Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Problema transnistreană în perioada 4–17 august 2003

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #13 |

Comisia constituţională mixtă

Întruniţi în cea de-a treia şedinţă, care a durat două zile, membrii CCM au definitivat principiile de bază ale titlului II cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale din proiectul noii Constituţii, al cărui text propriu-zis va fi examinat la şedinţele următoare ale CCM. Problema cetăţeniei transnistrene, asupra căreia insistă transnistrenii, şi pe care autorităţile moldoveneşti nu o acceptă, nu a fost însă depăşită. În schimb, potrivit declaraţiilor unuia din membrii delegaţiei transnistrene, au fost depăşite o serie de alte litigii: părţile au găsit o formulă de compromis în problema cultelor, iar la propunerea transnistrenilor a fost adoptat un articol cu privire la “dreptul de a se opune” existent în alte federaţii europene şi care presupune dreptul cetăţeanului de a se opune celor care atentează la bazele regimului constituţional.

În acelaşi timp, în cadrul şedinţei, partea transnistreană a înmînat delegaţiei moldoveneşti propriul proiect al viitoarei Constituţii a federaţiei moldoveneşti. Printre prevederile proiectului care merită atenţie ar putea fi menţionate următoarele: dreptul subiectelor federaţiei la secesiune, stipulat chiar în preambulul documentului, egalitatea în drepturi a subiectelor şi reprezentarea lor în bază de paritate în toate organele federale, prevalenţa drepturilor subiecţilor asupra drepturilor federaţiei în domeniile de interes comun, instituirea unui parlament bicameral, ale cărui camere vor fi formate din două facţiuni, constituite din deputaţii din partea celor doi subiecţi, şi a căror majoritate de voturi va fi obligatorie pentru adoptarea deciziilor. Astfel, în linii mari proiectul transnistrean propune de fapt crearea unei uniuni de state independente sau confederaţii, pe care transnistrenii o numesc eufemistic “federaţie contractuală”. Analiştii au calificat acest proiect drept o nouă încercare a transnistrenilor de a bloca procesul de adoptare a noii Constituţii şi de a submina sprijinul oferit de SUA şi UE pentru soluţionarea crizei transnistrene pînă la finele lui 2003.

Comisia Unificată de Control/Evacuarea tehnicii blindate

Comisia Unificată de Control (CUC), structură multilaterală creată în 1992 pentru supravegherea zonei de securitate dintre Moldova şi Transnistria şi care întruneşte reprezentanţi ai Moldovei şi Transnistriei, asistaţi de cei ai Ucrainei, Rusiei şi OSCE, a elaborat mecanismul de evacuare a blindatelor din dotarea forţelor de menţinere a păcii dislocate de-a lungul Nistrului. Astfel, problema evacuării tehnicii blindate, care a constituit subiectul negocierilor din 1994 şi care face parte din măsurile de demilitarizare a zonei de securitate consemnate în acordurile de la Odesa, a fost în cele din urmă soluţionată. Contingentele moldovenesc şi cel transnistrean vor evacua cîte 40 şi 31 de blindate respectiv pînă la 22 august 2003, în zonă urmînd să rămînă 17 blindate ruseşti, care vor fi evacuate pînă la finele lui 2003 dacă situaţia va rămîne stabilă.

Problema retragerii tehnicii blindate a marcat o scurtă criză în activitatea CUC la sfîrşitul lunii trecute, cînd membrii delegaţiei transnistrene au blocat lucrările Comisiei, pe motiv că partea moldoveneasca ar fi sabotat acest proces. Deşi conflictul dintre cele doua părţi a fost depăşit, cu medierea reprezentanţilor Misiunii OSCE, Chişinăul insistă asupra retragerii nu doar a blindatelor din dotarea trupelor de menţinere a păcii, ci şi a celor ce aparţin altor unităţi militare şi paramilitare transnistrene, dislocate în zona de securitate contrar prevederilor acordului din 21 iulie 1992 privind condiţiile de încetare a focului.

Atît OSCE cît şi Rusia au salutat soluţionarea problemei blindatelor drept un pas înainte în reglementarea diferendului transnistrean şi în stabilirea unor relaţii de încredere între cele două părţi. Un litigiu nou însă a apărut săptămîna trecută în cadrul CUC din cauza revendicării transnistrenilor de a desfiinţa grupul operativ de ancheta moldo-transnistrean de la Bender (Tighina) şi de a disloca contingentul de poliţişti moldoveni din Tighina la Varniţa, revendicări pe care partea moldovenească le-a respins în mod categoric dat fiind că acordul din 1992 prevede că la Tighina (Bender) forţele de menţinere a ordinii publice ale celor două părţi vor activa în comun.

Polemică pe paginile The Wall Street Journal

În perioada de referinţă ziarul american The Wall Street Journal a înserat o polemică pe marginea posibilităţilor de soluţionare a conflictului transnistrean. Polemica a fost deschisă de o scrisoare a trei înalţi diplomaţi americani, în care aceştia au refutat concluziile formulate intr-un articol publicat anterior pe paginile aceleiaşi publicaţii de către analistul Institutului pentru Înalte Studii Strategice şi Politice din Washington Vladimir Socor precum că planul de federalizare a Republicii Moldova este “un proiect prioritar rusesc” care “va da Moscovei pîrghii permanente de influenţă asupra Moldovei”. Cei trei diplomaţi au respins aceste afirmaţii, opinînd că planul lansat acum un an de mediatorii internaţionali este o “prima şansa, în mai mult de un deceniu, de transformare a Moldovei într-un stat stabil, unitar, democratic”.

Într-o scrisoare de replică, Robert J. Loewenberg, Preşedintele institutului al cărui angajat este analistul Socor, afirmă că reacţia colectivă a celor trei diplomaţi demonstrează “semnificaţia internaţională a problemei, dar şi neliniştea Departamentului de Stat al SUA faţă de faptul că a aprobat acest proiect”. Loewenberg se alătură opiniei lui Socor, argumentînd că planul federalizării va impune autorităţile Moldovei să împartă puterea cu un grup de cetăţeni ruşi care au acaparat Transnistria în timpul putsch-ului sovietic din 1991 impunînd un aparat poliţienesc de stil sovietic, înterzicînd opoziţia şi pledînd deschis pentru o Rusie Mare. Mecanismul actual de mediere, pe care cei trei diplomaţi îl califică drept unul satisfăcător, are menirea de a exclude o participare occidentală directă şi de a garanta dominaţia Moscovei asupra acestui stat eud-est european. “Nu constă oare politica oficială a SUA în faptul ca Rusia să-şi retragă trupele [din Moldova]?” întreabă Loewenberg atenţionînd asupra “presiunilor pe care Vladimir Putin le face asupra Moldovei în vederea legalizării prezenţei armate ruse în Transnistria”.

Contraargumentele aduse de Loewenberg celor trei diplomaţi americani au fost susţinute de către 15 organizaţii neguvernamentale din Moldova într-o declaraţie comună remisă presei. Cele 15 ONG-uri au reiterat ideea precum că formula actuală de negocieri, mecanismul de mediere şi planul de federalizare servesc intereselor geopolitice ale Rusiei. Internaţionalizarea eforturilor de soluţionare a conflictului, democratizarea regimului de la Tiraspol, dar şi o implicare a societăţii civile în această problemă sînt cîteva din măsurile principale necesare pentru reglementarea diferendului.

De remarcat că această polemică urmează unui şir de declaraţii făcute recent de mai mulţi înalţi diplomaţi americani în care aceştia au reafrimat sprijinul SUA pentru eforturile actuale ale administraţiei de la Chişinău de a soluţiona conflictul transnistrean prin federalizarea Moldovei şi şi-au exprimat convingerea că diferendul va fi soluţionat pînă la sfîrşitul lui 2003.

Între timp, International Crisis Grup (ICG), un think tank internaţional specializat în rezolvarea conflictelor, a dat publicităţii un raport cu privire la conflictul transnistrean. În raport se arată că o soluţie rapidă pentru acest conflict pînă la finele lui 2003, aşa cum a propus preşedinţia olandeză a OSCE, nu este posibilă. În schimb, este necesară o abordare complexă a conflictului, care ar lua în consideraţie cauzele conflictului şi factorii care au blocat soluţionarea acestuia din 1992 încoace. În acest sens, ICG face un set de recomandări: 1) luarea unor măsuri de reducere şi/sau anulare a beneficiilor (preponderent economice) pe care administraţia transnistreană le trage din status quo-ul existent, 2) promovarea unei societăţi deschise în Transnistria, 3) democratizarea în continuare a Moldovei pentru a o face mai atractivă pentru transnistreni, 4) un plan echitabil de soluţionare a conflictului, preferabil o federaţie asimetrică creată din mai mulţi membri, şi 5) garanţii politice şi militare: un mecanism funcţional de rezolvare a disputelor şi o prezenţă internaţională de securitate, sub mandat OSCE.

21 iulie – 3 august 2003 18 august – 7 septembrie 2003