Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #111 |
Este declarat vacant mandatul de deputat al lui Victor Stepaniuc, recent numit în funcţia de vice-prim-ministru.
Alexandru Lipcan, deputat AMN, şi-a anunţat demisia din subcomisia care exercită controlul parlamentar asupra activităţii SIS. Lipcan şi-a motivat decizia prin aceea că activitatea subcomisiei ar fi doar un paravan, prin care se mimează democratizarea în domeniu, iar crearea sub-comisiei ar fi avut ca scop inducerea în eroare a structurilor europene care cer reformarea sectorului securităţii. În realitate, SIS ar rămîne sub influenţa Preşedintelui RM şi a PCRM, activitatea structurii fiind politizată, mai ales în ultimul timp.
Parlamentul a luat act de demisia lui Constantin Rotaru din funcţia de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Motivul enunţat oficial în hotărîrea Parlamentului este “depunerea cererii din proprie iniţiativă”, însă în declaraţiile anterioare, Rotaru şi-a motivat decizia prin “politizarea activităţii CCA”. Pentru suplinirea funcţiei vacante s-a anunţat un concurs.
Legea cu privire la conflictul de interese. Documentul a fost aprobat într-o variantă îmbunătăţită, însă mecanismul de implementare şi transparenţa în domeniu rămîn reglementate superficial şi neadecvat, majoritatea parlamentară evitînd abordări mai implicate din partea publicului şi a mass-media, deşi aceşti subiecţi sînt capabili să producă efecte serioase în prevenirea şi înlăturarea conflictelor de interese.
Legea cu privire la probaţiune. Scopul documentului constă în crearea bazei legislative pentru funcţionarea serviciului de probaţiune, facilitarea reintegrării în societate a persoanelor eliberate din detenţie.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la notariat. Sînt extinse posibilităţile de intervenţie ale Ministerului Justiţiei şi de suspendare a activităţii faţă de notarii care împiedică controalele iniţiate în condiţiile legii.
Legea pentru modificarea Legii cu privire la avocatură. Conform reglementărilor introduse, avocaţii vor putea acorda asistenţă juridică doar în baza unui contract înregistrat la Baroul Avocaţilor, cu excepţia reprezentării intereselor rudelor.
Proiectul Codului de conduită (etic) al funcţionarului public. Elaborarea documentului a fost prevăzută în Strategia de reformă a administraţiei publice centrale, acest fiind prezentat Parlamentului încă în anul 2006. Deşi se examinează cu o întîrziere de aproape 2 ani, documentul este departe de perfecţiune, dezbaterea sa în Parlament a provocat discuţii controversate şi obiecţii referitoare la unele reglementări ce ar putea limita transparenţa autorităţilor, independenţa funcţionarilor. Pe de altă parte, aspectele vizînd depolitizarea serviciului public nu sînt abordate suficient şi clar.
Proiectul legii privind întrunirile. Documentul aprobat în prima lectură a fost prevăzut de Programul legislativ pe anii 2005–2009 şi Planului de măsuri prioritare pentru implementarea în anul 2007 a Planului de Acţiuni RM-UE. Printre noutăţile principale este introducerea unor principii ca proporţionalitatea, nediscriminarea, legalitatea şi prezumţia în favoarea întrunirii. Respectivele principii trebuie să asigure evitarea unor abuzuri din partea autorităţilor în relaţiile cu persoanele care doresc să-şi manifeste în mod paşnic ideile şi atitudinile în cadrul unor întruniri în locuri publice. Autorităţile speră că adoptare legii va contribui la atingerea obiectivului scoaterii Moldovei de sub monitorizarea Consiliului Europei, contribuind astfel şi la integrarea europeană a ţării.
Proiectul legii privind protecţia invenţiilor. Documentul propune stabilirea drepturilor şi obligaţiile ce rezultă din crearea, protecţia juridică şi exploatarea invenţiilor. Conform autorilor, acesta va crea cadrul necesar aplicării unor reglementări internaţionale, normele incluse fiind în concordanţă cu aquisul comunitar.
Proiectul legii privind protecţia mărcilor. Şi acest document este elaborat în conformitate cu prevederile actelor internaţionale şi comunitare în materie, avînd menirea de a perfecţiona cadrul legislativ în domeniu, deja învechit.
Proiectele de legi cu privire la arbitrajul comercial internaţional şi cu privire la arbitrajul intern. Noile reglementări au menirea de a perfecţiona cadrul juridic despre alternativele extrajudiciare de soluţionare a litigiilor economice, pe cale amiabilă, prin adresare la arbitri naţionali sau internaţionali. Proiectele adoptate în prima lectură fac parte din pachetul de legi prevăzut în Planul de Acţiuni RM-UE.
Proiectul legii pentru modificarea şi completarea legii privind actele legislative. Conform iniţiativei legislative votate în prima lectură, astfel de documente de politici ca “strategiile şi concepţiile de stat” vor putea fi aprobate doar de către Parlament (Guvernului revenind posibilitatea aprobării planurilor şi programelor de stat). Legislatorii nu au reuşit să determine categoria actului legislativ prin care vor fi aprobate respectivele documente: hotărîre, lege ordinară sau lege organică.
Proiectul legii pentru modificarea şi completarea Codului de executare. Conform modificărilor, executorii judiciari ar putea avea dreptul de a solicita instanţei de judecată să aplice persoanelor care au datorii patrimoniale restricţia de a nu părăsi ţara, în cazul în care plecarea acestora ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătoreşti.
La Conferinţa anuală a judecătorilor, care şi-a ţinut lucrările pe 8 februarie, spicherul Parlamentului a declarat că primele audieri parlamentare ce vor demara martie curent, vor avea ca tematică problema justiţiei şi cazurile Republicii Moldova la CEDO.
Majoritatea parlamentară a refuzat audierea în plenul legislativului a Procurorului general, la tema dosarului penal intentat jurnalistului Constantin Tănase, pe care procuratura îl acuză de aţîţarea vrajbei sau dezbinării naţionale. Opoziţia parlamentară califică acţiunile procuraturii ca fiind selective, tendenţioase şi în stare să atenteze la libertatea de exprimare.
De asemenea, fracţiunea majoritară şi spicherul Parlamentului s-au opus discutării problemei deţinătorilor de patente de întreprinzător, care pichetau Parlamentul, cerînd abrogarea sau modificarea legii ce le suprimă activitatea.
Şaisprezece deputaţi, reprezentînd fracţiuni de opoziţie, au depus în Parlament o moţiune simplă, prin care acuză Guvernul de atitudine iresponsabilă fata de monumentele ocrotite de şi propun iniţierea procedurii de demitere din funcţie a ministrului Culturii şi Turismului. Deputaţii îşi motivează demersul prin aceea că Ministrul nu a intervenit în cazul demolării ilegale a unui imobil inclus în Registrul monumentelor ocrotite de stat. Autorii moţiunii solicită Procuraturii Generale să examineze cazul de demolare ilegală şi să intenteze dosar pentru tragerea la răspundere a funcţionarilor vinovaţi. Moţiunea mai propune ca Guvernul să prezinte un raport despre starea monumentelor protejate de stat şi masurile preconizate pentru protecţia lor.
Preşedintele PNL Vitalia Pavlicenco a solicitat Procurorului General să prezinte argumentele pentru învinuirea adusă directorului publicaţiei “Timpul” Constantin Tănase şi consecinţele declaraţiei a acestuia, care ar fi adus prejudicii intereselor publice. De asemenea, se solicită ecplicaţii referitor la lipsa de reacţie a Procuraturii la declaraţiile Preşedintelui RM despre faptul că nu ar fi “preşedintele pentru români”, prin care ar fi fost încălcat dreptul cetăţenilor la tratament egal în societate.
Într-o altă interpelare, liderul PNL solicită Procuraturii Generale să explice dacă, în urma examinării dosarului “Oferta Plus vs Moldova”, recent pierdut la CEDO, s-a constatat că acţiunile ce au dus la încălcarea instrumentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului au fost făcute intenţionat ori din culpă gravă sau dacă s-au constatat elemente ale infracţiunii.
În cadrul conferinţei anuale a judecătorilor, spicherul Marian Lupu a declarat că Parlamentul acorda o atenţie deosebită fortificării puterii judecătoreşti şi asigurării independentei sistemului judiciar, prin modificarea legislaţiei în domeniu. În opinia spicherului, cele mai importante realizări în domeniu ar fi: consolidarea CSM; perfecţionarea procedurii de numire a judecătorilor; stabilirea unor garanţii juridice pentru îmbunătăţirea activităţii organizatorice, administrative şi financiare; asigurarea imparţialităţii, transparenţei, ridicarea responsabilităţii judecătorilor. Printre carenţe s-ar număra: numărul mare de dosare pierdute la CEDO; managementul imperfect transparenţa şi imparţialitatea insuficientă; calitatea redusă a actului de justiţie; corupţia; insuficienţa numărului de judecători; capacităţile reduse ale aparatului instanţelor etc.
Fracţiunea AMN a dat publicităţii o declaraţie privind “abuzurile comise de guvernare cu scopul de a menţine cu orice preţ controlul politic”. Textul documentului acuză puterea centrală de comportament brutal şi dispreţuitor cu reprezentanţii autorităţilor locale din rîndul opoziţiei. Se atenţionează asupra persecuţiilor la care sînt supuşi aleşii locali ce nu demonstrează loialitate, sporirea competenţelor, numărului direcţiilor teritoriale de control administrativ al MAPL şi a numărului de angajaţi ai acestora (HG nr.10 din 17.01.2008) constituind un argument în plus pentru cele afirmate.
Partidul Naţional Liberal a difuzat o declaraţie prin care acuză partidul aflat la guvernare de persecuţie împotriva mass-media. În special, este invocat cazul ziaristului Constantin Tănase, împotriva căruia procuratura generală a deschis un dosar penal.
Fracţiunea PCRM a prezentat o declaraţie de condamnare a manifestărilor pe care le califică drept xenofobie. PCRM se referă la faptul că mai mulţi deputaţi de opoziţie şi lideri de partide au încercat să camufleze declaraţia ziaristului Constantin Tănase “prin trimiteri la valorile europene”, iar materialele publicaţiei şi declaraţiile directorului acesteia ar avea scopul “de a destabiliza situaţia din Moldova şi de a sabota iniţiativele Preşedintelui RM pentru soluţionarea conflictului transnistrean”.
Fracţiunea PDM a difuzat o declaraţie pe marginea situaţiei de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi Consiliul de observatori (CO) al companiei “Teleradio-Moldova”, în cuprinsul căreia se exprimă îngrijorare în legătură cu politizarea activităţii (CCA) şi persecuţii judiciare ale unor membri (ai CO).
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 |