Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 19 martie 2009

|versiune pentru tipar|

Reprezentanţii MAE au înconjurat clădirea Parlamentului

Liderii Mişcării Acţiunea Europeană (MAE), împreună cu peste 500 de membrii şi simpatizanţi ai formaţiunii, au înconjurat joi, 19 martie 2009, clădirea Parlamentului R. Moldova, într-o acţiune care a sugerat protejarea instituţiei de corupţi şi corupţie. Participanţii au scandat pe tot parcursul acţiunii “Afară corupţia din Parlament”. “MAE este singurul partid care a tras alarma atrăgînd atenţia tuturor partidelor pro-europene asupra faptului că cel mai mare inamic al nostru este în prezent fenomenul corupţiei generalizate. Am încercat astăzi, prin această acţiune să arătăm tuturor că lupta împotriva fenomenului de corupţie trebuie să înceapă prin curăţirea celor mai importante instituţii ale statului — Parlamentul este cea mai importantă dintre ele”, a declarat liderul MAE, Anatol Petrenco. “MAE a elaborat o listă de candidaţi pentru Parlament curaţi, nepătaţi şi nesuspectaţi de nici o afacere dubioasă, relaţii cu statul sau banii publici. Doar în acest fel considerăm că putem să luptăm eficient cu corupţia. Doar aşa, putem bloca accesul corupţiei in Parlament”, a mai declarat Petrenco. “Lanţul uman” realizat de MAE a durat o jumătate de oră. (Sursa: comunicat MAE)

Cine a stins lumina?

“Am fost nevoit să vorbesc pe întuneric în faţa a circa 900 de persoane din Căuşeni, după ce comuniştii au stins lumina cu un dispozitiv special”. Declaraţia aparţine liderului Alianţa Moldova Noastră, Serafim Urechean, lansată joi, 19 martie, în cadrul unei conferinţe de presă. În acest context, AMN a declarat că în casa de cultură din Căuşeni a fost instalat un dispozitiv, care a deconectat energia electrică în timpul unei întâlniri cu alegătorii. Astfel, “am fost nevoit să vorbesc în faţa a circa 900 de persoane pe întuneric”, a declarat Serafim Urechean. Potrivit acestuia, un asemenea caz a mai avut loc zilele trecute şi la Ghidighici. “Vreau să anunţ că, exact în ziua în care am avut întâlnire cu alegătorii în Căuşeni, a fost pe acolo şi tovarăşul Voronin, însă lumina nu a fost deconectată, ceea ce dă de banuit”, a menţionat Urechean. (Sursa: Unimedia)

PSD: situaţia este gravă, dar motive pentru panică nu sunt

Partidul Social Democrat (PSD) consideră că panica care zguduie astăzi piaţa valutară din Moldova, este o consecinţă a lipsei unei strategii naţionale privind contracararea efectelor crizei economice globale asupra ţării noastre. Potrivit PSD, cetăţenii ţării, neavând o imagine clară şi veridică a situaţiei, s-au lăsat prinşi de provocările venite din partea diferitor forţe politice şi au început să cumpere masiv valută şi să vândă lei. Social-democraţii sunt convinşi că, în cazul în care Planul naţional anticriză ar fi fost adoptat şi transmis spre implementare Guvernului, dacă populaţia ar fi fost informată în acest aspect, s-ar fi reuşit excluderea incertitudinilor, cetăţenilor oferindu-li-se perspectiva reală a dezvoltării ţării. Cu toată situaţia gravă care s-a stabilit la noi din cauza că Guvernul a pierdut din timp, PSD consideră că motive pentru panică nu sunt. Noul Guvern trebuie să fie unul anticriză şi să adopte măsuri urgente privind protecţia populaţiei şi a sferei de producere, afirmă social-democraţii. (Sursa: comunicat PSD)

Mişcarea Unionistă susţine Partidul Liberal

Mişcarea Unionistă din Republica Moldova (MURM) face acepl către toţi membrii şi simpatizanţii acesteia să voteze pentu Partidul Liberal, care este considerat “unicul Partid mai apropiat” de aspiraţiile Mişcării Unioniste. “Experimentul de aproape 18 ani de «independenţă» a R. Moldova ne-a demonstrat cu prisosinţă că acest stat artificial, numit, pe bună dreptate, Republica Ribbentrop-Molotov, nu poate exista de unul singur, ca stat independent, nu poate deveni vre-o dată stat prosper, nu-i poate determina pe ruşi să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul său şi n-are nici o şansă să se integreze vre-o dată, de una singură, în Uniunea Europeană”, se spune într-un apel semnat de Ilie Bratu, preşedintele MURM. În document se mai afirmă că existenţa şi în continuare a R.Moldova ca stat independent este echivalentă “cu dispariţia fiinţei naţionale româneşti în aceste teritorii”. MURM şi-a exprimat convingerea că unica soluţie este “de a ne redobîndi cetăţenia română şi de a ne integra în structurile europene şi euroatlantice este revenirea grabnică la trupul Patriei-mamă România”. (Sursa: apel MURM)

Campania electorală se încadrează, în general, în limitele legale, afirmă “Coaliţia-2009”

Activităţile din cadrul campaniei electorale se încadrează, în general, în limitele legale. Cu toate acestea, observatorii constată un şir de încălcări ce contravin practicilor proprii unui proces electoral competitiv. Aceasta este concluzia celui de-al IV-lea raport de monitorizare, lansat joi, 19 februarie, de Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte — “Coaliţia 2009”. Paul Strutzescu, preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM), organizaţie membră a Coaliţiei 2009, a declarat că în perioada de monitorizare (25 februarie-18 martie), activitatea Comisiei Electorale Centrale s-a desfăşurat, în general, de o manieră transparentă. Printre evoluţiile pozitive constatate mai este începerea dezbaterilor electorale în mass-media. Totodată, observatorii LADOM au semnalat cazuri de agresare a reprezentanţilor concurenţilor electorali, precum şi intimidări din partea organelor de drept a unei instituţii mass-media (Albasat TV). Participanţii la cursa electorală au manifestat adesea un comportament indecent şi incorect prin folosirea unui limbaj obscen, nerespectarea condiţiilor de afişaj electoral, agitaţie electorală camuflată şi implicarea ilegală a elevilor în acţiuni de agitaţie electorală în şcoli. LADOM mai atenţionează că imperfecţiunea sistemului de alcătuire a listelor alegătorilor şi posibilitatea votării în baza diferitor acte de identitate, în anumite condiţii, oferă posibilitatea unui vot multiplu, adică de fraudare a alegerilor. (Sursa: Info-Prim)

Mijloacele de informare în masă nu sunt echidistante în reflectarea campaniei electorale

Cel de-al III-lea raport lansat de Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi Asociaţia Presei Independente (API) arată că mijloacele de informare în masă, în mare parte, nu sunt echidistante, favorizează sau defavorizează anumiţi concurenţi electorali. “Din păcate posturile publice Moldova 1 şi Radio Moldova continuă să favorizeze masiv partidul de guvernământ, pe când partidele de opoziţie au mai puţin acces la aceste posturi. Acest lucru trezeşte îngrijorări, în special pentru că posturile publice au acoperire naţională, iar publicul din localităţile rurale care are acces decât la ele primeşte informaţie tendenţioasă, unilaterală, incorectă uneori. Aceasta în final poate avea un impact negativ asupra publicului”, a declarat Nadine Gogu, director interimar al CIJ. (Sursa: Info-Prim)

Clubul femeilor în politică “50/50” critică partidele noi apărute

Clubul femeilor în politică “50/50” acuză Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) de faptul că “nu este iniţiat în problematica dimensiunii de gen”, atunci când declară că principiul egalităţii de genuri nu poate fi pus la baza formării viitoarei guvernări din R. Moldova. Declaraţia a fost făcută, recent, de vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tânase, în cadrul unor dezbateri electorale televizate. “Dacă treceţi cu privirea peste listele electorale ale partidelor politice, atunci veţi vedea că partidele politice care sunt în viaţa politică a RM de mai mulţi ani, totuşi au o altă reprezentare a femeilor în liste, decât partidele noi apărute. Acest lucru se datorează faptului că aceste partide, pur şi simplu, nu au fost iniţiate, pregătite, nu au fost informate cu privire la dimensiunea de gen”, a declarat Ecaterina Mardarovici, preşedintele organizaţiei. (Sursa: portalul Omega)

“Controlul civic” asupra partidele de opoziţie

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) utilizează metode netrasparente de finanţare a campaniei electorale pentru scrutinul parlamentar din 5 aprilie a.c. Concluzia aparţine reprezentanţilor Coaliţiei “Controlul civic — Alegeri 2009”, care au prezentat la 19 martie un nou raport de monitorizare a alegerilor. Aleksandr Barbov, director al Coaliţiei nominalizate, a informat că PLDM a comandat, cu ocazia sărbătorii de 8 Martie, distribuirea a peste 75 de mii de felicitări prin intermediul Întreprinderii de Stat “Poşta Moldova”. Pentru serviciile poştale, PLDM a achitat bani cheş în sumă de 80 mii de lei /cca 5,6 mii de euro/, care n-au fost reflectaţi în raportul financiar, prezentat Comisiei Electorale. Acest fapt trezeşte dubii asupra veridicităţii acestor rapoarte, a specificat Barbov. Reprezentanţii “Controlului civic” au mai atenţionat asupra faptului că Alianţa “Moldova Noastră” a inclus în lista sa electorală persoane cu antecedente penale, anunţate în urmărire internaţională de către Interpol. (Sursa: Moldpres)

Pentru 101 mandate de deputat pretind 1399 de candidaţi

La cele 101 mandate de deputat în Parlament pretind 1399 de candidaţi — arată datele Comisiei Electorale Centrale (CEC). Partidele au înaintat 1393 de candidaţi. Nouă partide au înaintat cîte 103 candidaţi fiecare — Partidul Social-Democrat, Partidul Liberal, Alianţa “Moldova Noastră”, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Comuniştilor, Partidul Liberal-Democrat din Moldova, Partidul Democrat, Uniunea Centristă şi Mişcarea “Acţiunea Europeană”. Alte două formaţiuni — Partidul “Moldova Unită” şi Partidul Conservator — au înaintat cîte 101 candidaţi fiecare, Partidul Ecologist “Alianţa Verde” — 97 candidaţi, Partidul “Pentru Neam şi Ţară” şi Uniunea Muncii “Patria-Rodina” — cîte 53 fiecare, iar Partidul Republican — 61 de candidaţi. În alegeri participă şi şase candidaţi independenţi: Sergiu Banari, Ştefan Urîtu, Victor Railean, Tatiana Ţîmbalist, Alexandr Lomakin şi Valentina Cuşnir. Datele CEC arată că 54 dintre pretendenţi (53 pe liste de partid şi un independent) sînt deputaţi în actualul Parlament şi ar dori să mai obţină un mandat. (Sursa: Infotag)

Sediul PL din nou a fost atacat

În noaptea de 18 spre 19 martie curent sediul Partidului Liberal (PL), situat în strada Bucureşti, nr.87 din Chişinău, a fost ţinta unui nou atac al unor elemente extremiste, care au smuls drapelele Republicii Moldova, Uniunii Europene şi PL, arborate pe peretele clădirii, inclusiv soclul în care acestea erau instalate. Este a treia oară în ultimele luni când sediul PL este atacat. Liberalii condamnă aceste acţiuni de vandalism şi, totodată, au depus o plângere la Procuratura Generală, în speranţa că organele de poliţie vor cerceta aceste acţiuni ilegale şi vor trage la răspundere persoanele vinovate. PL consideră că aceste acţiuni de vandalizare a sediului, de intimidare a membrilor şi simpatizanţilor PL etc., fac parte dintr-un şir de acţiuni coordonate de autorităţile comuniste care încearcă prin orice mijloace să tensioneze situaţia social-politică din republică, să inoculeze frica în societate, în contextul alegerilor parlamentare din 5 aprilie. PL face apel către toţi cetăţenii R. Moldova să nu se lase intimidaţi şi provocaţi de acţiunile de abuz ale unor grupuri izolate. (Sursa: comunicat PL)

PPCD are cele mai multe femei în lista electorală — 34

Femeile din Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD) vor pune accentul în viitorul Parlament pe susţinerea familiilor, tinerilor şi copiilor. Monica Babuc, preşedinta organizaţiei de femei din PPCD, a menţionat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că de aceea doamnele din PPCD vor să vină într-un numar cât mai mare în Parlament. “Noi tot timpul am atras atenţie rolului deosebit pe care-l au femeile în politică. Prezenţa lor în structurile administraţiei centrale şi locale aduc un plus de experienţă, voinţă şi caracter, calităţi care tot timpul au caracterizat femeile”, a spus ea. Monica Babuc a menţionat că PPCD are cel mai mare numar de femei în lista electorală — 34. (Sursa: Deca-Press)

PLDM: declaraţia semnată de Vladimir Voronin la Moscova poartă un caracter eletoral

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) consideră că declaraţia semnată de Voronin la Moscova poartă un caracter eminamente electoral şi nu poate avea nicio consecinţă juridică. Prezenţa lui Voronin la Kremlin, în compania lui Smirnov şi pe ultima sută de metri a campaniei electorale, reprezintă un gest disperat al liderului comunist de la Chişinău, care vrea să se menţină la putere cu orice preţ, inclusiv cu preţul independenţei şi intergităţii teritoriale a R. Moldova, afirmă PLDM. Liberal-democraţii îl acuză pe Voronin că prin semnarea acestei declaraţii “a încălcat flagrant principiile de reglementare a conflictului transnistrean, cuprinse în setul de acte legislative în problema Transnistriei, adoptat unanim de Parlament în vara anului 2005”. “În scopul obţinerii unui sprijin electoral din partea Moscovei, Preşedintele Voronin nu mai recunoşte caracterul ilegal al prezenţei militare ruseşti în R. Moldova şi acceptă Tiraspolul ca parte egală la negocieri”, susţine PLDM. (Sursa: declaraţie PLDM)

Ex-premierul Belgiei va monitoriza alegerile din R. Moldova

Fostul Prim-ministru al Belgiei Yves Leterme va participa la misiunea de observatori a Adunării Parlamentare a OSCE în alegerile legislative din Moldova la începutul lunii aprilie, a comunicat un reprezentant al serviciului de presă al Senatului Belgiei. De la 20 martie pînă la 30 decembrie 2008 Yves Leterme a condus Guvernul belgian, avînd postul de Prim-ministru după criza politică de trei luni în Belgia, dar a fost constrîns să-şi dea demisia din cauza scandalului în jurul “cazului Fortis”. La 30 decembrie 2008 Leterme a fost ales în Senatul belgian. (Sursa: Novosti Moldova)

Un politolog rus spune că Rusia nu mizează în alegerile din Moldova pe UCM

“Centriştii din Moldova sunt neputincioşi şi nu pot fi consideraţi o putere politică serioasă în această ţară”, a declarat Alexei Makarkin, directorul Centrului rus al tehnologiilor politice, într-un interviu pentru agenţia Prim-Tass. Politologul rus consideră că deşi anterior Moscova nu şi-a accentuat atenţia asupra Preşedintelui Moldovei, nu este deloc întâmplătoare negocierea în problema transnistreană anume cu Vladimir Voronin. “Rusia a încercat să pună miză pe centrişti, dar în realitate centriştii din Moldova sunt neputincioşi şi nu pot fi consideraţi o forţă politică serioasă în această ţară”, a declarat Makarkin. El a accentuat că “Voronin este nevoit, în prezent, să-şi activizeze poziţiile în problema transnistreană în contextul apropiatelor alegeri, pentru a nu permite victoria opoziţiei de pe eşichierul de dreapta în alegerile actuale”. Potrivit lui Makarkin, reglementarea transnistreană nu este comodă nici opoziţiei de la Chişinău, nici liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, căruia “îi este frică de apropierea regiunii transnistrene cu Moldova, deoarece se teme să piardă puterea”. (Sursa: Itar-Tass / portalul Omega)

PLDM face apel către formaţiunile de opoziţie să se abţină de la atacuri reciproce

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) constată amplificarea eforturilor Partidului Comuniştilor, îndreptate spre discreditarea opoziţiei reale, se arată într-o declaraţie a acestei formaţiuni. PLDM subliniază “campaniile în mass-media controlată de putere, care sînt dirijate dintr-un singur centru electoral”. “Ziarele, posturile tv şi de radio, agenţiile de presă şi portalurile informaţionale aservite puterii difuzează aceleaşi ştiri denigratoare în adresa opoziţiei şi laudative la adresa puterii, care coincid cuvînt în cuvînt”, se spune în declaraţie. PLDM îşi exprimă regretul că unele partide de opoziţie nu văd marele pericol pe care-l reprezintă aceste tehnologii electorale murdare din cadrul PCRM şi presei controlate de acesta. “Respectivele forţe politice, prin acţiunile şi declaraţiile lor, oferă ideologilor comunişti materie primă pentru dezinformare.” PLDM face apel către partidele şi liderii de opoziţie să se abţină de la atacuri reciproce, declaraţii nefondate şi răspunsuri la provocările regizate de comunişti prin jurnaliştii şi mijloacele de informare în masă controlate de aceştia. (Sursa: declaraţie PLDM)

Ex-premierul Dumitru Braghiş declară că R. Moldova este statul funcţionarilor corupţi

Astăzi, R. Moldova poate fi denumită şi ca fiind statul funcţionarilor corupţi, a declarat ex-premierul Dumitru Braghiş, preşedinte al Partidului Social-Democrat, într-un interviu pentru Info-Prim Neo. “Acest lucru este confirmat nu doar de nenumăratele monitorizări pe care le efectuează la noi diversele organizaţii internaţionale de specialitate, nu doar de rezultatele Barometrelor de Opinie, dar şi de realitatea dură care s-a stabilit în statul nostru, în relaţia funcţionar public — cetăţean. Cauzele care au scos corupţia în prim-planul îngrijorării populaţiei sunt multiple, un lucru e cert: la noi este corupt însuşi sistemul politic de stat. Când cel care trebuie să fie controlat îl numeşte pe cel care controlează, despre ce fel de separare a puterilor în stat mai putem vorbi? Crearea unei verticale rigide a puterii, cu înlăturarea de la procesul adoptării deciziilor a celorlalte puteri, este şi geneza, şi sursa corupţiei”, afirmă Braghiş. (Sursa: Info-Prim)

Un senator american solicită autorităţilor moldoveneşti să asigure alegeri corecte

Senatorul Ben Cardin, preşedintele Comisiei Helsinki a Statelor Unite, a dat publicităţii o declaraţie către preşedintele R. Moldova, în care solicită autorităţilor centrale şi locale să facă tot posibilul pentru a asigura medu transparent pentru toţi candidaţii în cadrul campaniei electorale şi să evite utilizarea resurselor administrative în scopul intimidării rivalilor politici. Senatorul cheamă autorităţile moldovene să asigure accesul la mass media pentru toţi concurenţii electorali. De asemenea, organele de ordine trebuie să garanteze dreptul la întrunirile publice ale cetăţenilor. El a menţionat că este crucial ca actuala campanie electorală să fie desfăşurată conform standardelor OSCE. “În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, subliniez importanţa faptului că totul ce este legat de apropiatele alegeri parlamentare din Moldova trebuie să fie în conformitate cu normele internaţionale. Acest lucru este crucial nu numai pentru viitorul reformelor demoratice din Moldova, dar şi pentru viitorul economic al ţării şi progresul în direcţia integrării europene a ţării”, a concluzionat Cardin. Comisia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cunoscută de asemenea, ca Comitetul Helsinki a SUA, este o agenţie independentă a Guvernului Federal care se ocupă cu monitorizarea modului de respectare a Acordului Helsinki şi avansarea securităţii prin promovarea drepturilor omului, democraţiei, coooperării economice, ecologice şi militare în 56 de ţări. (Sursa: Interlic)

Transportatorii din Bălţi au “contract exclusiv” cu PCRM

Candidatul independent la funcţia de deputat în Parlamentul de la Chişinău, Sergiu Banari, consideră că întreprinderile prestatoare de servicii transport de pasageri din Bălţi favorizează exclusiv Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM). Într-o contestaţie depusă la Consiliul Electoral de Circumscripţie Bălţi, Banari afirmă că agenţii economici care gestionează rutierele şi autobuzele nu admit plasarea publicităţii electorale decât ce a PCRM. Candidatul a spus că a încercat să plaseze în bază legală afişele sale electorale, însă i s-a refuzat, deoarece, “transportatorii au semnat contracte exclusive cu PCRM”. Banari a cerut de la autoritatea electorală crearea condiţiilor egale în acest sens. Reprezentantul comuniştilor la Consiliul Electoral de Circumscripţie Bălţi, Octavian Mahu, a spus că PCRM a semnat contracte cu transportatorii, însă acestea nu sunt exclusive. Patronii rutierelor şi autobuzelor sunt în drept să refuze oricui plasarea afişajului pentru că este vorba de proprietate privată, a spus Mahu. La rândul său, Consiliul Electoral de Circumscripţie Bălţi a declarat că nu poate obliga patronii să accepte sau să refuze plasarea publicităţii electorale în transport. Afişajul electoral este interzis în transportul public din proprietate municipală. (Sursa: Deca-Press)