Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Problema transnistreană în perioada 22 septembrie – 5 octombrie 2003

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #16 |

Semnarea unui capitol din proiectul Constituţiei viitoarei federaţii moldoveneşti

Reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului au semnat, în urma unui proces de negocieri de aproximativ două luni, un prim capitol cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului din proiectul Constituţiei viitoarei federaţii moldoveneşti. Părţile au rămas însă pe poziţii divergente în ceea ce priveşte cetăţenia, sistemul educaţional, de sănătate şi de asigurări sociale. Astfel, 14 dintre cele 51 de articole ale titlului II rămîn a fi încă renegociate. Cît priveşte bazele constituţionale ale viitorului stat federalizat, va fi mult mai problematică identificarea unor soluţii de compromis, o dată ce Chişinăul se pronunţă pentru organizarea unei federaţii asimetrice, în timp ce partea transnistreană optează pentru instituirea unei “federaţii contractuale”, după modelul Serbiei şi Muntenegru.

Potrivit Tiraspolului, Republica Moldova şi Transnistria, “state în prezent independente”, urmează să formeze un centru federal care va avea “doar volumul de suveranitate” necesar pentru îndeplinirea obligaţiunilor internaţionale, în timp ce “subiecţii federaţiei” îşi vor păstra împuternicirile necesare pentru restul activităţilor. Delegarea competenţelor către centrul federal se va face doar în măsura în care fiecare dintre părţi nu le poate sau nu le va putea executa independent. Viitorul stat ar trebui să se numească Federaţia Moldovei şi a Transnistriei, avînd alt drapel, stemă şi imn decît cele ale Republicii Moldova sau Transnistriei. Autorităţile transnistrene optează pentru un parlament federal bicameral, al cărei cameră superioară urmează a fi formată “din legislativele de la Chişinău şi Tiraspol”. Deciziile acestei camere vor putea fi valabile doar în cazul în care acestea vor fi adoptate de ambele parlamente, în mod “independent şi separat”. Preşedintele viitorului stat ar trebui să fie ales de către toţi cetăţenii, iar guvernul ar trebui să se ocupe doar de activităţile legate exclusiv de competenţa federaţiei. Proiectul experţilor transnistreni le rezervă subiecţilor federaţiei dreptul de a părăsi federaţia în cazurile în care acestea ar decide să se unească cu un alt stat, statul federal îşi va pierde independenţa, va încălca bazele constituţionale ale federaţiei sau “drepturile suverane ale subiecţilor federaţiei”. Tiraspolul optează pentru desfiinţarea forţelor armate ale Republicii Moldova şi Transnistriei şi pentru asigurarea statutului de stat demilitarizat de către garanţi şi organizaţii internaţionale. Statul federal urmează, în opinia experţilor transnistreni, să aibă spaţiu economic comun, dar sisteme financiare şi fiscale independente, patrimoniul, inclusiv resursele naturale, aflîndu-se în proprietatea subiecţilor federaţiei. Partea transnistreană propune, de asemenea, ca fiecare subiect al federaţiei să aibă bugetul său propriu din care va transfera plăţi cu destinaţie specială în bugetul federal, mărimea cărora va fi stabilită în funcţie de potenţialul economic al părţilor şi luînd în consideraţie necesităţile acestora în serviciile federale. Emisiunea monetară urmează a fi efectuată de “băncile naţionale ale părţilor”, procedură care nu este prevăzută nici măcar în proiectul viitoarei Constituţii a Uniunii Europene.

Structura forţelor de pacificare şi formatul de negocieri

William Hill, şeful Misiunii OSCE în Moldova, a infirmat după reuniunea Consiliului Permanent al OSCE de la Viena relatările din presa europeană care îi atribuie iniţiativa de schimbare cît mai grabnică a formatului forţelor de pacificare din Transnistria şi de introducere în regiune a unui contingent militar internaţional. Mai mult, dl Hill a precizat că misiunea pe care o conduce susţine ideea desfăşurării operaţiunii de menţinere a păcii cu antrenarea contingentelor militare ale UE, considerînd totodată că fără coordonarea acestui lucru cu toţi participanţii la procesul de negocieri este prematur să se vorbească despre schimbarea actualului format al forţelor de pacificare.

În acelaşi context, se cere de menţionat că principalul partid de opoziţie Alianţa “Moldova Noastră” (AMN) s-a pronunţat recent pentru desfiinţarea forţelor armate ale Moldovei şi Transnistriei, retragerea prezenţei militare ruse din regiunea transnistreană, introducerea forţelor de consolidare a păcii, a căror componenţă să fie stabilită în cadrul unui “mecanism internaţional renovat”, care după demilitarizarea completă, să fie înlocuite cu un contingent internaţional de poliţie, pînă la depăşirea tuturor consecinţelor conflictului. AMN s-a declarat, de asemenea, în favoarea modificării actualului format de negocieri, considerînd necesară participarea la procesul de negocieri, alături de Rusia, Ucraina şi OSCE, a trei forţe noi: SUA, UE şi România. Acest “mecanism internaţional renovat” de mediere a negocierilor este văzut capabil să contribuie esenţial la dinamizarea tratativelor.

Retragerea prezenţei militare ruse din regiunea transnistreană, pe care a insistat AMN, a fost solicitată şi de reprezentantul SUA la OSCE, Douglas Davidson, care a subliniat că statul pe care îl reprezintă este profund îngrijorat de lipsa de progres înregistrat în această privinţă. Semnificativ este faptul că oficialul american a dat de înţeles că în situaţia în care trupele şi muniţiile Federaţiei Ruse nu vor fi retrase pînă la sfîrşitul acestui an, Moscova, de una singură, va fi responsabilă de acest lucru. Aceasta ar putea să însemne că diplomaţia americană tratează cu suspiciune argumentele Rusiei atunci cînd aceasta invocă atitudinea necooperantă şi recalcitrantă a Transnistriei, dorind să justifice tergiversarea procesului de retragere a muniţiilor şi a trupelor sale.

Recent ne-a fost dat să aflăm şi poziţia Partidului Reformei faţă de modalitatea de reglementare a conflictului transnistrean, care, mergînd mai departe decît AMN, se pronunţă împotriva federalizării Republicii Moldova şi propune ca acest diferend să fie soluţionat prin transferarea Transnistriei, pentru o anumită perioadă de timp, sub jurisdicţia totală a UE. Aceasta ar presupune, în viziunea conducerii acestui partid, pe lîngă introducerea unui contingent militar de menţinere a păcii a UE, trecerea sub controlul nemijlocit al UE a frontierei cu Ucraina, a armatei, a poliţiei, a sistemului vamal şi a altor domenii de activitate care în prezent “alimentează regimul de la Tiraspol”.