Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #66 |
Unul din principalele subiecte discutate în cadrul acestei runde de negocieri a fost realizarea declaraţiei comune a prim-miniştrilor ucrainean şi moldovean din 30 decembrie 2005 cu privire la unificarea procedurilor vamale la frontiera moldo-ucraineană. În cadrul rundei de negocieri partea ucraineană şi-a prezentat oficial decizia de a suspenda măsurile prevăzute în declaraţia moldo-ucraineană şi a propus iniţierea din 31 ianuarie 2006 a unor consultări moldo-ucrainene cu participarea experţilor şi a reprezentanţilor business-ului transnistrean cu privire la aplicarea acestora. Reamintim că potrivit acestei înţelegeri partea ucraineană s-a angajat să permită trecerea din şi în regiunea transnistreană doar a mărfurilor însoţite de documente vamale cu ştampilele oficiale ale Republicii Moldova şi certificatele de origine eliberate de autorităţile moldovene de resort. În schimb, autorităţile moldovene se angajau să introducă facilităţi pentru înregistrarea business-ului transnistrean în Republica Moldova. Potrivit autorităţilor moldovene, aceste măsuri au scopul de a normaliza regimul de trecere a mărfurile destinate pentru import şi export peste hotarul moldo-ucrainean şi de a preveni activităţile de contrabandă la această frontieră. În acelaşi timp, partea transnistreană a calificat aceste măsuri drept o nouă “blocadă economică” din partea Chişinăului, rezervîndu-şi dreptul de a se retrage din procesul de negocieri în cazul în care acestea vor fi puse în aplicare. Şi Federaţia Rusă, în persoana reprezentantului la procesul de negocieri, Valeri Nesteruşkin, şi-a arătat îngrijorarea în legătură cu măsurile prevăzute în declaraţia moldo-ucraineană, avertizînd că procesul de negocieri nu poate decurge normal în condiţiile unor presiuni economice, de forţă sau de altă natură. În cele din urmă, la 25 ianuarie, cînd măsurile în cauză trebuiau să fie puse în aplicare, partea ucraineană a declarat că suspendă îndeplinirea acestora pînă la clarificarea “impactului practic” al acestora.
Willian Hill, Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova s-a arătat rezervat faţă de rezultatele rundei de negocieri. “Discuţiile decurg anevoios. Asupra fiecărui punct fiecare parte are propriul punct de vedere, care se deosebeşte în mod radical de opinia părţii opuse,” a declarat Hill jurnaliştilor după încheierea discuţiilor. Potrivit lui Hill, unul din subiectele de discuţie cele mai dificile a fost cel legat de organizarea unor alegeri libere şi democratice în regiunea transnistreană prevăzute în planul Iuşcenco, prezicînd “mari dificultăţi” în ceea ce priveşte organizarea nemijlocită a acestora. În ceea ce priveşte aplicarea procedurilor vamale unice moldo-ucrainene, Hill a menţionat că acestea nu vor dăuna nimănui atît timp cît vor corespunde standardelor internaţionale.
Reprezentantul Chişinăului la negocieri, ministrul moldovean al Reintegrării, Vasile Şova, s-a arătat nemulţumit de rezultatele rundei de negocieri şi şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că deja la a treia rundă de negocieri în format extins “nu se reuşeşte adoptarea nici unei decizii, toate chestiunile se amînă, se formează comisii şi grupuri de lucru care nu oferă rezultate”.
Pe de altă parte, reprezentantul Tiraspolului, “ministrul de externe al Transnistriei”, Valeri Liţcai, s-a arătat mulţumit de rezultatele rundei de negocieri, în mod special de decizia părţii ucrainene de a suspenda aplicarea procedurilor vamale moldo-ucrainene unificate.
Potrivit mai multor observatori de la Chişinău, această rundă de negocieri, de altfel, ca şi cele două runde precedente din octombrie şi decembrie 2005, s-a soldat practic fără nici un rezultat. Acest lucru a demonstrat încă odată ineficienţa actualului format de negocieri, iar prezenţa în cadrul acestuia a observatorilor din partea UE şi SUA pare să nu fie de mare ajutor în condiţiile în care părţile se află pe poziţii diametral opuse şi nu pot să ajungă la soluţii de compromis nici chiar în aspecte foarte practice, ca de exemplu reluarea activităţii Comisiei Unificate de Control.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |