Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Problema transnistreană în perioada 2–31 mai 2009

Liderii transnistreni nu-şi fac iluzii în privinţa reluării procesului de negocieri

Liderul transnistrean Igor Smirnov a oferit, la 14 mai, un interviu postului de televiziune din Rusia “TV Center” în cadrul căruia a menţionat că nu-şi face nici un fel de iluzii în privinţa reluării procesului de negocieri cu autorităţile de la Chişinău. Smirnov a profitat de ocazie pentru a se referi la impactul evenimentelor din 7 aprilie 2009 asupra relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol. Pentru Smirnov evenimentele menţionate au fost previzibile întrucît Republica Moldova ar promova o politică naţionalistă de separare a cetăţenilor pe criterii etnice. De asemenea, Smirnov a menţionat că nu are nici o încredere în autorităţile de la Chişinău care semnează documente pe care apoi le ignoră şi, în general, promovează politici oscilante — ba orientate spre UE, ba spre Rusia. În aceiaşi ordine de idei şeful diplomaţiei transnistrene, Vladimir Yastrebceak, a ţinut un discurs cu ocazia “zilei lucrătorului diplomatic” în care a reiterat că autorităţile transnistrene sînt dispuse să reia procesul de negocieri în format “5+2” doar atunci cînd vor fi înlăturate toate barierele impuse Transnistriei. De asemenea, Yastrebceak a menţionat că politica externă a Transnistriei are drept priorităţi relaţiile cu Rusia, Ucraina, UE şi cu partenerii din cadrul CSI-2.

Cu ocazia zilei profesionale a securiştilor transnistreni, la viitorul relaţiilor Tiraspolului cu Chişinăul s-a referit şi ministrul securităţii de stat al Transnistriei, general-locotenentul Vladimir Antiufeev. Potrivit relatării agenţiei INFOTAG, Antiufeev consideră că scopul principal al comuniştilor din Moldova în cadrul organizării dezordinilor din 7 aprilie de la Chişinău a fost să demonstreze că “nimeni în afară de PCRM nu este capabil să ţină situaţia sub control”. Antiufeev a menţionat că “participarea României în evenimentele din Moldova, de asemenea, a fost previzibilă” Prin declararea politicii de integrare europeană “Moldova merge în «stomacul» României. Acesta este un proces obiectiv şi nu trebuie să fie careva iluzii”. Potrivit lui, în Transnistria autorităţile “au creat mecanismele de apărare împotriva tehnologiilor ale aşa-numitelor revoluţii colorate”.

Evenimentele din Republica Moldova nu vor influenţa strategia Transnistriei

Autorităţile transnistrene au anunţat că strategia lor de realizare a obiectivelor ce reies din rezultatele referendumului din septembrie 2006 nu poate fi influenţată de evenimentele politice post-electorale din Republica Moldova. Astfel, autorităţile de la Tiraspol intenţionează să continue fortificarea independenţei Transnistriei cu scopul asocierii acesteia cu Federaţia Rusă. În acest context reluarea negocierilor în format “5+2” poate avea loc doar dacă vor fi înlăturate toate presiunile de natură să prejudicieze interesele Transnistriei, lucru fixat în Declaraţia de la Barviha. Deocamdată, autorităţile transnistrene planifică să participe la seminarul de la Helsinki din luna iunie, desfăşurat sub auspiciile OSCE, la care vor fi discutate problemele consolidării încrederii reciproce în domeniul militar şi al securităţii. Transnistria a format deja un grup de experţi în domeniile menţionate, aşteptînd ca Chişinăul să facă acelaşi lucru.

În cadrul unei conferinţe organizate de Institutul ţărilor CSI, condus de Constantin Zatulin, şeful diplomaţiei transnistrene, Vladimir Yastrebceac, a menţionat că declaraţiile Chişinăului privind dialogul cu partea transnistreană nu au nicio pondere atîta timp cît nu e ales un nou preşedinte al Republicii Moldova. În al doilea rînd, în prezent nu e clar ce statut are Vladimir Voronin — de preşedinte al Parlamentului sau de şef al statului, lucru care generează confuzii, împedicînd reluarea dialogului. În al treilea rînd, invocarea de către Chişinău a ataşamentului faţă de continuarea negocierilor în format “5+2” a devenit tradiţională, dar nu semnifică nimic mai mult decît plecăciuni faţă de partenerii occidentali, pe care ar vrea să-i asigure că în Republica Moldova după alegerile parlamentare nu s-a întîmplat nimic, deşi au avut loc evenimente care trebuie luate în consideraţie la negocieri. În la patrulea rînd, instabilitatea politică din Republica Moldova poate dura destul de mult, perioadă în care funcţionarii moldoveni vor evita să-şi asume riscuri, purtînd discuţii serioase, iar eventualii lor succesori vor prefera să aibă drept punct de referinţă prevederile legii din 2005, care prevede statut de autonomie pentru Transnistria, lucru inacceptabil pentru aceasta din urmă. În al cincilea rînd, luaţi împreună şi separat factorii menţionaţi mai sus îndepărtează Transnistria de Republica Moldova.

Armonizarea legislaţiei Transnistriei cu cea a Rusiei — o sursă de conflict

La 14 mai 2009, liderul transnistrean, Igor Smirnov, i-a trimis o scrisoare speaker-ului Sovietului Suprem, Evghenii Şevciuk, în legătură cu “iniţiativa celor 17” privind modificarea Constituţiei transnistrene, votată în prima lectură la 15 aprilie 2009. În ajun, Smirnov a dispus ca ministrul transnistrean al justiţiei să efectueze o analiză comparativă şi minuţioasă a constituţiilor Transnistriei şi Federaţiei Ruse pentru a putea combate “iniţiativa celor 17”, avînd drept pretext principal motivul armonizării legislaţiei transnistrene cu cea a Rusiei. În mesajul lui Smirnov către Şevciuk se menţionează că examinînd textul modificărilor constituţionale a ajuns la concluzia precum că scopul declarat de armonizare a legislaţiei Transnistriei cu cea a Rusiei nu poate fi realizat prin modificările votate în prima lectură de către Sovietul Suprem, ba dimpotrivă, amendamentele constituţionale în cauză lărgesc discrepanţele dintre legislaţia Transnistriei şi cea a Rusiei. În acest context, Smirnov menţionează:

În baza argumentelor expuse mai sus, Igor Smirnov i-a solicitat speaker-ului Evghenii Şevciuk să decline proiectul modificărilor constituţionale, iar propunerile să fie transmise grupului de lucru interdepartamental pentru armonizarea legislaţiei Transnistriei cu cea a Rusiei, astfel încît să fie continuată activitatea de armonizare.

Întrucît îndemnul lui Smirnov n-a avut vreun impact, competiţia politică dintre speaker-ul Şevciuk şi administraţia lui Igor Smirnov, legată de “iniţiativa celor 17” deputaţi de a modifica constituţia Transnsitriei, a atras noi susţinători de partea lui Smirnov. 27 de deputaţi din prima legislatură a Sovietului suprem transnsitrean au convocat o adunare pentru a lua atitudine faţă de “iniţiativa celor 17” în cadrul căreia au supus criticii, atît iniţiativa propriu-zisă, cît şi pe speaker-ul Şevciuk, acuzîndu-l de faptul că în 2003, pe cînd fusese membru al “comisiei constituţionale” pentru reglementarea transnistreană, era dispus să facă cedări unilaterale Republicii Moldova, apoi manifestase intenţia de a implica UE şi ONU în calitate de moderatori ai procesului de negocieri, iar în prezent s-ar ocupa de coruperea deputaţilor şi a electoratului prin intermediul unor fonduri venite din Federaţia Rusă. Totuşi, cea mai gravă acuzaţie care i se aduce lui Şevciuk ţine de faptul că sub acoperirea lozincii privind armonizarea legislaţiei Transnistriei cu cea a Federaţiei Ruse, tinde să uzurpeze puterea cu scopul de a-i slăbi poziţiile vice-preşedintelui transnistrean, Alexandr Koroliov, anulînd funcţia respectivă prin intermediul reformei constituţionale. Participanţii la adunarea desfăşurată cu participarea unor funcţionari din aparatul lui Smirnov au adoptat o declaraţie, conţinînd următoarele propuneri:

Iniţiativa privind circulaţia rublei ruseşti deopotrivă cu cea transnistreană

Concomitent cu armonizarea legislaţiei transnistrene cu cea rusească deputaţii de la Tiraspol examinează şi posibilitatea punerii în circulaţie pe teritoriul regiunii şi a rublei ruseşti. Reprezentanţii Băncii republicane din Transnistria au contestat însă iniţiativa legiferării circulaţiei rublei ruseşti deopotrivă cu a celei transnistrene. Potrivit experţilor în domeniul bancar, punerea în circulaţie a rublei ruseşti pe teritoriul Transnistriei ar avea următoarele consecinţe negative: pierderea controlului asupra ofertei de bani şi asupra proceselor de emisie; devalorizarea valutei locale; transferarea de către agenţii economici în valută rusească a valutei locale, care va fi astfel eliminată din circuitul local; pierderea controlului asupra inflaţiei; creşterea ratei sectorului ilegal al economiei; pierderea încrederii populaţiei în politicile economice promovate de autorităţi. În definitiv, Transnistria şi-ar putea pierde “suveranitatea economică” ca urmarea a eventualei puneri în circulaţie a rublei ruseşti.

Chişinăul acuzat de problemele economice ale Tiraspolului

Propaganda transnistreană încearcă să convingă cetăţenii din regiunea transnistreană că o parte din vină pentru greutăţile economice ale Transnsitriei îi revine Chişinăului, care în 2006 a introdus noile reguli vamale pentru exportatorii transnistreni. În consecinţă, în primele patru luni ale anului 2009 producţia industrială a Transnsitriei a atins doar cota de 67,5% faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent. Producţia Uzinei Metalurgice de la Rîbniţa a scăzut cu 70%, indicatorii industriei uşoare sînt de doar 55%, iar a materialelor de construcţie de 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Actualizarea datelor demografice

Potrivit filialei agenţiei de presă “Novyi Reghion”, care citează date statistice oficiale, făcute publice de ministerul Economiei de la Tiraspol, în regiunea transnistreană declinul numărului populaţiei ia amploare. Către 1 aprilie 2009 numărul populaţiei era de 526,5 mii de oameni. Conform statisticilor oficiale, numai în perioada ianuarie-februarie 2009 declinul natural al populaţiei a constituit 771 persoane. În perioada de referinţă au fost înregistraţi 1248 de nou-născuţi vs. 2019 decese. Majoritatea deceselor sînt cauzate de maladii cardio-vasculare şi oncologice. Conform datelor statistice, 68% din populaţia regiunii transnistrene locuieşte în localităţi urbane, iar 32% — în localităţi rurale. În perioada ianuarie-martie în Transnistria au fost înregistrate 618 căsătorii şi 500 de divorţuri.

Urmaşii familiei imperiale la Tiraspol

Accidental sau nu, între Chişinău şi Tiraspol se desfăşoară o luptă a simbolurilor. La 5 mai 2009 a fost convocat în prima şedinţă Parlamentul ales la 5 aprilie, dominat în proporţie de 60% de comunişti, care conform programului lor politic se declară urmaşi ideologici ai lui V.I. Lenin. În aceiaşi zi, la invitaţia liderului transnistrean, Igor Smirnov, la Tiraspol a sosit într-o vizită marea principesă Maria Vladimirovna Romanov. Potrivit agenţiei INFOTAG, marea principesă a vizitat complexul memorial din Tighina, unde au fost înmormîntaţi mii de militari din armata rusă, care au luptat pe aceste meleaguri în secolul al XVIII-lea. De fapt, ea fusese invitată la ceremonia dedicată aniversării a 600 de ani ai oraşului Tighina, care a fost serbată la 8 octombrie 2008. Însă atunci ea nu a putut veni, trimiţîndu-l în locul ei pe secretarul şefului familiei împărăteşti ruse Alexandr Zakatov. Principesa consideră că una din principalele sale sarcini este misiunea pacificatoare şi consolidarea prieteniei între toate popoarele care odată s-au aflat într-un singur stat.