Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Problema transnistreană în perioada 15 decembrie 2003 – 11 ianuarie 2004

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #22 |

Rezoluţia Parlamentului European cu privire la situaţia din Republica Moldova

La 18 decembrie Parlamentul Uniunii Europene a adoptat o Rezoluţie cu privire la Republica Moldova, în care acesta îşi declară sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova drept bază pentru o soluţie paşnică a conflictului transnistrean, salută crearea Comisiei Constituţionale Mixte, dar se arată dezamăgit de activitatea lipsită de substanţă a acesteia şi afirmă că planul de reglementare transnistreană propus de Rusia pentru a legitima situaţia actuală este un obstacol în calea dezvoltării democraţiei în Moldova şi nu contribuie la stabilizarea regiunii. În aceeaşi Rezoluţie, Parlamentul European îşi exprimă regretul în legătură cu faptul că Federaţia Rusă nu intenţionează să-şi retragă armamentul şi trupele pînă la sfîrşitul lui 2003, potrivit angajamentelor asumate, salută poziţia adoptată de majoritatea părţilor reprezentate la Reuniunea Ministerială a OSCE de la Maastricht cu privire la crearea unei forţe multinaţionale de consolidare a păcii sub egida OSCE şi sprijină aderarea UE la această misiune. Parlamentul European cheamă în acelaşi timp guvernele României, Ucrainei şi cel al Rusiei să se abţină de la orice amestec unilateral în afacerile interne ale Moldovei şi să lucreze împreună cu OSCE — forţa motrice în procesul de democratizare a Moldovei -, UE şi Consiliul Europei pentru a asigura dezvoltarea stabilă şi pacifică a tuturor statelor din regiune.

Evoluţii post-“Memorandum Kozak”

Alte două încărcături de muniţii ruseşti au fost evacuate din regiunea transnistreană la 18 şi 23 decembrie. În plus, potrivit unui comunicat al departamentului militar de la Moscova, citat de agenţiile ruseşti, la 27 decembrie două avioane de transport de tip IL-76 , aparţinînd Ministerului rus al Apărării, au evacuat întreg lotul de lansatoare portative de rachete antiaeriene (PZRK), precum şi cel de rachete antiaeriene teleghidate (ZUR). Purtătorul de cuvînt al Misiunii OSCE din Moldova, Claus Neukirch, a confirmat acţiunea de evacuare a armamentului rus de către două avioane ale Federaţiei Ruse, dar nu s-a putut pronunţa asupra conţinutului şi cantităţii încărcăturii, deoarece OSCE nu a putut monitoriza acţiunea în lipsa unei autorizaţii a părţii ruse.

Potrivit datelor Grupului Operaţional de Trupe Ruse din Transnistria, pe parcursul lui 2003 din Transnistria au fost expediate 40 de garnituri de tren cu muniţii şi nouă garnituri cu echipament militar. Cantitatea de muniţii evacuate se ridică astfel la peste 20 de mii de tone, ori aproape jumătate din stocul iniţial de 43 de mii de tone rămase în regiune ca moştenire a fostei Armate a 14-a a URSS. Potrivit unor declaraţii anterioare ale ministrului rus al Apărării, ar fi nevoie de circa şase luni pentru încheierea procesului de evacuare cu condiţia ca ritmul de evacuare adoptat la sfîrşitul lunii octombrie — cîte două garnituri pe săptămînă — să fie menţinut.

Anterior, liderul transnistrean Igor Smirnov declara în cadrul unei conferinţe pentru reprezentanţi ai presei ruse şi ai celei oficiale de la Tiraspol că refuzul autorităţilor moldovene de a semna memorandumul rusesc de reglementare transnistreană oferă Moscovei “posibilităţi politice şi morale” pentru a modifica termenul-limită de retragere a armamentului său din Transnistria. Potrivit agenţiilor ruseşti, Smirnov a declarat că “noi nu vom exercita asupra Rusiei nici un fel de presiuni, ci pur şi simplu vom opri evacuarea armamentului rusesc, dacă vom simţi vreo ameninţare la adresa securităţii noastre”.

Tiraspolul nu a dat însă deocamdată curs ameninţărilor de a bloca transportarea muniţiilor ruseşti din regiune pe care le-a motivat în mod principal prin desincronizarea evacuării armamentului cu procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean provocată de refuzul părţii moldovene de a semna aşa-zisul “Memorandum Kozak”.

Într-o reacţie de răspuns Misiunea OSCE din Moldova a declarat că retragerea trupelor şi a armamentului rusesc de pe teritoriul Republicii Moldova şi reglementarea transnistreană sînt două procese distincte, care nu au fost niciodată puse în legătură directă. În acelaşi timp, Misiunea OSCE a reiterat obligaţiile internaţionale ale Federaţiei Ruse de a-şi retrage trupele şi armamentul din Transnistria şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va găsi soluţii pentru a depăşi orice obstacol în calea definitivării acestui proces.

Un nou plan de reglementare transnistreană

În discursul ţinut în cadrul şedinţei de încheiere a sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului, Preşedintele Vladimir Voronin a renunţat la tonul optimist cu privire la reglementarea transnistreană şi a insistat asupra faptului că deşi problema transnistreană face obiectul unor “ambiţii geopolitice”, Republica Moldova nu va accepta decît o soluţie de perspectivă şi care să fie acceptabilă pentru toate părţile — Rusia, UE şi OSCE. Preşedintele Voronin a declarat cu aceeaşi ocazie că în prezent, la Chişinău, se lucrează asupra unui nou plan de reglementare transnistreană, care, potrivit unor declaraţii ulterioare ale Preşedintelui, se va baza pe principiul federalizării Republicii Moldova şi va conţine stipulări deja testate şi parţial acceptate.

Actele moldoveneşti nevalabile în Transnistria

La 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare decizia administraţiei de la Tiraspol prin care organelor administrative transnistrene le-a fost interzis să accepte documentele eliberate de autorităţile moldoveneşti, dacă acestea nu au fost reconfirmate juridic de instituţii abilitate din Transnistria.

Decizia în cauză a fost calificată de către Ministrul Reintegrării de la Chişnău, Vasile Şova, drept o încălcare a celor mai elementare drepturi ale omului şi o încercare în plus de a compromite relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol.