Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #134 |
Liderul transnistrean, Igor Smirnov, a anunţat că “întîlnirea preşedinţilor în format 2+1” a fost programată să se desfăşoare la 18 martie 2008, la Moscova. El a dat dispoziţii departamentului pentru relaţii externe să pregătească întîlnirea în strînsă cooperare cu Ambasada Rusiei la Chişinău. Smirnov a subliniat că, în orice caz, va avea loc “întîlnirea preşedinţilor” Medvedev şi Smirnov, confirmarea despre participarea lui Vladimir Voronin urmînd să parvină. Oficialităţile de la Chişinău au confirmat că şeful statului va participa la întîlnirea din 18 martie.
Reprezentantul special al Ucrainei la negocierile în format “5+2”, Victor Krîjanovskii, a vizitat Tiraspolul pentru a discutat cu şeful diplomaţiei transnistrene pe marginea situaţiei create în ajunul întîlnirii de la Moscova din 18 martie 2009 pe marginea reglementării transnistrene. Diplomatul ucrainean a menţionat că după demisia ministrului ucrainean de Externe, Vladimir Ogrîzko, nu va urma schimbarea abordărilor Ucrainei sale faţă de reglementarea transnistreană. Krîjanovskii a subliniat că Ucraina nu este împotriva consultărilor în format “2+1”, dar este categoric împotriva semnării oricăror documente politice fără participarea ţării sale: “Noi sîntem împotriva negocierilor separate. Fără Ucraina nu poate exista niciun fel de înţelegere, aceasta însemnînd erodarea procesului de negocieri. Nu dorim să fim simpli semnatari, dorim să rămînem participanţi activi ai procesului de negocieri”. Şeful diplomaţiei transnistrene, Vladimir Yastrebciak, a declarat că: “Această poziţie a Ucrainei este binecunoscută, avem o atitudine înţelegătoare faţă de ea, iar întîlnirea de la Moscova, în format trilateral, nu înseamnă subminarea formatului «5+2». Vacuumul care s-a creat în procesul de negocieri trebuie umplut cu un anumit conţinut şi în acest sens sînt utile orice iniţiative de mediere. Nu e vorba despre negocieri separate, totul va fi transparent pentru toţi participanţii la procesul de negocieri”.
Reprezentantul special al Ucrainei la negocierile în format “5+2”, Victor Krîjanovskii, aflat în vizită a Tiraspol, a declarat că ţara sa promova o politică foarte clară şi conturată în vederea reglementării transnistrene. El a precizat va fi creat un grup interdepartamental, în fruntea căruia de va afla adjunctul Secretarului Consiliului de Securitate şi Apărare, Stepan Gavriş. Krîjanovski va fi adjunctul lui Gavriş. Necesitatea creării grupului este dictată de faptul că în prezent ministerele şi departamentele ucrainene nu-şi coordonează foarte bine acţiunile în relaţiile cu Transnistria. “Fiecare minister sau departament care se ocupă de problema reglementării relaţiilor moldo-transnistrene are interesele sale. Ministerul Afacerilor Externe este nevoit să armonizeze aceste interese, lucru care necesită timp. E nevoie să existe un echilibru în aceste interese”.
Liderul transnistrian a declarat că s-ar putea întîlni şi separat, pe teritoriul Transnistriei, cu Vladimir Voronin în a doua jumătate a lunii martie pentru a discuta probleme legate de cooperarea comerciala, exporturile agenţilor economici transnistreni, alte probleme menite să faciliteze viaţa cetăţenilor. Smirnov a subliniat că, întrucît autorităţile moldovene nu au dat un răspuns pozitiv la propunerea de a semna un tratat de prietenie şi cooperare cu Transnistria, autorităţile de la Tiraspol, la rîndul lor, consideră inacceptabil “pachetul de documente” privind reglementarea conflictului pe care preşedintele Vladimir Voronin i l-a înmînat lui Igor Smirnov la întîlnirea din 24 decembrie 2008. Discuţii serioase ar putea avea loc doar pe marginea unui “acord de armonizare a relaţiilor” cu Republica Moldova.
În 2008 volumul comerţului extern al Transnsitriei a fost de $2,571 miliarde, potrivit departamentului de statistică din regiune. Volumul exportului a fost de $928,9 milioane, iar a importului — $1642,6 milioane. Balanţa comercială a fost negativă — $713,7 milioane. În 2008 regiunea transnistreană a menţinut relaţii comerciale cu 114 ţări ale lumii, inclusiv cu cele 12 state ale CSI. Volumul comercial cu statele CSI a reprezentat 55% la exporturi şi 68,7% la importuri. Raportul importului faţă de export în relaţiile cu Ucraina este de 3:1. Volumul total al producţiei în 2008 a fost cu 2,1% mai mic decît în 2007. Inflaţia a fost de 33%.
Departamentul de statistică din Transnsitria a făcut publică informaţia privind nivelul de salarizare în regiune. Astfel, salariu mediu lunar în 2008 a fost de $246. În organizaţiile bugetare salariul mediu a fost de $118. Cele mai mari salarii medii lunare pe sectoare au fost înregistrate în energetică, sistemul bancar şi de asigurări, respectiv: 595, 435 şi 365 USD. În 2008 faţă de 2009 salariul mediu nominal a crescut 28,2%, totuşi, salariul mediu real a constituit doar 96,1% faţă de cel din 2007. Către 1 ianuarie 2009 numărul totatl de pensionari era de 133209, cu 115 persoane mai mic decît la 1 ianuarie 2008. Pensia media în regiune în 2008 a fost de $54.
20 de ONG-uri transnsitrene şi-au exprimat susţinerea faţă de cerinţele de introducere în regiune a sistemului electoral proporţional la alegerea Sovietului suprem. Se crede că sistemul proporţional va reprezenta mai plenar diferite grupuri de cetăţeni. Iniţiativa legată de adoptarea unui sistem electoral proporţional este motivată prin necesitatea armonizării legislaţiei transnistrene cu cea din Rusia. Totuşi, autorii iniţiativei consideră că pragul electoral în Transnistria ar trebui stabilit la nivel de 2–3% şi nu de 7% cum e în Rusia. De asemenea, ei pledează pentru liste deschise de candidaţi şi nu liste închise, întrucît alegătorii trebuie să-i ştie pe cei care îi vor reprezenta timp de cinci ani.
Şedinţele Comisiei Unificate de Control (CUC) rămîn ineficiente. Numai discuţiile pe marginea agendei necesită cîte două ore. La ultima şedinţă din 12 martie 2009 discuţiile s-au desfăşurat pe marginea a două instituţii penitenciare moldoveneşti, aflate în municipiul Bender, precum şi pe marginea Centrului de instruire al ministerului apărării transnistrean dislocat în Cetatea Bender. Autorităţile separatiste cer cu orice ocazie închiderea penitenciarilor, iar reprezentanţii Republicii Moldova invocă, la rîndul lor, necesitatea închiderii Centrului de instruire, dislocarea căruia contravine Convenţiei cu privire la principiile reglementării paşnice a conflcitului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992 de preşedinţii rus şi moldovean.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |