Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #118 |
Elena Covalenco şi Iurie Diaconu au fost numiţi în funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie.
Legea pentru aprobarea Concepţiei securităţii naţionale. Sînt reglementate: — aspectele de bază ale politicii de securitate, valorile generale, principiile, riscurile şi vulnerabilităţile; cooperarea internaţională în calitate de instrument de asigurare a securităţii naţionale, interconexiunea dintre politica internă şi cea externă; — sistemul de asigurare a securităţii naţionale şi reformarea acestuia; — afirmarea principiului neutralităţii etc. Documentul a fost votat de fracţiunea PCRM şi deputaţii Partidului Social Democrat.
Legea privind birourile istoriilor de credit. Legea stabileşte componenţa istoriei de credit, temeiurile, modul de formare, păstrare şi utilizare a istoriilor de credit, reglementează funcţionarea, crearea, lichidarea şi reorganizarea birourilor istoriilor de credit, principiile colaborării acestora cu sursele de formare a istoriilor de credit, creditorii, autorităţile publice şi locale. Sînt reglementate raporturile ce apar între: — persoanele care acordă credite subiecţilor istoriilor de credit, conform contractelor de credit încheiate cu aceştia, pe de o parte, şi subiecţii sus-menţionaţi ai istoriilor de credit, pe de altă parte; — birourile istoriilor de credit şi sursele formării istoriei de credit; — birourile istoriilor de credit şi utilizatorii istoriilor de credit; — birourile istoriilor de credit şi subiecţii istoriilor de credit; — birourile istoriilor de credit şi autoritatea publică competentă.
Legi pentru ratificarea unor acte internaţionale sau aderare la asemenea acte:
Legea pentru completarea Legii privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere. Legea prevede că declaraţiile prezentate de Preşedintele RM, deputaţi, membrii Guvernului, Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, Preşedintele Curţii de Conturi, Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, primarii din oraşe, sate (comune) şi preşedinţii consiliilor raionale se vor publica şi pe paginile oficiale din Internet ale instituţiilor respective, în termen de 30 zile de la termenul limită de depunere a declaraţiei.
Notă ADEPT: Experţii indică mai demult asupra necesităţii acestei măsuri simple, dar eficiente de asigurare a transparenţei şi votarea de către majoritatea parlamentară a proiectului respectiv propus de opoziţie constituie un progres demn de remarcat. În acelaşi timp, rămîne să observăm cum va fi implementată legea şi dacă vor surveni consecinţe de sancţionare pentru cei care nu o vor respecta.
Legea pentru modificarea şi completarea Codului familiei. Documentul are drept scop asigurarea prioritară a educaţiei şi îngrijirii copilului în mediul familial; reducerea substanţială a numărului de copii plasaţi în instituţii rezidenţiale; organizarea funcţionării serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi; armonizarea prevederilor Codului cu instrumentele internaţionale etc.
Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Modificările vizează, în esenţă: — extinderea aplicabilităţii patentei de întreprinzător pentru comerţul cu amănuntul doar la tarabă, tejghea şi din autovehicule în pieţele autorizate; — stabilirea expresă a categoriilor de marfă pasibile comerţului cu amănuntul în locurile autorizate în baza de patentă; — obligativitatea achitării contribuţiilor de asigurări sociale şi a primelor de asigurare medicală obligatorie; — majorarea taxei pentru patenta de întreprinzător în comerţ; — respectarea necondiţionată a regulilor de comercializare a mărfurilor; — stabilirea plafonului maxim al cifrei de afaceri în baza de patentă — 300 mii lei; — aplicarea acestor norme pînă la 1 ianuarie 2017.
Notă ADEPT: Modificările au fost impuse de protestele deţinătorilor de patentă, pe care Guvernul la început le ignora, dar atunci cînd acestea au început să ia amploare, s-a văzut nevoit să intervină.
Legea pentru completarea şi modificarea Codului de procedură penală. Se modifică art.401, excluzîndu-se textul ce stabileşte dreptul părţii vătămate de a declara apel în ceea ce priveşte latura penală “în cazurile în care procesul penal se porneşte doar la plîngerea prealabilă a acesteia”. Respectiva dispoziţie nu corespunde dreptului de acces liber la justiţie, deoarece partea vătămată nu beneficiază de o egalitate de tratament juridic decît în prima fază a procesului penal, în celelalte faze ale procesului penal partea vătămată are doar statut de participant sau chiar este privată de dreptul de a participa în aceste instanţe.
Majoritatea parlamentară a refuzat audierea oficialilor de la Guvern în problema unei eventuale sistări a importurilor de ulei de floarea-soarelui din Ucraina.
Prim-ministrul a prezentat Biroului Permanent al Parlamentului propunerea de ţară pentru asistenţa deplină Compact în cadrul Fondului SUA “Provocările Mileniului”.
Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET) a informat despre obiecţiile expuse în Raportul asupra Moldovei al Comisiei Europene împotriva rasismului şi intoleranţei (adoptat la 14 decembrie 2007). MET a creat un grup de lucru care va studia pasajele la care se referă experţii europeni, iar anumite critici expuse la adresa noilor manuale s-ar baza pe “tălmăcirile unor organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova”, dar nu şi pe “alte viziuni care există în societate”.
Deputaţii PCRM Iurii Eriomin, Sergiu Sococol, Grigore Petrenco şi Ala Ursul au cerut Procurorului General şi altor organe de drept să verifice legalitatea acţiunilor administraţiei municipiului Chişinău şi a raioanelor Nisporeni, Criuleni şi Teleneşti, conduse de coaliţii democrate.
Deputatul PDM Marcel Raducan a solicitat Ministerului Educaţiei ş Tineretului informaţie privind sursele achiziţionării simbolurilor organizaţiilor de pionieri, despre temeiul suspendării orelor de studii în unele şcoli, în legătură cu sărbătorirea pe 19 mai a “Zilei Pioneriei” şi legalitatea implicării politice a reprezentanţilor PCRM în activităţile şcolare în timpul orelor de studii.
Deputatul PNL Vitalia Pavlicenco a solicitat MAI să comunice faptele concrete ce au condus la învinuirea unor şefi de poliţie de acte de corupţie, fără respectarea prezumţiei nevinovăţiei. În altă interpelare, Pavlicenco (PNL) a cerut ministrului Dezvoltării Informaţionale să prezinte informaţie cu privire la activele deţinute de Vladimir Voronin şi fiul său la toate întreprinderile din Republica Moldova.
Deputatul PPCD Ion Varta a solicitat Guvernului informaţie despre rezistenţa seismică a noilor construcţii locative şi respectarea rigorilor inginereşti antiseismice la ridicarea acestora.
Deputatul Vladimir Filat a solicitat Prim-ministrului să informeze despre existenţa unei hotărîri de Guvern privind donarea către doi agenţi economici de stat a 9500 tone de grîu alimentar. Potrivit lui Filat, valoarea grîului este de 30 mln. de lei şi a fost acordat ca ajutor umanitar de către România şi Rusia, iar agenţii economici respectivi nu ar avea dreptul să primească donaţii.
Preşedintele fracţiunii PCRM Eugenia Ostapciuc a difuzat o declaraţie prin care dezaprobă comportamentul opoziţiei parlamentare şi o acuză de abandonarea promisiunilor electorale.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 |