenorial şi întreprinderi vor fi obligate să se reînregistreze la Ministerul Justiţiei, în Registrul Unic Naţional al publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă. Reînregistrarea se face în mod gratuit.