Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Declaraţia din 18 martie 2009 de la Barviha

La 18 martie 2009 în localitatea Barviha din preajma Moscovei a avut loc întîlnirea preşedinţilor Rusiei şi Republicii Moldova — Dmitri Medvedev şi Vladimir Voronin, la care a participat şi liderul transnistrean Igor Smirnov. Întîlnirea s-a terminat cu semnarea unei Declaraţii comune, care a fost dată publicităţii de către Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei. Declaraţia specifică că la Barviha s-a întîlnit “conducerea Republicii Moldova şi a Transnistriei” — părţi ale conflictului, în prezenţa Preşedintelui Federaţiei Ruse. Scopul întîlnirii este — consolidarea eforturilor în vederea reglementării transnistrene, exclusiv prin metode politice, paşnice. Participanţii la întîlnire au căzut de acord asupra următoarelor clauze:

• părţile vor continua contactele directe în vederea activizării procesului politic de negocieri;
• părţile vor activiza lucrul grupurilor de experţi îndreptate spre consolidarea măsurilor de încredere în domeniul social-economic şi umanitar;
• părţile confirmă importanţa “consultaţiilor permanente în probleme politice în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană” (formatul “5+2”) şi vor crea condiţii pentru reluare cît mai urgentă a lucrărilor în acest format, de dorit în prima jumătate a anului 2009. Părţile îndeamnă toţi participanţii la formatul “5+2” să contribuie la crearea unor condiţii propice în acest sens;
• părţile consemnează rolul stabilizator al actualei misiuni de pacificare în regiune şi consideră justificată transformarea ei în operaţiune de garantare a păcii sub egida OSCE ca urmare a reglementării transnistrene;
• părţile îşi exprimă recunoştinţa faţă de Federaţia Rusă pentru eforturile de mediere îndreptate spre reglementarea transnistreană plenară.

Liderul transnistrean despre semnificaţia Declaraţiei de la Barviha

La 23 martie 2009, liderul transnistrean, Igor Smirnov, a oferit un interviuRU ziarului moscovit “Nezavisimaia Gazeta” în care a dezvăluit dedesubturile Declaraţiei de la Moscova. Potrivit lui Smirnov, poziţiile Rusiei s-au consolidat în regiunea transnistreană, ceea ce va permite o mai uşoară integrare a regiunii în componenţa Rusiei. În timpul cel mai apropiat problema transnistreană urmează a fi discutată în cadrul Consiliului de Securitate al Rusiei. În acelaşi context, Igor Smirnov a deschis şi alte paranteze referitoare la contextul semnării şi conţinutul Declaraţiei de la Barviha. Astfel, potrivit lui:

• Voronin şi-a manifestat interesul sporit faţă de problema transnistreană din motive electorale, iar pentru Transnistria este importantă consolidarea factorului rusesc în regiune. În plus, în contextul semnării Declaraţiei, Rusia i-a dăruit Moldovei 40 mii tone de păcură, iar referitor la Transnistria Preşedintele Dmitri Medvedev a dat dispoziţii Guvernului să găsească posibilităţi pentru a oferi regiunii transnistrene un credit de $200 milioane;
• punctul 1 al Declaraţiei stipulează că Transnistria poartă negocieri cu Moldova, şi nu cu Uniunea Europeană şi SUA, care au un singur scop — eliminarea Rusiei din regiune, lucru imposibil, întrucît 135 mii de transnistreni sînt deja cetăţeni ruşi;
• punctul 4 al Declaraţiei indică foarte clar că nu mai poate fi vorba despre retragerea prezenţei militare ruse din regiune. Transformarea misiunii actuale de pacificarea va avea loc doar după reglementarea conflictului. Dacă conflictul va rămâne nesoluţionat, atunci se va menţine status-quo-ul vis-a-vis de prezenţa militară rusă;
• reunificarea Moldovei nu va avea loc niciodată, întrucît Transnistria are alte idealuri. Nu poate fi vorba despre reunificarea celor două maluri ale Nistrului, ci doar despre normalizarea relaţiilor dintre două state vecine;
• Moldova şi Transnistria trebuie tratate şi în continuare ca părţi egale, aşa cum se întîmplă din 1994, cînd au demarat negocierile. În acest sens, Tiraspolul a elaborat un sistem de garanţii pe care părţile egale — Moldova şi Transnistria, le va delega garanţilor — Rusiei şi Ucrainei, care să asigure îndeplinirea înţelegerilor, inclusiv a celor anterioare;
• Ucraina nu trebuie să se revolte că Rusia are un comportament mai activ în reglementarea transnistreană, să fie activă şi ea. Afirmaţiile reprezentantului UE, Kalman Mizsei, că UE nu va recunoaşte acordurile atinse în format “2+1” sînt inoportune. În general, “cine este el pentru Transnistria? Un nimeni, un zero”.
• Transnistria poartă negocieri doar cu Moldova, negocieri pe care le garantează Rusia, nimeni mai mult. Rusia garantează şi viaţa oamenilor din regiune. Ea şi-a asumat în prezent toate cheltuielile sociale. Sistemul bancar transnistrean este menţinut de cel rusesc. Cele $200 milioane pe care Transnistria urmează să le primească de la Rusia vor fi utilizate ca resurse financiare circulante pentru ca întreprinderile din regiune, preponderent proprietatea rusească, să poată activa şi achita salarii;
• Viitorul Transnistriei este cu Rusia, Transnistria va fi regiunea rusească;
• Relaţiile cu Medvedev sînt mai bune decît erau cu Putin. Resetarea relaţiilor ruso-americane prevede recunoaşterea Transnistriei drept zonă de influenţă a Rusiei, adică Rusiei i se recunoaşte dreptul de a urmări şi influenţa evoluţiile din spaţiul post-sovietic. Scenariile ruseşti vor trebui luate în consideraţie la modul serios. Medvedev i-a dat de înţeles acest lucru lui Saakaşvili: cine va sfida interesele ruseşti — acela va primi-o. Rusia confirmă acest lucru în ultimii 18 ani.

Proiectul “acordului privind garanţiile reglementării transnistrene”

După întîlnirea de la Moscova din 18 martie 2009, liderul transnistrean Igor Smirnov i-a transmis preşedintelui Vladimir Voronin proiectul de “acord privind sistemul garanţiilor în reglementarea moldo-transnistreană”. Potrivit proiectului Moldova şi Transnistria sînt părţi egale ale conflictului, Rusia şi Ucraina — garanţi, iar OSCE depozitar al acordului. Proiectul de acord prevede că:

• părţile conflictului, garanţii şi OSCE pledează pentru garanţii juridice internaţionale obligatorii a reglementării transnistrene;
• părţile conflictului şi garanţii creează condiţiile necesare pentru realizarea acordurilor, inclusiv a celor precedente, prioritar în domeniul soluţionării problemelor social economice, umanitare etc.;
• va fi menţinut mecanismul de pacificare existent din 1992. Părţile nu vor admite: colectarea taxelor de la cealaltă parte, cu excepţia celor de protejare a pieţei interne; revizuirea titlurilor de proprietatea asupra bunurilor de pe teritoriul celeilalte părţi; crearea impedimentelor la exportul mărfurilor şi tranzit etc.;
• statele garante vor întreprinde măsurile necesare pentru neadmiterea abaterilor de la clauzele acestui acord.

Propaganda transnistreană despre pericolul românesc

Agenţia oficială din Transnistria a publicat la 16 martie, în ajunul întîlniri din 18 martie 2009, de la Moscova, a preşedinţilor Medvedev şi Voronin cu liderul transnistrian Igor Smirnov, un comunicat prezidiul consiliului coordonator al organizaţiilor obşteşti şi partidelor din Transnistria în care se afirmă că încă nu au fost înlăturate cauzele care au provocat războiul din regiune, întrucît cercurile guvernante din Moldova continuă politica îndreptată spre aderarea politică, economică şi etnoculturală cu România. Drept dovadă celor invocate mai sus ar servi:

• promovarea ideii despre istoria moldo-română comună;
• contopirea pieţelor şi economiilor Moldovei şi României;
• identitatea legislaţiei, simbolurilor statale şi a sistemelor financiare din Moldova şi Romînia;
• înlocuirea limbii moldoveneşti în baza grafiei chirilice (iar apoi nimicirea ei completă) cu limba română în baza grafiei latine;
• lipsa tratatului de bază dintre Moldova şi România, ceea ce, de fapt, înseamnă nerecunoaşterea Moldovei de către România şi existenţa pretenţiilor teritoriale la adresa ei;
• existenţa comisiilor guvernamentale şi parlamentare moldo-române comune;
• instruirea tineretului şi a cadrelor manageriale ale Moldovei în România;
• acordarea unui milion de cetăţeni moldoveni a cetăţeniei române;
• implementarea de către Ministerul Apărării al Republicii Moldova a standardele NATO, dezvoltarea cooperării cu această organizaţie, oferirea teritoriului ţării pentru amplasarea unui contingent militar NATO, pregătind aderarea la alianţă.

Nota ADEPT: Această declaraţie este cea mai elocventă mostră de “spălare a creierilor” cetăţenilor din Transnistria. Nu e nevoie să descrii starea relaţiilor moldo-române pentru a combate propaganda transnistreană, este suficient de a menţiona că în ajunul alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, comisarul pentru relaţii externe şi politică de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, s-a văzut nevoită să transmită prin intermediul purtătorului de cuvânt a următorului mesaj “Comisia Europeană monitorizează atent situaţia cu privire la presupusele interdicţii de acces în Republica Moldova a unor cetăţeni români, semnalate după data de 26 martie… Comisia consideră că nu trebuie impuse nici-un fel de obstacole călătoriilor legitime ale cetăţenilor români în Republica Moldova”. Iată cum, de fapt, se “integrează” Republica Moldova cu România.

Analistul Vladimir Socor despre Declaraţie de la Barviha

Comentînd semnarea la Barviha a Declaraţiei “trilaterale” — Medvedev, Voronin, Smirnov, analistul de la Gamestown Foundation, Vladimir Socor, constata că:

• preşedintele Vladimir Voronin a semnat Declaraţia din considerente electorale pentru a putea beneficia de prezenţa pe posturile de televiziune ruseşti care domină spaţiul mediatic din Republica Moldova, alături de preşedintele Medvedev şi Patriarhul Kirill, care se bucură de cea mai mare încredere printre cetăţenii moldoveni;
• semnînd Declaraţia, Voronin a cedat mai mult decît a obţinut, nimerind într-o capcană. Cedările se datorează faptului că alături de Voronin nu au fost, ex-consilierul său, Mark Tkaciuc, sau ministru Reintegrării, Vasile Şova. Se presupune că Ministerul de Externe nu a fost implicat în pregătirile legate de vizita şefului statului la Moscova;
• consecinţele semnării Declaraţiei nu sînt ireparabile, însă ele au făcut poziţiile Republicii Moldova mult mai vulnerabile. Viitorului şef al statului îi va fi foarte dificil să repare situaţia creată;
• semnarea Declaraţie de la Barviha semnifică renunţarea de către autorităţile moldovene la documentele semnate de Rusia la summit-ul OSCE de la Istanbul şi revenirea la cercul vicios — Rusia nu-şi retrage trupele fiindcă nu există soluţia politică a conflictului, iar soluţionarea conflictul nu va fi atinsă fiindcă nu se doreşte retragerea trupelor. Declaraţia subminează poziţiile UE şi a SUA în problema retragerii prezenţei militare ruse din regiune;
• acceptînd continuarea consultărilor în format “2+1”, preşedintele Voronin a creat premise pentru ca principalele decizii în problema transnistreană să fie negociate şi adoptate, de fapt, anume în acest format, pentru ca ulterior, ca un fapt împlinit, să fie prezentate în format “5+2” pentru a le da legitimitate;
• a avut loc subminarea poziţiei Moldovei din perspectiva Tratatului FACE şi aordurile de la Istanbul din 1999, conform căruia trupele străine nu pot staţiona pe teritoriul unei ţări fără acceptul acesteia. Mai mult, în cazul Moldovei, cerinţele de la Istanbul se refereau la retragerea deplină şi necondiţionată a prezenţei militare ruseşti. Semnarea Declaraţiei de către preşedintele Voronin permite Rusiei şi unui şir de state occidentale să argumenteze că Republica Moldova a renunţat la poziţiile legate de retragerea prezenţei militare ruse;
• Declaraţia de la Moscova poate ajuta Rusia să convingă Occidentul să ratifice Tratatul FACE. Staţionarea trupelor ruseşti pe teritoriul Moldovei era unul dintre impedimentele majore în acest sens. Germania şi alte state membre NATO deja examinează astfel de posibilităţi. În acest sens, Germania îndeamnă la re-interpretarea acordurilor din 1999 astfel încît trupele ruse de pacificatori să nu fie supuse cerinţelor de retragere.

Consecinţele imediate ale Declaraţiei de la Barviha

• Doar peste cîteva zile după semnarea Declaraţie de la Barviha liderul transnistrean Igor Smirnov a interzis accesul în regiune pentru ambasadorii SUA, a Republicii Cehia, care prezidează UE, şi a reprezentantului special al UE în Moldova. Prin acest gest Smirnov a demonstrate foarte elocvent care este atitudinea sa faţă de formatul “5+2” după semnarea Declaraţiei de la Barviha. Drept răspuns, preşedintele Voronin a refuzat să se întîlnească la 25 martie 2009 cu liderul transnistrean aşa cum prevede Declaraţia în cauză. Federaţia Rusă şi-a exprimat regretul pentru gestul preşedintelui Voronin;
• Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a promis să rezolve rapid problema, atunci cînd a preluat puterea în februarie 2001. După 8 ani de guvernarea problema transnistreană a rămas nesoluţionată. Ba mai mult, PCRM a preluat puterea după ce la summit-ul OSCE de la Istambul din 1999 Federaţia Rusă şi-a asumat angajamente care anulau un şir de cedări nejustificate ale Republicii Moldova în reglementarea transnistreană. După 8 ani de guvernare, încheiaţi cu semnarea declaraţiei de na Barviha, preşedintele Vladimir Voronin a readus, de fapt, situaţia la etapa “cercului vicios” dinaintea summit-ului OSCE de la Istanbul — trupele ruseşti nu se retrag fiindcă nu este soluţionat conflictul, iar conflictul nu se rezolvă fiindcă nici Rusia, nici regimul transnistrean pe care-l patronează, nu doresc retragerea trupelor ruseşti. Cel puţin, autorităţile moldovene nu vor mai putea invoca argumentele pe care le-au vehiculat în ultimii 4 ani de la tribunele Adunării Generale a ONU, OSCE, etc. Acesta este “preţul electoral” pe care liderul PCRM, în calitate de şef al statului, a decis să-l plătească pentru imagini şi vorbe elogioase în mass-media rusească, dominantă în spaţiul mediatic moldovenesc.

Arhiva

2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet