Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Problema transnistreană

Problema transnistreană în perioada 1–15 septembrie 2006

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #80 |
Principalele evoluţii din ultimele săptămîni în problema transnistreană s-au focusat pe referendumul din 17 septembrie 2006 cu privire la relaţiile regiunii cu Moldova şi Rusia (vezi o analiză a referendumului transnistrean publicată în ediţia anterioară a jurnalului). Reprezentanţi ai comunităţii internaţionale au continuat să nege legitimitatea referendumului şi să excludă orice posibile consecinţe ale acestuia asupra statutului regiunii. Emma Udwin, purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene pentru relaţii externe, a declarat într-un interviu cu cotidianul rus “Nezavisimaia Gazeta” că “UE nu recunoaşte entitatea autoproclamată care se auto-întitulează republica moldovenească transnistreană. OSCE şi-a formulat poziţia în mod clar — acest referendum nu este legitim. Prin consecinţă, Uniunea Europeană nu va recunoaşte rezultatele acestuia.” În acelaşi timp, oficialul CE a negat posibilitatea repetării scenariului Muntenegru în Transnistria. “Astfel de paralele sînt incorecte. Acestea sînt procese diferite: separarea dintre Serbia şi Muntenegru a avut loc în conformitate cu un acord atins între cele două părţi. E o situaţie complet diferită în Transnistria […]. Nu există nici un acord între Chişinău şi Tiraspol cu privire la desfăşurarea referendumului din septembrie,” a mai declarat Emma Udwin pentru Nezavisimaia Gazeta.

O poziţie similară în problema referendumului a fost reafirmată de SUA în persoana lui David J. Kramer, Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA. Vorbind în cadrul unei conferinţe internaţionale la Chişinău la 9 septembrie din partea Guvernului SUA, Kramer a declarat că SUA sprijină soluţionarea conflictului transnistrean care ar reieşi din principiul integrităţii teritoriale şi suveranităţii Moldovei, şi că trebuie să existe o “nerecunoaştere univocă a referendumului” de către toate statele.

În contrast cu aceste şi alte declaraţii făcute de către UE, OSCE, SUA, Ucraina şi alte state, Ministerul rus de Externe a emis la 13 septembrie un comunicat în care este se justifică referendumul transnistrean.

“Decizia conducerii transnistrene de a consulta populaţia trebuie privită în contextul ultimelor evoluţii politice din regiune, unde în ultimul timp se fac mai multe încercări de impune un model unitar de reglementare şi de a schimba în mod unilateral actualele mecanisme de securitate”, se spune în comentariul rus. Referendumul este calificat drept “o consecinţă logică a deciziei Chişinăului de a înăspri în mod unilateral regimul de acces al întreprinderilor transnistrene la pieţele externe şi de fapt de a le include în cîmpul juridic al Moldovei”. Confruntîndu-se cu o “blocadă economică” care a avut ca consecinţă “o criză umanitară”, referendumul nu este decît o metodă prin care populaţia Transnistriei vrea să “se facă auzită” de către comunitatea internaţională. “În Europa modernă nu este corect şi politic abil de a ignora, sau chiar a desconsidera o astfel de exprimare a dorinţei populaţiei”, se mai scrie în comunicatul Ministerului rus de Externe.

Ceva mai devreme, mass-media ruse l-au citat pe Reprezentatul Special al Ministerului rus de Externe pentru relaţiile cu CSI, Valeri Keniaikin, spunînd că, comunitatea internaţională trebuie să recunoască referendumul din Transnistria ca “un fapt al vieţii politice” care va trebui luat în consideraţie în discuţiile ulterioare cu privire la statutul regiunii. În acelaşi timp, Duma de Stat a Rusiei a desemnat pe 14 septembrie un grup de deputaţi ruşi care vor vizita Transnistria în calitate de observatori electorali la referendum.

Între timp în regiune are loc o mobilizare în masă a alegătorilor la urnele de vot şi o propagandă masivă în favoarea independenţei şi integrării în Rusia, două opţiuni care potrivit liderilor transnistreni nu se exclud reciproc. În cadrul unei conferinţe de presă la 14 septembrie, liderul separatist Igor Smirnov a declarat că este important “să se afle opinia poporului şi să se determine odată şi pentru totdeauna vectorul politicii externe a republicii”. Potrivit lui Smirnov, dorinţa de a se integra în Rusia este o “alegere conştientizată a poporului transnistrean”, dar a refuzat să dea mai multe detalii despre modul în care regiunea va adera de fapt la Rusia, spunînd că această problemă nu se examinează în prezent. “În Transnistria are loc un proces de unificare a tuturor sferelor cu cele ale Federaţiei Ruse, un proces de integrare organică şi plenară în viaţa economică a Marii Rusii”, a declarat Smirnov citat de Olvia-press.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă Smirnov şi-a confirmat intenţia de a candida pentru un al patrulea mandat în cadrul scrutinului prezidenţial fixat de către organul electoral al regiunii pentru 10 decembrie 2006.

Pînă în prezent Smirnov este unicul care şi-a exprimat intenţia de a candida în aceste alegeri. Cel mai probabil contracandidat al său, speakerul legislativului transnistrean, Evghenii Şevciuk, nu s-a pronunţat încă dacă va candida sau nu. Şevciuc a împărtăşit linia oficială vizavi de referendumul din 17 septembrie şi a chemat toate asociaţiile publice şi politice să-şi unească forţele şi să-şi cheme adepţii să vină la referendum şi să voteze pentru independenţa Transnistriei. În acelaşi timp, observatorii au remarcat o serie de mişcări făcute de Şevciuc în ultima perioadă, care ar indica o ruptură tot mai mare a acestuia cu linia liderului transnistrean “peren”. Referindu-se recent la starea economiei Transnistriei, Şevciuc a declarat că aceasta este într-o stare proastă nu doar din cauza “sancţiunilor economice din partea Moldovei”, dar şi din cauza instituţiilor regiunii care “nu au creat condiţii favorabile pentru creşterea nivelului de producţie al agenţilor economici […] care sînt împotmoliţi în tot felul de proceduri superflue de obţinere a diferitor premise şi acorduri”. Aceste declaraţii au fost interpretate de observatori drept o critică directă la adresa politici economice a lui Smirnov, care a supravieţuit datorită veniturilor colosale încasate din urma procesului privatizării, proces care se apropie de sfîrşit. În plus, legislativul transnistrean, în care majoritatea o deţine Şevciuc şi fracţiunea sa “Obnovlenie”, a respins recent o iniţiativă legislativă a lui Smirnov de a consolida puterile “ministerului de securitate” al regiunii, un aliat cheie al lui Smirnov.

Aceste ultime evoluţii din politica internă a regiunii ne ajută să înţelegem de ce mai mulţi observatori din Moldova şi din străinătate interpretează referendumul din 17 septembrie ca nimic altceva decît o posibilitate pentru Smirnov de a-şi întări poziţia în relaţie cu posibilii contracandidaţi în alegerile din decembrie.

17–31 iulie 2006 16–30 septembrie 2006