Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #42 |
Potrivit Moldavskie vedomosti, Federaţia Rusă nu a respins şi nici nu a ignorat iniţiativa Preşedintelui Vladimir Voronin cu privire la semnarea unui Pact de Stabilitate şi Securitate pentru Republica Moldova[1], ci a propus ca un astfel de document să servească drept punct final şi parte componentă a pachetului de acorduri internaţionale ce urmează să fie semnate în procesul de reglementare transnistreană. Astfel, semnatarii acestuia nu vor fi garanţi doar ai integrităţii teritoriale şi neutralităţii Republicii Moldova, ci şi a principiilor democratice de edificare a unei societăţi multiculturale în baza unui stat comun cu Transnistria.
Potrivit ambasadorului Reabov, Republica Moldova a ignorat propunerile Rusiei şi i-a remis în schimb spre examinare un proiect de Declaraţie propus de SUA şi sprijinit de UE. “Rusia nu acceptă o astfel de evoluţie a evenimentelor. De aceea, noi nu vom examina astfel de documente”, a declarat Reabov, citat de aceeaşi sursă. Pe de altă parte, Victor Stepaniuc, liderul grupului parlamentar al PCRM, care, fiind solicitat să comenteze declaraţia ambasadorului Federaţiei Ruse, a afirmat că “diplomatul rus nu poate cunoaşte cu certitudine intenţiile Guvernului Rusiei” şi că “negocierile cu Moscova continuă inclusiv la nivel de semnatari ai documentului”. Faptul că pe marginea textului Declaraţiei se mai poartă încă negocieri cu Kremlinul a fost confirmat ceva mai devreme de Ian Boag, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova, şi de John F. Tefft, asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia.
În altă ordine de idei, Reabov şi-a exprimat nedumerirea faţă de catalogarea de către conducerea moldovenească a recentei runde de consultării a mediatorilor în problema transnistreană de la Varna drept eşec şi faţă de refuzul acestora de a reveni la masa de negocieri. Reabov a infirmat existenţa unor neînţelegeri între mediatori, invocînd documentul final semnat la Varna, în care mediatorii îşi declară sprijinul pentru o reglementare politică a conflictului transnistrean, în baza propunerilor mediatorilor şi a documentelor semnate anterior.
În continuare Reabov a reafirmat sprijinul Rusiei pentru Memorandumul Kozak, care, a reamintit dînsul, a fost elaborat în proporţie de 80% de chiar conducerea moldovenească, a respins ideea înlocuirii actualelor forţe de pacificare din regiune constituite în mare parte din pacificatori ruşi cu forţe multinaţionale, pe motiv că acestea şi-au demonstrate eficienţa, şi a declarat că deşi Rusia consideră Transnistria drept parte a Moldovei, aceasta nu va renunţa la dialogul cu autorităţile şi instituţiile care există de facto în regiunea transnistreană.
Declaraţiile lui Reabov au provocat un val de reacţii atît din partea autorităţilor Republicii Moldova, cît si din partea opiniei publice. Ministerul de Externe de la Chişinău a emis la 25 noiembrie un comunicat în care acuză Rusia de încălcarea rigorilor eticii diplomatice, iar ziarul guvernamental Moldova suverană a acuzat Rusia de aplicare a “tacticilor totalitare” în relaţiile bilaterale şi cele internaţionale. Preşedintele fracţiunii parlamentare a comuniştilor Victor Stepaniuc a declarat într-un interviu acordat Radio Europa Liberă că atît Rusia, cît şi Ucraina sînt “obligate”, în calitate de state garante, să semneze Declaraţia şi că statutul Rusiei de stat garant în problema transnistreană îşi va pierde orice sens dacă aceasta nu va semna Declaraţia în cauză la Sofia. Vlad Cubreacov, liderul fracţiunii Partidului Popular Creştin Democrat, a calificat drept “agresive şi provocatoare” declaraţiile lui Reabov, care au demonstrat statutul formal “pe hîrtie” de garant al Rusiei în problema transnistreană.
Mai mulţi analişti politici de la Chişinău au comentat declaraţiile diplomatului rus în lumina crizei electorale din Ucraina, unde sprijinul masiv pe care l-a acordat Rusia candidatului pro-rus a demonstrat cît de departe ar putea merge Rusia pentru a-şi proteja poziţia de hegemon în aşa-zisa “vecinătate apropiată”, întrebîndu-se dacă nu cumva acelaşi scenariu urmează să fie repetat şi la Chişinău.
Pe de altă parte, observatorii au făcut mai multe paralele între declaraţiile lui Reabov şi evenimentele legate de Memorandumul Kozak din ajunul reuniunii OSCE de la Istanbul din anul trecut. Astfel, se pare că pentru Rusia a devenit deja o obişnuinţă să tensioneze situaţia în problema transnistreană în ajunul summit-urilor OSCE pentru a putea ca atunci cînd se va pune în discuţie problema retragerii trupelor şi muniţiilor ruseşti din Transnistria, să poată invoca “circumstanţe politice nefavorabile” care o împiedică să-şi îndeplinească obligaţiile asumate.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |