Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Declaraţia Dumei de Stat a Rusiei privind enclavele separatiste şi efectele ei

• La 21 martie 2008, ca urmare a audierilor din 13 martie, Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat Declaraţia “privind politica Rusiei faţă de Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria”. În document se menţionează că după ce Kosovo şi-a declarat independenţa în mod unilateral, Rusia s-a văzut nevoită să-şi corecteze politicile faţă de Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria, reieşind din voinţa exprimată de populaţia din aceste teritorii. Duma şi-a exprimat suportul pentru politica externă, promovată de conducerea de vîrf în baza respectării normelor dreptului internaţional. De asemenea, s-a menţionat că Duma respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei şi Moldovei în hotarele recunoscute pe plan internaţional, însă consideră că procesul de recunoaştere a independenţei Kosovo contravine normelor dreptului internaţional. Potrivit declaraţiei, Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria, care în anii de independenţă de facto s-au constituit în state democratice cu toate atributele, au mult mai multe temeiuri de a le fi recunoscută independenţa. În declaraţie se face o delimitare clară a atitudinii Rusiei faţă de Republica Moldova şi faţă de Georgia. Astfel, în declaraţie se menţionează că Georgia poate decide asupra relaţiilor sale cu NATO, însă şi Rusia are dreptul să-şi apere cetăţenii şi să respecte voinţa acestora, din care fac parte şi marea majoritatea a locuitorilor Abhaziei şi Osetiei de Sud. Legislativul rus a subliniat că direcţia spre integrarea în NATO privează autorităţile georgiene de posibilitatea de a consolida teritoriile şi populaţia care vieţuieşte în ele. În această ordine de idei, deputaţii ruşi şi-au exprimat convingerea că Guvernul trebuie să contracareze orice încercări de presiuni politice, economice şi militare asupra celor trei enclave. Guvernului i s-a cerut să consolideze suportul cetăţenilor ruşi care locuiesc în zonele respective, prin deschiderea unor reprezentanţe ale Federaţiei Ruse, activizarea cooperării şi suportului economic, simplificarea procedurilor de trecere a hotarelor. Duma a insistat asupra necesităţii menţinerii formatului de pacificare existent pînă la reglementarea conflictelor pe baze de acceptare reciprocă.

• Declaraţia Dumei ruse i-a decepţionat foarte mult pe liderii enclavelor separatiste. Nu e de mirare, dacă luăm în consideraţie ameninţările anterioare ale oficialilor ruşi vis-a-vis de consecinţele iminente ale “precedentului Kosovo”. Liderii Abhaziei şi Osetiei de Sud nici nu au putut sa-şi ascundă decepţia, spre deosebire de cei din Transnistria, care au evitat să se pronunţe tranşant. Smirnov a declarat doar că a fost o omisiune a autorităţilor transnistrene că nu au lucrat cu alte state pentru a le convinge să susţină Transnistria (Smirnov dă dovadă de modestie falsă ori a uitat de “proiectul” din 2006, cînd aşa-zisul Consiliu Internaţional pentru Instituţii Democratice şi Suveranitatea de Stat (ICDISS) a publicat studiul “State soverenity of Pridnetrovskaia Moldovaskaia Respublica (Pridnestrovie) under international law”, atribuindu-l prin înşelăciune unor experţi de renume internaţional). În schimb, unii deputaţi din Sovietul Suprem transnistrean, precum Piotr Pasat, nu s-au putut reţine, menţionînd că declaraţia Dumei este una “insipidă, vagă şi lipsită de orice consistenţă”. Cea mai echilibrată atitudine, bazată pe abordarea situaţiei create ca fapt împlinit, a fost etalată de către speaker-ul transnistrean Evgheniy Şevciuk, care a răspuns întrebărilor ziariştilor, menţionînd următoarele lucruri: actualmente, punctul de vedere al Federaţiei Ruse este că soluţionarea conflictului transnistrean poate fi atinsă în cadrul “statului comun”; încă nu au fost epuizat potenţialul procesului de negocieri. Totuşi, cel mai elocvent indicator al decepţiei şi nemulţumirilor este atacul la adresa ministrului de externe transnistrean, Valerii Liţkai, căruia fostul speaker transnistrean, Grigoriy Marakuta, care în prezent este secretarul general al asambleei interparlamentare a comunităţii “Pentru democraţie şi drepturile popoarelor” (aceasta este constituita de Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria şi mai e numită “internaţională separatistă” sau “CSI-2”) îi atribuie toată vina pentru atitudinile lipsite de relevanţă a Dumei de Stat: insuccesul Transnistriei relevat în atitudinea Dumei de Stat e pe seama ministerului afacerilor externe şi personal pe seama conducătorului acestuia, Valerii Liţkai, care bate cîmpii; din vina lui Liţkai Transnistria a fost înfrîntă diplomatic de către Republica Moldova; pe şeful diplomaţiei de la Tiraspol nimeni nu-l mai ia în serios şi nu-l mai primeşte. Este adevărat că Liţkai a avut un prilej pentru a se “reabilita” prin participarea în zilele imediat următoare de după adoptarea Declaraţiei Dumei de Stat, la Kiev, la o consfătuire de experţi pe problemele reglementării transnistrene. Liţkai a prezentat evenimentul drept o nouă tendinţă în politica Kievului care, potrivit lui, s-ar simţi ofensat de atitudinea Chişinăului, care în procesul de apropiere de Rusia a început să ignore rolul Ucrainei în reglementarea transnistreană. De fapt, Liţkai a făcut aluzie la iritarea Kievului faţă de declaraţiile Preşedintelui Voronin referitoare la o eventuală ieşire a Moldovei din GUAM.

Trei conferinţe dedicate conflictului transnistrean

În perioada 26–28 martie 2008 s-au desfăşurat trei conferinţe dedicate conflictului transnistrean — una la Chişinău şi două la Moscova.

Conferinţa internaţională cu titlul “Reglementarea conflictului transnistrean în contextul europenizării Republicii Moldova” a fost organizată sub egida Asociaţiei pentru Politică Externă (APE) din Republica Moldova. De fapt, a avut loc cea de a două ediţie a conferinţei din cadrul proiectului APE “Dialoguri transnistrene”. În pofida faptului că înalţii demnitari din Transnistria şi Republica Moldova nu au dat curs invitaţiei de a participa la lucrările conferinţei pentru a elucida “progresul” din ultima vreme în soluţionarea conflictului, totuşi, dezbaterile din cadrul conferinţei au fost foarte utile în clarificarea unui şir de lucruri importante:

• Înalţii demnitari de pe ambele maluri ale Nistrului nu au ce ori se tem sa dezbată probleme vizînd reglementarea transnistreană;
• Reprezentantul special al UE, Kalman Misei, a menţionat că e preferabil a evita cramponarea de termeni, precum — stat unitar, federaţie, meritînd ca eforturile să fie concentrate asupra distribuirii competenţilor în procesul de descentralizare;
• Viceministrul Reintegrării, Ion Stăvilă a menţionat că există premise pentru progrese în reglementarea transnistreană în “format 5+2”, aceste fiind posibile datorită abordării la “pachet”, lansată de Preşedintele Voronin în 2006 şi acceptată în linii mari de către Federaţia Rusă. În opinia dlui Ion Stăvilă există premise şi pentru ridicarea statutului SUA şi UE în cadrul “formatului 5+2”, de la cel de observatori la cel de participanţi. Documentele de bază pentru reglementarea transnistreană rămîn: Legea privind principiile de bază ale statutului Transnistriei, adoptată la 22 iulie 2005 şi propunerile din octombrie ale şefului statului;
• Directorul Institutului statelor CSI, vice-preşedintele comisiei pentru problemele CSI şi a conaţionalilor, Constantin Zatulin, a menţionat că Rusia şi-a precizat recent poziţia faţă de conflictul transnistrean prin intermediul Declaraţiei Dumei de Stat din 21 martie a.c. Rusia recunoaşterea integritatea teritorială a Moldovei, mai degrabă ca o anticiparea, decît ca un fapt real. Zatulin a ironizat pe marginea aşa-zisei abordări de “pachet” a Preşedintelui Voronin, care ar fi acceptată de autorităţile ruse. El a subliniat că nimeni din deputaţii ruşi nu ar fi văzut vreun “pachet” şi că autorităţile moldovene prezintă ceea ce îşi doresc drept fapte împlinite. Totuşi, Zatuluin a menţionat că retorica autorităţilor moldovene din ultima vreme, legată de afirmarea neutralităţii permanente a Republicii moldova şi a măsurilor de încredere în relaţiile cu Tiraspolul, este un îndreptată în direcţia corectă pentru înlăturarea neînţelegerilor generate de refuzul Preşedintelui Voronin de a semna “Memorandumul Kozak” în 2003;
• Analistul politic occidental, Vladimir Socor, a menţionat concurenţa Rusiei cu Occidentul în soluţionarea conflictului transnistrean. El a menţionat eficienţa politicii “soft” a UE în reglementarea transnistreană, contrapunînd-o celei a Rusiei, care prin scopurile urmărite în Transnistria subminează atît securitatea Moldovei, cît şi pe cea a Ucrainei. Socor a salutat iniţiativele Preşedintelui Voronin, îndreptate spre reglementarea transnistreană, însă şi-a exprimat îndoiala că insistarea pe neutralitatea Moldovai se va solda cu retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. De asemenea, el a pledat împotriva urgentării unei soluţii rapide, cu caracter pre-electoral, pe motiv ca aceasta ar putea fi în defavoarea Republicii Moldova pe termen lung;
• Cunoscutul analist, Oazu Nantoi, a menţionat că ultimele evoluţii, audierile din Duma de Stat, relevă diminuarea puterii de influenţă a Rusiei în Transnistria. În acest context, Nantoi a optat pentru evitarea grabei în soluţionarea pe motive pre-electorale a conflictului, optînd în favoarea democratizării şi europenizării Republicii Moldova, pentru a o face atractivă pentru transnistreni, lucru care va pregăti reintegrarea firească a ţării;
• Reprezentantul Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a subliniat că în pofida aşteptărilor unei soluţionări rapide a conflictului transnistrean, de fapt, părţile se află astăzi mai departe de atingerea unui compromis, decît se aflau în 2006, cînd au fost întrerupte negocierile în “formatul 5+2”. În opinia lui Neukirch, în prezent au loc “negocieri despre negocieri”, lucru care trebuie depăşit prin reluarea necondiţionată a negocierilor propriu-zise în “format 5+2”;
• Analistul transnistrean, Andrei Safonov, a menţionat că actualele autorităţi transnistrene nu vor accepta niciodată o reglementare a conflictului în condiţiile impuse de autorităţile moldovene în baza Legii din 22 iulie 2005. El consideră că este puţin probabil ca pînă la alegerile din 2009 să fie găsită o soluţie de compromis — Moldova să renunţe la reglementarea în cadrul statului unitar, iar Transnistria să accepte nişte cedări rezonabile;
• Concluziile de bilanţ ale conferinţei au fost făcute de către directorul APE, Andrei Popov, care a menţionat că propunerile de “pachet” şi insistarea asupra afirmării pe plan internaţional a neutralităţii Republicii Moldova nu sînt pe măsură să motiveze Rusia să accepte o reglementarea rapidă şi durabilă a conflictului transnistrean, fără lezarea intereselor Republicii Moldova. De aceea, o soluţie rapidă, pînă la alegerile parlamentare din 2009 este foarte puţin probabilă. În aceste circumstanţe, este de preferat ca reglementarea transnistreană să fie abordată în toată complexitatea ei pe o perioadă mai îndelungată.

La 27 martie 2008, în cadrul mesei rotunde “Spaţiul post-sovietic: realităţi şi perspective”, organizate de Institutul de Economie a Academiei de Ştiinţe a Rusiei. În cadrul mesei rotunde a fost prezentat raportul speaker-ului transnistrean, Evgheniy Şevciuk. În conformitatea cu acesta:

• Modest Kolerov, fost consilier al Preşedintelui Putin în perioada 2005–2007, şi “arhitect al societăţii civile din Transnistria”, a menţionat că “Ruisa poate pierde enclavele separatiste fiindcă elitele acestora pot fi nimicite sau cumpărate. Fără suport şi garanţii solide din partea Rusiei, chiar după o eventuală recunoaştere juridică, republicile nerecunoscute nu vor putea supravieţui, trecînd de partea inamicilor Rusiei”. Kolerov se întreba retoric — este destul de puternică şi transparentă economia transnistreană pentru a asigura capitularea elitei moldoveneşti în faţa celei transnistrene? Răspunsul lui Kolerov este că elita transnistreană în starea ei actuală nu poate asigura supunerea Chişinăului;
• Directorul institutului Istoriei, Statului şi Dreptului din Transnistria, Ilia Galinskii, a menţionat că restabilirea unităţii teritoriale a Transnistriei cu Moldova echivalează cu moartea proiectului internaţionalist transnistrean. Galinskii subliniază că Moldova şi Transnistria au făcut alegeri geopolitice diferite. El a atenţionat Rusia să nu se lase ademenită de promisiunile Chişinăului de a-şi consolida neutralitatea. Oricum, Moldova îşi urmează calea de cooperare cu NATO, în timp ce Transnistria pro-rusească poate să se opună extinderii NATO în regiune. Galinskii a ameninţat că “dacă Rusia se va lăsa ademenită de promisiunile lui Voronin, atunci riscă să scape controlul asupra Moldovei şi să piardă Transnistria. Măsurile Rusiei de ocrotire a intereselor concetăţenilor ruşi din Transnistria sînt timide şi ineficiente”. În acest context, Galinskii a ameninţat că “răbdarea poporului transnistrean nu este fără limite”;
• Reprezentantul institutului de cercetări strategice din Rusia, Tamara Guzenkova, a subliniat că apropierea Uniunii Europeane de Transnistria îşi relevă efectele. “În regiune are loc atragerea maselor largi de partea ideii europene. Astfel, invalizilor transnistreni li se oferă cărucioare, ochelari pe gratis. Tinerii transnistreni sînt plimbaţi pe la Bruxelles şi Viena”. Ajutorul Rusiei către Transnistria este semnificativ, dar el este insuficient în faţă ademenirilor europene. UE promovează o politică extrem de bine gîndită de atragere a elitelor transnistrene şi de “asfixiere în îmbrăţişări” a maselor largi. Această stare de fapt poate avea drept efect schimbarea simpatiilor electorale ale transnistrenilor, care din sentimente de protest ar putea vota altfel la următoarele alegeri din regiune.

Adunarea plenară a sindicaliştilor transnistreni

Federaţia sindicatelor din Transnsitria s-a întrunit în şedinţă plenară pe 26 martie 2008 pentru a discuta înrăutăţire nivelului de trai din regiune. Sindicaliştii au atras atenţie autorităţilor transnistrene asupra faptului că veniturile lucrătorilor nu mai fac faţă creşterii galopante a preţurilor din toate domeniile. În prezent, restanţa totală la plata salariilor a atins cifra de 115 milioane de ruble transnistrene ($1 ~ 8,5 ruble). În opinia sindicaliştilor, procesul de privatizare din regiune, alături de politica fiscală şi cea a remunerării muncii, a condus la înrăutăţirea dramatică a situaţiei angajaţilor, jumătate dintre care au ajuns în pragul sărăciei. Îngrijorarea sindicaliştilor este bazată pe date statistice; în 2007 salariul mediu în regiunea transnistreană a fost de 1625 ruble (~ $190), în creştere cu 28% faţă de 2006; salariul mediu al medicilor a fost de 2 ori mai mic decît media pe regiune, în timp ce salariul mediu al lucrătorilor medicali inferiori este de patru ori mai mic; salariul mediu al bugetarilor a fost de 1068 ruble (~$126); în ramura agricolă au fost de 830 ruble (~$98). În acelaşi timp, preţurile alimentelor şi a serviciilor comunale au crescut în 2007 cu 30–35%. În aceste circumstanţe, sindicaliştii transnistreni îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu creşterea ratei imigraţiei din regiune. Posibilităţile sindicatelor de influenţare a situaţiei se rezumă la utilizarea dreptului de iniţiativă legislativă. În acest sens, în 2007 sindicaliştii transnistreni au examinat 480 proiecte de legi, propunînd amendamente la 18 dintre acestea. Situaţia se agravează şi din cauza datoriei externe mereu în creştere a Transnistriei, care la începutul anului 2008 era de $1,855 miliarde, fiind în creştere cu $253 milioane numai în 2007.

Arhiva

2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet