Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 27 martie 2009

|versiune pentru tipar|

O treime din moldoveni vor în buletinul de vot rubrica “Contra tuturor”

O treime din populaţia Moldovei cred că în buletinele de vot ar trebui introdusă rubrica “Contra tuturor”. Peste 27% nu sînt siguri dacă este necesară o asemenea rubrică, iar aproape 40% cred că aceasta nu trebuie. Aceste date se conţin în studiul sociologic “Factorii sociali ai activismului electoral”, care a fost prezentat vineri la o conferinţă de presă de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova (ASDM). Sondajul a fost efectuate în perioada 9–20 martie 2009 pe un eşantion de 1585 respondenţi din 79 localităţi, cu o eroare maximală de +2,6%. “Cei care nu doresc să participe la alegeri sunt mult mai hotărâţi privind introducerea unei astfel de rubrici, decât cei activi (prin urmare 37% şi 29%). Tinerii şi studenţii foarte des s-au exprimat în favoarea acceptării unei astfel de rubrici (39%), dar şi persoanele cu un venit mare (47%)”, spune Victor Mocanu, preşedintele ASDM. El susţine că, vorbind despre calitatea desfăşurării campaniei electorale, doar 22% dintre cei chestionaţi au afirmat că ea se desfăşoară fără încălcări, 30% au indicat că au fost admise încălcări, restul 48%, adică nu cunosc situaţia. “Sondajul mai relevă că doar fiecare al 5-lea dintre chestionaţi (22%) au considerat că mass-media a asigurat candidaţilor posibilităţi egale de a-şi prezenta programele electorale. 4 din 10 intervievaţi consideră că unii candidaţi sînt favorizaţi şi tot atîţia nu ştiu, deoarece nu au urmărit electorala”, spune Mocanu. Sondajul mai arată că cca 35% din intervievaţi mai spun că nu dispun de informaţii suficiente despre partidele politice, deoarece informaţiile despre partidele politice din mijloacele de informare în masă sunt incomplete, nu a încercat personal să afle ceva despre candidaţi — 25%, a fost ocupat cu alte probleme — 23%. Fiecare al doilea intervievat consideră că este nevoie să se organizeze cursuri de educaţie civică pentru alegători. Aproximativ o cincime dintre chestionaţi (21%) consideră că nu este nevoie de aceste cursuri. Marea majoritate a respondenţilor (83%) consideră că este important şi foarte important ca cetăţenii ţării noastre să participe la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.

Pentru votarea peste hotarele ţării vor fi tipărite 63 mii de buletine de vot

Cea de-a doua parte a buletinelor de vot vor fi tipărite şi transportate la locul destinaţiei la începutul săptămânii viitoare. Comisia Electorală a aprobat, vineri, decizia de a tipări 783 495 buletine de vot pentru circumscripţiile de nivelul doi din municipiul Chişinău, UTA Găgăuzia şi cele de peste hotare. Potrivit Comisiei, din numărul total de buletine, 445 798 vor fi tipărite în limba română, iar alte 337 697 — în limba rusă. Secretarul CEC, Iurie Ciocan, a declarat, în cadrul şedinţei, că pentru cele 33 de birouri electorale din afara ţării, vor fi tipărite 63 091 buletine de vot, în baza datelor persoanelor, care sunt la evidenţă consulară permanentă. Totodată, vor fi luate în consideraţie şi solicitările ambasadorilor moldoveni, privind numărul de buletine acordate, dat fiind faptului că peste hotare sunt şi moldoveni, care nu stau la evidenţa ambasadelor. În context, Ciocan a specificat că au fost stabilite itinerarele transportării buletinelor de vot peste hotare, astfel încât acestea vor ajunge la destinaţie până la data de 1 aprilie curent. CEC a anunţat că în listele electorale pentru alegerile din 5 aprilie curent au fost incluşi 2 549 804 de alegători. (Sursa: portalul Omega)

Doar jumătate de procent din cetăţeni dezaprobă aplicarea ştampilei “ALEGERI 05.04.09”

Doar 0.5 la sută din populaţia Republicii Moldova dezaprobă aplicarea ştampilei “ALEGERI 05.04.09” pe foaia de însoţire a buletinelor de identitate la scrutinul, care se va desfăşura la 5 aprilie curent. Potrivit studiului sociologic “Vox populi”, 0,5 la sută din respondenţi au declarat că vor participa la scrutin doar în cazul în care ştampila “ALEGERI 05.04.09” nu va fi aplicată în foaia de însoţire a buletinului de indentitate. Totodată, Comisia Electorală Centrală susţine că aplicarea ştampilei “ALEGERI 05.04.09” este obligatorie şi reprezintă o măsură de securizare a procesului electoral. Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, ştampila va fi aplicată în actele de identitate ale alegătorilor pentru a evita participarea repetată a cetăţenilor la vot. Studiul “Vox Populi” a fost realizat, pe parcursul lunii curente, de către Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova pe un eşantion de 1585 persoane şi are o marjă de eroare de ± 2.6 la sută. (Sursa: portalul Omega)

Cetăţenii cu acte de identitate expirate vor putea vota

Cetăţenii cu acte de identitate expirate vor putea vota. O decizie în acest sens a fost aprobată vineri, 27 martie, de către Comisia Electorale Centrale (CEC). Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, ultimele date prezentate de Ministerul Dezvoltării Informaţionale (MDI) arată că în această situaţie se află peste 131 mii de moldoveni, dintre care 40 de mii la momentul actual se află peste hotare ţării. Astfel, “mai rămân circa 90 mii de alegători fără acte, iar aceasta este o cifră care trezeşte îngrijorare, de aceea este necesară astfel de decizie”, a spus acesta. Pe parcursul ultimele două săptămâni au fost depuse peste 37 mii de cereri de perfectare a actelor de identitate noi, a declarat Iurie Ciocan. Totodată, întreprinderea de Stat “Registru” va elibera gratuit, pe parcursul săptămânii viitoare, inclusiv în ziua de duminică, 5 aprilie, când vor avea loc alegeri parlament are, forma de tip F9 — act de identitate provizoriu cu menţiune privind cetăţenia republicii Moldova şi domiciliul titularului cetăţenilor care nu au la moment act de identitate. (Sursa: Info-Prim)

CEC a acreditat observatori naţionali şi internaţionali

CEC a acreditat observatori naţionali şi internaţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, după cum urmează: 6 observatori internaţionali şi 6 observatori naţionali din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); 4 observatori internaţionali din partea Oficiului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Republica Moldova; 209 observatori internaţionali şi 170 de interpreţi din partea Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO); 3 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Asociaţiei obşteşti ruse “Institutul Public Rusesc pentru Drepturile Electorale”; 3 persoane în calitate de observatori naţionali din partea Reprezentanţei din Moldova a Fundaţiei “EURASIA”; 29 observatori internaţionali din partea Misiunii de observatori a Comunităţii Statelor Independente; 745 observatori naţionali din partea Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova; 1 observator naţional din partea concurentului electoral, Partidul Politic “Partidul Liberal Democrat din Moldova”, într-o secţie de votare constituită în afara Republicii Moldova; 14 observatori naţionali din partea concurentului electoral, Partidul Politic “Partidul Liberal”, în unele secţii de votare constituite în afara Republicii Moldova. (Sursa: comunicat CEC)

PDM a facut schimb de pareri referitoare la integrarea europeana a R. Moldova

Partidul Democrat (PDM) a organizat la 27 martie o masă rotundă la care a invitat experţi moldoveni şi străini pentru a discuta despre integrarea europeană a R. Moldova. Deschizând reuniunea, preşedintele PDM, Dumitru Diacov, a elogiat eforturile depuse de guvernul condus de Ion Sturza în 1999 pe direcţia integrării europene. “În doar 9 luni Guvernul Sturza a făcut cu mult mai multe lucruri concrete decât actuala guvernare. Atunci au fost puse bazele acestui proces”, a spus Diacov. El a criticat actuala guvernare spunând că, deşi a declarat apropierea de Europa drept prioritate naţională, nu face nimic concret în acest sens. Oleg Serebrian, vicepreşedintele PDM, a vorbit despre teoriile politice care analizează evoluţiile ce trebuie să se producă în Europa pe viitor. Deşi s-a declarat drept avocat al ideii de intrare a R. Moldova în NATO, Serebrian a spus că aceasta va fi greu de realizat, exemplificând prin refuzul de acum un an de zile pe care l-au primit Georgia şi Ucraina la summit-ul NATO de la Bucureşti. El, de asemenea, a insistat asupra imposibilităţii realizării ideii ca Moldova să fie membră în acelaşi timp şi a Uniunii Europene şi a Comunităţii Statelor Independente, “pentru că este vorba de doua spaţii de comerţ liber diferite”. PDM a organizat masa rotundă cu privire la integrarea europeană a R. Moldova pentru a schiţa recomandări în acest sens pentru viitorul guvern. (Sursa: Info-Prim)

PDM încrezător — “Meriţi fapte reale!”

Stafful municipal Chişinău al Partidului Democrat din Moldova a decis să redirecţioneze sumele adunate la Fondul electoral pentru amenajarea spaţiilor publice în capitală. În cadrul acestei iniţiative pe 28 martie vor fi organizate acţiuni de salubrizare şi amenajare a teritoriului, la ora 11.00 — pe str. Butucului 10 (Asociaţia Humanitas) şi, la ora 13.00, în oraşul Cricova, la intersecţia străzilor Chişinăului-Ungureanu. La evenimente sînt invitaţi reprezentanţii mass-media şi toţi doritorii. (Sursa: Serviciul de presă al PDM)

PDLM a consemnat 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara Românească

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a consemnat 91 de ani de la Actul istoric al Unirii Basarabiei cu Ţara Românească prin depuneri de flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării, din Cimitirul Central al capitalei. Memoria celor care au semnat actul Unirii a fost cinstită prin minute de reculegere, iar la mormintele lor au fost aprinse lumînări. “Ziua de 27 martie 1918 este o zi de cotitură în istoria celor care locuiesc pe acest teritoriu, românii din Basarabia. Am venit să-i cinstim pe cei care, acum 91 de ani, au dat dovadă de mare curaj şi de înţelepciune şi au semnat actul Unirii Basarabiei cu România”, a declarat Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte al PLDM. Flori au fost depuse şi la mormintele lui Grigore Vieru, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu, precum şi a altor mari personalităţi care au luptat pentru apropierea celor două maluri de Prut, pentru renaşterea naţională, pentru limba română şi alfabetul latin. (Sursa: comunicat PLDM)

PL a marcat 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (PL), cu ocazia împlinirii a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, a depus vineri, 27 martie, flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării din Cimitirul Central şi a aprins lumânări în memoria marilor noştri înaintaşi. Tinerii Liberali au ţinut un moment de reculegere şi lângă mormintele lui Gheorghe Ghimpu şi Grigore Vieru, care şi-au consacrat viaţa idealului de unificare a neamului românesc. Tinerii Liberali au vorbit despre viaţa şi activitatea membrilor Sfatului Ţării şi despre semnificaţia actului Unirii din 1918. “Actul Unirii din 27 martie 1918 a schimbat configuraţia istorică a Europei. Atunci 86 din cei 103 membri ai Sfatului Ţării au votat pentru unirea cu România. Sfatul Ţării, ca organ legislativ al Basarabiei din 1918, a constituit piatra de temelie în formarea României reîntregite. Suntem siguri că în viitorul apropiat R. Moldova va deveni un stat membru al Uniunii Europene şi astfel ne vom regăsi ca neam cu fraţii noştri de peste Prut într-o Europă unită”, a declarat Ion Negrei, purtător de cuvânt al PL. La finalul manifestărilor, Tinerii Liberali au depus flori şi au aprins lumânări la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei. (Sursa: comunicat PL)

Vladimir Voronin acuză partidele de opoziţie de populism

Promisiunile electorale ale partidelor de opoziţie sunt populiste, susţine Preşedintele, Vladimir Voronin, menţionând că acest lucru este înţeles de majoritatea populaţiei. Potrivit preşedintelui, toate promisiunile de înlesniri, facilităţi, eliberare de TVA, anularea datoriilor sau acordarea subvenţiilor foarte mari “se numesc populism ieftin”. “Or, fiecare propunere noi o calculăm foarte serios, reieşind din posibilităţile reale ale bugetului ţării. Facilităţile, indemnizaţiile, subvenţiile nu se acordă aşa, din senin”, a declarat şeful statului într-un interviu acordat postului românesc de televiziune “N24”. “Noi am propus drept direcţie strategică de dezvoltare a Moldovei integrarea europeană, şi aceasta a fost acceptată de tot Parlamentul. De aşa-numită opoziţie ea a fost acceptat prin ridicarea mâinii, atât. Mai departe nici o acţiune concretă din partea acestora nu a venit. Pe când guvernarea, pe parcursul a trei ani de implementare a Planului de Acţiuni UE-RM, a adoptat peste 220 de legi, conform standardelor europene. Pe marginea majorităţii acestor legi, adoptată după consultări cu experţi europeni, opoziţia n-a dorit să voteze cu noi împreună, a fost împotrivă”, a subliniat Voronin. (Sursa: portalul Omega)

PCRM se retrage din dezbaterile electorale

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) îşi suspendă participarea în cadrul tuturor dezbaterilor electorale televizate, potrivit unei decizii aprobate de formaţiune, care a fost făcută, vineri, publică. Potrivit declaraţiei PCRM, formaţiunea îşi promovează platforma electorală “prin intermediul unui dialog direct cu alegătorii, şi nu prin gâlcevi reciproce în emisie televizată”. “Partidul Comuniştilor califică drept imposibile orice discuţii pe marginea unor chestiuni principiale cu oponenţii săi politici ale căror liste sunt îmbulzite de cetăţeni din ţări străine, împistrite de autorităţi criminale şi de persoane aflate în căutare internaţională”, se menţionează în declaraţia PCRM. Totodată, formaţiunea refuză “în mod categoric” să se întrunească în dezbaterile electorale “cu oponenţii politici pentru care Constituţia Republicii Moldova este o ficţiune”. În context, PCRM speră că timpul suplimentar de emisie cedat oponenţilor săi politici, “va fi utilizat de către aceştia în mod eficient în scopul expunerii în continuare a adevăratelor lor viziuni, valori şi convingeri”. (Sursa: portalul Omega)

Fanii PCRM au agresat un consilier independent din Bălţi

Consilierul independent în Consiliul Municipal Bălţi, Slava Perunov, a fost agresat în timp ce încerca să intre în sala Palatului municipal de Cultură din localitate, unde era programată o întâlnire electorală cu şeful statului — Vladimir Voronin. Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de joi sub privirile agenţilor din paza preşedintelui. Cel care a lovit cu pumnul în consilier nu avea ecuson. Liderul fracţiunii comuniste municipale, Andrei Kapsamun, a declarat că incidentul este unul pretins, fiind o dezinformare. Potrivit unor informaţii, persoanele care l-au agresat pe Slava Perunov au fost observate în prima jumătate a aceleaşi zile într-un episod de intimidare şi ameninţare cu răfuiala la adresa a cinci reprezentanţi ai Alianţei Moldova Noastră (AMN). (Sursa: DECA-press)

Asociaţiile de business fac recomandări partidelor politice

Asociaţiile de business recomandă partidelor politice să-şi ajusteze programele electorale la priorităţile Agendei Naţionale de Business 2009. Aceasta a fost prezentată în cadrul unei conferinţe la care au participat reprezentanţi ai partidelor şi asociaţiilor de business. Agenda stabileşte 5 priorităţi şi obiective de realizat în următorii 5 ani pentru dezvoltarea unui mediu de business competitiv şi atractiv: reducerea barierelor administrative şi asigurarea unui mediu concurenţial sănătos.; optimizarea sistemului fiscal; promovarea investiţiilor străine, consolidarea instituţiilor de drept, dezvoltarea şi utilizarea eficientă a capitalului uman. Reprezentanţii business-ului au intenţionat astfel să transmită un mesaj clar partidelor care vor decide asupra agendei legislative, sau chiar vor participa la formarea viitorului Guvern al Republicii Moldova, asupra problemelor care urmează a fi soluţionate, în mod prioritar, în anul 2009. Agenda Naţională de Business reprezintă o platformă comună a circa 27 de asociaţii de business, întrunind peste 55% din toate asociaţiile existente în Republica Moldova. Asociaţiile de Business care au sprijinit lansarea acestui proces analizează problemele mediului de afaceri şi formulează soluţii şi politici pentru a le putea rezolva. (Sursa: Infotag)

MAE si-a format un Consiliu Economic

Mişcarea social-politică Acţiunea Europeană (MAE) anunţă crearea unui Consiliu Economic, format din analişti şi specialişti în domeniu din R. Moldova, atât simpatizanţi sau membri ai partidului, cât şi neutri din punct de vedere politic. Obiectivul Consiliului îl reprezintă susţinerea echipei de experţi a MAE în elaborarea unui plan de măsuri privind combaterea sărăciei, aplicabile în primul an de guvernare. Începând cu prima zi după alegerile generale din R. Moldova şi formarea noului Guvern, MAE şi-a asumat dezvoltarea economică şi socială a statului, prin aplicarea de măsuri capabile să combată sărăcia generalizată. Din cadrul Consiliului Economic ce sprijină MAE fac parte doctori în Economie, directori de întreprinderi industriale şi analişti în domeniu, atât simpatizanţi sau membri ai partidului, cât şi neutri din punct de vedere politic. Lor li se alătură un grup de 10 cetăţeni din diferite cate gorii socio-profesionale, al cărui rol este de a garanta că toate măsurile luate de MAE, ca partid aflat la guvernare, răspund intereselor oamenilor de rând. (Sursa: comunicat MAE)

MAE: corupţia este principala cauză a sărăciei din Moldova

Mesajul Mişcării social-politice “Acţiunea Europeană” (MAE) este clar: trebuie să eliminăm corupţia, să o tăiem de la rădăcină, dacă vrem să construim o Moldovă puternică, a declarat Vitalia Pavlicenco, nr. 2 în lista candidaţilor acestei formaţiuni la funcţia de deputat. Într-un interviu pentru Info-Prim Neo, ea a afirmat că totul, ce se clădeşte peste un fundament bolnav, se va înroşi de virusul corupţiei. “Avem experienţa tristă a ultimilor 18 ani, timp în care Moldova a fost o ţară fără cap, condusă de oameni care nu şi-au văzut decât interesul şi au furat din banul public până au secat ţara. Corupţia este cauza principală a sărăciei din Moldova, că este răul cel mai mare dintre toate relele care s-au abătut asupra noastră. De aceea, este timpul să îi punem punct: prin înlăturarea de la conducere a celor care au lăţit-o peste Moldova”, a subliniat Pavlicenco. (Sursa: Info-Prim)