Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 20 martie 2009

|versiune pentru tipar|

Structurile de forţă ale regimului de la Tiraspol au sechestrat urnele de vot destinate s. Corjova

Colaboratorii structurilor vamale ale administraţiei de la Tiraspol au sechestrat la 19 martie urnele de vot destinate secţiei de votare din satul Corjova, raionul Dubăsari, se anunţă într-un comunicat al Asociaţiei Promo-Lex. Potrivit Asociaţiei, la 19 martie, ora 11.00, la postul “vamal” din apropierea satului Pohrebea, raionul Dubăsari, a fost oprită maşina ce transporta urnele de vot destinate secţiei de votare nr.5 din Corjova (Circumscripţia nr.15 Dubăsari). Primarul de Corjova, prezent la faţa locului, şi şoferul automobilului, Oleg Cernatu, au fost privaţi de libertate timp de circa patru ore. Promo-Lex susţine că colaboratorii structurilor vamale transnistrene au sechestrat urnele de vot, iar şoferului i-au întocmit un proces verbal de comitere a unei presupuse “abateri vamale”. Organizaţia a condamnat “acţiunile abuzive şi ilegale” ale colaboratorilor structurilor vamale ale administraţiei ilegale de la Tiraspol şi declară că acestea limitează dreptul la libera circulaţie, proprietate şi vot în perioada electorală. Alegerile locale din 3 şi 17 iunie 2007 din Corjova au fost compromise de către reprezentanţi ai miliţiei din regiune, prin ocuparea secţiei de votare din localitate. (Sursa: Moldpres)

Tiraspolul califică drept “provocare” deschiderea secţiei de votare în s. Corjova

Ministerul Reintegrării al R. Moldova s-a adresat, joi, către membrii şi experţii Comisiei Unificate de Control (CUC), informîndu-i despre decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind deschiderea a zece secţii de votare pentru cetăţenii moldoveni, care locuiesc în regiunea transnistreană, asigurîndu-le astfel dreptul de a participa la alegerile parlamentare ale R. Moldova din data de 5 aprilie curent. Totodată, CUC a fost informată despre decizia CEC de a deschide un sector electoral în satul Corjova. Ţinînd cont de faptul că în cadrul alegerilor locale din 2007, la secţia de votare din satul Corjova au avut loc unele incidente dintre organele de drept ale R. Moldova şi cele ale regiunii transnistrene, Ministerul Reintegrării s-a adresat cu solicitarea ca observatorii militari să asigure monitorizarea situaţiei din Zona de securitate în acest timp şi libera circulaţie a cetăţenilor R. Moldova în scopul participării la alegeri. Adresarea Ministerului Reintegrării a fost calificată de delegaţia transnistreană drept o provocare din partea R. Moldova, pronunţîndu-se astfel împotriva deschiderii sectorului electoral în satul Corjova şi menţionînd, totodată, faptul că nu garantează securitatea locuitorilor din Corjova, care intenţionează să participe la alegeri. După discuţii contradictorii şi în lipsa unui numitor comun, abordarea problemei în cauză a fost transferată pentru şedinţa viitoare CUC. (Sursa: comunicat Ministerul Reintegrării)

CEC a aprobat forma şi conţinutul buletinelor de vot

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, vineri, forma şi conţinutul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie curent. Acestea vor conţine, ca şi în anii precedenţi, simbolul şi denumirea partidului, precum şi căsuţa în care va fi aplicată ştampila “votat”. Astfel, buletinele, care vor fi tipărite pe hârtie albă, mată, vor fi divizate în 21 de patrulatere — câte unul pentru fiecare concurent electoral, unde va fi inclusă sigla formaţiunii, denumirea formaţiunii, cu litere majuscule, după forma juridică organizatorică, înregistrată la Ministerul Justiţiei şi căsuţa pentru aplicarea ştampilei “votat”. În cazul concurenţilor independenţi, se înscrie numele concurentului, după care se menţionează cu litere majuscule “candidat independent”. Înscrierea partidelor politice şi a concurenţilor electorali în buletinele de vot se va efectua în baza procedurii tragerii la sorţi, care a avut loc pe parcursul perioadei de înscriere a concurenţilor electorali. Astfel, în buletine vor fi înscrişi 21 de concurenţi, dintre care 15 partide politice şi şase concurenţi independenţi. Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a declarat în cadrul şedinţei că tipărirea buletinelor de vot va începe din data de 23 martie curent. Astfel, în prima tranşă, vor fi tipărite 1074 mii buletine de vot, pentru 20 de circumscripţii de nivelul doi. Din numărul total, 861 573 buletine vor fi în limba română şi 212 431- în limba rusă. Anterior, CEC a anunţat că în listele electorale pentru alegerile din 5 aprilie curent au fost incluşi 2 549 804 de alegători. (Sursa: portalul Omega)

Alegătorii fără viză de domiciliu sau de reşedinţă vor putea vota la locul ultimului domiciliu

Persoanele, care nu au înregistrare permanentă sau temporară la domiciliu, sau viză de reşedinţă, vor putea vota în secţiile de votare corespunzătoare locului de înregistrare la ultimul domiciliu. Aceste persoane vor fi incluse în listele suplimentare, potrivit unor completări ale Instrucţiunii cu privire la particularităţile participării la votare în cadrul alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, aprobate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Potrivit secretarului CEC, Iurie Ciocan, actualmente sunt înregistrate circa 68 mii de moldoveni, care urmează să-şi perfecteze buletinele de identitate şi viza de reşedinţă sau cea de domiciliu. Totodată, există mulţi compatrioţi, care s-au întors de peste hotare şi nu s-au decis cu viza de reşedinţă. În aceeaşi categorie intră şi o parte din tinerii căsătoriţi sau tinerii, care locuiesc cu părinţii. (Sursa: portalul Omega)

Partidul Popular European susţine PPCD în alegeri

Partidul Popular European (PPE) a decis să susţină la alegerile din Moldova Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD). PPE a adoptat o rezoluţie în acest sens. În rezoluţie se menţionează că PPE “urmăreşte cu atenţie evoluţiile politice din R. Moldova în ajunul alegerilor parlamentare care se vor desfăşura la 5 aprilie 2009”. “Ca democraţie în tranziţie şi ca ţară care şi-a propus drept obiectiv strategic integrarea europeană, Moldova urmează să-şi aprofundeze reformele politice şi economice, să-şi ajusteze legislaţia şi practicile la normele europene. Despărţirea de trecutul sovietic totalitar şi avansarea pe calea democraţiei trebuie să fie consolidată prin instituţii puternice ale statului de drept şi prin respectul total pentru drepturile omului”, se spune în documentul citat. PPE susţine că PPCD “este cea mai veche instituţie democratică din această ţară”. “Aflat în fruntea luptei pentru democraţie şi independenţă de peste douăzeci de ani, acest partid s-a afirmat ca o mişcare politică viguroasă, formată din adevăraţi luptători pentru libertate. PPCD este singurul partid politic din Republica Moldova care a fost prezent în toate cele cinci legislaturi ale Parlamentului naţional din 1990 şi până în prezent. Acum a venit momentul istoric pentru o victorie electorală solidă şi accederea lui la guvernare”, se spune în rezoluţie. PPE îşi exprimă speranţa că procesul electoral din Republica Moldova “va fi unul corect şi democratic, respectîndu-se standardele internaţionale în materie”, şi că “autorităţile vor asigura toate condiţiile pentru o competiţie politică onestă şi transparentă”. (Sursa: Infotag)

Tinerii din PDM au inaugurat simbolic noul stadion olimpic

Tinerii din Partidul Democrat din Moldova (PDM) au inaugurat simbolic noul stadion olimpic al ţării, care ar urma să fie construit pe teritoriul fostului stadion republican. Ei au venit pe 20 martie la porţile stadionului, aflat în ruine, şi au înscenat în cadrul unui flash-mob deschiderea noii arene sportive. Pe ritmurile imnurilor sportive din perioada sovietică, ei l-au invitat pe preşedintele ţării şi pe premier, care au gustat simbolic din pâinea şi sarea propusă, au taiat panglica roşie de la intrare şi au ţinut câte un scurt discurs. În tot acest timp, restul participanţilor la acţiune fluturau baloane multicolore şi strigau “Ura, tovarăşi!”. Ei speră că prin acţiunea lor au atras atenţia autorităţilor asupra necesităţii construcţiei stadionului. Următoare ţintă este inaugurarea zonei de odihnă “Valea Morilor”. (Sursa: Deca-Press)

MAE pune semn de egalitate între PCRM şi PLDM

Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) protestează public faţă de modul totalitar în care ziarul “Timpul” a cenzurat machetele de presă care ar fi trebuit publicate pe 20 martie 2009, machete achitate din fondul electoral de campanie, se spune într-un comunicat al formaţiunii. Motivaţia refuzului este legată de prezentarea în aceste materiale a unor opinii critice la adresa altor partide. Machetarea prezenta scrisoarea deschisă pe care MAE a adresat-o partidelor semnatare ale Pactului Naţional Împotriva Corupţiei, în care se solicită o curăţare a listelor de candidaţi pentru Parlamentul Moldovei, precum şi garanţii că “nu vom mai avea parte de trădări de tip Roşca”. MAE evidenţiază că este absolut regretabil faptul că “o publicaţie care se pretinde independentă procedează precum puterea comunistă, hotărînd abuziv interzicerea publicării materialelor MAE”. “Argumentaţia conducerii publicaţiei este caracteristică totalitarismului şi dictaturii de opinie. Gestul politic al conducerii de la ziarul «Timpul» arată că PCRM şi PLDM nu sunt altceva decât feţele aceleiaşi monede, o monedă a cenzurii şi a intoleranţei la diversitatea de opinii”. În comunicat se mai aminteşte că fiul directorului ziarului “Timpul”, Constantin Tănase, candidează pe listele PLDM. “Probabil că acesta este un motiv suficient de puternic pentru a subjuga libertatea de exprimare şi politica editorială”, consideră MAE. “Deşi au culori diferite, PCRM şi PLDM dovedesc că au aceleaşi năravuri”, subliniază MAE. (Sursa: comunicat MAE)

PSD propune concesionarea Transnistriei Federaţiei Ruse pentru 30 de ani

Partidul Social Democrat (PSD) propune cedarea regiunii transnistrene în concesiune Rusiei pe un termen de 30 de ani în schimbul unui ajutor financiar pentru R. Moldova în valoare de 100 miliarde de ruble. Aceasta este prevederea unui plan de reglementare a problemei transnistrene, prezentat de PSD pe 20 martie. Înţelegerea dată, potrivit liderului PSD, Dumitru Braghiş, ar urma să fie stabilită într-un acord semnat de către Chişinău şi Moscova. Conform acordului de concesiune, teritoriul Transnistriei rămâne temporar sub jurisdicţia Federaţiei Ruse. “Pe perioada concesiunii, Rusă creează organele puterii în această regiune, asigură justiţia şi valorifică resursele existente, cu excepţia celor enumerate în acordul de restricţii”, se spune în documentul prezentat de PSD. În schimb, Federaţia Rusă, pe lângă ajutorul financiar în valoare de 100 mlrd. de ruble, urmează să anuleze toate datoriile R. Moldova şi ale consumatorilor din Transnistria, inclusiv datoritiile “Moldova gaz” pentru consumul de gaze naturale, şi să contribuie la anularea datoriilor creditoare ale R. Moldova faţă de Cluburile de la Paris şi Londra. La fel, Rusia ar urma să investească în Transnistria nu mai puţin de 100 mlrd. de ruble în primii 10 ani ai perioadei de concesiune. PSD afirmă că “după reîntoarcerea jurisdicţiei Moldovei asupra regiunii, statutul Transnistriei în componenţa Moldova va fi determinat de către Parlamentul moldovean printr-o lege specială”.

PSD propune instituirea Camerei Obşteşti a Republicii Moldova

Partidul Social Democrat (PSD) consideră că sistemul politic din Republica Moldova nu reflectă interesele societăţii şi nu este capabil de a rezolva problemele social-economice ale ţării, de asemenea nu este capabil de a asigura independenţa şi integritatea statului, de a ţine piept ameninţărilor lumii contemporane. Însă în societate mai există şi alte doctrine politice, mai există ştiinţa, oamenii de cultură, comunitatea întreprinzătorilor, reprezentanţii confesiunilor religioase — ei reprezintă o varietate de interese şi păreri, care urmează a fi luate în consideraţie de către autorităţi. Cu toate acestea cetăţenii republicii se înstrăinează de politică, denotă neîncredere faţă de politicieni, demonstrează apatie şi nihilism juridic, situaţia aduce la înrăutăţirea climatului investiţional şi, ca urmare, nu există premise pentru dezvoltarea stabilă a ţării. În condiţiile crizei economice, poporul şi organele puterii trebuie să fie unite în aspiraţia de a găsi soluţii de rezolvare a problemelor stringente, pentru a favoriza dezvoltarea economiei, pentru a crea locuri noi de muncă. Pentru a atinge acest scop, propunem de a lua în consideraţie experienţa ţărilor străine şi de a crea Camera Obştească a Republicii Moldova. Membrii Camerei Obşteşti a Republicii Moldova sînt elita intelectuală şi spiritual-morală a ţării. Ei urmează a fi spriginul noului Preşedinte al statului. Spiritul, demnitatea şi conştiinţa Naţiunii Moldoveneşti. La părerea PSD, Preşedintele Republicii Moldova trebuie să se ghideze în activitatea sa de opinia publică, care va fi reprezentată de Camera Obştească a Republicii Moldova. Acesta este, la părerea noastră, rolul Preşedintelui Republicii Moldova în calitate de garant al drepturilor constituţionale ale cetăţenilor ţării. PSD consideră că crearea Camerei Obşteşti a Republicii Moldova va facilita crearea unităţii şi concordiei naţionale, va reîntoarce poporului încrederea în organele puterii, va genera apariţia de noi iniţiative economice şi sociale. (Sursa: comunicatul de presă PSD)

PCRM a ajuns la 30 de mii de membri

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a marcat joi seara atingerea cotei de 30 de mii de membri. În posesia carnetului de membru de partid cu numarul 30 mii a intrat Silvia Stici, o tânăra de 27 de ani. În cadrul unei ceremonii organizate în acest sens, liderul PCRM, preşedintele Vladimir Voronin, a menţionat că PCRM niciodată nu şi-a pus scopul de a forţa pe cineva să adere la partid. Liderul comunist este convins că cifra de 30 de mii de membri “vorbeşte despre încrederea în creştere a poporului în echitatea principiului partidului şi în forţa lui îndreptată spre construirea unui stat al egalităţii sociale”. (Sursa: Deca-Press)

Curtea Supremă de Justiţie dă câştig de cauză API

Curtea Supremă de Justiţie a anulat hotărârile Comisiei Electorale Centrale (CEC) şi a Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău în cazul suplimentului “Obiectiv” editat de către Asociaţia Presei Independente (API), parte componentă a “Coaliţiei 2009”. Curtea a declarat că API şi “Coaliţia 2009” nu au încălcat legislaţia electorală. Anterior, Curtea de Apel Chişinău a respins ca nefondată contestaţia formulată de API şi de “Coaliţia 2009” faţă de decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a atenţiona API în privinţa unui articol publicat în suplimentul “Obiectiv”. Ca urmare, API a făcut recurs în instanţa superioară — la Curtea Supremă de Justiţie. CEC a avertizat la 3 martie, API pe motiv că a publicat în “Obiectiv” un material, care ar reprezenta agitaţie electorală în defavoarea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. (Sursa: Unimedia)

Liderul PL: corupţia a devenit un fenomen cu caracter generalizat

În 10 ani de guvernare comunistă, corupţia a devenit un fenomen cu caracter generalizat, afectând majoritatea sferelor societăţii, instituţiile, justiţia, organele de drept şi de apărare a ordinii publice, organele administraţiei publice şi ale administraţiei de stat. Această declaraţie a fost făcută de către liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, într-un interviu pentru Info-Prim Neo. El crede că cel mai greu apasă asupra societăţii povara corupţiei din justiţie, din structurile de forţă, din administraţia centrală de stat. Ghimpu afirmă că justiţia la noi se face la comandă politică şi apără interesele celor care deţin puterea. “Mai există două aspecte care trebuie să ne pună pe gânduri: nu există presă liberă şi independentă specializată, care să investigheze serios cazurile de corupţie la nivel înalt, unde miza o reprezintă marile averi care s-au făcut de către unii de la putere în mod fraudulos; nu există între dosarele pe care organele de drept le intentează nici un dosar de mare corupţie dus până la capăt”, a mai spus liderul Pl. (Sursa: Info-Prim)

PLDM constată intensificarea atacurilor şi provocărilor PCRM

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată intensificarea atacurilor şi provocărilor lansate la adresa sa de către Partidul Comuniştilor şi aliaţii lui. Prin intermediul presei aservite lor, comuniştii încearcă să discrediteze PLDM, răspîndind zvonuri ce nu corespund adevărului. Astfel, organele de presă controlate de putere au lansat ideea precum că Partidul Liberal Democrat din Moldova intenţionează să destabilizeze situaţia social-politică. În legătură cu aceste falsuri declarăm: PLDM nu este implicat în organizarea acţiunilor de protest de către grupul de iniţiativă “Opriţi teroarea!”. PLDM nu a chemat la pichetarea Ministerului de Interne la 17 martie şi nu are nimic în comun cu marşul pe care grupul de iniţiativă “Opriţi teroarea!” intenţionează să-l desfăşoare la data de 21 martie. PLDM condamnă manipulările grosolane ale opiniei publice la care recurge puterea comunistă pentru a ne imputa antrenarea în acţiuni improprii formaţiunii noastre. Încercările presei comuniste de a induce în eroare opinia publică are ca scop discreditarea PLDM, în calitate de cea mai importantă forţă de opoziţie. PLDM şi-a expus poziţia faţă de cazul tînărului împuşcat la 15 martie şi a cerut investigarea lui urgentă şi obiectivă, tragerea la răspundere a vinovaţilor şi informarea operativă şi imparţială a societăţii privind măsurile luate. Pînă în prezent, autorităţile comuniste nu au întreprins nimic pentru elucidarea acestui caz, prin urmare, întreaga responsabilitate pentru situaţia creată revine acestora. PLDM îşi reiterează ataşamentul pentru metode legale şi civilizate de activitate politică şi cheamă toţi membrii şi simpatizanţii săi să nu se lase provocaţi de insinuările propagandei comuniste. (Sursa: comunicat PLDM)

PLDM preîntîmpină despre eventualele provocări din timpul protestelor din 22 martie

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu exclude că în cadrul acţiunii sale de protest de duminică, 22 martie, ar putea avea loc provocări. Într-o declaraţie a formaţiunii se menţionează că, “analizînd comportamentul structurilor de stat, al presei controlate de comunişti şi, în special, al organelor de forţă pe parcursul acestei campanii electorale, avem tot temeiul să ne aşteptăm la provocări, intimidări şi piedici menite să compromită eforturile PLDM şi să zădărnicească desfăşurarea acţiunii”. PLDM a cerut organelor responsabile de asigurarea ordinii publice “să-şi exercite atribuţiile conform prevederilor legale şi contractuale pentru buna desfăşurare a acţiunii… Cerem colaboratorilor organelor de interne să nu intimideze cetăţenii şi să nu împiedice deplasarea lor la manifestaţie. Chemăm organele de presă controlate de putere să se abţină de la insinuări şi organizarea materialelor cu caracter defăimător”, se spune în documentul citat. PLDM a făcut apel către observatorii internaţionali şi locali să monitorizeze desfăşurarea evenimentelor şi să aprecieze obiectiv comportamentul instituţiilor statului pe parcursul acţiunii “Votează fără frică”. Formaţiunea precizează că scopul acţiunii este “de a încuraja cetăţenii să se elibereze de sentimentul fricii şi al dependenţei de actuala guvernare şi să voteze în deplină concordanţă cu viziunile lor politice… Un scrutin poate fi cu adevărat liber şi corect numai în condiţiile eliminării oricărei forme de presiune sau intimidare a alegătorului”, se spune în declaraţia liberal-democraţilor. (Sursa: Infotag)

Parlamentul “interzis” pensionarilor

“Pensionarii nu trebuie să mai fie lăsaţi să intre în parlament. Ai pensie — i-aţi undiţa cu cîrlig de aur şi mergi la Prut sau la Nistru sa pescuieşti”, a spus membrul Congresului Societăţii Civile din Moldova, Fiodor Ghelici, în cadrul conferinţei de presă din 19 martie. Ghelici s-a adresat prin intermediul presei către prim-ministrul Zinaida Greceanîi cu avertizarea simbolică: “erecţia de lungă durată sfîrşeşte cu impotenţă totală şi nici un fel de viagra nu va ajuta economiei — mai devreme sau mai tîrziu totul se va termina”. Ghelici l-a invitat la fabrica sa pe ministrul economiei şi comerţului, Igor Dodon, în calitate de director al întreprinderii, promiţîndu-i un salariu de două ori mai mare decît primeşte în prezent. (Sursa: Infotag)

Ajutoare umanitare cu caracter electoral

Alianţa Moldova Noastră (AMN) acuză Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) de utilizare a ajutoarelor umanitare în scopuri electorale. Despre aceasta a vorbit, într-o recentă conferinţă de presă, liderul AMN, Serafim Urechean. Într-un comunicat al acestei formaţiuni, se spune că ajutoarele umanitare sunt “furate din loturile venite pentru sinistraţi în anii 2007–2008”. Potrivit sursei citate, la Briceni în cadrul vizitelor lui Marian Lupu, loturile de ajutoare umanitare au fost împărţite celor invitaţi la întâlnire. “La Soroca Eugenia Ostapciuc a dus 5 maşini de cusut, luate fără acte de la Agenţia Rezervelor Statului şi Ajutoarelor Umanitare. Tot maşini de cusut şi tot din acelaşi lot de ajutoare umanitare a dus şi Victor Stepaniuc în raionul Floreşti, care în satul Hansca, raionul Ialoveni, a donat două plite de gătit, aragaze, gimnaziului din localitate”, se spune în comunicat. AMN atenţionează donatorii externi să verifice şi ei traseul ajutoarelor umanitare pe care le-au oferit. (Sursa: declaraţie AMN)

“Curăţarea” listelor electorale

Iniţiativa Civică “Pentru un Parlament curat” le-a propus partidelor politice, cu care anterior a semnat contracte de colaborare, să excludă din liste candidaţii care nu corespund “criteriilor de integritate morală” ale societăţii civile (implicarea în acte de corupţie, necorespunderea declaraţiilor pe venit cu cele reale, vina în condamnarea Moldovei de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului ş.a.). Propunerea a fost adresată Partidului Democrat din Moldova, Partidului Social Democrat, Partidului Liberal Democrat, Partidului Liberal, Alianţei “Moldova Noastră” şi Uniunii Centriste din Moldova. Iniţiativa nu precizează despre cîţi candidaţi este vorba, însă menţionează că liderii acestor partide au posibilitatea să conteste informaţia prezentată de Iniţiativă, aducînd argumentele de rigoare în favoarea candidaţilor lor. Dacă formaţiunile politice vor accepta să retragă aceşti candidaţi de pe liste, atunci membrii Iniţiativei nu vor face publică informaţia respectivă. Autorii documentului susţin că partidele politice care nu au semnat acorduri de colaborare cu membrii Iniţiativei, nu vor putea contesta rezultatele monitorizării listelor candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul R. Moldova pînă la publicarea lor. Iniţiativa va face publică lista candidaţilor respectivi la sfârşitul lunii martie. Din componenţa Iniţiativei Civice “Pentru un Parlament curat” fac parte: Asociaţia pentru Democraţie Participativă, Asociaţia Presei Independente, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul Independent de Jurnalism, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrul de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie “Acces-info” şi Fundaţia Soros-Moldova. (Sursa: Infotag)