Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Problema transnistreană în perioada 18 aprilie – 1 mai 2005

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #50 |
La summit-ul şefilor de stat GUUAM, care a avut loc la Chişinău, la 22 aprilie 2005, preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko nu a prezentat un plan de reglementare transnistreană, aşa cum a anunţat anterior, ci doar şapte principii generale sub genericul “Spre reglementare prin democratizare” şi care ar trebui să stea la baza unei viitoare soluţii a crizei transnistrene:

Dacă principiile propuse vor fi acceptate de părţi, a declarat Iuşcenko, Ucraina va prezenta în scurt timp integral planul său de reglementare a conflictului transnistrean.

Atît în cadrul summit-ului, cît şi după acesta o poziţie oficială faţă de propunerile Ucrainei a fost luată doar de România. Preşedintele român, Traian Băsescu, a criticat în termeni duri propunerile colegului său ucrainean, afirmînd că nu pot fi organizate alegeri cu observare internaţională în Transnistria deoarece aceasta ar însemna legitimarea regimului separatist. Astfel, se pare că în ciuda declaraţiei făcute de Preşedintele Băsescu şi Preşedintele Iuşcenko cu cîteva zile înainte de summit precum că România şi Ucraina sînt gata să coopereze la soluţionarea crizei transnistrene, propunerile lui Iuşcenko l-au luat prin surprindere pe colegul său român.

Chişinăul oficial nu a făcut încă nici un comentariu pe marginea propunerilor Kievului, deşi mai mulţi observatori locali şi străini au remarcat dezamăgirea pe care ar fi simţit-o partea moldovenească faţă de nişte propuneri care nu s-au referit nici la statutul regiunii transnistrene în componenţa statului unitar moldovenesc, nici la ineficienţa şi necesitatea modificării formatului pentalateral de negocieri, nici la retragerea muniţiilor ruseşti din regiune, nici la necesitatea funcţionării unor posturi vamale comune moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Solicitat de Radio Europa Liberă, ministrul Reintegrării, Vasili Şova, a evitat o apreciere tranşantă a propunerilor Kievului, dar a spus că acestea sînt examinate cu multă atenţie la Chişinău. În acelaşi timp, Şova a declarat că propunerile Kievului denotă dorinţa Ucrainei de a juca un rol mai important în procesul de reglementare transnistreană, ceea ce este un lucru pozitiv. În acelaşi timp, reacţia opiniei publice locale a fost una extrem de dură, propunerile Ucrainei fiind calificate drept total inacceptabile deoarece ar legifera statutul regiunii, ar conserva situaţia de status-quo şi ar ignora demilitarizarea şi decriminalizarea regiunii. Astfel, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile de la Chişinău au calificat propunerile Ucrainei drept un “plan Kozak ucrainean”.

Pe de altă parte, agenţia transnistreană oficială de ştiri, “Olvia-press”, a publicat la 24 aprilie un comentariu în care salută majoritatea propunerilor lui Iuşcenko, dar şi dorinţa Ucrainei de a-şi asuma un rol mai activ în procesul de reglementare. Partea transnistreană susţine, în mod deosebit, propunerile Kievului de a organiza alegeri în sovietul suprem de la Tiraspol şi de a organiza monitorizarea internaţională a acestora, ceea ce la Tiraspol este interpretat drept o recunoaştere internaţională a legitimităţii alegerilor şi a organului respectiv. La fel de salutate sînt şi propunerile Kievului cu privire la desfăşurarea unei misiuni internaţionale de monitorizare a segmentului transnistrean al frontierei şi inspecţia întreprinderilor din complexul militar-industrial din regiune, măsuri pe care Tiraspolul le-ar fi revendicat de mai mult timp pentru a demonstra opiniei publice internaţionale că nu este “o gaură neagră” aşa cum se afirmă la Chişinău. Mai puţin acceptabilă pentru comentatorul “Olvia-press” este propunerea Ucrainei de a dezvolta societatea civilă în regiune, propunere calificată de acesta drept una cu sens “echivoc” dat fiind rolul pe care societatea civilă — o reţea de organizaţii neguvernamentale finanţate din fonduri străine — l-ar fi jucat în organizarea revoluţiilor “colorate” din CSI.

Participanţii la summit-ul GUUAM au declarat că acesta a fost un succes incontestabil şi au adoptat o declaraţie comună prin care s-au angajat, între altele, să colaboreze la eliminarea focarelor de separatism din regiune. Primul pas făcut în această direcţie, iniţiativa Ucrainei cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, nu este însă unul foarte promiţător în acest sens.

După schimbarea politică de la Kiev, la Chişinău a existat o speranţă reală că Ucraina îşi va asuma un rol mai activ şi mai constructiv în procesul de reglementare transnistreană. O voinţă politică de a reglementa criza transnistreană la Kiev ar însemna în primul rînd întreruperea traficului ilegal de mărfuri peste tronsonul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, ceea ce ar lăsa regimul separatist fără surse de existenţă şi l-ar determina să accepte o soluţie de compromis. Veleităţile Ucrainei “oranj” de a juca rolul unui lider regional nu s-au îndreptăţit încă, propunerile lui Iuşcenko fiind un set de principii disparate, care ar fi greu de reflectat într-un plan de reglementare coerent şi funcţional.

În timp ce oportunitatea ucraineană întîrzie să se materializeze, procesul de reglementare transnistreană intră într-o nouă fază de incertitudine, care nu va putea fi depăşită decît printr-o implicare mai mare a Uniunii Europene în eforturile de reglementare, inclusiv prin intensificarea dialogului politic în problema transnistreană cu statele mediatoare şi cu alţi actori interesaţi, în mod particular România.

4–17 aprilie 2005 2–22 mai 2005