Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 20 februarie 2009

|versiune pentru tipar|

PCRM a contestat simbolul PL

PCRM a contestat la CEC simbolul electoral al Partidului Liberal (PL) pe motiv că reproduce elemente ale simbolicii Uniunii Europene (cununa de stele de stele aurii). CEC a respins acuzaţia pe motiv că este “nefondată şi tardivă”, adică a fost depusă după expirarea a trei zile de la aprobarea simbolului de către CEC.

PCRM a contestat simbolul UCM

PCRM a contestat la CEC simbolul electoral al Uniunii Centriste din Moldova (UCM), pe motiv că acesta conţine numele liderului “TARLEV”. PCRM consideră că timp de şapte ani cît a fost prim-ministru numele lui Tarlev a fost mediatizat pe larg, lucru care pune în condiţii inegale ceilalţi concurenţi electorali. Reprezentantul UCM, Mihai Petrache, a convins CEC că pretenţiile PCRM sînt “ridicole şi absurde”, întrucît ele semnifică că ex-premierul Tarlev nu poate dispune de propriul nume, lucru nemaivăzut în lume. La rîndul său, CEC a calificat pretenţiile PCRM drept “nefondate şi tardive”.

PCRM întîmpină dificultăţi în argumentări

Comisia Electorală Centrală (CEC) a examinat contestaţia PDM privind agitaţia electorală pro-comunistă în cadrul concertului organizat pe 14 februarie, de “Saint Valentine’s Day”, CEC a stabilit că, de fapt, concertul nu a fost organizat de Instituţia Publică Teleradio-Moldova, ci de Uniunea Tineretului Comunist din Moldova (UTCM), care este o organizaţie neguvernamentale şi nu are dreptul să se implice în suportul partidelor politice în campaniile electorale. Întrucît reprezentantul PCRM la CEC nu a putut explica care este relaţia din UTCM şi PCRM, în ce calitatea s-a aflat preşedintele Voronin pe scena flancată de billboard-uri cu simbolica PCRM, din ce resurse financiare a fost plătită organizarea concertului etc. CEC a decis să amîne examinarea finală a contestaţiei PDM, pînă cînd PCRM va prezenta documentele ce clarifică relaţiile acestuia cu UTCM, iar Ministerul Justiţiei se va expune asupra comportamentului UTCM.

AMN acuză PCRM de utilizarea resurselor administrative

AMN a lansat acuzaţii la adresa preşedintelui Voronin pe motiv că ar utiliza funcţia de şef al statului pentru a face propagandă în favoarea PCRM, pe care îl conduce. “Comuniştii de frica de a pierde alegerile au convocat toţii medicii din raioane la Casa Guvernului ca sa le dea indicaţi să voteze în favoarea comuniştilor şi în acelaşi timp să îi impună să facă propagandă la locurile lor de muncă în favoarea PCRM”. AMN a solicitat opiniei publice, mass-media şi observatorilor campaniei electorale să monitorizeze evenimentul, subliniind că va întreprinde propriile acţiuni de protest faţă de “acest mod al comuniştilor de a impune practic lucrătorii medicali să le asculte mesajele lor electorale în condiţii care sunt în absolută contradicţie cu legislaţia electorală… Vom încerca să le transmitem medicilor că sperietorile comuniste nu merită să li se atragă atenţie şi să spere la un viitor luminos”.

AMN a pichetat sediul CEC

Alianţa “Moldova Noastră” (AMN) a pichetat sediile Comisiei Electorale Centrale (CEC) şi a Direcţiei Poliţiei Rutiere a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în urma refuzului poliţiei rutiere de a accepta amplasarea unui panou electoral pe un suport mobil (auto). Potrivit protestatarilor, poliţia a invocat că panoul ar fi avut conţinut ce contravine legislaţiei electorale. Deputatul Leonid Bujor, candidat pe listele AMN, a declarat că poliţia rutieră şi-a depăşit atribuţiile, fiindcă urma să coordoneze doar forma panoului şi nu conţinutul… Probabil îi deranjează faptul că am utilizat culoarea roşie şi textul de pe panou, pe care scrie: “8 ani de guvernare — sărăcie, hoţie, minciună”. AMN a depus o contestaţie la CEC, solicitînd în regim de urgenţă să fie examinată contestaţia AMN şi să fie anulată decizia poliţiei rutiere. (potrivit Info-Prim Neo)

CEC a modificat regulamentul privind amplasarea publicităţii

Drept răspuns la contestaţia AMN, CEC a adoptat o modificare la punctul 11 din Regulamentul privind plasarea publicităţii electorale pe panourile publicitare. Modificarea prevede că “răspunderea pentru conţinutul materialelor electorale o poartă concurentul electoral, organele de poliţie rutieră nu vor solicita avizele altor instituţii decât cele prevăzute de Regulament”.

Au început “bombardamentele” billboard-urilor

Billboard-urile concurenţilor electorali au început a fi distruse de către grupuri de tineri, care împroaşcă în ele cu pungi de plastic cu vopsea. Potrivit regulamentului CEC şi experienţei campaniei electorale din 2007 se prognozează că aproximativ 20–30% din panourile publicitare vor fi utilizate pentru agitaţie electorală. Se aşteaptă că lupta electorală va avea drept dimensiune specială “bombardamentele” reciproce a billboard-urilor.

Tinerii MAE se războiesc cu analiştii

Un grup de tineri candidaţi de pe listele Mişcării Acţiunea Europeană şi-au exprimat îngrijorarea “de atitudinea manifestata de unii pretinşi analişti, care doresc, în vorbe, întinerirea clasei politice, dar care, de facto, folosesc tema «Tinerii pe listele partidelor şi în politică» drept mijloc de luptă politică, aratîndu-se clar în serviciul celor ce cumpără de zor o parte din presă împotriva oponenţilor politici”. Mai mulţi conducători de partide s-au tot anunţat, în aceşti ani, dispuşi să sprijine tinerii, însă nu au găsit de cuviinţa sa le respecte cu adevărat dreptul de a alege şi de a fi aleşi. Acest lucru l-a făcut MAE. Astfel, pe lista MAE, din cei 103 candidaţi, 27 de persoane sînt pîna la 28, adică o treime, iar 31 de persoane sînt intre 28 si 50 de ani. In total, pîna la 50 de ani sînt 59 de persoane, adică doua treimi. Lista este o dovada de nediscriminare a persoanelor nici după sex — 73 bărbaţi şi 30 femei.

APEL a făcut public un raport de monitorizare a radiodifuzorilor

Asociaţia Presei Electronice (APEL) a dat publicităţii un raport de monitorizare a comportamentului unui şi de instituţii audiovizuale. Monitorizarea APEL-ului a vizat perioada pre-electorală, 1 ianuarie — 3 februarie, timp în care au fost analizate emisiunile cu actori politici difuzate de 9 televiziuni din Chişinău. Raportul atestă că televiziunea publică “Moldova 1” face partizanat în favoarea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Un comportament similar, de partizanat în favoare PCRM, este practicat de altele două televiziuni private: NIT şi N4. Datele monitoringului arată că EU TV prezintă în volum majorat materiale pozitiviste despre Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD), iar toate cele patru staţii menţionate difizează reportaje şi emisiuni în care sunt denigraţi oponenţii politici ai PCRM şi PPCD. “O serie de posturi (M1, NIT, N4) s-au arătat ghidate de interesele politice ale PCRM, iar EU TV a acordat prioritate PPCD”, se spune într-un comunicat distribuit la conferinţă. “Totodată e de remarcat faptul că alte posturi (PRO TV, TV 7 şi TVC 21) au probat ataşamentul lor faţă de valorile pluralismului politic şi abordării echidistante a evenimentelor şi fenomenelor din societate”. Raportul de 36 de pagini a constatat că M1 a difuzat 161 de ştiri în care preşedintele Vladimir Voronin este plasat în context pozitiv, urmat de prim-viceministrul Igor Dodon (25 ştiri) şi premierul Zinaida Greceanâi, care a apărut în 20 de ştiri. PCRM a fost prezentat de televiziunea publică în context pozitiv în 193 de ştiri, urmat de Partidul Social-Democrat (6) şi Alianţa Moldova Noastră (3). Liderul AMN, Serafim Urecheanu, este politicianul cel mai puţin agreat de M1. El a fost plasat în context negativ în 24 de ştiri, urmat de liderul Uniunii Centriste, Vasile Tarlev (16). Urecheanu şi partidul său sunt cel mai des prezentaţi în lumină negativă şi de EU TV, PRO TV şi TV 7. Primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă este prezentat într-o lumină negativă, în special, la NIT şi N4. Raportul va fi trimis în primul rând Consiliului Coordonator al Audiovizualui, instituţia responsabilă pentru supravegherea implementării Codului audiovizualului. De asemenea, rapoarte vor fi trimise şi televiziunilor monitorizate, precum şi observatorilor în campania electorală. Decanul Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat din Moldova, Constantin Marin, a subliniat că “articolul 7 din Codul audiovizualului scrie foarte clar cum trebuie să se comporte televiziunile când fac referire la un partid, la o opinie de partid, sau alta. Dacă raportaţi aceste prevederi la materialul statistic, veţi vedea că o bună parte din televiziuni nu se conformează acestor prevederi”. Proiectul APEL este finanţat de Delegaţia Comisiei Europene în Moldova şi se desfăşoară în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte — Coaliţia 2009. El urmăreşte să contribuie la asigurarea unui proces electoral corect, transparent şi democratic şi la formarea deprinderilor profesionale la televiziune de a prezenta politicienii în mod imparţial şi echilibrat. (potrivit Info-Prim Neo)

Ambasada SUA este interesată de monitorizarea campaniei electorale

În cadrul unei întîlniri cu studenţii şi profesorii de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudhry, şi-a exprimat mulţumirea de modul în care s-a început campania electorală din Republica Moldova. El a sugerat drept soluţie pentru problema votului cetăţenilor moldoveni peste hotare — votarea la distanţă, prin poştă. Diplomatul american a remarcat că, deocamdată, nu a observat nereguli în desfăşurarea campaniei, însă, potrivit lui, mai este timp până la alegeri şi nu se poate vorbi cu fermitate că totul va fi bine. (potrivit Jurnal de Chişinău)