Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 6 februarie 2009

|versiune pentru tipar|

Încă 2 partide au depus documentele pentru înregistrare

Doua partide politice, Uniunea Centristă din Moldova şi Mişcarea social-politică “Acţiunea Europeană”, au depus la CEC documentele necesare pentru înregistrare. Tragerea la sorţi a stabilit ordinea de înscriere în buletinul de vot a celor două formaţiuni, în cazul că vor fi înregistrate drept concurenţi electorali: UCM va figura pe poziţia a opta, iar Mişcarea “Acţiunea Europeana” va fi pe poziţia a noua în buletinul de vot.

Scandal în cadrul PL

Preşedintele Organizaţiei Centru din Chişinău a Partidului Liberal (PL), Vasile Panfil, a convocat o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a exprimat dezacordul faţă de modul în care a fost întocmită lista electorală a PL. Potrivit lui Panfil “Mihai Ghimpu a uzurpat puterea în partid şi ignoră orice opinie venită din partea colegilor… Multor membri ai partidului li s-a promis că vor fi incluşi în lista electorală, dar această promisiune nu a fost respectată. În schimb, în listă au fost incluse persoane care nu fac parte din PL”. La rîndul său, Mihai Ghimpu, preşedintele PL, a declarat că toate deciziile în cadrul PL se iau în cadrul Consiliul Naţional şi de către Congresul partidului. Potrivit lui “PL a fost atent ca în listă să nu fie prezente persoane care să trădeze PL în Parlament şi să voteze împreună cu comuniştii. Lasă de bănuit şi faptul că dintre toate deciziile primarului Dorin Chirtoacă de numire în funcţie a şefilor de direcţii, numai decizia care se referă la numirea lui Panfil în fruntea Direcţiei Construcţii Capitale a fost lăsată în vigoare de Curtea de Apel”. (după Jurnal de Chişinău).

Plafonul mijloacelor financiare folosite de concurenţii electorali şi cuantumul creditelor de la stat

CEC a stabilit că partidele politice vor putea cheltui in campania electorala cel mult cîte 12 milioane de lei (~$1,2 milioane). Candidaţii independenţi vor putea folosi pînă la 500 mii lei (~$50 mii). CEC a stabilit şi cuantumul creditului fără dobîndă pe care statul îl va putea acorda concurenţilor electorali. Partidele vor putea lua împrumut de 32 de mii de lei (~$3000), iar candidaţii independenţi cîte — 5 mii lei (~$500).

Circumscripţia electorală pentru alegătorii din Transnsitria

CEC a constituit o circumscripţie electorală pentru alegătorii din Transnsitria. În total, au fost create 37 de circumscripţii electorale de nivelul II (32 de circumscripţii raionale şi cîte o circumscripţie vor avea municipiile Chişinău, Bălţi şi Bender, UTA Găgăuzia şi localităţile din Transnsitria).

Stabilirea numărului persoanelor de încredere

CEC a stabilit numărul persoanelor de încredere a concurenţilor electorali, care-i pot reprezenta în relaţii cu terţii, în limitele a 10–50 de persoane în fiecare circuscripţie electorală, în dependenţă de numărul de alegători.

Acreditarea observatorilor

CEC a acreditat un şir de observatori locali şi internaţionali din partea Institutului Naţional Democratic (NDI) — 3 persoane; Academiei Europene a Societăţii Civile — 14 persoane; Asociaţiei “Primul Club al Consiliului Europei” — 13 persoane; Agenţiei de Presă a Tinerilor Jurnalişti “AMP-International” — 5 persoane; Agenţiei de ştiri “OMEGA” — 4 persoane.