Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 21 aprilie 2009

|versiune pentru tipar|

Renumărarea voturilor nu modifică repartizarea mandatelor parlamentare

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, marţi, 21 aprilie, hotărîrea privind totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 în urma renumărării voturilor din 15 aprilie. Trei din cei nouă membri CEC au semnat o opinie separată, inclusă în nota informativă, prin care pun la îndoială corectitudinea renumărării voturilor şi solicită Curţii Constituţionale să acorde o atenţie deosebită la verificarea proceselor verbale ale birourilor electorale din 5, şi respectiv, 15 aprilie. Membrii CEC care au făcut opinie separată afirmă că au verificat procesele verbale din 6 raioane şi au depistat că în multe dintre acestea nu corespund semnătările membrilor birourilor electorale, din 5, şi respectiv, 15 aprilie.

Potrivit informaţiei CEC, modificări esenţiale în rezultatele preliminare ale alegerilor nu au fost depistate. În parlament vor accede 4 partide politice: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova — cu 49,48% din voturi, Partidul Liberal — 13,13% (comparativ cu rezultatul precedent de 13,14%), Partidul Liberal Democrat din Moldova — 12,43% şi Alianţa “Moldova Noastră” — 9,77%. Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, în urma renumărării au fost identificate voturi valabile, în buletinele de vot nevalabile. Astfel, PCRM a obţinut suplimentar 412, PL — 57, PLDM — 181 şi AMN — 45. Noile date nu schimbă repartizarea mandatelor parlamentare; PCRM deţine 60 de mandate, PL şi PLDM — cîte 15 mandate fiecare şi AMN — 11 mandate. Hotărîrea CEC însoţită de procesele verbale au fost transmise astăzi Curţii Constituţionale, care urmează să se pronunţe asupra valifării rezultatelor alegerilor. PL, AMN şi PLDM au anunţat că vor contesta la Curtea Constituţională rezultatele alegerilor, declarând că în urma verificării listelor electorale au depistat mai multe fraude. Potrivit Codului Electoral, Curtea Constituţională, în termen de 10 zile după primirea actelor de la CEC, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie, confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor. Concomitent, Curtea Constituţională validează mandatele deputaţilor aleşi şi confirmă listele candidaţilor supleanţi.

OSCE a prezentat raportul interimar privind alegerile parlamentare

Misiunea de Observare a alegerilor, formată de biroul OSCE pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO) a făcut, pe 21 aprilie, public raportul său interimar cu privire la alegerile parlamentare din Moldova. În raport, Misiunea a menţionat evaluarea evenimentelor post-electorale din Moldova, afirmând că “a încercat să verifice şi un număr limitat de cazuri ale pretinselor votări frauduloase în baza deficienţelor din listele electorale”. “Deşi majoritatea cazurilor păreau credibile, documentaţia oferită de opoziţie în susţinerea acestor acuzaţii erau limitate şi o analiză complexă este necesară pentru o evaluare decisivă”. Totodată, în document se mai arată că Misiunea “a primit rapoarte despre circa 20 de contestaţii din ziua alegerilor, în special legate de nereguli privind procedurile de votare şi agitaţii electorale în afara secţiilor de votare”. OSCE/BIDDO declară că va continua monitorizarea evenimentelor post-electorale şi va prezenta un raport final, care va include mai multe recomandări. Noul document va fi publicat peste două luni de la finalizarea procesului electoral. (Sursa: Omega)

CEC neagă că ar exista nereguli la întocmirea listelor electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) susţine că materialele publicate de unele instituţii mass-media cu privire la faptul că în listele electorale din alegerile parlamentare actuale au fost identificate persoane cu aceleaşi acte de identitate, sau coincidenţa numerelor din buletinele de identitate nu corespund realităţii. Eugen Ştirbu, preşedintele CEC a menţionat că în urma acestor publicaţii Comisia s-a autosesizat şi a cerut ministerului Dezvoltării Informaţionale datele cu privire la informaţia publicată. În urma verificării s-a dovedit că informaţiile făcute publice de unele formaţiuni politice, care susţin că alegerile au fost fraudate, nu corespund realităţii. Totodată, potrivit lui Ştirbu, creşterea numărului alegătorilor incluşi în listele suplimentare se explică prin faptul că până în ziua alegerilor parlamentare, 286 297 persoane au atins vârsta de 18 ani. (Sursa: Omega)

Vicepreşedintele PL crede că PCRM ar fi acumulat în realitate cel mult 40%

Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, vicepreşedintele Partidului Liberal, crede că “alegerile au fost falsificate” şi că “comuniştii n-aveau cum să obţină mai mult de 30–35, cel mult 40% din voturi, însă, în urma acţiunilor pe care le-au întreprins, incorect, şi-au sporit numărul voturilor”. El a menţionat, într-un interviu acordat pentru Ziare.ro, că acum opoziţia demonstrează aceste fraude şi speră “să punem capăt acestui mod incorect de a desfăşura alegerile din R. Moldova”. Referitor la evenimentele din 6 şi 7 aprilie, Chirtoacă a declarat că “au fost manifestaţii spontane de protest, iniţiate de tineri, tineri care s-au revoltat”. În opinia sa, la moment se impune “o poziţie fermă a Uniunii Europene, a Statelor Unite, în vederea condamnării a ceea ce-au declanşat comuniştii la Chişinău, şi, după aceea, o acţiune cu termen pentru democratizarea Republicii Moldova”. (Sursa: ziare.ro / Infotag)

A fost creată o comisie de stat care va investiga evenimentele din 7 aprilie

O comisie de stat, a cărei componenţă a fost aprobată prin decret prezidenţial, va elucida cauzele, condiţiile şi consecinţele evenimentelor care au avut loc la Chişinău la 7 şi 8 aprilie, anunţă un comunicat al Preşedinţiei. Comisia va mai elabora “măsuri pentru prevenirea desfăşurării de acţiuni anticonstituţionale şi eliminarea cauzelor acestora”, se mai spune în comunicat. Vladimir Voronin l-a numit în funcţia de preşedinte al comisiei pe Vladimir Ţurcan, deputat pe listele Partidului Comuniştilor (PCRM). Din componenţa acesteia vor face parte miniştri, un deputat PCRM, jurnalişti ai instituţiilor media simpatizante ale PCRM etc. (Sursa: Moldpres)

Circa 100 de persoane, participante la dezordinile în masă, au fost eliberate

Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) anunţă că 98 de persoane, suspectate de săvârşirea dezordinilor în masă în cadrul protestelor din 7 aprilie, au fost eliberate din arest preventiv. Potrivit DIP, în total, în Penitenciarul nr.13 din Chişinău au fost deţinute 106 persoane, dintre care patru minori. DIP susţine că pe durata aflării în penitenciar, nu a fost aplicată forţa fizică sau alte tipuri de constrîngeri sau tratamente inumane. Persoanele reţinute ar fi fost examinate de către medicii instituţiei nr.13, fiind evaluată şi documentată starea sănătăţii acestora, prezenţa leziunilor corporale şi, după caz, a fost acordată îngrijirea medicală necesară. În prezent, în Penitenciarul nr.13, mai rămân în stare de arest preventiv încă opt persoane suspectate de săvârşirea aceloraşi infracţiuni. Potrivit Procuraturii Generale, în arest arest se mai află doar organizatorii dezordinilor în masă din 7 aprilie şi persoanele cu antecedente penale. (Sursa: Info-Prim)

Primăria Chişinău afirmă că există cel puţin 3 persoane dispărute în urma protestelor

Pînă la momentul actual există cel puţin trei persoane dispărute în urma protestelor violente din 7 aprilie, cînd au fost devastate Preşedinţia şi Parlamentul R.Moldova, a anunţat luni în cadrul şedinţei operative de la primărie şefa Direcţiei Administraţiei Publice Locale, Alexandra Moţpan. Ea a relatat că este vorba de Serghei Donici, în vîrstă de 19 ani, Alexandru Galinschi, de 27 ani, şi Mihail Tudorache, de 23 ani, despre care părinţii lor nu cunosc nimic pînă în prezent. Aceasta a mai anunţat că potrivit bazei de date întocmite de primărie, în urma informaţiilor parvenite de la părinţii persoanelor reţinute sau maltratate, în urma protestelor din 7 aprlilie, au fost reţinuţi sau maltrataţi în stradă în jur de 318 persoane. (Sursa: Infotag)

“Coaliţia 2009” dezminte informaţia privind implicarea în acţiunile de protest

Coaliţia pentru alegeri libere şi corecte “Coaliţia-2009” a adresat o scrisoare deschisă Ministerului Justiţiei (MJ) în care-şi exprimă “nedumerirea şi indignarea faţă de acuzaţia pe care o aduce MJ în mod gratuit «Coaliţiei 2009» precum că a fost co-organizator al mitingului din 7 aprilie 2009”. În documentul citat se spune că “această afirmaţie eronată se conţine în scrisoarea trimisă de Ministerul Justiţiei organizaţiilor neguvernamentale membre ale «Coaliţiei 2009». «Coaliţia 2009» nu a fost organizator sau co-organizator al acţiunilor de protest care au avut loc la 7 aprilie 2009; «Coaliţia 2009» condamnă acţiunile violente din partea protestatarilor, dar şi din partea poliţiei. «Coaliţia 2009» încurajează exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor şi manifestaţiilor publice în mod paşnic”, se menţionează în scrisoare. Coaliţia crede că MJ “a fost dezinformat sau informat greşit despre organizatorii acţiunilor din 7 aprilie 2009”. MJ neagă vehement că ar fi exercitat presiuni asupra organizaţiilor membre ale Consiliului Coaliţiei civice pentru alegeri libere şi corecte — Coaliţia 2009. “Este regretabil că încercarea ministerului de a clarifica poziţia organizaţiilor neguvernamentale a degenerat în acuzaţii extrem de serioase, care sunt neîntemeiate şi dezinformează opinia publică”, se arată într-un comunicat al MJ. (Sursa: Infotag)

Opoziţia moldoveană va fi audiată în Parlamentul European

Miercuri, 22 aprilie, la Strasbourg va avea loc şedinţa extraordinară a Comitetului pentru afaceri externe al Parlamentului European în privinţa situaţiei din Moldova. La şedinţă se planifică să participe şeful Reprezentanţei Moldovei în cadrul Consiliului Europei, Eugenia Chistruga, precum şi reprezentanţii opoziţiei — liderul AMN, Serafim Urechean, preşedintele PLDM, Vlad Filat, şi vicepreşedintele PL, primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă. În cadrul Şedinţei deputaţii planifică să discute situaţia din Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Se aşteaptă că pe 23 aprilie Parlamentul European să facă o declaraţie privind situaţia din Moldova. (Sursa: Infotag)

“Coaliţia 2009” informează despre încălcările înregistrate în ziua scrutinului

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte — “Coaliţia 2009”, care a participat cu circa 2000 observatori la monitorizarea procesului electoral la alegerile din 5 aprilie, în urma analizei rapoartelor primite de la observatorii independenţi, a constatat o serie de încălcări ale legislaţiei electorale, multiple nereguli, erori din procesele verbale electorale întocmite de către birourile electorale ale secţiilor de votare, carenţe privind listele electorale. Cele mai grave încălcări înregistrate de “Coaliţia 2009” sunt: coruperea alegătorilor, agitaţie electorală în ziua alegerilor, influenţarea alegătorilor, prezenţa persoanelor neautorizate în incinta şi în preajma secţie de votare, votul indirect (votul în locul altor persoane), votarea cu acte de identitate interzise, neaplicarea de către birourile electorale a ştampilei “Alegeri 05.04.2009” pe actul de identitate, incidente legate de ştampila cu menţiunea “votat”, probleme la totalizarea rezultatelor (în 208 secţii de votare — aprox. 10.5% din secţiile de votare au fost calculate incorect rezultatele votării), intimidarea alegătorilor, interdicţii nejustificate faţă de alegători de a-şi exercita dreptul la vot, intimidarea observatorilor, liste electorale defectuoase. Au fost depistate şi un şir de nereguli, inclusiv dotarea neadecvată a secţiilor de votare, refuzul aplicării ştampilei “Alegeri 05.04.2009” în actul de identitate, probleme privind votarea la locul aflării, secţii de votare neamenajte corect şi administrate neadecvat, mai multe persoane în cabina de vot secret, tentative din partea unor alegători de a scoate din secţie buletine de vot etc. (Sursa: comunicat al “Coaliţiei 2009”)

“Coaliţia 2009” constată încălcări şi nereguli în listele electorale

În urma unui demers către Comisia Electorală Centrală a R. Moldova, “Coaliţia 2009” a verificat listele electorale a 10 secţii de votare din m. Chişinău, selectate în mod aleatoriu. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la toate cele zece secţii de votare suma semnăturilor din lista electorală de bază, lista electorală suplimentară şi a alegătorilor care au votat la locul aflării nu a coincis cu numărul de alegători care au participat la votare, indicat în procesele verbale de la secţiile respective. Diferenţa este de la 78 la 107 persoane. La două secţii din cele zece, din listele electorale lipsesc câteva pagini. La o secţie de votare lipseşte lista suplimentară, pe care, conform procesului verbal de la secţia respectivă, au votat 92 de alegători. La 5 din cele 10 secţii de votare nu este menţionat numărul secţiei pe lista suplimentară a alegătorilor, iar la 2 secţii de votare nu este scris numărul secţiei pe lista alegătorilor la locul aflării. În concluzie, “Coaliţia 2009” consideră că aceste încălcări şi nereguli, puse “în corelaţie cu cele 208 cazuri de întocmire greşită a proceselor verbale electorale pe întreg teritoriul ţării şi a neregulilor constatate în listele electorale selectate aleatoriu din raza circumscripţiei electorale Chişinău, ar putea pune în discuţie problema corectitudinii şi libertăţii de exprimare a votului la 5 aprilie 2009”. (Sursa: azi.md)

Stînga europeană se solidarizează cu PCRM

Victoria impresionantă a Partidului Comuniştilor din R. Moldova, obţinută în cadrul alegerilor parlamentare din 5 aprilie, demonstrează că forţele politice ale stîngii europene, care se află la guvernare şi promovează politici progresiste de orientare socială, se bucură de susţinere publică. Declaraţia se conţine în rezoluţiea Partidului Stîngii Europene (PSE) vizavi de situaţia postelectorală din R. Moldova. În rezoluţia PSE este accentuat faptul că desfăşurarea corectă şi democratică a alegerilor a fost apreciată de observatorii internaţionali din partea OSCE, APCE şi a ţărilor europene, iar comportamentul forţelor politice de extremă dreaptă vizavi de votul electoratului moldav demonstrează clar “atitudinea lor faţă de democraţie şi voinţa poporului”. PSE condamnă violenţele şi atacurile “îndreptate împotriva democraţiei din Moldova şi respinge încercările forţelor politice de extremă dreptă de a efectua o lovitură de stat şi de a distruge simbolurile statale ale R. Moldova”. PSE îşi exprimă şi îngrijorarea în ceea ce priveşte amestecul din exterior în acţiunile violente întreprinse împotriva rezultatelor alegerilor libere din Moldova şi îndeamnă instituţiile europene să acorde o atenţie sporită subiectului relaţiilor moldo-române pentru a depăşi situaţia existentă. În rezoluţia adoptată, PSE cere Consiliului Europei şi Parlamentului European să-şi exprime atitudinea de solidaritate cu cetăţenii moldoveni şi să susţină dezvoltarea democratică şi aspiraţiile europene ale societăţii moldoveneşti. (Sursa: Moldpres)

Liberalii europeni cer repetarea alegerilor în Moldova

Consiliul Partidului European Liberal Democrat şi Reformist (ELDR) a cerut duminică, 19 aprilie, repetarea alegerilor de la Chişinău, considerând că procesul electoral a fost grav afectat. ELDR îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de faptul că alegerile din 5 aprilie nu au respectat principii precum libertatea şi corectitudinea contestaţiilor, mai ales în privinţa validitătii listelor electorale, accesul în mass-media şi transparenţa procesului de numărare a voturilor, se arată într-o rezoluţie adoptată de această formaţiune. ELDR critică vehement cazurile în care se pare că mai mulţi studenţi şi activişti ai opoziţiei au fost arestaţi şi li s-a aplicat un tratament necorespunzător şi solicită eliberarea imediată a acestora. ELDR mai solicită Comisiei Europene să reconsidere chestiunea observării alegerilor din ţările aparţinând OSCE. De asemenea, Consiliul ELDR salută faptul că Grupul ALDE din Parlamentul European a supus această chestiune atenţiei PE şi solicită repetarea alegerilor din R. Moldova, sub o strictă supraveghere internaţională. (Sursa: Agerpres)