Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #106 |
Doamna PAKNEHAD Ecaterina a fost numită în funcţia de membru al Curţii de Conturi, pentru un termen de 5 ani.
Legea comunicaţiilor electronice. Sînt stabilite principalele reguli şi condiţii de activitate în domeniul comunicaţiilor electronice, cadrul general de politică şi strategie, cadrul general de reglementare a activităţilor privind reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice, drepturile şi obligaţiile statului, ale persoanelor fizice şi juridice în procesul creării, administrării, utilizării, întreţinerii reţelelor de comunicaţii electronice. Legea reglementează activitatea în domeniul comunicaţiilor electronice civile a tuturor furnizorilor de reţele şi prestatorilor de servicii de comunicaţii electronice, indiferent de tipul lor de proprietate. Acţiunea legii nu se va extinde asupra reţelelor speciale de comunicaţii pentru asigurarea necesităţilor autorităţii publice, apărării, securităţii naţionale şi ocrotirii ordinii publice.
Legea cu privire la mediere (reexaminare). Intrarea integrală în vigoare şi punerea în aplicare a reglementărilor vizînd medierea în cauzele civile, familiale şi penale a fost amînată, pînă la 1 iulie 2008, la insistenţa Preşedintelui RM, pe motiv că Guvernul nu va reuşi mai multe acţiuni necesare pentru implementare. Adoptarea şi aplicarea eficientă a legislaţiei în domeniu constituie un angajament asumat în cadrul Planului de acţiuni RM-UE (compartimentul 2.1, punctul (2) — dezvoltarea căilor alternative de soluţionare a litigiilor, inclusiv medierea) şi iniţial, adoptarea legii a fost planificată pentru începutul anului 2006. Amînarea implementării Legii determină implicit şi constatarea neîndeplinirii respectivului angajament din Planul de Acţiuni, tărăgănarea implementării legale şi instituţionale a mecanismului medierii.
Legea regnului vegetal. Legea este în concordanţă cu actele UE în domeniu şi stabileşte cadrul legal specific în domeniul conservării, protecţiei şi folosinţei obiectelor regnului vegetal, precum şi competenţele autorităţilor publice de toate nivelurile şi ale instituţiilor ştiinţifice din domeniu. Sfera de reglementare a legii se extinde asupra obiectelor regnului vegetal care cresc în condiţii naturale, precum şi asupra obiectelor regnului vegetal întreţinute în condiţii de cultură în scopul regenerării şi conservării fondului genetic.
Legea pentru modificarea Legii cu privire la Sistemul informaţional integral automatizat de evidenţă a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Se urmăreşte înlăturarea incertitudinilor referitoare la definirea şi aplicarea criteriilor de apreciere a activităţii organelor de urmărire penale. Printre temeiurile elaborării au fost şi rezultatele unor controale efectuate de organele Procuraturii privind starea de fapt la îndeplinirea legii menţionate de către comisariatele de poliţie din sectoarele mun.Chişinău, în rezultatul cărora au fost stabilite un şir de încălcări admise la compartimentul evidenţa infracţiunilor, cauzelor penale şi persoanelor care au săvârşit infracţiuni, precum şi majorarea nejustificată a indicilor de activitate. Modificările au ca obiect: — atribuirea dreptului Procurorului General de aprobare a instrucţiunilor, formularelor-tip, actelor de evidenţă primară, formelor rapoartelor statistice generalizate privind starea infracţionalităţii; — aprecierea activităţii organelor de urmărire penală în baza unui cumul de criterii care pot să asigure o actualitate şi veridicitate a informaţiei prezentate ş.a.
Legi pentru ratificarea unor acte internaţionale:
Proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2008. Documentul adoptat în prima lectură prevede majorarea costului poliţiei de asigurare medicală pînă la 1893,6 lei. Plătitorii care vor procura poliţa de asigurare în primele trei luni, vor plăti doar jumătate de preţ. Proiectul mai prevede şi majorarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculată în procente la salariu, de la 5% la 6%, cîte 3% achitate de angajator şi respectiv, de salariat. Deputaţii din opoziţie au criticat proiectul de lege, atenţionînd asupra preţului mare al poliţelor de asigurare, existenţei unui volum mare de cheltuieli inutile, lipsa de transparenţă la utilizarea anumitor fonduri.
Ministerul Justiţiei a prezentat Parlamentului informaţii despre implementarea Legii cu privire la victimele represiunilor politice. Conform viceministrului justiţiei, problemele din domeniu ţin de funcţionarea comisiilor speciale create în teritoriu de către autorităţile APL şi aplicarea regulamentului aprobat de Guvern. Activităţile APL sînt sprijinite de autorităţile centrale, au fost organizate consfătuiri şi prezentate explicaţii detaliate la temă. Aplicarea regulamentului aprobat de Guvern (mecanismul de restituire a valorii bunurilor sau achitarea compensaţiilor şi modul de repartizare a cheltuielilor din buget) a generat multiple probleme, se discută modificări şi amendamente, menite să excludă piedicile existente. În acelaşi timp, există probleme conceptuale, generate de prevederile iniţiale ale legilor în domeniu şi care nu pot fi soluţionate: prezentarea certificatului de moştenitor; eliberarea certificatelor privind componenţa bunurilor pe care le-au avut persoanele ş.a.
Directorul general al Serviciului Grăniceri a prezentat informaţii cu privire la motivul neadmiterii delegaţiei române ce venea la Hramul Chişinăului. Conform lui Colenov, nepermiterea în Republica Moldova a cetăţenilor români a fost efectuată din considerentele că au fost încălcate regulile de regim ale punctului de trecere, prin intenţia de a trece fără rînd prin pista de control destinată corpului diplomatic şi lipsa asupra conducătorului unităţii de transport a asigurării auto pentru Republica Moldova. Pentru neprezentarea la timp a raportului privind situaţia menţionată persoanele responsabile au fost sancţionate disciplinar. Deputaţii de opoziţie au calificat informaţia ca fiind puţin plauzibilă, deviind de la declaraţii iniţiale, motive pentru care conducătorul Serviciului de Grăniceri ar urma să fie demis din funcţie.
Deputatul AMN Ion Pleşca a cerut Procurorului General, Ministerului Justiţiei şi Agentului guvernamental informaţii despre lista tuturor dosarelor pierdute de Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, lista tuturor ofiţerilor de urmărire penală, a procurorilor şi judecătorilor care au avut contribuţii la aceste cazuri.
Deputatul PPCD Ion Varta a solicitat informaţii despre politicile pe care le aplică executivul pentru a diminua exodul de cadre tinere şi de înaltă calificare. Într-o altă interpelare, deputatul Varta cere informaţii despre politicile stimulatorii pe care le aplică Guvernul pentru a amplifica afluxul de investiţii străine, informaţii despre creditările prin intermediul Programului “Provocările mileniului”, creditul de peste 1 miliard de dolari promis de UE, stadiul de implementare a proiectelor respective.
Deputatul Zoia Jalbă cere Guvernului, Procuraturii şi CCCEC informaţii despre situaţia patrimoniului Republicii Moldova de pe teritoriul Ucrainei şi în privinţa căruia nu s-au realizat măsuri de confirmare a proprietăţii, aceste proprietăţi fiind actualmente înstrăinate abuziv de către gestionarii lor şi autorităţile ucrainene.
Spicherul Parlamentului Marian Lupu a declarat, în cadrul lucrărilor Mesei rotunde “Mediul de activitate al ONG din Republica Moldova şi măsuri legislative necesare pentru perfecţionarea lui”, că, în opinia sa, implicarea societăţii civile a devenit indispensabilă în procesul de luare a deciziilor. În acelaşi timp, este recunoscut faptul că procesul de cooperare al Parlamentului cu societatea civilă rămîne insuficient şi implică un număr limitat de ONG-uri, iar nivelul interesului şi participaţiei din partea sectorului neguvernamental, deşi este unul competent, rămîne insuficient de activ.
Fracţiunea AMN a prezentat în Parlament declaraţii privind:
Fracţiunea PDM a prezentat o declaraţie privind campania de denigrare a medicilor şi pedagogilor de către autorităţile comuniste.
Ex-deputatul PPCD Ion Neagu şi liderul PPCD Iurie Roşca au făcut un schimb de declaraţii vizînd evoluţia curentă în cazul dispariţiei şi reapariţiei deputatului Vlad Cubreacov, acuzîndu-se reciproc de dezinformare.
Deputatul Vladimir Filat a abordat tema funcţionării justiţiei în Republica Moldova, inclusiv prin prisma recentelor condamnări ale ţării de către CEDO şi a propus să se consulte posibilitatea constituirii unei comisii parlamentare speciale care să analizeze legislaţia şi starea de lucruri în domeniu.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 |