Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #171 |
La 21 iunie 2011, la Moscova a avut loc o nouă rundă de consultări neoficiale ale Reuniunii permanente pentru probleme politice în cadrul procesului de negocieri în reglementarea transnistreană, în format “5+2”. Au existat aşteptări că în cadrul reuniunii de la Moscova, după o pauză de cinci ani, vor fi reluate negocierile oficiale în format “5+2”, dar acest lucru nu s-a întîmplat. În ajunul întrevederii, diplomaţia transnistreană a vehiculat o declaraţie prin intermediul căreia recomanda participanţilor să nu se aştepte la rezultate mari. Astfel, reprezentanţii Transnistriei au anticipat nereuşita întrevederii, argumentînd că vina îi revine Chişinăului, care nu a întreprins mişcări practice în vederea consolidării rezultatelor obţinute în runda precedentă de consultări:
În aceeaşi ordine de idei, reprezentanţii Transnistriei au argumentat că oficializarea formatului “5+2” nu poate avea loc fiindcă Chişinăul nu şi-a schimbat atitudinea faţă de procesul de reglementare a problemei conflictului, refuzînd propunerile oficiale ale Tiraspolului privind sistemul de garanţii, la proiectul Acordului cu privire la prietenie şi cooperare. De asemenea, Chişinăul ar refuză să accepte abordarea Rusiei şi Ucrainei, care spun că soluţia conflictului trebuie găsită în bază egalităţii părţilor implicate şi ţinînd cont de opinia lor, părţile urmînd să se înţeleagă asupra formatul de reglementare.
După consultările eşuate, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că oricum Rusia consideră că procesul reglementării politice a problemei transnistrene trebuie reluat. Potrivit ministrului Lavrov, atît Chişinăul, cît şi Tiraspolul trebuie să se îndepărteze de la poziţiile extreme în vederea reluării negocierilor oficiale pentru găsirea “unui statut special pentru Transnistria”. Tot el a subliniat că nu poate fi vorba despre recunoaşterea independenţei Transnistriei: “Adevărul e undeva la mijloc. Un lucru este absolut clar: în nici o structură internaţională nu există nici o susţinere a ideii de independenţă pentru Transnistria. Nu există nici o susţinere a ideii că Moldova trebuie să fie un stat unitar”. Pe de altă parte, Biroul pentru Reintegrare de pe lîngă Guvernul Moldovei a anunţat după întrevedere că subiectul central pe agenda reuniunii de la Moscova a vizat perspectivele procesului de negocieri, Republica Moldova pronunţîndu-se ferm pentru reluarea necondiţionată a negocierilor oficiale în formatul “5+2”. În cadrul întrevederii de la Moscova, delegaţia moldovenească a insistat că “obiectivul principal al procesului de negocieri în format oficial îl constituie elaborarea statutului juridic special pentru regiunea transnistreană cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute în plan internaţional”. Abordarea în cauză este împărtăşită de către toţi partenerii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare — Rusia, Ucraina, OSCE, Uniunea Europeană şi SUA, care au convenit să suspende runda de la Moscova, pentru a purta consultări suplimentare în vederea revenirii la discuţii într-o perioadă apropiată.
La 29 iunie 2011, Sovietul Suprem al Transnistriei a adoptat în lectură finală proiectul de modificare şi completare a constituţiei. Potrivit modificărilor în regiune va fi introdusă instituţia guvernului şi a funcţiei de prim-ministru. De asemenea, modificările prevăd limitarea numărului mandatelor de preşedinte la două. În varianta finală s-a renunţat la un şir de modificări privind funcţionarea administraţiei publice locale şi a sistemului electoral, întrucît nu s-a putut ajunge la un compromis între Sovietul suprem şi administraţia lui Smirnov. Clauza privind limitarea numărului de mandate prezidenţiale va fi aplicată pe viitor, Igor Smirnov putînd pretinde la alegerile din decembrie a.c. la cel de al cincilea mandat. Încercările de a-l determina pe Smirnov să participe la alegeri nu s-au soldat, deocamdată, cu succes. În aceste circumstanţe, ex-preşedinte al Sovietului suprem al Transnistriei, Evghenii Şevciuc, s-a angajat în critica activităţii lui Smirnov în calitate de preşedinte, calificînd-o drept nesatisfăcătoare. Potrivit Agenţiei INFOTAG, într-un interviu pentru ziarul rus “Sobesednik” Şeviuc a dat vina pentru situaţia dezastruoasă din Transnistria pe seama lui Smirnov şi a echipei sale, considerînd că aceştia trebuie schimbaţi. Şevciuc a subliniat că din punct de vedere economic Transnistria a dat faliment, reuşind să supravieţuiască datorită acoperirii deficitului bugetar din sursele externe. El a menţionat că în perioada guvernării lui Smirnov peste 90% din proprietăţile statului au fost privatizate, însă doar 25–27% din întreprinderile privatizate funcţionează într-un oarecare regim şi nu la capacitate maximă. În consecinţă statisticile arată că în perioada ianuarie-mai 2011 producţia industrială din regiunea transnistreană a constituit 71% faţă de aceiaşi perioadă a anului 2010. Cea mai importantă scădere a fost înregistrată în Rîbniţa (~87%) din cauza opririi Uzinei Metalurgice, care anterior asigura aproximativ 50% din producţia industrială şi ~70% din export. Actualmente, o jumătate din producţia industrială a regiunii revine energiei electrice, industriei uşoare şi celei alimentare.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |